marți, 8 iunie 2010

Despre cingaling mental

Am observat o chestie de-a lungul timpului.

În şcoală, elevii sunt amestecaţi. Cei proşti cu cei deştepţi. Ăia proşti şi legumatici fiinţează cu spor şi stau în primele bănci, aşteptând să se-ntunece. Niciodată nu se trezesc îndeajuns de devreme ca să ocupe loc în spate când se schimbă clasa. Unii profesori încearcă să-i scoată din letargie, însă tot ce reuşesc este să-i debusoleze pe moment, să le-ncurce universul şi să-i facă să-şi încreţească fruntea ca Nilă Moromete.

Însă ăştia, după ce termină şcoala, parcă înfloresc! Descoperă că sunt şi ei buni la ceva, îşi schimbă freza sau coafura, arată mai bine, au tot felul de activităţi şi, dacă abia atunci i-ai cunoaşte, ai spune despre ei că-s nişte oameni faini şi de viaţă. Şi chiar sunt. Nu ţi-ar trece prin cap că, pentru mai bine de un deceniu, au fost tolomacii clasei.

Cunosc şi cazul celălalt, când aşa-zişii deştepţi ies de pe băncile şcolii şi audienţa află c-aveau doar o memorie bună, sufocată inutil de-un sistem prost de învăţământ.

M-a fascinat una despre care am crezut tot timpul că-i o mare proastă (la propriu) şi despre care am aflat că zburdă cu succes prin viaţă ca o căpriţă pe păşunea verde. Şi mă bucur, era păcat.

Pe bune.

Niciun comentariu: