joi, 29 aprilie 2010

Paradoxul rotal

Omul vede ceea ce se aşteaptă să vadă. Când citeşti nişte rânduri gândindu-te la ceva, acel ceva se iveşte cu multă claritate înaintea ta. Când reinterpretezi şi citeşti rândurile privindu-le din partea cealaltă, opusul ţi se va părea mai clar ca niciodată.

La Vama Vecheeee!

Mâine, alături de Denny şi de distinşii şi numeroşii mei tovarăşi extravaganţi şi extrapolaţi, mă tirez în Vamă. Avem corturi, băutură, voie bună, noroc, chef de show şi blugii rupţi. Se ştie!

miercuri, 28 aprilie 2010

Notaţi

Pentru unii care este, se ştie! Un sportiv de performanţă arde, într-un meci de handbal, cele mai multe calorii comparativ cu sportivii de performanţă care practică orice alt joc de echipă.

Dau cu parul

E frumos pe la alţii, dar nici la noi nu este imposibil. Cunosc din ce în ce mai mulţi oameni care nu lovesc cu pietre România sau Bucureştii. În mirobolanta noastră capitală, ştiinţific vorbind, calitatea vieţii e de porc comparativ cu cea din alte capitale europene. Dar există şi capitale unde cercetătorii britanici spun că e mai nasol.

Bucureştiul are minusurile, dar şi plusurile sale.

Când am mers în Atena, totul mi se părea sufocant. Pitoresc, drăguţ până la un punct, cu toate acestea n-am văzut un oraş mai înghesuit. Când am revenit în Bucureşti, simţeam că am aer. Adevărăciune. N-au mulţi ţigani, dar au prea mulţi albanezi care fac ce vor şi care sunt mult mai eficienţi decât ciorile ordinare din Bucureşti sau din ţară. N-aş sta în Atena nici dacă m-ar plăti grecii doar pentru asta.

Sintetizând părerile prietenilor mai plimbăreţi (de voie sau de nevoie) decât mine, am aflat lucruri drăguţe.

În Paris, metroul pute. Traficul se blochează de multe ori, francezii au boschetarii lor care cerşesc de rup iar periferiile pariziene seamănă cu Ferentariul bucureştean. N-au prea mulţi ţigani, dar au prea mulţi imigranţi negri şi neintegraţi. Dacă ninge, se pot bloca şi metrourile.

Metroul din Bucureşti este mai nou decât cel din Viena (vechi, dar decent) sau Amsterdam.

În metroul din New York pute, iar mizeria e cruntă. În Bucureşti se dă întotdeauna cu mătura în staţii. La americani, nu.

În Istanbul, traficul e jale. Oraş pitoresc, dar înghesuit, stresant şi sufocant. La derby-uri paralizează tot.

În Zagreb au probleme mari cu infrastructura. Bucureştii sunt de preferat.

De Sofia e bine să te fereşti iar Chişinăul, deşi este un oraş destul de înverzit, este plictisitor iar traficul tot de rahat rămâne, cu tot cu bulevardele lor drepte şi mirobolante.

Cică Sankt Petersburgul este fascinant cu nopţile lui albe, dar doamne fereşte să rămâi acolo sau în orăşelul de la sud, Moscova.

De asemenea, conform celor aflate din guriţele sau tastele tovarăşilor plimbăreţi, Skopje, Belgradul şi Sarajevo sunt praf. Au chestiile lor drăguţe, dar mai bine treci pe-acolo doar într-o scurtă vizită. De Kiev, nici nu mai vorbim.

Şi tare mi-ar plăcea mie ca toţi cretinii care înjură Bucureştiul şi România să fie exemple de membri ai cetăţii. Măcar prin decenţă. Dacă nu, să se care acolo unde le place. Toţi. Dacă am rămâne în ţară patru sau cinci milioane, am trăi decent, iar Bucureştii ar fi mai puţin aglomeraţi şi-am putea să mergem la treburile noastre cu bicicleta.

marți, 27 aprilie 2010

Din crâng

Dacă v-aţi întrebat vreodată de unde provin numele cartierelor bucureştene, acum aflaţi răspunsul.

Pană la pălărie

Pentru orice lucru indezirabil, putem găsi o motivaţie supremă, un eufemism sau o faţadă care să dea bine-n sat.

Dacă eşti leneş, poţi să spui că eşti o fire contemplativă.

Dacă stai degeaba, poţi să spui că eşti cerebral şi că munceşti cu capul, dar treci printr-o perioadă mai proastă.

Dacă intri în tot felul de căcaturi, poţi să spui că eşti nonconformist.

Dacă te cerţi mereu cu ceilalţi, poţi să spui că eşti o victimă.

Dacă eşti grasă, poţi să spui că te simţi bine aşa cum eşti şi că personalitatea contează mult mai mult decât fizicul puhav.

Dacă îi critici pe toţi, poţi să spui că vrei să-i ajuţi să se-ndrepte.

Dacă eşti guraliv şi vorbeşti numai bălării, poţi să spui că eşti o fire comunicativă.

Dacă te comporţi ca un ţăran atunci când nu e cazul, poţi să spui că eşti o fire nonconformistă sau chiar excentrică.

Dacă nu eşti capabil să acţionezi, poţi să spui că-ţi place să analizezi bine situaţiile înainte de a lua o decizie.

Dacă nu eşti capabil să pricepi umorul, poţi să-i acuzi pe alţii că-s superficiali.

Dacă nu te integrezi într-un grup, poţi să spui că nu ţi se potriveşte.

Iar dacă-ţi dai la labă în fiecare zi, poţi să spui că faci dragoste cu zeii.

Altele?

Haoleu, hintelecthualo!

OK, ţineţi-vă bine de manetă. Ceea ce urmează face parte cu talent din seria "Taie! Taie!" sau "Cum? Să citesc doar ultima parte?"

Navigând, am nimerit pe-un blog destul de vizitat, dar pe care n-am mai intrat de vreo doi ani din motive de greaţă de parada pseudointelectuală a autoarei, o distinsă cititoare-n pipi şi-n cărţi pe care n-o caracterizează decât răbdarea de-a întoarce paginile fără să priceapă mare brânză.

Ce găsesc?

"Aşa că m-am gândit eu aseară (de fapt de mai demult coc ideea asta) ce-ar fi dacă aş face o statistică cu scriitorii pe care i-am citit, cu naţionalităţile lor, cu anii publicării cărţilor… că doar nu degeaba am toate datele astea într-un excel. (WTF?)

Deci aşa:
- am citit 5 cărţi de Marin Preda
- am citit câte 4 cărţi scrise de Mihail Drumeş, Virginia Woolf, Albert Camus, Francoise Sagan, Simone de Beauvoir
- am citit câte 3 cărţi scrise de H. de Balzac, Mircea Eliade, J-P Sartre, Italo Calvino, (3 piese) E. Ionesco
- am citit 13 cărţi în franceză şi 2 în engleză

- am citit 137 autori dintre care: 1 african, 21 americani, 1 argentinian, 1 austriac, 4 belgieni, 2 canadieni, 1 columbian, 25 englezi, 36 francezi, 4 nemti, 2 greci, 3 iranieni, 4 italieni, 3 japonezi, 1 norvegian, 1 olandez, 1 peruan, 1 portughez, 12 români, 7 ruşi, 1 sârb, 1 scoţian, 1 spaniol, 2 suedezi

- am citit câte 3 carti din 1922, 1925, 1927, 1942, 1946, 1951, 1952, 1960, 1961, 1972, 1986, 1997, 1998, 2000, 2002, 2003, 2006
- am citit câte 4 carti din 1967
- am citit câte 5 carti din 1938, 2005"

..........

Voi vă daţi seama ce fel de preocupări au unii şi cât snobism poate să lovească într-o fiinţă umană???

luni, 26 aprilie 2010

Briză

Uneori, când îţi recunoşti greşelile faţă de cineva, acel cineva ar putea să creadă că doar tu ai fost vinovat. Iar atunci ar trebui să ai talent la desen şi să-i faci o schiţă c-un marker permanent; are memorie scurtă şi selectivă.

Rugăminte

Dacă tot citiţi (unii dintre voi) toate prostiile de pe blogul ăsta, citiţi şi ceva serios. Intraţi, vă rog, aici.

duminică, 25 aprilie 2010

Paradox

Atunci când o persoană merită onestitate din partea ta, de multe ori nu i-o poţi oferi pentru că:

- ţii la ea şi nu vrei s-o faci să sufere;
- ţii la tine şi nu vrei să suferi privindu-i suferinţa.

Însă atunci când ştii că o persoană nu merită onestitate din partea ta, înseamnă că nu ţii îndeajuns de mult la ea. Şi atunci merită să fii onest...

Revoluţie mentală

Sunt fascinat de Andreea Marin.

Până nu demult, am considerat-o o fâţă ordinară şi prefăcută. Când o vedeam apărând la cine ştie ce post cretin de televiziune, intram în spasme.

Dar astăzi am realizat că este o femeie demnă de toată stima. N-am respectat-o niciodată ca divă, dar acum o respect ca om şi mai ales ca intelect.

De ce?

Andreea Marin Bănică, soţia celui pe care Elvis îl imita cu anticipaţie, a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva.

Ea a inventat body-ul cu chiloţel extensibil pentru copii.

vineri, 23 aprilie 2010

Despre arta românească şi nuci în pereţi

Într-o minunată seară de aprilie, o minunată facultate e cuprinsă de spiritul sărbătorii. Studenţii talentaţi ai facultăţii se perindă pe scenă şi ne demonstrează măsura talentelor de care dispun. Se cântă, se joacă teatru, se recită poezii şi se citeşte proză.

Mie mi-e dor de Caragiale.

Ea citeşte proză. Simte nişte chestii, o durere-n suflet, ah, oh, cât de pătrunsă e, oamenii, natura, mama ta este ţigan.

Din regie i se face semn că-i prea mult. Taie! Taie!

Cum? Să citesc doar ultima parte?

Da!

Okay, o să vă citesc acum ultima parte. Mama mea este ţigan, sunt răvăşită, aceste cuvinte ne doare.

joi, 22 aprilie 2010

Să injectăm găina cu slănină!

Occidentalii au, în majoritatea cazurilor, ditamai bugetele de cercetare. Prin urmare, ei trebuie să cheltuie banii respectivi. Cei mai prolifici se dovedesc cercetătorii britanici care sunt foarte creativi în elaborarea proiectelor.

Însă neamţul e neamţ. El face cercetări palpabile. El vrea să măsoare. El vrea să ştie cât şi cum.

