luni, 7 iunie 2010

Dansând cu lupii

Copiii se nasc liberi şi neintegraţi. Sunt ca animalele sălbatice. Nu au graniţe şi au tendinţa de a păşi până acolo unde li se interzice. Dacă nu li se interzice, rămân fără graniţe.

Dar întotdeauna li se interzice.

Cum zicea un mare clasic în viaţă care vorbea cu tabla, oamenii se nasc lupi, dar vine societatea şi-i domesticeşte.

Când nu-i domesticeşte, când nu are cine să le stabilească graniţe, se omoară între ei ca-n "Împăratul muştelor" lui Golding.

E simplu.

Copiii sunt inocenţi (pentru că habar n-au cu ce se mănâncă viaţa), dar primitivi şi vinovaţi în sine. Ăsta o fi păcatul originar, acela de a te naşte primitiv, cu impulsul de a ucide şi de a nu-ţi cunoaşte graniţele, deci de a fi cotropitor până în punctul în care ţi-o iei sau în care rişti să ţi-o iei.

Simbolistica asta...

Primii care domesticesc copilul sunt părinţii. Ei trebuie să stabilească graniţele pentru a creşte un copil fericit, căci, fiinţă socială fiind, plodul trebuie să se împace cu mediul social. Dacă nu i se pun graniţe, va suferi atunci când se va război cu ditamai societatea care-l respinge atunci când el face salturi mortale şi de neacceptat.

Este nevoie de un echilibru între libertate şi îngrădire. Omul trebuie să fie cât mai liber posibil, astfel încat să aibă, totuşi, graniţele necesare care să-i permită să trăiască decent în societate.

Pentru că societatea oferă totul, inclusiv nuanţele existenţei fără de care n-am putea evolua.

Dacă primii care domesticesc copilul sunt părinţii, putem spune că tot ei au ocazia de a fi primii care-l nenorocesc, care nu ştiu să-i arate graniţele sau care scot din el o legumă socială.

Legumele sociale au graniţe în jurul corpului, se cenzurează excesiv, se învinovăţesc ori de câte ori au îndrăznit să alerge trei paşi şi sunt întotdeauna pe minus la cost-beneficiu. Li se pare că nu-şi merită existenţa dacă nu depun un mega-efort ca să fiinţeze.

Divagând:

Pe o scală de la 1 la 10.

Extrema I: Există oameni care depun un efort aproape egal cu 0 şi orice câştig (pentru că e imposibil să nu câştige şi ei ceva) îi aduce pe plus la cost-beneficiu, deşi per total n-au realizat mare brânză.

Extrema II: Există oameni care depun un efort aproape egal cu 10 şi orice pierdere îi aduce pe minus la cost-beneficiu (pentru că e imposibil să nu piardă uneori). Deci, per total, ei muncesc mai mult şi obţin mai puţin.

Evident, simbolurile sunt personale, deci diferă de la om la om. Optimul rămâne optim: să câştigi măcar atât cât munceşti şi, dacă se poate, să câştigi cât mai aproape de 10.

Multe dintre legume muncesc enorm, se stresează enorm, se dau cu capul de pereţi pentru un rahat. Aşa au înţeles părinţii să-i educe, aşa li s-a explicat că vor avea succes. Li s-au trasat graniţe excesive, li s-a explicat că dacă vor sta mereu în banca lor, vor fi recompensaţi pentru cuminţenie. Creier lichefiat.

Singura recompensă pe care o primesc este miştoul adaptaţilor, stresul excesiv, mentalitatea de sclavi şi anonimatul.

Din cauza unor părinţi proşti. Cu siguranţă, nişte sclavi şi ei...

2 comentarii:

cristianmusina spunea...

chiar tare postul asta. mi-a placut.

puisorul cufurit spunea...

Cristi: Multam, tovarase. ;)