vineri, 23 aprilie 2010

Despre arta românească şi nuci în pereţi

Într-o minunată seară de aprilie, o minunată facultate e cuprinsă de spiritul sărbătorii. Studenţii talentaţi ai facultăţii se perindă pe scenă şi ne demonstrează măsura talentelor de care dispun. Se cântă, se joacă teatru, se recită poezii şi se citeşte proză.

Mie mi-e dor de Caragiale.

Ea citeşte proză. Simte nişte chestii, o durere-n suflet, ah, oh, cât de pătrunsă e, oamenii, natura, mama ta este ţigan.

Din regie i se face semn că-i prea mult. Taie! Taie!

Cum? Să citesc doar ultima parte?

Da!

Okay, o să vă citesc acum ultima parte. Mama mea este ţigan, sunt răvăşită, aceste cuvinte ne doare.

2 comentarii:

Maria-Denisa spunea...

Dragul meu...Pe principiul "nu lasati copiii sa bata cuie-n geamuri", teatrul nostru, ca multe alte elemente ale culturii romanesti, este intr-o cronica abstinenta inspirationala.

denny spunea...

Pe mine m-au impresionat foarte tare tipa care a uitat versurile melodiilor şi grăsuţa cu suflet bulimic care a recitat atât de frumos...
Se ştie! :)) :)) :))