Aşa că s-a apucat să le măsoare europenilor sculele.

Conduc francezii. Următorii sunt suedezii, estonienii, bozgorii şi italienii.

Românii sunt pe locul 12.

Ultimele cinci locuri sunt deţinute de către spanioli, finlandezi, englezi, irlandezi şi (ultimii, dar şi cei din urmă) falimentarii cei de toate zilele, grecii.

Speculez.

Îi respectam pe irlandezi. Au stat atâta timp lângă imperialiştii ăia englezi şi nu s-au lăsat cuceriţi până la capăt. Au tras întotdeauna bine cu arcul. Şi-acum mai fac minuni prin Belfast.

Dacă erau mai dotaţi, probabil se apucau de pus coadă la tigaie şi şi-ar fi băgat p*la în mişcarea de rezistenţă. Deci toată rânza lor nu se datorează patriotismului dement.

Despre greci se spune că stau toata ziua cu p*la la soare.

Greşit.

Alte speculaţii?

P.S.: O aştept şi pe Oana să mă atace şi să râdă de mine că fac parte din naţia de pe locul 12. Sper că frenezia ei blogosferică se va menţine la fel de vârtoasă. Promit c-o să tac! :P

miercuri, 21 aprilie 2010

Pretender

Când eram eu mic, Antena 1 difuza un serial drăguţ la acea vreme. "Pretender" se numea.

Pretender ăsta, băiat simpatic. Avea el nu ştiu ce grupă sangvină şi nu ştiu ce dude-n creier care-i permiteau să înveţe orice şmecherie c-o uşurinţă uluitoare. Astăzi putea să fie pilot de avion iar mâine putea să fie un jucător excepţional de biliard.

Privesc în jur şi afirm c-aş putea sa fiu un Pretender.

Aş putea să fiu analist politic. Există analişti autoproclamaţi care nici nu ştiu să deschidă gura şi-o dau în doctrine care nu există.

Aş putea să fiu analist economic. Pot şi eu să desenez un grafic şi să le explic proştilor că mirobolanta criză se trage de la americani şi că de-aia trăim prost.

Aş putea să fiu profesor universitar. Pot şi eu să le prezint studenţilor o listă cu teme, să-i pun să caute cărţi pe marginea temelor respective fără să le dau o bibliografie, să-i pun să facă o recenzie de carte şi apoi să-i fut la cap că se uită-n foi atunci când o prezintă. Şi-atât.

Aş putea să predau orice materie din Univers, atâta timp cât vin la seminarii şi tac ca muta la lună sau o dau în truisme. Am o listă de truisme care sună chiar fain.

Aş putea să fiu psiholog şi să apar la televizor, atâta timp cât totul este cauzat de o traumă ale cărei efecte au ieşit la suprafaţă şi l-au determinat pe infractor să comită crima.

Pot să fiu un Pretender.

Simt că sunt un talent ignorat. Băga-i-aş societăţii ciungă-n păr. Să moara Gibilan, ţiganu' cu bulan! Se ştie!

marți, 20 aprilie 2010

Cafea

Fiecare om are religia sa care transcende religia de turmă şi-o îmbibă cu acţiune. Pragmaticii se închină la succes iar Templierii au ridicat adrenalina la rang de religie.

Cu toţii ne închinăm nevoilor noastre, dar soarbem din negură motivaţii supreme...

luni, 19 aprilie 2010

Ambalat în ambalaj

Mumbay-ul cheltuie anual milioane de dolari pentru scoaterea vacilor din oraş. Au un buget alocat în mod special pentru această activitate pastorală. Au impresia că este bine ceea ce fac, in condiţiile în care gândacii se urcă pe paturile din spitale.

Bolnavii nu se vindecă dansând.

Drogurile, pentru o sumă de bani, îţi oferă senzaţia temporară de bine care durează până când trece efectul şi te-ai lovit de imposibilitatea fizică de a-l mai procura.

Dacă eşti mereu beat, n-ai cum să-ţi dai seama cât de lucid poţi să gândeşti atunci când eşti treaz.

Sau Marx are, uneori, dreptate.

Alteori, nu. S-a ambalat cam tare...

Ale ale!

M-am cam lăsat de înjurat la meciuri în faţa televizorului, cu toate acestea încă-s perceput ca fiind rapidist. Dacă şi-o ia în barbă Rapidul, mai ales din partea Stelei, mă mai sună lumea, crezând că mă oftică. Dar când Rapidul face scor cu turma lui Becali, toată lumea tace. C-o singură excepţie demnă de laudă şi plină de fair play.

Dar nu derby-ul p...-ii mă interesează pe mine. Ci faptul că handbalistele de la Oltchim s-au calificat în finala Ligii Campionilor la handbal feminin. Adică ele sunt, în handbalul feminin, precum Manchester sau Barcelona în fotbal.

Motiv pentru mine să-mi doresc iarăşi un steag şi să zburde-n mine sentimentul naţional.

Aştept şi din partea fotbaliştilor români măcar o jumătate dintr-o astfel de performanţă. Până atunci, n-o să mă pupe nimeni pe stadioanele de fotbal la urlat cu ochii injectaţi.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

De ce aşa şi nu altfel

Statistic vorbind, bărbaţii tind să fie cei mai buni în aproape toate domeniile. Chiar şi în acele domenii despre care se crede că aparţin femeilor.

Explicaţia conform căreia femeile clachează la un moment dat pentru că sunt discriminate mi se pare parţial aberantă.

Chiar dacă nu le discrimineză nimeni, tot pierd teren, la nivel de vârf, în faţa unor bărbaţi.

Mă întreb de ce.

Istoria umanităţii se află gravată în felul nostru de-a fi. Avem tendinţe inconştiente de a face anumite lucruri într-un anumit fel pentru că timp de mii de ani aşa a trebuit să le facem.

Revin la preistorie.

Bărbaţii vânau, femeile stăteau în peşteră, aveau grijă de copii şi găteau.

Femeile au instinct matern şi ştiu să protejeze viaţa. Dupa ce nasc, copilul trece pe primul loc iar în cea mai mare parte a cazurilor, cariera lor stagnează. Bărbaţii, în schimb, işi văd de-ale lor. "Vânează" şi aduc lovele, cel puţin în această perioadă.

La vânătoare, bărbaţii trebuiau să-şi depăşească limitele. Pentru ei, miza era foarte mare. Dacă ratau, dacă se dovedeau prea leneşi, neatenţi sau fricoşi, se întorceau acasă cu mâna-n cur.

Familia ar fi suferit de foame. Ei nu ar fi fost competitivi iar femeile s-ar fi cuplat cu alţi bărbaţi mai performanţi şi cu gene mai bune. Aşa a funcţionat natura şi-aşa funcţionează şi-acum, doar că la alte niveluri.

Femeile nu trebuiau să-şi depăşească limitele. Pentru ele nu prea exista miza. Primeau mâncare şi-o găteau. Aveau grijă de plozi şi stăteau la taclale. De atunci au devenit guralive.

Dacă vorbeau, bărbaţii speriau prada.

De aceea cred că ideea depăşirii limitelor, agresivitatea în abordarea muncii şi constanţa de la nivelurile superioare s-au păstrat şi astăzi.

Ca să vezi...

Mă uitam pe nişte statistici referitoare la PIB-ul pe cap de locuitor şi mi se pare fenomenal că-n 2009 moldoveanul producea mai puţin decât albanezul, congolezul sau mongolul.

De ce mi-aş dori vreodată unirea?...

Revelaţie

M-am întrebat la un moment dat de unde provine cuvântul "ciungă", un cuvânt care-i folosit mai mult în sudul ţării, care sună ca dracu şi care înseamnă "gumă de mestecat".

Guma de mestecat a fost inventată de americani.

Cum se numeşte în engleză?

Chewing gum!

Ia pronunţaţi repede.

Cafea cu frişcă

Calul nu se balegă pentru ca ţăranul să aibă îngrăşământ natural pe ogoare. Calul se balegă pentru că-i vine să se balege. Întâmplarea face ca ţăranul să aibă nevoie de balega lui.

Dar balega rămâne balegă.

Omul adaptat şi inteligent acordă semnificaţie eşecurilor sale.

Î: Cui acordă semnificaţie omul adaptat şi inteligent?
R: Eşecurilor.

Omul şi mai adaptat ia lucrurile aşa cum sunt, nu are eşecuri pentru că nu are receptori pentru aşa ceva şi este mai fericit, cu sau fără semnificaţie.

De multe ori, cel mai adaptat om este şi cel mai prost.

"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor." (Matei, 5,3)

sau

"Câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi deci atâta dramă." (Camil Petrescu)

Dar se poate şi altfel.

Viaţa are şi căcat, dar şi tufe de trandafiri. Ştim asta, dar putem alege să privim lucid căcatul sau să mirosim cu luciditate nişte trandafiri.

vineri, 16 aprilie 2010

Lisandra misandra

Femeile fără traume nu pot fi feministe, pentru că n-au de ce să fie. Nu le-a deranjat nimic referitor la rolul lor, nici măcar în mod inconştient.

Din ce văd eu privind în jur, majoritatea feministelor:

Au avut taţi autoritari, iar feminismul este o reacţie împotriva lor. Se manifestă inconştient ca o ieşire de sub tutela tartorului din casă.

sau

Sunt nişte urâte care n-au avut succes la bărbaţi decât în imaginaţia lor demnă de "vârsta Barbie". Tocmai de aceea şi-au dezvoltat un foarte drăguţ mecanism de apărare, deoarece rolul de naşpete le face să se simtă naşpa.

Grasele sunt grase pentru că (cică) se simt bine aşa cum sunt, şi nu pentru că nu sunt în stare să slăbească. Feministele n-au gagii pentru că (cică) lăbarii nu le merită şi nu sunt în stare să înţeleagă complexitatea fiinţei feminine.

Au tendinţa de a vedea discriminare acolo unde nu este, iar bărbaţii sunt întotdeauna porci sau misogini. Dar dacă un bărbat le tratează în mod diferit, dar în sens pozitiv, li se pare că în sfârşit au întâlnit un domn, şi nu un bărbat care, în esenţă, face o discriminare de sex (pozitivă sau nu).

Avântul ăsta misandric mi se pare cretin.

joi, 15 aprilie 2010

Bula lui Croif

"Cum e posibil să mergi la o conferinţă cu trenul, la clasa I, şi să-ţi cadă un geamantan în cap?"

"Şi eu i-am spus omului de două ori. Şi eu, ce imaginaţie bogată... I-am spus că dacă pune trenul o frână bruscă, geamantanul se deplasează, se loveşte de geam, sparge geamul, ajunge în câmp, se opreşte trenul şi întârziem."

"Mi-a căzut în cap cu roţile, în picioare. Şi s-a şi rulat puţin roata pe cap..."

"Dup-aia m-a durut capul şi m-am dus şi mi-am făcut o tomografie, de aia am lipsit data trecută."

"Dumneavoastră nu mi-aţi trimis un tabel? L-au mâncat omuleţii verzi."

"Dezbaterea e din vechime, dar a fost reluată acum ca o fiţă. Nu mai ştiau ăştia din Occident pe ce să parieze şi dacă caii nu sunt accesibili oricui, pariază în cadrul dezbaterilor."

"Cuvintele tind să fie asociate ca sens. De exemplu, amiciţie cu colegialitate, fraternitate şi mai puţin cu cuvinte cu care se aseamănă fonetic, de exemplu "doi pisoi" sau mai ştiu eu ce."

miercuri, 14 aprilie 2010

Everybody lies

Cred că numărul oamenilor sinceri cu ceilaţi este mai mare decât numărul oamenilor sinceri cu ei înşişi.

Sau

Cu o floare nu se face primăvara. Sau...

Nu zi hop! până n-ai sărit gardul. Sau...

Copiii din preludiu apar doar când eşti un monument al naivităţii sau pui umărul la fondarea unei religii.

Society

duminică, 11 aprilie 2010

Lumi albe

Cu cât îi înţelegi mai puţin pe ceilalţi, cu atât te vei simţi mai neînţeles.

Nu se aplică şi-n sens invers.

La oraş

În oraşul ăsta n-ai unde să-ţi parchezi maşina. Au fost construite cartiere de blocuri cu 8 etaje, fără să fie prevăzute cu locuri de parcare.

Cand eram mic, găseam de multe ori parcarea din faţa blocului liberă ca pasărea cerului şi aveam loc să punem de-un fotbal.

Acuma nu mai avem loc sa punem de nimic.

Cine are maşină, şi-o pune pe unde apucă. Iar uneori, când alţi şoferi se cară cu tot cu maşinile parcate până atunci, a ta ar putea să rămână aşa, până vii tu la anu' să ţi-o iei.



E ciudat că nimeni nu-i ridică ştergătoarele. Acolo nu deranjează pe nimeni.

Despre gelozie

Oricât s-ar chinui unii s-o ascundă, gelozia există. E un dat. Ne naştem cu capacitatea de a fi geloşi.

Chiar dacă am avut preocupări bizare în ultima vreme, nu păstrez linia şi nu afirm cu multă cretinitate faptul că gelozia, ca o consecinţă a monogamiei, a fost inventata de către Biserică pentru manipularea oamenilor.

O fac alţii.

Dacă e un dat, dacă face parte din natura umană ca o rămăşiţă a luptei pentru teritoriu, atunci este evident faptul că gelozia este normală.

E OK să fii gelos. Contează, însă, cum te comporţi atunci când eşti gelos. Nimeni nu te închide pentru gânduri ucigaşe, în schimb te-apleci după săpun pentru o crimă pasională.

E normal să fii gelos şi să nu reacţionezi din diferite motive. Nu este normal să nu simţi gelozia nici măcar atunci când nevastă-ta e starletă porno şi tu, un plin-de-bani care şi-ar fi permis cate o curvă în fiecare zi, alegi să te uiţi la toate filmările ei ca să vezi c-a fost la muncă şi că nu te-a înşelat c-un alt bărbat.

Cică există un asemenea caz.

Dacă eram Dr. House, îl răpeam şi-l băgam la un RMN. Mi se pare evident că centrul din creier responsabil cu sentimentele de gelozie este fript. Sau duce în cârcă cel mai interesant şi artistic masochism. Oricum, demn de studiat...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

De ce nu discut cu preoţii

Într-o discuţie onestă pe marginea unor idei, concepţii, filosofii, ambii parteneri intră deschişi, admiţând faptul că şi celălalt ar putea avea dreptate.

Acest lucru este esenţial.

Când doar unul intră deschis în discuţie, iar celălalt n-are alt scop decât acela de a convinge că el are dreptate, e naşpa. Există doar două rezultate posibile (acolo unde ar fi trebuit să existe trei): 1. tu crezi în ceea ce crede el; 2. ambii continuă să creadă în ceea ce-au crezut până atunci.

Preotul a făcut o facultate, profesează în domeniu şi religia este modul lui de a gândi. El crede, pur şi simplu, în tot ceea ce presupune religia. Nu admite niciodată că celalalt ar putea să aibă dreptate, căci s-ar îndoi, iar acesta este, pentru el, un păcat.

Tot ce doreşte este să explice, să demonstreze că este aşa cum crede el, dar toate argumentele pe care le aduce provin din interiorul sistemului religios. Nu reuşeşti să-l scoţi din sistem, să vorbeşti cu el în ansamblu şi să admită c-ar putea exista un alt sistem filosofic valid aşezat simetric pe axa ideilor.

Dacă îi vorbeşti, de exemplu, despre ştiinţă, el ar putea să-ţi spună că ştiinţa tot de către dumnezeu a fost dată ca să fie folosită cu inteligenţă şi cumpătare. Ignoră ansamblul ştiinţă-religie şi te atrage tot în sistemul lui, admiţând din start premisa acestuia şi negând orice altă premisă.

