luni, 9 august 2010

Realismul magic

Trăiesc într-un Macondo mai fantastic decât cel Marquezian, cu o maşină cocoţată pe un acoperiş, condusă de-un urs brun şi ale cărei faruri luminează lecturi, cu o plajă cu nisip într-un oraş cu ieşire la mare prin intermediul unui lanţ de vărsare ce-ncepe cu Topliţa, cu limbi exotice necunoscute nouă, cu mame ale unor copii ce se numesc Luigi şi care sunt hrăniţi cu pate Bucegi, cu dorinţa de a construi cea mai mare centrală solară din ţară ce va beneficia de o zi însorită din doisprezece, dar ce soare!, cu multe case goale cu balamale unse, cu femei frumoase şi bărbaţi urâţi, oraşul bisericilor şi al ereziei, cu drumul de fier ce brăzdează cimitirul prin mijlocul său şi trezeşte morţii c-o sirenă grea, trăiesc într-un Macondo mai fantastic decât cel Marquezian, ale cărui miracole au devenit normale şi-n care singura normalitate miraculoasă este reprezentată de noi, eu, g, m şi wtf, permiţandu-ne această mică aroganţă ca un mecansim de apărare împotriva accentelor exotice care ne invadează în fiecare an de august din fiecare lună, căci timpul trece-ntotdeauna altfel când vin ei.

Un comentariu:

Anonim spunea...

:)) e bine că ne ai enumerat pe toţi