Eseu despre suzete

Am zis eu că revin. Şi-am revenit cu un eseu, nu despre orbire, nu despre lichele, pentru că nivelul meu cultural e net inferior nivelului cultural al maestrului Saramago sau al maestrului Liiceanu, ci despre suzetă, că de, fiecare se aruncă acolo unde poate să înoate.

Deşi pot să afirm "fără teama de-a greşi" că apele-s cam tulburi pe-aici pe unde m-am aruncat şi că deja am luat o gură de mâl.

Înţeleg c-a apărut o nouă modă. Am fost fericitul privitor al unei fătuci ce sugea o suzetă asortată la bluză şi am făcut nişte ochi precum animalul ăsta. Am venit acasă şi, după ce mi-am mai revenit şi am încercat să integrez noile informaţii în cadrul celor vechi, după ce am făcut tot posibilul, fără să reuşesc, ca asimilarea să fie în concordanţă cu acomodarea, am pus problema pe blog şi m-am speriat.

Mulţumesc celor care m-au ajutat, relevându-mi o nouă dimensiune a societăţii moderne, un nou trend, o nouă nuanţă, poate chiar şi-o nouă metodă de agăţare a unei fete.

Căci dacă pun ochii pe-o fătucă de liceu, am două posibilităţi: planul A şi planul B. Planul A îmi spune să-mi mai las părul să crească, după care să-l tund cu flexul/ciobul/drujba/gaterul/cuţitul de bucătărie. Planul B îmi spune să iau o suzetă colorată de-a copilului vecinului meu, s-o asortez, zic eu, la şosete şi să merg la don'şoara s-o invit la un fum. Nu? Sau s-o invit să plângem împreună, dacă observ că-i emo. Tot pot eu să storc trei lacrimi pentru o noapte furtunoasă. Mă uit la mine că-s cu suzeta-n gură şi plâng instantaneu şi cu spasme pe deasupra.

Pe toate mi le-aş fi putut imagina, dar moda în care tinerii, fie ei şi adolescenţi, stau cu suzeta-n gură pe holurile liceului sau umblă aşa pe stradă, mi se pare inimaginabilă şi totuşi reală.

Şi că stau fetele cu suzeta-n gură, şi asta mi-aş fi putut imagina. Faci nişte corelaţii şi totul ţi se pare sub control. Dar că umblă şi băieţii aşa... Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

Ăsta a fost un urlet.

Aştept următoarele trenduri:

1. după cum spunea ieri cineva la comentarii, aştept moda cu biberonul. Să sugi berea din biberon, vodca din biberon, femeia din biberon. Ea sugând suzeta.

2. moda cu suptul vibratorului în aşteptarea lui 601.

3. moda cu o bucă în pantaloni şi o bucă afară.

4. moda cu o sabie trecând prin gât.

5. moda cu tatuaje pe cur făcute cu fierul încins.

6. moda cu îngurgitarea la micul dejun al "Verdelui de Paris" care să se asorteze cu suzeta.

7. moda cu oamenii goi pe stradă, să fim ca-n pozele alea de ni le dau moka prin Cişmigiu câte secte de pocăiţi.

Să sugem suzeta

Am şi eu nedumeririle mele şi vreau să sondez opinia publică privitoare la un fapt bizar. Poate mă lămureşte cineva şi-mi dă senzaţia că nu ţin blogul ăsta degeaba.

Eram la metrou şi vine aproape de mine o fătucă. Mă uit eu aşa, discret, la ea. Părea interesantă şi plină de calităţi. Şi-o iau de jos în sus. Tra la la, la la la, trecem peste, ajung sus şi ce să văd?

Fătuca sugea o suzetă. O suzetă asortată la bluză. Verde.

Poate vă întrebaţi dacă nu era o acadea. La un moment dat a scos-o din gură şi, NU, nu era o acadea. Era o SU-ZE-TĂ.

Întrebare: e o nouă modă? Care se dezvoltă în paralel cu emo? A fetiţelor sugătoare? De suzete, of course? Sau...?

Help me. Voi reveni.

Mesaj pentru emo

Auziţi, măi los vidanjores, dacă tot mă intoxică mass-media, zi de zi, cu feţele voastre şi frezurile tunse cu drujba, am şi eu un mesaj pentru voi. În caz că nimeriţi ca nişte aiuriţi ce sunteţi pe blogul ăsta în căutare de lucruri abisale.

Eu nu pot şi nici nu vreau să vă înţeleg atâta timp cât sunteţi creaţia unui trend. Nu reuşiţi să mă sensibilizaţi deloc, nici pe mine şi nici pe mulţi alţii. De fapt, pe niciunul dintre prietenii sau amici mei, adică pe noi cei care am fost săriţi de moda asta de rahat care v-a lovit pe voi în creierele voastre lichefiate de ciumpalaci suferinzi de o formă severă de retard mintal.

Arătaţi de parcă aţi fi servit uraniu îmbogăţit în fiecare zi la micul dejun şi mintea voastră se comportă asemenea frezurii. Sunteţi o mare varză. Pentru că asta vreţi. Pentru că asta vi se pare "cool". Pentru că aşa face şi Marinică de la trei, pentru că tumefiata de la info s-a uitat la Georgel care are freza făcută cu flexul şi se comportă ca după un experiment eşuat de-al lui Mengele, pentru că Floricel e popular că s-a tăiat cu lama.

Apropo de lame: nici măcar să vă tăiaţi aşa cum trebuie nu sunteţi în stare. Măi băieţi, dacă vreţi să faceţi o treabă, faceţi-o "klumea" (ca să-nţelegeţi limbajul). Aveţi jugulară, aveţi vene, unii mai aveţi (deşi e greu de crezut) şi coaie. Suferiţi! Acolo băgaţi lama, wtf, ce-i cu joaca asta pe capul vostru?

Vă daţi maeştri în lame dar nici măcar la asta nu sunteţi buni. Vai de neuronul vostru.

Hai sictir, ciumpalacilor.

Los vidanjores por las mujeres

...a se asculta în timpul citirii postului...




Cum întrebarea "ce vreau să mă fac în viaţă" începea să prindă noi şi noi contururi uzând din ce în ce mai mult de tehnica sfumato, iată că răspunsul mi s-a pogorât. Vreau să fiu ca ei!!!

Los Vidanjores!!! În următoarea fotografie o să apar şi eu tolănit pe furtun, cu ochelarii coborâţi pe nas şi freza ciufulită. O sa fiu cool. ;)

Femei, păzea! Meserie de viitor, că vine câcarea lumii.

V-am cucerit?...

Satisfacţii

Doar să fii surd şi cu miopie severă şi să nu simţi că te loveşti excesiv şi în mod sâcâitor de noile obsesii ale românilor, create de presa sau de depresa noastră naţională românească postdecembristă. Să trăiţi, domnu' Hurezeanu.

Acu' sunt două chestii pe ordinea de zi.

E curentul emo. O porcărie, o tâmpenie crasă şi grasă, un curent al psihopaţilor tunşi cu flexul, al autoflagelaţilor, retarzilor, creierelor lichefiate, neuronilor demielinizaţi, al sinapselor pline cu rahat, "al martirilor societăţii moderne", după cum zicea cineva care-a trait degeaba până acum.

Martiri pe mama lor. Curentul emo e (aţi ghicit!) un curent. Un trend. O modă. Şi ATÂT! Pe vremea lu' mama şi-a lu' tata nu era. Iar ei, în adolescenţa lor, trăiau prost. PROST! Mult mai prost decât poate să trăiască orice emo în prezent. Şi io-te că depresivi dintr-ăştia nu existau, oamenii aveau alte preocupări, alte planuri de viitor, încercau să realizeze şi ei ceva etc etc etc.

Curentul emo nu exista nici când eram eu mai mititel. M-a întrebat ieri un prieten cine dracu-s ăştia. Şi-l înţeleg. N-am împlinit nici 23 de ani şi deja mă aud spunând lucruri pe care le blamam la cei mai mari până nu demult, de genul "pe vremea mea nu era aşa". Pentru că nu era.

Dar spiritul de turmă este întotdeauna la datorie. Şi presa la fel. Presa l-a făcut mare pe Becali, presa îi face mari şi pe retarzii de emo, le dă importanţă. Există astfel posibilitatea CA CUrentul să ia avânt şi lichefiaţii ăia să simtă şi ei, în sfârşit, că au un rost în viaţă: să se taie cu lama. Go ahead, băieţi, nu vă faceţi griji, v-aş ruga totuşi să fiţi mai eficienţi.

Şi înc-o chestie abisală pe care se bate apa-n piuă: rromii din Italia. Toţi le plâng de milă, vaaaai, săracii, cum nu sunt ei bine primiţi, uite ce păţesc, români, să fim solidari!

Să fim pe dracu. Tuciuriilor nu le place munca, s-au împrăştiat prin toată Europa şi ne-au făcut o reclamă teribil de proastă, acum e timpul să suporte consecinţele. Din partea mea, să se omoare ei între ei, italieni şi ţigani, până n-o mai exista unul.

1. ţiganii îşi merită soarta, pot să spun chiar că mă bucur de ceea ce se întâmplă;

2. italienii ne dădeau până nu demult lecţii de integrare a minorităţilor, se agitau că minorităţile din România nu sunt integrate. Acum, minorităţile de mila cărora plângeau macaronarii sunt cetăţeni europeni. Deci şi de-ai lor. Să-i integreze. Dacă nu, să suporte consecinţele. Italieni: gură mare, fapte puţine şi multă mizerie.

Altă chestie care provoca reacţii de milă: ciumpalacii ăia care se deghizau în poliţişti prin Austria până au fost împuşcaţi mortal. Ei, şi? Munca nu le-a plăcut? S-au dus s-o facă pe teribiliştii şi dacă le-ar fi ieşit, s-ar fi întors în mahalaua lor şi s-ar fi lăudat în dreapta şi-n stânga, ironizându-i pe cei care au pus osul la treabă şi-au făcut un ban cinstit. WTF???

Repet, mă simt din ce în ce mai împlinit.

Spin-de-Trandafir

Un avatar de messenger poate fi, uneori, înfricoşător. Zilele trecute am fost de-a dreptul înspăimântat de unul dintre aceste avatare, un avatar care ne prezenta o fiinţă inocentă cunoscută în popor sub denumirea de copil, un copil-fetiţă nevinovat până-n vârful urechilor, însă un viitor copil cu probleme de şcolarizare şi, de ce nu, de adaptare socială, dat fiind faptul că cel care-l prezenta cu atâta patos în propriul avatar îi este, fără doar şi poate, un adevărat îndrumaci, îndreptător de paşi, volan al existenţei, modelator de caracter, pe scurt, un Domnul Spin-de-Trandafir.

Numele de floare persistă-n corelaţie, nu persistă însă sexul şi vocaţia, căci dacă ar exista un test de aptitudini pentru meseria de tractorist(ă), cu siguranţă scorul ar fi ieşit 12 din 10.

O, tu, fatalitate care ne-ai băgat corupţia în şcoli, de ce ai osândit fetiţa???