Eu pot să admit faptul că există ceva mai presus de om, o ordine superioară (şi admit). Dar el nu poate să admită faptul c-ar putea să nu existe nimic.

La asta mă refer.

Discuţiile pe teme religioase cu preoţii sunt inutile şi inechitabile. Pot fi, cel mult, un exerciţiu de argumentare (în van) şi de rezistenţă la frustrare. Prefer să discut oricând cu un preot despre încălzirea globală, sport sau tabloidizarea presei.

E-te ce pot spune! Sic! (III)

Aud de multe ori expresia "să trăieşti cu frică de dumnezeu". De cele mai multe ori, o zic popii.

Pe de altă parte, ni se spune ca e bine să-l iubim pe dumnezeu.

Doar că mie mi se pare că noţiunea de "frică" nu este deloc compatibilă cu noţiunea de "iubire". Se exclud una pe alta. Dacă ţi-e frică, nu mai poţi iubi.

Creştinismul este plin de contradicţii. Înţeleg de ce-am putea să-l iubim pe dumnezeu, dar înţeleg şi de ce-am putea să ne-nfricoşăm. De multe ori, s-a distrat copios pe seama muritorilor. Ca să-i scoată din Egipt pe băieţii ăia problematici numiţi evrei, a urgisit întreg poporul egiptean, după ce tot el i-a dat faraonului puterea sa se-mpotrivească cererilor lui Moise.

Detalii prin Biblie.

Iubiţi animalele! În schimb, tot Vechiul Testament este presărat cu jertfe şi sânge.

Iisus a scos diavolul dintr-un om şi l-a băgat într-o turmă de porci care s-a aruncat în prăpastie. Porcii n-aveau nicio vină. Şi nici porcarul, a cărui avere s-a risipit.

Dumnezeu avea o dispută cu diavolul. Ca să-i dea necuratului peste bot, şi-a bătut joc de Iov ca să-i demonstreze oponentului ce fani are. Adică de cel mai credincios dintre credincioşi. I-a dat dup-aia dublul averilor, plus zece copii. Mă-ntreb însă ce vină aveau Iov şi copiii care-au murit.

Dumnezeu este atotştiutor. Adică ştie tot, inclusiv cum ar reacţiona oamenii într-o anumită situaţie. De ce-i mai pune, atunci, la încercare? Curiozitatea înseamnă neştiinţă.

Mi-e mintea plină de contradicţii creştineşti, dar cu altă ocazie.

Îmi cer iertare credincioşilor pentru posturile mele pline de erezie.

miercuri, 7 aprilie 2010

E-te ce pot spune! Sic! (II)

Toate meseriile care există în acest moment au un rost, căci altfel n-ar exista. Preoţia este o meserie. Se face şi facultate pentru a deveni un intermediar între om şi Dumnezeu. Cu admitere, note şi licenţă.

Deci popii au rostul lor pentru anumite persoane. Asta nu mă împiedică să le-atac menirea.

Fac o analogie şi afirm că există diabetici care au nevoie de insulină. Deci insulina este, uneori, necesară.

Se spune că religia ne ţine în frâu pornirile barbare.

Eu nu cred. Oamenii se tem mai mult de pedeapsa imediată decât de o pedeapsă posibilă şi greu de imaginat. Un sistem de legi bine pus la punct va fi întotdeauna mai util.

În mod paradoxal, religia n-a împiedicat războaiele, ci le-a susţinut. A creat diferenţe şi, în mod indirect, intoleranţă.

Dacă, prin absurd, nu ar fi existat religia, oamenii s-ar fi războit la fel de mult, dar ar fi găsit alte pretexte. Pentru că maestrul Golding are dreptate.

Băiat deştept.

Doar că nu s-ar mai fi războit creştinii cu musulmanii ci, de exemplu, iubitorii de pădure cu iubitorii de câmpie sau mâncătorii de cartofi cu vânătorii de iepuri. Diferenţe s-ar fi găsit oricând.

Am spus "prin absurd". Pentru că dacă nu ar fi existat religia, oamenii şi-ar fi creat-o. Este singura modalitate de a explica necunoscutul.

Continui analogia şi întreb: dacă un singur doctor ar putea să le facă injecţii cu insulină tuturor diabeticilor, de ce am angaja o duzină de doctori? Şi de ce diabeticul, chiar dacă poate, n-are voie să-şi administreze singur insulina, fiind numit de către doctori "oaie rătăcită"?

Ideea este.

Medicii salvează vieţi. Arhitecţii proiectează case care să nu ni se dărâme-n cap şi care, eventual, s-arate frumos. Am spus "eventual".

Popii ce fac? Că-s atât de muuuulţi şi-atât de bogaaaaţi...

Despre paie şi foc

Mulţi scriitori, filosofi şi alte cele au fost nişte bogătaşi sătui care s-au plictisit de-atâta îndestulare şi educaţie şi s-au apucat de scris.

Însă şi educaţia se loveşte de foame. Maslow n-a vorbit prostii. Maslow a fost un om bun şi deştept.

Nu poţi crea dacă ţi-e foame. Dacă ţi-e foame, cauţi de mâncare. Dacă nu găseşti, munceşti ca să câştigi bani şi să-ţi cumperi de mâncare. De multe ori, dacă munceşti, eşti obosit şi nu mai poţi sau nu mai ai timp să creezi.

