vineri, 26 februarie 2010

Despre salon si gramofon

Voiam de mult timp sa scriu postul asta.

"Normalitate" este un termen relativ. Fiecare are propria sa perceptie asupra a ceea ce inseamna "normalitate".

Totodata, putem privi normalitatea ca fiind apanajul majoritatii. Si cand ma uit in jur, observ ca sunt demodat.

Nu-i respect pe efeminati. Daca esti barbat, poarta-te ca atare, pentru ca nu esti un artist ultra-sensibil, ci doar un putoi ratat, fascinat de moda si de propria p*la.

Nu-i respect pe-aia tunsi cu flexul. Nu-i respect pe afectati. Nu-i respect pe cei care vorbesc excesiv pe teme considerate pana mai ieri ca fiind tabu. Nu mi se par open minded, ci cretini.

Nu-i respect pe distrusii fumati si prizati.

Nu le respect pe femeile care injura o data la trei fraze.

Nu le respect pe pseudo-emancipate. Cratita n-a omorat pana acum vreo femeie sau vreun barbat.

Nu le respect pe mizerabile. Pe cele care-si lasa chilotii sub pat si unghiile cazute si vinete langa televizor dupa ce se muta din locuinta pe care au ocupat-o cu chirie.

Nu le respect pe femeile amatoare de "one night stand". Mi se par târfe obosite. Asa mi s-au parut dintotdeauna.

Daca sunt de moda veche, mi-o asum. Oricum, ii multumesc mamei pentru faptul ca m-a crescut un om cat de cat normal, conform normalitatii in care cred, sau demodat, conform normalitatii in care cred cei despre care am scris mai sus. Si slava domnului, ma consider indeajuns de barbat si indeajuns de capabil sa respect o femeie care merita acel respect.

Daca-l merita. Daca nu, nu.

2 comentarii:

Oana spunea...

Dupa umila mea parere, daca cineva se incadreaza in standardele lor de normalitate, cu siguranta si-a ratat intreaga existenta...

puisorul cufurit spunea...

Oana: Fiecare cu-ale lui. Ei cu-ale lor, eu cu respectul meu. :D