Cinism în fapt de seară

Dacă tot minunăţia asta de sculă numită internet nu vrea să-l încarce pe Badea, mi-am zis să răsfoiesc singurel presa minunatei noastre ţărişoare. Aşa am nimerit pe-un articol din "Gândul" spre care vă fac şi eu trimitere şi asta aşa, ca să vă bag morcovu-n cur. În caz că nu vi l-au furat şi pe-ăsta cei pe care v-aţi ostenit şi i-aţi votat.

Titlul articolului din ziar e uşor isteric, însă rău nu face. Esenţa e următoarea: în cazul unui cutremur de vreo 7 grade pe scara Richter, am belit-o. Mai ales noi, ăştia din Bucureşti. Aveţi o serie întreagă de date statistice şi previziuni care mai de care mai sumbre, fără îndoială uşor umflate, însă ironia situaţiei nu ne scuteşte, WTF, trăim în România. Dacă n-am înţeles încă asta, am trăit degeaba până acum şi propun un harakiri online.

Iată ironia: cele 100 de utilaje de intervenţie pe care ne-am putea baza sunt adăpostite într-o hală situată într-un imobil de peste 100 de ani, flancat de alte clădiri care stau să cadă.

Eeeee? Nu-i minunat? E ca şi cum ar lua foc maşina pompierilor. Mă simt în siguranţă. Ar fi fost vai de capul meu dacă eram predispus spre anxietate sau atacuri de panică.

Mi-e somn, aşadar o să-mi iau la revedere pentru o noapte de la lumea largă în care oamenii se taie la Iepureşti deşi au pistoale, în care tunarii sunt achitaţi, în care şefii de galerie dau interviuri, în care suntem burduşiţi la graniţă cu bombe ecologice (Ucraina mai vrea UE? eu i-aş da) şi, iată,

în care nişte asistente medicale se visează vedete şi au o şedinţă foto lângă un bolnav în comă, de zici că-s la poză cu maimuţa. Ce să mai comentăm???

Să ne culcăm, dară. Somn uşor non-maneliştilor.

Apropo, dacă ascultaţi manele, fie şi din când în când, vă aduc la cunoştinţă faptul că blogul nu vi se adresează. Îl răsfoiţi degeaba.

Andrei Stanca Show

Trecând la lucruri mai simpatice, se cuvine să-l felicităm pe Denis pentru articolele sale din presă şi pentru faptul că reuşeşte să facă ceea ce alţii abia dacă visează. Ţine-o tot aşa şi să nu-ţi uiţi foştii prieteni de beţie când oi ajunge mare. :P :))

În plus, nu mă pot abţine de la un mic comentariu referitor la cele scrise de domnu' Marius Tucă "Show" într-un editorial din Jurnalul. Uite-aici. "Despre bloggeri". Editorial în care-i face pe bloggeraşi cu ou şi cu oţet.

Am încercat să mă inflamez, să zic "aaaaoleeeeeu, poate se referă şi la mine, ce nasol!", dar n-am reuşit. Pur şi simplu.

1. Nu sunt blogger, eu ţin un blog din motive personale, pe-asta am tot spus-o.

2. Când îi aud pe unii că se laudă cu faptul că sunt bloggeri, îmi spun fără doar şi poate că oamenii ăia trebuie să fie extrem de nefericiţi dacă au ajuns să-şi ia nasul la purtare doar pentru faptul că scriu şi ei nişte bazaconii într-un jurnal public, bazaconii de cele mai multe ori inutile, nerelevante în toate aspectele, care nu-ţi aprind niciun beculeţ (atenţie, nici eu nu fac excepţie!), bazaconii de filmuleţe în care până şi cultul personalităţii arată jalnic, bazaconii de idei de mahala sau de drum prăfuit de ţară. Şi toate acestea îmbrăcate ("înveşmântate" ar zice Hurezeanu) sau învăluite de-o privire ce distinge cu greu realitatea prin intermediul unor ochelari de cal. DAR! Ei sunt reprezentativi pentru blogosfera românească. WTF??? Şi ne mai mirăm de ce zice Tucă???

3. 'nea Tucă nici măcar nu generalizează la extrem. "Cei mai mulţi dintre ei...", aşa sună începutul unui articol în care fraza e construită într-un stil hibrid cu iz de Marquez şi de Saramago.

Să le fie de bine tuturor, să-şi dea în cap, vreau să văd bătaie. :)) Oricum, la cum se prezintă blogosfera momentan, bloggerii n-au nicio şansă.

Dar na, pentru prietenii bloggeri supăraţi pe Tucă: "nu, caca domnu' Tucă, nu-i frumos ce-aţi scris, aşa nu, e urrrrrrât, urrrrrât, să nu mai faceţi, băieţii din Top 10 (cele mai citite bloguri) fac artă şi literatură modernă!!!".

Preocupări bizare

Într-o lume în care toţi semenii mei au preocupări dintre cele mai bizare, eu nu pot să fac nicidecum excepţie şi mă voi profila şi eu pe aspectele cel puţin ciudate şi "ne-aliniate" ale existenţei noastre.

Astfel, mă gândeam eu într-o bună zi la alegerile locale care ne pasc şi pe care le vom paşte cu un spor net superior Bisisicăi lui Niculae, o oaie care n-avea stare, rebelă şi neintrată-n turmă, spre deosebire de noi care nu-i semănăm decât în modul de furajare şi în circumvoluţiile profilate pe consum şi evacuare.

Si gândindu-mă precum "Gânditorul" la aspectele abisale mai sus amintite, inclusiv la candidaţi, mi-au trecut prin mintea mea de Bisisică o serie întreagă de înjurături. Care mai de care. Să vedem. Atenţie la neatenţie, post cu înjurături nerecomandat minorilor şi persoanelor pedante şi cu principii alese. Io-s mai de cartier. Vorba lui Badea, nu mă trag din Merovingieni.

Să-ncercăm să le explicăm pe cele mai uzuale.

Du-te-n p***a mă-tii. Adică tu, candidatule, mai bine nu te năşteai şi ne scuteai pe noi de prezenţa ta puhavă, şunculoasă sau cu alură de Oscar Schindler (ca băiatul ăla de la PSD). Numai că, vedeţi voi, vorba lui Andrei Gheorghe într-un articol (minune!) mai reuşit de-al său, "fiecare popor are Oscar Schindler-ul pe care îl merită". Citat aproximativ.

Du-te-n morţii mă-tii. Adică tu, candidatule, ai face bine să urmezi calea pe care strămoşii tăi din partea mamei au urmat-o la rândul lor, adică să mori dracului, să te văd "Six Feet Under" pentru liniştea mea sufletească, pentru ca soarele să răsară şi pe strada mea.

'te-n cur pe mă-ta. Înjurăturile în care se petrec lucruri murdare pe diferite mame sunt specifice sudului, oricum, ideea e că tu, candidatu-le (atenţie, Videanu!), eşti invitat să stai capră (n-am înţeles niciodată de ce nu oaie, vacă, iapă, scroafă, pisică sau iepuroaică, deoarece mari diferenţe în act nu prea există), eu să mă comport ca Winnetou călare pe căluţul său şi să te călăresc pe tine cu spor, dar nu oriunde! Ci pe mama ta. De ce pe mama ta, n-aş putea să spun, dar înjurătura e un dat, prin urmare o folosim ca atare. Poate e voyeuristă. Mama ta adică.

Există un arsenal întreg de înjurături cu sfinţi, biserică, zei şi dumnezei, dar nu am starea necesară şi nici într-atât de pornit nu sunt, astfel încât să-i oripilez pe proaspăt spovediţii cu ocazia Paştelui.

Mai sunt înjurături asemănătoare cu schiuri şi cruci, cu o mâncare delicioasă (dacă are şi bomboane) numită colivă, toate făcând trimitere cu succes la ideea de mamă care merită pedepsită pentru faptul că i-a plăcut zbenguiala în urma căreia ai ieşit tu, un nesimţit care minte pe faţă milioane de oameni şi pe care abia aşteaptă să-i prade într-un stil nici măcar mare, ci de drumul mare.

Mai sunt, de asemenea, şi înjurăturile referitoare la propria mea persoană şi la mămica ta, înjurături cu profunde conotaţii sexuale şi care implică acte ce merită să se petreacă doar sub privirile tale sfioase şi puhave în care îţi joacă lumini stranii provenind de la felinarul pe care-l ţii c-o mână tremurândă de teama de a-l scăpa şi-a lua foc paiele din hambarul de la mă-ta de-acasă, minunata locaţie în care se petrece acţiunea.

Şi multe, multe altele. Sunt o enciclopedie, păcat că n-am timp de adâncimile aspectului.

Later edit: Mai e una ciudată rău, "'te-n moaş'ta pe gheaţă". De ce tocmai în moaşă-sa? E o trimitere în originile originilor? Că motivul pentru care acţiunea se petrece pe gheaţă e lesne de pătruns: ca să alunece mai bine.

Despre lucruri abisale

Astăzi am de bifat nişte chestii trestii, două lepşe mici şi nişte (cică) binecunoscute site-uri de care e posibil să nu fi auzit nici voi după cum nici eu nu auzisem până nu demult.

Să nu ne-ncurcăm în fraze ca Hurezeanu şi să trecem la treabă.

Leapşă de la Tomata care se întreabă ce deschid cheile de la brelocul meu. Am putea s-o luăm aşa sau am putea s-o luăm invers, după cum puteţi observa, astăzi sunt foarte profund. Aş vrea să deschidă maşina mea personală, as vrea sa deschida uşa unui apartament fără rude de gradul doi prin el, aş vrea să deschidă porţile raiului vazut ca o Vama Veche fără cocalari, aş vrea să-mi deschidă ochii şi să văd totul de sus în jos şi, de ce nu, să pornească motoraşul bărcii, căci eu vâslesc aiurea.

Dar nu, cheile mele deschid doar uşa de la casa scării şi uşa de la apartament. Aia de la maşină nu mai prezintă interes, căci a scoate masina din parcare în condiţiile unui trafic oribil se numeşte autoflagelare. Şi nu-s amator.

Şi leapşă de la Mihaela (a.k.a. Blindgirl). Care mă îndeamnă să povestesc despre serviciile ce mă nemulţumesc la supermarketurile din oraşul meu.

N-am ştiut niciodată la care oraş să mă refer. Dar la oricare m-aş referi, n-aş prea şti ce să zic. Vorbind la modul general, mie nu-mi plac supermarketurile. Au şi ele avantajul lor, intri acolo, îţi iei absolut tot ce ai nevoie, te usuci de bani şi pleci. Dar:

- aglomeraţia mă scoate din sărite;

- parada modei la care apelează piţipoancele îmi creşte nivelul (nervilor) sau îmi exacerbează potenţialul de miştocar;

- statul la o coadă imensă îmi aduce aminte, de fiecare dată, c-am avut platfus când eram mic;

- anunţurile alea cu "posesorul maşinii XXX este rugat să şi-o scoată de unde-a bagat-o" mă fac să cred c-am nimerit într-un aeroport;

- etc.

Pe când, la un mic butic de la colţul străzii, am ocazia să glumesc cu vânzătorul sau să râd de ratele la maşină ce reprezintă motiv de laudă pentru o altă vânzătoare. Asta dacă ies din bloc şi-o iau la stânga. Dac-o iau la dreapta, poate dau de-un copilaş blond venit să cumpere ulei, pe care una din vânzătoare îl întreabă (fără conotaţii sexuale, minţi bolnave ce sunteţi!!!) "ce mai face bărbatul nostru voinic", la care el răspunde sictirit "mă laşi? eu sunt un copil mic, un băieţel", "cum, nu eşti tu un bărbat?", "e-e!".

Şi, dacă tot a venit vorba de cocalari şi piţipoance, iată siteurile. Poate că le ştiţi, poate că nu. Primul pe care vi-l prezint e cel cu cocalari. Dar de cinci ori mai funny mi s-a părut cel cu piţipoance (mersi Lyna).

Însă n-aş vrea să pierdeţi esenţa. Click aici ca s-o vedeţi pe Crazy Frog. Citiţi şi ce ne spune nouă fătuca pe pagina ei de Hi5 sau dracu' ştie pe unde. E de geniu. =)))))))))))))) Deşi râd cu jumătate de gură. Judecând după aspect, poate are vreo deficienţă ceva şi de, nu se cade...

Bordur'le cu sur'le şi trâmbiţe!

O sa fiu concis şi n-o să-mi ies dintr-ale mele.

Locuiesc într-un cartier de-i zice Crângaşi. Pentru necunoscători, e cartierul de lângă Giuleşti. Sunt cur în cur. Unii chiar asimilează Crângaşiul în Giuleşti precum alţii Bucovina în Moldova. :))

Aşa. Aici în cartier la mine e frumos şi bine. Avem blocuri mari şi late, avem activitate la derby-uri, avem verdeaţă, nu abundă câinii, fereastra mi-e acoperită de un minunat pom, avem motociclişti, vânzătoarele sunt de treabă, vecinele sunt mai mult decât frumoase şi mai avem ceva: avem chiar şi borduri.

Bordur'le dulci/ Ca-n Bucureşti/ În toata lumea nu găseşti.

Şi totuşi nu am epuizat întregul arsenal de facilităţi. Mai avem ceva: avem şantier! Un şatier proaspăt, pe străduţe, un şantier printre copaci, un şantier cu muncitori veseli, curajoşi şi harnici, un şantier unde se fac lucrări.

Dar ce se-ntâmplă? ar întreba Younes.

Păi se-ntâmplă următoar'le: se scot bordur'le alea puse anul trecut cu valoare de obstacole anti-tanc şiiiii... se pun alte borduri!!! Cu o valoare identică de obstacole anti-tanc.

Din banii mei, din banii tăi, din banii voştri! Tunuri! pac pac pac pac, secolul vitezei!

Pentru că Videanu veghează la bunul mers al cetăţii.

Să mergem la vot! Pentru un Bucureşti mai curat, mai frumos, mai luminos! Să avem încredere ca va fi mai bine! Omuleţii ăia se luptă pentru binele nostru! Să nu-i dezamăgim, proli!...

Bravo CFR!!!

Nu mă pot abţine să nu-mi exprim extrema, dar EXTREMA! satisfacţie ce mă cuprinde la gândul că turma de oi, cu succes mânată de-un cioban cu jilţ de aur, n-a mai luat campionatul. Ole ole ole provincia!!!

Cu şi despre proli

Să începem cu ceva antipatic, supărător, enervant de nesimţit, cu ceva care ilustreaza într-un mod grotesc celebra propoziţie machiavellica, "scopul scuză mijloacele".

Şi cine sare în sus (căci unii sar şi-n jos) ca ars spunând că Machiavelli se referea fără doar şi poate la o cauză înalta, s-avem pardon, ce poate fi mai înalt decât ocuparea unei funcţii de conducere în stat? De-acolo ies banii, băăăăă!... MURIŢI!!!

Ascultându-l pe Badea după bunul sau prostul meu obicei, am aflat că băieţii de la Antena1 şi Antena3 au făcut un clip. Un spot electoral. O chestie. Detalii ce se vor a fi obiective găsiţi prin Ziua. DAR!

Noi, românii, acest popor mai mult decât ciudat în sânul căruia continui, în sado-masochismul meu, să mă simt bine, avem şi-un CNA, o chestie "dă porc" în esenţa ei şi care, ca orice instituţie cu talente politice mai mult sau mai puţin recunoscute, dă în bârnă cui vrea ea şi, uneori, cui nu vrem noi.

Pentru că, dragii mei cititori care n-aveţi de lucru şi citiţi porcăriile mele, nimeni nu serveşte interesele noastre. Noi suntem prolii, trăiasca amintirea maestrului Orwell, însă noi nu suntem 100% ca băieţii din optzeşipatru, noi MERGEM LA VOT!!!

A ţi-o face cu mâna ta e plăcut uneori, ba chiar adeseori, în cadre profund informale, concrete şi cu rezultate imediate şi, de ce nu, chiar fără să depui un mare efort. Dar alteori e o dovadă de prostie crasă şi chiar grasă, îmi pare rău dacă v-aţi ofensat. Voi să mergeţi la vot, măcar pe mine n-o să mă fure unul în care am avut încredere. Puterea e în mâinile voastre, voi îi alegeţi pe cei care se vor îmbogăţi, soarta tunarilor ţării e la discreţia voastra, prolilor. Hai spor.

Vorbeam de clip. Glăsuit-a CNA-ul uite-aşa: "Este clar ca are un mesaj electoral. Conduce catre ideea ca cel ales este stapanul nostru, cand de fapt el este ales din banii publici pentru a apara interesul public. Este vorba de un spot antisocial care sugereaza faptul ca indiferent pe cine am alege, respectivul se aseamana cu Ceausescu, Constantinescu, Iliescu sau Basescu".

Da' cu cine să se asemene, băi? Cu cei pe care, în mare parte, tot noi i-am ales! Şi ce, măăăă? Apără interesul public??? Câca-v-aţi îmbrăcaţi!!! Ca să vă faceţi voi de cap, de aia au avut tineri ca mine creierii împrăştiaţi pe asfalt de erau adunaţi cu faraşul.

Iată şi spotul, pentru cei care nu l-aţi văzut. Mie mi se pare un spot foarte bun şi care surprinde esenţa. Dacă sunteţi de altă părere, băgaţi tare pe gât slogane de genul "soluţii, nu discuţii". Pentru că da, e secolul vitezei, pac pac pac pac, se îmbogăţesc fără discuţii inutile mai repede decât reuşesc eu să mă bronzez binişor la soare. Mie-mi ia o oră, lor le ia 3 secunde, cât de-o semnătură.




Bun. Să închei într-o notă profund umoristică, după părerea mea. Există în Elveţia, la un hotel, o recepţioneră. Elveţiancă. Şi care purta, într-o bună zi, un tricou pe care scria, pe partea din faţă, "ROMÂNIA" şi pe cea din spate "CEA MAI FRUMOASĂ ŢARĂ".

Reacţie românească: :O

În urma unui interogatoriu sistematic şi fără fisuri, s-a dovedit faptul că fata/femeia (fără doar şi poate) ştia bine să vorbească româneşte, locuise în România, de plăcere şi fără a fi îndrăgostită, vreo cinci anişori, îî plăcuse nespus de mult pe (atenţie, clişeu!) plaiurile mioritice şi curând avea să primească cetăţenia. Urmând ca, ulterior, să şi-o facă şi ea cu mâna ei şi să se mute definitiv aici.

Unii oameni au hobby-uri dintre cele mai ciudate. E ca şi cum aş vrea să mă mut eu în Congo. Nu, nu în Congo, acolo ie păduri (încă) frumoase. În Transnistria. Aşa mai merge.

Pentru că la noi oamenii sunt mai de treabă, mai prietenoşi, mai de gaşcă.

O fi.

I'll be back!

Am revenit din Vama dar am un chef de a scrie pe blog extrem de precar. Promit ca zilele astea o sa ma fac baiat gigea si-o sa revin cu posturi asa ca pe vremuri. Sau macar pe-aproape, chit ca tind sa ies din grafic cu multe. Noroc de faptul ca orice grafic poate fi modificat, aici maleabilitatea mea nu cunoaste margini.

Veniţi de luaţi globalizare

Nu ştiu ce pot să scriu în cele cinci minute în care am hotărât că voi avea chef de palavre pe blog. Am păscut de Paşti, mi-am ciocnit ouăle, am făcut grătar unde l-am avut alături pe nimeni altul decât Vasile, zis Manhattan, de departe cel mai realizat om din fosta noastră clasă de liceu (vezi că dai o bere, Manhattan, nu-ţi fac reclamă de pomană, chiar dacă ţi-am promis), am supt bere mai ceva ca un sugar lapte, păstrând proporţiile, etc.

Dacă aş scrie prea multe pe tema asta, aş fi acuzat de faptul că scriu doar pentru connaisseuri, aşa că o să-mi aduc aminte, după care promit că refulez, de discursul pe care mega-popii de la mănăstirea Putna l-au ţinut în seara de Înviere întru preamărirea cui? Pimen? deşi altcineva ar fi trebuit să fie băgat în seamă într-un atare moment, ştiu şi eu, Iisus?...

În schimb, urechili mieli au tot suportat vorbe mai grele decât ale lui Ciutacu şi care-au dat-o într-o continuă globalizare unde se-mbogăţesc numai unii (iar ei se află printre cei îmbogăţiţi, dar se vede treaba că nu le-ajunge), în faptul că economia care e la pământ ne îndeamnă nu la muncă, ci la rugăciune, în faptul că fără Dumnezeu nu se poate face nimic, şi astea mai treacă-meargă, sunt fraze celebre şi cu puţină interpretare au valoarea lor de adevăr.

Dar când începi deja să vorbeşti, pe lângă globalizare, de o Europă unită, de Uniunea Europeană, de faptul că l-am pierdut pe Dumnezeu, că nu putem avea parte de un stat măreţ, unit şi puternic fără Dumnezeu în frunte şi, i-auzi ia! de faptul că în Constituţia Europeană nu se pomeneşte nimic despre Dumnezeu, începi să te întrebi fără doar şi poate dacă participi la slujba de Înviere sau ai nimerit printr-o ciudată ironie a sorţii la un curs de politică, geopolitică sau religie aplicată în economia şi politica postbelică europeană şi mondială.

Că ei încă se cred în Evul Mediu. Unde şi sunt, la naiba, priviţi în jur.

Măine merg în Vamă, o să revin cu noutăţi peste câteva zile. Sper că nu muriţi de dorul meu, că dacă muriţi, v-aştept în colţul acela de ţară ca să bem cu spor.

Revenind, plini de elocinţă hurezenească

S-o luăm pe rând.

1. Mă doare capul de simt că-mi plesneşte, unde naiba-i Quarelinul?

2. Am lipsit de pe blog motivat. Că n-am avut net. Că aici în ţară la mine, când plouă, se buleşte reţeaua. Iarna e super OK, cum se apropie însă vara, e futere non futere, laba strictum necesarum est.

3. Ăia de la internet sunt super-nesimţiţi. Dacă întârzii tu, ca abonat, plata abonamentului fie şi pentru un minut, îţi taie automat netul din program. Sunt foarte scrupuloşi când e vorba să încaseze de la noi, să ia bănişori buni. Dar când e vorba să dea (fie şi măcar bun simţ), se împute treaba.

4. Ieri am mers la conferinţa de la Ateneu unde a vorbit Orhan Pamuk, iar astăzi am avut onoarea şi deosebita plăcere să primesc, alături de sute de oameni, un autograf de la acest scriitor extraordinar. E cel mai mare om de cultură pe care l-am văzut în realitate şi atât de aproape. Nu oricând în viaţă ai ocazia să trăieşti acea clipă în care să-ţi întoarcă zâmbetul un laureat al premiului Nobel pentru literatură, un scriitor tradus în peste 50 de limbi, un om care a făcut la un moment dat parte dintr-un prestigios top 100 al celor mai influenţi oameni din lume.

5. Glumind puţin, i-am intrat în inconştient lui Pamuk, el este o parte din mine şi eu sunt o parte din el, acum nu se ştie care e Vestul şi care e Estul, cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc.

6. Hurezeanu m-a enervat ieri la conferinţă, cum încerca el aşa să vorbească într-un mod plin de elocvenţă şi stufozitate, cu impact asupra adâncimilor spiritului uman, dornic să răscolească inconştientul nostru clocotind de concepte abstracte şi imateriale până-n esenţa esenţelor sale a-priori născute în spiritul a-prioric conceput şi a-posterioric dovedit printr-un discurs bobastic şi cu efecte catatonice asupra minţilor noastre, de altfel destul de zburdalnice iniţial. Ceva de genul. Nu e vorba de faptul c-o dădea în înfoieli de vocabular, ci-mi plăcea cum se bloca în fraze. De parcă pe el veniserăm să-l ascultăm, nu pe Pamuk. Şi alte câteva lucruri ce mi s-au părut deranjante. Noi să fim sănătoşi.

7. Am două lepşe pe care le voi rezolva peste ceva vreme.

8. Bătrânul câine al blocului, un stimat domn pe care mă tot chinui să-l fac celebru, mi-a dovedit o dată în plus că merită tot respectul. Stătea pe sală, în casa scării, şi se uita la mine cu ochii ăia care nu ştiu unde bat. L-am salutat, mi-a clipit, şi numai ce-l văd că-ncepe să latre, se suceşte şi-o ia cu viteza melcului turbat, şontâc-şontâc, spre ieşirea din spate. Când mă uit acolo, ce-mi e dat să văd? Doi câini mari şi sprinteni fugeau de rupeau pământul. Bravo, bătrâne, eşti respectat. Nu te salut eu degeaba, mama lor de javre, deci datorită ţie nu mişună câinii prin zonă... E un motiv în plus să-ţi urez "Să ne trăieşti!".

9. Îmi voi face bagajele pentru că mă car în Bucovina să pasc fericit de Paşte şi să-mi ciocnesc ouăle, apoi doritorii, precum şi fanii dornici de autografe pe sticle de bere mă vor găsi în Vamă de pe 30 aprilie până pe 3 sau 4 mai.

10. V-am pupat!

3 în 1, s-avem şi pentru mâine

Faptul că am lipsit ieri e un semnal de alarmă cât se poate de serios, asta înseamnă ceva, înseamnă că devin o persoană ocupată care nu mai are timp de activităţi frivole. Asta dacă privim de sus în jos faptul relativ obiectiv conform căruia am lipsit din blogosferă, mai mult sau mai puţin nemotivat.

Că dacă sucim problema cu curu-n susul cucuruzului, aflăm că, de fapt, sunt o persoană care-şi organizează timpul relativ prost, ca să nu zic prost de-a binelea, şi care, pe deasupra, mai are si dureri de ochi, fir-ar mama ei a dracului de cafea în trei culori din Grozăveşti.

Nu ştiu mâine ce voi face, aşa că împuşc astăzi trei iepuri. Trei iepuraşi. Mici.

1. Noi, românii, avem un Adrian Diaconu. Pentru necunoscătorii care se roagă la Becali înainte de culcare, Adrian Diaconu e un boxeur care a căştigat aseară titlul de campion mondial interimar la categoria semi-grea. MONDIAL, băi! Deci un sportiv român de cinci stele. Iar boxul e doar unul din multele sporturi la care excelăm, noi, românii.

Dar nu ne interesează. Ce contează că băiatul ăla de aseară face o reclamă ţării de zece ori mai valoroasă decât acea teribilă porcărie numită "Fabulo Spirit" (a se citi "şpriţ"). Contează că Fabbiani (care nici nu-i român) a înscris un gol la fentă (frumos, n-am ce zice, dar cam atât), contează ce zice boul ăla de Becali, contează ce zice Mureşan care nu-şi dezminte tagma, contează ce-au făcut păpuşarii ăia de stelişti în acerba luptă pentru titlu, contează că nu ştiu ce mare fază e discutabilă şi se dau toţi cu bostanii de pereţi că a fost sau nu penalty.

Iar ştirea cu Diaconu, imediat după disputarea meciului, e undeva în colţ, jos, atât pe site-ul Gazetei, cât şi pe cel al ProSportului. Iar în prin plan, Mureşan ne spune nouă ceva. Să vă ... în ... de ... cu fotbalul vostru.

Răbdare, îndată o să ne şuşu pe noi când o să fim ciuca bătăilor la CE de fotbal, dar o să ne mândrim nevoie mare că măcar ne-am CALIFICAT (adică ne-am câştigat şi noi dreptul să jucăm miuţa la un campionat european).

2. Mă autoproclam, prin mila lui Apollo (nenea ăla în fundul gol cântând la harpă), capul jihad-ului cultural împotriva popilor creştini (nu a creştinismului!!!). Căci, dacă mai aud multe povestioare în care popii-şi dau în stambă pe unde-apucă (şi pe unde n-apucă ei, drăgălaşii noştri inculţi şi rigizi, atenţie, eufemism), pun de-un catharsis ad-hoc şi practic o strangulare a la jujitsu cu prima sutană care-mi iese în cale.

3. Ce fac poliţiştii noaptea, când umblă ei aşa, cu girofarurile aprinse, în misiune fiind? Păi.

S-o luăm pe acte, ca la teatru.

Unu. Se plictisesc.

Doi. Văd un şobolan.

Trei. Coboară din maşină, se apropie cu precauţie ca nişte vajnici miliţişti...

...pe fundal e muzică de suspans, ceva gen Hans Zimmer...

...şi-l lovesc.

Patru. Şobolanul se oftică şi dă să sară. Interesant e că sare, invariabil, la ouă (sau la ouţe, că vorbim de miliţişti). Deci un animal deştept, dar asta se ştie deja.

Cinci. Miliţistul e antrenat, ştie mereu la ce să se aştepte şi-l ia din vole în plină săritură.

Şase. Fac poze şobolanului răscrăcărat şi plecat în lumea de dincolo.

Şapte. Se laudă la secţie cu activitatea pe care au avut-o, veghind la bunul mers al cetăţii pe care o au în pază şi la bunăstarea psihică a cetăţenilor care le suportă aroganţa şi care muncesc ca să-i plătească pe ei, stimabilii-domni-retarzi-miliţişti.

Informaţia e "pe surse".

Despre feţe bisericeşti...

...ne scrie miclowan, DAR cu Younes în rolul principal. De-ăştia-mi eşti tu, Younes, îţi baţi joc de cele sfinte... Să te văd cum o să-ţi mai ciocneşti ouăle de Paşti, nu ţi-ar fi ruşine... Obrazului...

Cufuri-m-aş!

A postat Arhi un filmuleţ c-o doamnă.

O altă enigmă a lumii în care trăiesc. De ce s-ar ocupa o femeie cu aşa ceva? Nu sunt o mie şi unul de lucruri pe lumea asta cu care s-ar putea ocupa?

Voi câte ţâţe credeţi că are, două, patru sau şase? Eu zic că patru plus pectorali.

Vă puteţi imagina cum ar fi viaţa voastră, a băieţilor, dacă aţi fi însuraţi cu aşa o femeie? Dacă veniţi beţi acasă şi-i căşunează, mâncaţi asfalt cu gingiile şi vă cufuriţi praf de ciment.

E cam acru miştoul meu, specimenele astea mă oripilează.

Mă doare capul, am constatat că îmbătrânesc, nu mai pot să fac sport ca tot omul că-mi dau duhul pe dig, ce mai, vai de zilele mele.

A! Pe terasă în Piranha a mirosit tot timpul a găinaţ. Un găinaţ de-ăla de cloşcă. Ştiţi cum pute găinaţul unei cloşte? Oribil. Ca zece manelişti la un loc într-un spaţiu închis. Paradoxal e faptul că nu m-a deranjat.

Pentru necunoscători, cloşcă egal găină care cloceşte. Găină egal femeia cocoşului. Cocoş egal bărbatul lu' Elena Udrea. Ha ha.

Clipe grele

Relatez în direct, de la faţa locului.

Lucram la masă cu fereastra deschisă şi numai ce aud ţipete, înjurături, vecinul meu cel bou ameninţa după cum îi e prostul obicei, voci piţigăiate de doamne respectabile profanau blesteme şi forfota creştea cu fiecare secundă.

Mă duc la fereastră şi văd o Dacie Nova albastră, oprită pe straduţa din faţa blocului şi cu oameni în jur. Din dialogurile aprinse deduc că ceva/cineva se află sub maşină.

Se adună oameni din ce în ce mai mulţi, se uită pe rând sub maşină, se sfătuiesc, se iau cu mâinile de cap şi de cur, un băieţaş se dezbracă de haina grea de piele şi pun toţi mână să ridice maşina. Şi-o ridică.

Şi ce-mi e dat să văd? De sub maşină îşi face apariţia bătrânul paznic al blocului, şontâc-şontâc, nu ştiu dacă de la laba pe care femeile jură c-au văzut-o sucită sau pur şi simplu merge după cum îi e felul.

Da, este vorba despre el.

Vi l-am prezentat într-un post de astă vară. Menţionez că în fotografie arată nu numai deosebit de viril, dar şi mult mai frumos decât se prezintă în realitate. Observaţi şi acel aer complice pe care-l afişează, a simţit că l-am prins într-un moment mai delicat. E bătrân cu draci, dar e câinele blocului şi noi doi comunicăm într-un mod deosebit de fructuos ori de câte ori ne întâlnim. E un câine care cunoaşte toate tainele blocului, merge cu liftul etc etc etc.

În caz că se întreabă cineva dacă i-am cerut scuze vizavi de posturile pe care le-am scris zilele trecute despre câini, aflaţi că nu am motive. Stimabilul nostru are stăpân, e câinele blocului şi al nimănui altcuiva. Şi nu muşcă. Deşi necunosătorii îl pot confunda lesne c-un câine fioros, moşul, pe lângă faptul că are un suflet mare, e şi mult prea bătrân ca să se mai vâre în conflicte puerile şi frivole.

Să ne trăieşti!