E greu să priveşti la stele când stai în mocirlă şi ţi-e frig la picioare. Preocupările tale sunt altele.

Mă-ntreb cât potenţial intelectual a dat la lopată şi s-a stins pe un pat de paie?...

Completare

Spuneam ceva aici.

Completare: doar dacă necredincioşii n-au pornit de la premisa, la fel de obtuză, că nu există nimic şi că nu suntem decât reacţii chimice.

Şi asta reprezintă cealaltă extremă, opusă religiozităţii maxime. Ambele extreme, insă, relevă aceleaşi aspecte: restrângerea autoimpusă a perspectivelor, lenea intelectuală şi/sau frica de necunoscut.

Dacă ştim exact ce va fi, de ce să ne mai batem capul?

Practic, de altfel. Scuteşti energie.

E-te ce pot spune! Sic! (I)

Pe vremuri, bărbaţii mergeau la vânătoare iar femeile rămâneau în peşteră, găteau şi aveau grijă de copii.

Diviziunea muncii. Femeile nu puteau vâna pentru că erau mai slabe din punct de vedere fizic, iar barbaţii nu găteau pentru că mergeau la vânătoare.

E logic.

Ilogic devine totul atunci cand ne punem intrebarea: de ce "managementul" religiei este o trebuşoară exclusiv masculină?

Sunt bărbaţii în mod evident mai spirituali decât femeile?

Probabil. Pentru că, în mod evident, ei au purtat razboaie în numele credinţei. Înţelepciune si spiritualitate maximă.

Oana, esti pe frecvenţă?

De aceea mă întreb de ce mai există femei credincioase. Şi de aceea le evit şi am probleme în a le respecta până la capăt. Pentru că nici ele nu se respectă îndeajuns.

P.S.: Cel mult trei oameni vor înţelege titlul. Vă salut şi vă asigur că încă-s amuzat.

Ziduri (II)

Daca ti se pare ca fauritorul lumii a fost nedrept si-a pus in existenta ta prea multe ziduri, darama-le. Dar cauta un ciocan indeajuns de solid. Daca este nevoie, foloseste binoclul, caci ciocanul nu creste intotdeauna pe langa curtea omului, mai ales de cand s-a mutat la oras.

Sau apuca-te de iarba si sex.

Ziduri (I)

Lumea este asa cum este, cu zidurile ei. In schimb noi, oamenii, vrem sa fim dincolo de zidurile care sunt acolo unde sunt.

Nu lumea ne ingradeste, ci noi ne ingradim, formandu-ne asteptari dincolo de ziduri si lovindu-ne cu capul de pereti.

Simtul realitatii este ca un binoclu care-ti ofera perspectiva si-ti permite sa vezi pana unde poti ajunge fara sa te refugiezi in Kafka.

Este două peşte

Pe internet sînt mulţi dobitoci careşi fac veacu-l. Pe unii dintre ei î-i descoperă Alecs. Băga-ţi tare!

marți, 6 aprilie 2010

Istorie si praf

Cred ca marii intemeietori ai religiilor au fost niste necredinciosi. Ei nu s-au aliniat in totalitate dogmelor si credintelor acelor timpuri.

Dar au avut carisma si le-au spus unora ceea ce au avut nevoie sa auda in acel moment.

Daca acel context ar fi aratat altfel, poate ca si crestinismul ar fi aratat altfel.

Si am convingerea personala c-a aratat altfel.

Hei-rup!

Mi-a spus o viitoare tanti doctor ca respectul de sine se mosteneste genetic. S-a observat ca parintii cu un respect de sine deplorabil au copii cu un respect de sine deplorabil.

Insa cred ca exista si alte variabile.

Parintii cu un respect de sine deplorabil se scalda (sau s-au scaldat) intr-o situatie deplorabila. De cele mai multe ori, situatia deplorabila a parintilor este si situatia deplorabila a copiilor.

Cand copiii se sclada intr-o situatie deplorabila, au un respect de sine deplorabil.

Exista multi indivizi camuflati care pot sa-mpinga la căruţa geneticii.

Noi trei

Cel mai mare catalizator al firii noastre este contextul.

Care si cum

Sistemele filosofice ale ganditorilor din orice religie s-au proptit intotdeauna in dogmele sau sistemele religiilor respective. Premisa le era data, iar fantezia, inteligenta si logica lor nasteau restul.

Ei reuseau sa cunoasca firea umana pornind de la acea premisa. Obtuza, de altfel.

Necredinciosii au cunoscut mai bine firea umana decat credinciosii. Pentru c-au fost mai liberi in alegerea premiselor de la care au pornit.

luni, 5 aprilie 2010

Clişee

"Mare cât dulapul" este mai credibil.

"Doi pe doi" e o abureală. O astfel de persoană, de-atâta osânză, nu se poate ridica din pat.

Dacă-l ţine patul.

Uitasem de asta

Bombonel şi Bombonica

Unii părinţi îşi bat joc de copii încă de la naştere. Alţii, săracii, n-au nicio vină pentru numele de familie pe care îl poartă deja. Vezi cazul Curus şi Momoc.

Şi totuşi, dacă te numeşti Momoc, cum să-ţi treacă prin cap să-i spui copilului Antonio Roberto?

Şi cum aşa ceva: Marie Rose Mociorniţă, Tony Greblă sau William Brânză???

Nu mă credeţi? Căutaţi-i pe goagăl.

Odă bufetului

Când eram în şcoala generală (şi chiar mai târziu), la ţară exista bufetul, o rămăşiţă comunistă şi utilă a vremurilor de altădată.

Se numea "Bufet".

Acolo aveau video, pe vremea în care video-urile erau încă rare. Ne-adunam noi, copileţii şi câţiva băieţaşi mai mari decât noi, şi-o rugam pe patroană să ne pună şi nouă câte un film "cu batăi".

În timpul ăsta, cheltuiam suta de lei pe care mi-o dădea mama, cumpărând îngheţată, gume Turbo sau napolitane.

Ce vremuri...

Mai târziu, bufetul a devenit locul de întâlnire al sataniştilor di pi cientru. Acolo se dădea din cap pe ritmuri de black sau heavy metal, se bea alcool în cantităţi industriale şi era dezmăţ. Salve, tovarăşi!

duminică, 4 aprilie 2010

Statu-PALMĂ-Barbă-Cot

M-am uitat astăzi, timp de câteva minute, la televizor şi-am văzut reportaje din ţară, de pe la tot felul de biserici şi mănăstiri, unde credincioşii s-au călcat în picioare ca să ia primii lumina de la popă.

Greţos. Multă inteligenţă pe feţele tuturor.

Şi-un mesaj către Preasfinţitele Bărbi:

Spune-mi cui vinzi ca să-ţi spun ce vinzi.

Care pe care?

Se spune ca mecanismele inconstiente de aparare sunt adaptative pentru propria persoana. Dar ele n-au viziune, iar politica lor este pe termen scurt.

Uneori, cei ale caror mecanisme inconstiente de aparare sunt foarte puternice, sunt cel mai putin adaptati. Ceilalti sunt intotdeauna vinovati si ei se simt fericiti pentru ca nu gresesc niciodata.

De aceea nu invata niciodata din greseli.

Sa ne dichisim (II)

- Cum se vopsesc cel mai bine ouale de Pasti?
- Cu ruj!

De-ale noastre

Oamenii primesc ceea ce primesc, nu ceea ce credeam noi c-ar merita sa primeasca.

Sau poate ca oamenii primesc ceea ce merita, de fapt, sa primeasca. De multe ori, insa, meritele fiecaruia sunt bine ascunse. Noua si lor insisi...

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Răscolit din nou

Când le explici copiilor neştiutori faptul că munca n-a dezonorat niciodată pe nimeni şi că poţi să speli şi WC-uri, pentru că tot o muncă cinstită este, devine un lucru elementar acela de a nu privi dup-aia de la amvon, de îndată ce pericolul spălării WC-urilor a trecut.

Răscolit

Emanciparea uimeste prin inaccesibilitate.

Cand tii discursuri pline de emfaza de la amvon, singurele fantezii pe care le poate naste o minte sanatoasa sunt cele cu trimitere la Petre Petre si Nadina din "Rascoala" lui Rebreanu.

Tare, Rebreanu ăsta...

Să ne dichisim! (I)

Banc spus de Miha, prietena lui Ciuci:

Fugea iepuraşul prin pădure, de rupea pământul. Şi cum fugea el aşa, gâfâind, cu ochii injectaţi (fiind ultimul care mai bea, toţi rămân blocaţi), se întâlneşte cu ursul care-l întreabă:

- Unde fugi, iepuraşule, în halul ăsta? E ajunul Paştelui, ce te mai poate grăbi aşa?
- Ei, ursule, fug şi eu în vizuină să-mi vopsesc ouăle, c-am fost ocupat şi n-am avut timp pân-acum...
- Dichisitule!...

Ce mai spui tu, mielule? (II)

O fi valabilă şi reciproca?

Adică animalele sunt mute pentru că-i aud mereu pe oameni vorbind?

Daca da, inţeleg de ce oamenii sunt stăpânii: au vorbit primii pentru c-au înţeles mai repede despre ce-i vorba.

Deci meritam să câştigăm. A fost un meci frumos, s-au creat ocazii la ambele porţi, adversarul a jucat bine, dar noi am fost mai buni. La jug cu voi!

vineri, 2 aprilie 2010

De-ale Paştilor

I. Nu sunt la curent cu dogmele catolice sau protestante. Dar stiu, cat de cat, cu ce se mananca ortodoxismul.

De aceea, fac apel la omenire.

Sa-mi explice si mie cineva cum de mai exista femei credincioase, profund religioase, in conditiile in care avem acces la atata informatie, iar ortodoxismul descrimineaza negativ femeia si-o priveste ca pe-o entitate de mana a doua?

II. Cica e bine sa te duci, din cand in cand, la biserica. Macar pentru a-ti lua portia de smerenie.

Smerenia este legata de sentimentul de inferioritate. Te simti sau nu te simti inferior cuiva. E o constantă.

Nu cred ca exista smerenie episodica. Exista mimarea episodica a smereniei.

Ce mai spui tu, mielule? (I)

Se zice ca de Pasti sau de Craciun, animalele vorbesc. Dar nu cu omul.

Si cica daca le-aude cineva, devine mut ca sa nu poata spune nimanui ce-a auzit.

Dar n-ar putea sa scrie???