vineri, 6 august 2010

În numele tatălui

Victimizarea şi incapacitatea asumării responsabilităţii se traduce foarte bine într-un simptom al creierului pulbere: "M-a bătut Dumnezeu pentru că...".

Dumnezeu ne pedepseşte.

Unii, domnilor, nu sunt vinovaţi că uită mancarea pe aragaz, că le arde casa, că merg ca chiorii şi dau cu mufa de pereţi, că-s nişte împiedicaţi şi-şi rup vreascurile sau că-şi uită banii acasă când merg la piaţă.

Pe ei îi bate dumnezeu, care n-are altă treabă în existenţa lui dumnezeiască decât să le poarte sâmbetele unora care nu se duc duminică la biserică.

Acestor specimene le-aş da un picior în gură ca să le sară dinţii şi ca să-i aud dup-aia, pentru începutul unor probleme identitare şi pline de erezie, cum afirmă că i-a bătut dumnezeu.

Niciun comentariu: