duminică, 18 iulie 2010

Boemi către Boemia

Mâine la amiază, eu şi Denny ne vom lua rucsacurile-n spinare şi ne vom îndrepta către Viena. După câteva zile, o vom porni spre nord, ne vom bucura de un absint pe malul Vltavei şi vom colinda meleagurile lui Kundera, Kafka şi Hus.

Ne-auzim la-ntoarcere.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Prampanan

Dacă aş înnebuni şi-aş dori să-mi schimb numele de fată, aş avea o mulţime de variante. Sunt câteva care sună beton.

Ce spuneţi de:

- Andrei Schweinsteiger

- Andrei Deblekere

- Andrei Capdevila

- Andrei Boulahrouz

- Andrei Husa

- Andrei Husa Roxolan-Bastarnu

- Andrei Rubobostes

?

joi, 15 iulie 2010

Pod de flori?

Revin.

Cel mai mult mă enervează la basarabeni atitudinea aia mizerabilă a multora dintre ei, cărora le place să se dea români în timp ce pocesc limba română şi care consideră că li se cuvine să fie ajutaţi.

Pentru că ei , dragă-doamne, sunt neajutoraţi.

Ei sunt cetăţenii ţărişoarei de la est de Prut care respiră româneşte, care simte aidoma şi căreia i se cuvin tot felul de ajutoare venite din partea României. Curent electric, materiale de construcţii, subvenţii pentru studii, sute de milioane de euro ş.a.m.d..

Pentru că majoritatea covârşitoare a basarabenilor este reprezentată de nişte putori ordinare care nu produc nimic. Până şi Albania are o economie mai eficientă. Sunt ULTIMII din Europa.

Dar simt româneşte, sugativele.

Şi uită că nu le datorează nimeni nimic, leprele, pentru că sunt o ţară independentă, cu legi proprii şi Constituţie proprie.

Să-şi şteargă căcatul de pe limbă, căci mult au mai pupat în cur la Moscova, şi să pună mâna să facă lucruri concrete daca vor să simtă româneşte, având capitala la Bucureşti. Nu să vocifereze încontinuu ca nişte putori care altceva n-au de făcut în viaţă.

P.S.: Esenţial: când te dai drept român, e bine să ştii să vorbeşti româneşte. Dialectele împuţite şi cu rezonanţă rusească nu sunt îndrăgite pe-aici, pe la noi.

Ia uitaţi-l pe-ăsta

Pentru cine se consideră sportiv după 20 de tracţiuni şi 80 de flotări.

miercuri, 14 iulie 2010

Ciocoii noi şi vechi

Am descoperit, pe lângă omul duplicat şi saramagonian, o idee conform căreia istoria ar trebui predată de la nou la vechi, această direcţie fiind mai logică şi contribuind la o uşoară înţelegere a materiei de câtre elevi.

De asemenea, a mai apărut o idee foarte interesantă conform căreia literatura ar trebui predată pornind de la autorii contemporani, care utilizează un limbaj actual şi un sistem actual de idei şi pe care elevii i-ar putea înţelege mult mai repede şi mai profund, şi îndreptându-ne către izvoarele atât de boeme ale literaturii.

M-am gândit mult la ultima idee şi-am ajuns la concluzia că, cel puţin în ce mă priveşte, n-ar merge şmecheria, deoarece n-aş face altceva decât să amân dificultatea de adaptare.

Pe lângă faptul că mi-ar fi mult mai greu să înţeleg curentele literare, evoluând fără graţie în mers de rac (n-am luciditatea lui Grass ca să-mi reuşească astfel de demersuri), mi-ar fi greu să mă adaptez la stilul fără sare şi piper al clasicilor.

Căci multe cărţi ar trebui citite în adolescenţă sau, mă rog, în perioada timpurie a lecturilor bune.

Personal, după ce am citit un Saramago, un Grass, un Marquez sau un Sabato, mi-e teribil de greu să-i mai descâlcesc pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov sau mai ştiu eu care. Şi-i las aşa, până la noi ordine mentale. Nici măcar n-au loc pe lista mea cu viitoare lecturi...

luni, 12 iulie 2010

Ţapinar

"Am idei preconcepute în ceea ce priveşte lumea,
Nu beau apă de la chiuvetă, nu mă râd să nu-mi stric freza."

Însă eu bag ţapina-n alte preconcepţii de care m-am plictisit şi le târâi până la gater cu multă sârguinţă.

Vorba lui miclowan, dacă se sinucide un neregăsit şi se află că studia filosofia sau că practica o lectură boemă semnată de Cioran, gata! Cioran e de vină.

