vineri, 19 martie 2010

Fair enough

Nu mai sunt fan si nici suporter. Sunt simpatizant.

A deveni fan inseamna a creste costurile, beneficiile ramanand aceleasi.

Nu sustin muzicienii si mi se cam rupe din ce traiesc ei. Cel putin deocamdata. De ce?

1. Astia pe care-i ascult eu sunt morti sau foarte bogati.

2. Pentru ca totul este unidirectional. De la fani catre vedete.

Muzicienii canta pentru ei, pentru bani si pentru celebritatea de care tot ei se bucura. Fac ceea le place si au satisfactii imense. In aceeasi ecuatie, fanii investesc emotii, bani si au acces la ceva ce muzicienii fac pentru ei insisi. Nu cred ca exista muzician care sa cante doar pentru fani.

Chiar si Ciprian Porumbescu i-a spus tatalui sau ca a cantat Daciei intregi. Si nu ca le-a cantat dacilor intregi.

Lasand la o parte jocurile de cuvinte, continui pledoaria.

Cand muzicienii incep sa cante pentru fani si sa faca ceea ce le cere publicul, de obicei iese un rahat catalogat ca fiind "comercial".

Ecuatia e complicata. Nu investesc in ea, profit, ma relaxez, ascult moka, trag muzica masiv pentru ca se poate, sistemul e cel care e, ma adaptez, sunt fericit, vine primavara.

"It's not fair!", ar spune chinezul, iar islandezul i-ar raspunde: "Who the hell gives a shit, man?"

Niciun comentariu: