vineri, 3 septembrie 2010

Dacă...

Când spun că nu mă interesează naţionala de fotbal a României şi că ţin cu adversarele, sar tovarăşii-n sus cu acuzaţia că nu-s patriot şi că-s un element putred în societatea noastră multilateral dezvoltată.

Numai că ei nu-nţelege următoarili, mie-mi plac sportivii şi sportivele şi nu pot să stau nouăzeci de minute ca să mă uit la nişte papagali care mi-ar fi fost cel mult indiferenţi dacă nu erau şi aroganţi, dar cum trufia este principala lor calitate, urmată de capacitatea de a da prost cu picioru-n minge, ţin cu ceilalţi care, în principiu, joacă fotbal mai bine, fiind de-a dreptul greu să joci mai prost decât Albania, ah, şi-aproape c-au reuşit să-şi ia bătaie, mai înţelege cineva ceva?

Atât înţeleg eu din fotbal.

Dacă se întreabă cineva ce admir şi ce-mi place, să afle că mă interesează ce se-ntâmplă prin fotbalul de vârf, prin atletism, tenis, K1 şi judo, handbal şi rugby, ăştia mi se par sportivi, nu doar prin modul în care privesc sportul, ci şi prin criminalitatea antrenamentelor specifice care necesită un corp de oţel şi-o rezistenţă psihică ieşită din comun.

La tenis eşti pe frecvenţă câte trei ore, la atletism vomiţi pe teren şi când simţi că-ţi mor muşchii, mai alergi o oră, la handbal îţi mor coastele de la atâţia pumni şi coate, la rugby nici nu mai vorbim, ai o sută de kile şi faci suta de metri în 12 secunde, iar la fotbal eşti vedetă şi nu ştii nimic, ai avut ghinion, răbdare, suporteri, dacă marcam, puteam câştiga.

În prezent, US Open, iar pe 9 - 13 septembrie se desfăşoară Campionatul Modial de judo de la Tokio.

2 comentarii:

miclowan spunea...

am vrut să mă uit dar după prima ratare (secunda 30?) am avut o presimţire ciudată şi am stins televizorul. în timpul ăsta am lucrat câte ceva şi am descoperit vreo 2 voci care mă fascinează...am salvat 90 de minute din viaţă?

puisorul cufurit spunea...

miclowan: Ai salvat mai mult decât atat. A nu te uita la fotbal inseamna a face terapie, iar terapia poate fi benefica. In cazul meu, consider c-am salvat mai mult de trei ore.