Dacă studiezi psihologia, ştii ce gândesc oamenii şi, pe deasupra, tu trebuie să fii cel care cedează în cazul unui conflict pentru că, nu-i aşa, tu trebuie să-l înţelegi pe celălalt.

Dacă eşti nefericit, e de la prea multă carte. Pentru că incultura aduce fericirea şi proştii zambesc pentru că le vibrează universul ca unor fii neprihăniţi.

Dacă adaugi în propoziţie şi alte cuvinte în afara unui subiect şi-a unui predicat, faci filosofie şi epatezi, deşteptul lui peşte, iar dacă foloseşti prea multe neologisme şi faci o trimitere către o cărţulie fundamentală, rişti să pari un arogant care vrea s-arate cât e de deştept.

Oameni cu ţapina-n creier.

I-te, bă, aroganţă: Lennie Small a crăpat de la atâta retard pentru că-n loc să citească o carte, s-a gândit el să pună mâna acolo unde nu-i fierbea oala, om cu simţurile exacerbate şi neprihănit de mizeria care există în afara oalei cu ciorbă şi-a unui crac frumos în rochie de mătase.

duminică, 11 iulie 2010

Cenzură şi ce-njură

Am auzit, din nou, rostindu-se ideea conform căreia adolescenţii ar trebui feriţi de Cioran sau Kafka, pentru că-i deprimă şi le freacă psihicul, aşa cum au păţit emiţătorii vorbelor.

Cică e o vârstă fragedă la care e uşor să pui botul la jalea autorilor.

Dar nu cumva respectivii adolescenţi sunt deja frecaţi când pun mâna pe Kafka sau Cioran şi nu fac decât să se regăsească printre rânduri, fiind apriori pregătiţi să rezoneze?

Dar de ce nu li se oferă şi altceva? Dacă-l vezi pe adolescent citindu-l pe Cioran şi vrei să te asiguri că rezonează în mod autentic, oferă-i sub năsuc şi-un scriitor cu încredere-n oameni.

Ca să se bucure şi el, copilu'...

Păi nu?

sâmbătă, 10 iulie 2010

Să-mi bag

Pe mine mă interesează cum o ducem noi, în ţara asta, pentru că eu în ţara asta trăiesc. Mi se cam rupe de cum trăieşte africanul, irakianul sau moldoveanul de dincolo de Prut. În ce mă priveşte, crizele de empatie ţin destul de puţin. Ie-te na.

Nu-nţeleg o chestie.

România este afectată de inundaţii şi mulţi cetăţeni români sunt disperaţi. Nu reuşim să facem faţă catastrofelor.

În schimb, Băsescu discută cu marea revelaţie moldovenească Mihai Ghimpu despre disponibilitatea României de a oferi materiale de construcţii Republicii Moldova în baza împrumutului nerambursabil de 100 de milioane de euro acordat Chişinăului.

Ţara asta nu se poate câca de foame, în schimb pompează bani în curul naţiei de la est de Prut care, draga doamne, o duce şi ea rău.

Asta după ce le-am dat curent electric pe banii cetăţeanului român pe care, în esenţa lui, îl doare-n cur de fraţii de peste Prut.

Şi asta după ce-am primit, de-a lungul timpului, tot felul de critici mizerabile de la ilustrele lor conduceri, precum şi de la mulţi dintre iluştrii lor cetăţeni propăşiţi în Românica noastră scumpă, care ne acuză una-două, la noi acasă şi habitând pe banii statului român, că "i-am vândut ruşilor".

Dacă i-am vândut, se pare că nu i-am vândut bine.

Fixaţie între două părţi

Partea I (pentru cei ce înţelege)

"Orice drum e fals dacă nu-l facem cu un ţel care să fie altul decât drumul în sine." (JC)

Nu ştiu de ce, dar m-am gândit la acumularea nevrotică de bani (falşi). Banul devine ban atunci când este cheltuit, deoarece a fost şi continuă să fie un mijloc de a obţine ceea ce vrei să obţii.

A aduna averi doar pentru a avea averi pe care să nu le foloseşti, autosabotându-te spiritual şi chiar material, mă trimite cu gândul la anumiţi specialişti care m-au inspirat la un moment dat (de care mi se face dor uneori) şi care ar considera situaţia ca fiind apanajul unei fixaţii nemetaforice şi foarte simpatice, purtând o denumire de sorginte freudiană: fixaţie anală.

Partea doi (pentru cei ce nu-nţelege)

Mă tem că iar o să-mi sară cineva în cap (e o metaforă!) acuzându-mă că sunt mai preocupat să-mi etalez cunoştinţele decât să exprim cu adevărat ceva. În mintea lor, orice comunicare în scris ar trebui să se bazeze doar pe sensul propriu al cuvintelor şi pe propoziţii simple, cu subiect şi predicat. Altfel, faci filosofie şi nu mai înţelege nimeni nimic.

Reformulez:

A aduna averi de dragul averilor este egal, în opinia mea, cu un câcat.

vineri, 9 iulie 2010

Pro fund şi explicit

Navigând pe apele învolburate ale internetului, am dat peste o poză de-a lu' Lady Gaga şi-am realizat că are faţă de copilă precoce, dar tută, de la liceul agricol, căreia nu-i place "cartea".

Nu mă întrebaţi cum fac asocierile.

Şi dacă tot veni vorba, ţin să subliniez faptul că potenţiala acuzaţie de corupere de minori pune o barieră acolo unde n-ar trebui să mai existe. Cifra 18 este exagerată. Specialiştii europeni ar trebui să se întrunească, după care le aduc eu vreo câteva copiliţe de 13 ani vechime (o, da!) care să se perinde prin faţa lor, să le zică vreo două şi să le facă vreo trei.

Şi vedem pe urmă cine pe cine corupe.

Şi, doamne-iartă-mă!, dacă te îndrăgosteşti, de la 13 la 18 e atâta amar de vreme!...

Copiii din ziua de azi...

Suprafaţa iese ca uleiul la adevăr

Mi s-a spus astăzi că sunt un om consecevent în încăpăţânarea mea.

Foarte drăguţ, în sfârşit cineva şi-a dat seama de adevăr. Era ofticant să aflu din guriţele altora că sunt aşa şi pe dincolo deoarece umblu cu X sau cu Y, deşi era posibil ca umilul nostru comportament să coincidă sau ca atitudinile altora să se ia la fugă după ale mele.

Nu de alta, dar vorbuliţele alea mi se păreau într-atât de sucite pe dos, încât îmi creau o senzaţie de operaţie de amigdalite scoase prin cur.

joi, 8 iulie 2010

Destin

- Dacă băiatul ăsta face două facultăţi, master şi dup-aia face şi doctorat, mă tem c-o să se strice de cap! Mai ştiam eu pe unul care a făcut două facultăţi, a înnebunit şi dup-aia vindea brânză pe drum.

Canon barbarul

Încercând să explic într-un mod simplist şi reductibil, arta mi se pare apanajul trăirilor interioare care pot să fie, pentru artist, aşa cum sunt, iar talentul absolut necesar îl ajută pe creator să exprime ceea ce simte şi ceea ce gândeşte şi să lase loc viselor celorlalţi. Pentru că e artă, nu o maşină de tocat, un motor Diesel sau un laptop care funcţionează pe baza unor legi fixe, a unor canoane şi care nu pot să fie altfel decât ni se prezintă.

Dansul este considerat ca fiind artă, însă mă lovesc de o problemă atunci când îmi propun să mă uit la un concurs de dans sau de patinaj artistic: sunt prea multe canoane! Artiştii din ring sau cei de pe gheaţă nu au voie să danseze şi să simtă muzica aşa cum o simt, căci dacă fac asta, sunt consideraţi dansatori sau patinatori de mâna a treia.

Trebuie să respecte regulile, să se conformeze unor directive date de unii, canonice şi de neevitat, uneori stupide şi prin esenţă false, pentru a ajunge în top şi, evident, a fi consideraţi cu adevărat artişti.

Mi s-ar putea reproşa faptul că oriunde există canoane. E adevărat, dar în literatura nu se execută un triplu tulup, iar puntea dintre inconştientul artistului şi lumea exterioară se clădeşte atât de frumos...

Apolodor din Damasc, iar urmele podului rezistă şi astăzi.

În timp ce singurele ziduri veritabile ar trebui să fie cele interioare, impuse exteriorului, canonul artistic e un zid impus interiorului din exterior pentru a facilita înţelegerea celor care vor să-nţeleagă, iar artistul conformist nu este un artist pur, desăvârşit, ci un artist în a exprima ceea ce vrea să exprime, jalonând prin labirintul zidurilor care-l conduc în faţa reflectoarelor.

Am citit zilele acestea prin "Şotron"-ul lui Cortazar, o carte care reprezintă o idee, o încercare şi o stare de spirit cu lumini şi umbre în care câteva ziduri (nu toate!) au fost dărâmate.

miercuri, 7 iulie 2010

Din nou, sublim

Ah... Iubesc mai mult decât permite iubirea... Finală europeană la Cupa Mondială...

