sâmbătă, 10 aprilie 2010

De ce nu discut cu preoţii

Într-o discuţie onestă pe marginea unor idei, concepţii, filosofii, ambii parteneri intră deschişi, admiţând faptul că şi celălalt ar putea avea dreptate.

Acest lucru este esenţial.

Când doar unul intră deschis în discuţie, iar celălalt n-are alt scop decât acela de a convinge că el are dreptate, e naşpa. Există doar două rezultate posibile (acolo unde ar fi trebuit să existe trei): 1. tu crezi în ceea ce crede el; 2. ambii continuă să creadă în ceea ce-au crezut până atunci.

Preotul a făcut o facultate, profesează în domeniu şi religia este modul lui de a gândi. El crede, pur şi simplu, în tot ceea ce presupune religia. Nu admite niciodată că celalalt ar putea să aibă dreptate, căci s-ar îndoi, iar acesta este, pentru el, un păcat.

Tot ce doreşte este să explice, să demonstreze că este aşa cum crede el, dar toate argumentele pe care le aduce provin din interiorul sistemului religios. Nu reuşeşti să-l scoţi din sistem, să vorbeşti cu el în ansamblu şi să admită c-ar putea exista un alt sistem filosofic valid aşezat simetric pe axa ideilor.

Dacă îi vorbeşti, de exemplu, despre ştiinţă, el ar putea să-ţi spună că ştiinţa tot de către dumnezeu a fost dată ca să fie folosită cu inteligenţă şi cumpătare. Ignoră ansamblul ştiinţă-religie şi te atrage tot în sistemul lui, admiţând din start premisa acestuia şi negând orice altă premisă.

Eu pot să admit faptul că există ceva mai presus de om, o ordine superioară (şi admit). Dar el nu poate să admită faptul c-ar putea să nu existe nimic.

La asta mă refer.

Discuţiile pe teme religioase cu preoţii sunt inutile şi inechitabile. Pot fi, cel mult, un exerciţiu de argumentare (în van) şi de rezistenţă la frustrare. Prefer să discut oricând cu un preot despre încălzirea globală, sport sau tabloidizarea presei.

4 comentarii:

iulia spunea...

Intr-o postare in care am spus ca nu cred decat in mine si in cativa oameni apropiati, ca nu am nevoie de zei si de sfinti, si ma simt foarte bine asa, o doamna a tinut neaparat sa ma aduca pe drumul cel bun.
''Dumnezeu sa te ierte pentru aceasta postare care aduce cu crima de lez -Majestate.
23 septembrie 2009, 16:43 ''

Dumnezeul cui?

puisorul cufurit spunea...

Iulia: Oau. Tu chiar esti revoltata. Ma inspiri, as zice...

iulia spunea...

Sper si eu ca te inspir. Si ca la vreo 40 de ani dupa ce mor, te apuci sa scrii o poveste despre mine, si nu emiti nici faptul ca mamei mele-care pana pe atunci cu siguranta va redeveni virgina- i s-a implantat pe cale magica o chestie in burta, care mai apoi s-a nascut pentru a mantui lumea. Sau spui ce aberatii vrei. Ca lumea e ahtiata dupa copii nascuti de femei virgine, de sfinti si de minuni siropoase si incredibile.

In romanul ''Iulian'', de Gore Vidal, poti fi martor la nasterea acestei religii minunate, cand un bou a realizat ce mare afacere poate iesi din prostitul oamenilor.
Dar ce altceva sa le dai oamenilor, daca nu chiar ce le place? Asa ca da-le cacat, sa fie impliniti spiritual.

puisorul cufurit spunea...

Iulia: Religia este utila. Raspunde unei nevoi umane. Cei cu mintea lenta iau totul ad literam. Cei mai perspicace isi creaza propria religie.

O sa caut romanul. Sunt curios.