Şotron

Vremea de-afară îmbibă lectura cu miros de ploaie, iar o carte bună oferă esenţe şi simţuri, chiar şi atunci când stă pe noptieră.

luni, 5 iulie 2010

Aim telin ia, dis iz a şit!

Simt că îmbătrânesc atunci când mă gândesc că:

- mă-ndrept spre media de vârstă a jucătorilor de fotbal de la Cupa Mondială;

- am prieteni de treizeci şi ceva de ani;

- peste câţiva ani o să pot admira pe stradă fete cărora aş fi putut să le fiu tată;

- mai mult de jumătate dintre colegele pe care le-am avut până s-ajung la facultate sunt măritate (şi multe dintre ele au copii).

În rest, tânăr ca la 18. Cu martori.

Hora iubirii

Băieţii de la Antena 3 s-au proptit în domnul primar Aurel Olărean, un ilustru reprezentant al intelectualităţii bucovinene, un domn distins, rafinat şi degrabă vărsătoriu de vorbe de duh.

Cu alte cuvinte, un prost.

Simţeam nevoia să spun asta. Să nu vă aşteptaţi să existe în text o relevanţă a vorbelor mele răutăcioase şi gratuite.

Ideea e alta.

În zonă sunt inundaţii, nişte case au fost luate de ape şi există mulţi oameni care alaltăieri erau fericiţi, iar astăzi sunt trişti. Însă în Rădăuţi se benchetuieşte de zor, după cum aţi aflat din postul precedent.

Mogulul dă în toţi tovarăşii de furt ai lui Băsescu şi si-a proptit trupeţii, acum vreo trei zile, în urbea Rădăuţilor, unde domneşte maimuţoiul olărean pe care l-au băgat în corzi şi l-au făcut să promită că reziliază toate contractele cuco mercianţii şi că în Rădăuţi nu va mai chefui nimeni.

Căci cum să chefuieşti în Rădăuţi când în zonă (dar nu în oraş!) au fost inundaţii? Cum? Cât cinism şi câtă lipsă de spirit civic să ai???

N-a reziliat nimeni nimic. Gabi i-a văzut pe haiducii media cum s-au aşezat după emisie la chef, iar eu mă-ntreb ca omu'.

Cum pot nemţii să organizeze un festival al berii în aceeaşi perioadă în care în Africa se moare de foame???

Dinrect din cer

Zilele Rădăuţilor reprezintă un punct de referinţă în minţile ţăranilor din depresiune. Sunt zilele în care ei îşi acoperă trupul nespălat cu o cămaşă albă şi grohăie cu aromă de mici şi bule de bere.

Deşi Rădăuţiul a fost, de-a lungul timpului, un important centru cultural al regiunii, zilele sale nu sunt impregnate de rafinament.

Muzică proastă, mici, bere, cocalari şi piţipoance ieşite la promenadă şi bălind cu o figură tâmpă, dar cu coada ochiului, la tot ce li se iveşte-n cale.

Bâlciul atrage amatori de bâlci.

Au hamsii bune. Fără usturoi şi fără mămăligă, dar la standarde.

Patru domnişoare pline de stil, purtând curele sclipitoare, pantaloni albi sau gri de trening, bluziţe decoltate şi gentuţe aurite, se plimbă pe strasse printre tarabe, vobind despre nu ştiu ce crăpătură de la gentuţă care apăruse fără voia lor divină. O cioară le vede, băleşte la ele de după taraba la care vinde şi-o strigă pe una: "Domnişoara! Domnişoara! Am eu nişte lipici să-ţi dau, s-astupi crăpătura!"

Finuţa nr. 1: "Hă, hă!"

Finuţele nr. 2 şi 3: "Ce-a zis???"

Finuţa nr. 4: "Eu nu-s domnişoară, coaie!"

În august va fi şi mai rău. Se vor întoarce mizerabilii din ţările calde.

vineri, 2 iulie 2010

Hai pa!

Mondialul este perfect. După o repriză plină de aroganţă braziliană, olandezii s-au trezit, iar vedetele lui Dunga au plecat acasă.

Au inventat samba pentru a fi jucată-n Olanda.

Praf în ochi

După ce umblu la ţară prin ploaie, ochelarii mei sunt curaţi.

După ce umblu în Bucureşti prin ploaie, ochelarii mei sunt murdari. În căderea lor telurică, picăturile de ploaie ajung pe lentile îmbibate de praf.

După cum ar spune poeţii, din cer cad bulgări de noroi.

În Bucureşti există aproximativ 200 de tone de praf pe km pătrat.