sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Unde dai şi unde crapă...

Câteodată nu mai înţeleg nimic. Ţelurile se transformă în fum şi dispar. Sau devin frustrări care-i lovesc mai târziu pe copii.

Ea învaţă bine, vrea să fie mereu prima, vânează note mari şi le obţine, spre satisfacţia părinţilor. La sfârşitul clasei a 10-a se mărită cu unul, abandonează şcoala şi face copii. Unii dintre voi ştiţi despre cine vorbesc. Sursele spun că este fericită.

Nu atât de fericit este exemplul meu. Dar am şi altele.

Ea face o facultate grea, este bursieră în toţi cei patru ani, a obţinut fel de fel de colaborări cu diferite asociaţii, s-a măritat şi s-a mutat într-un oraş obscur din Ardeal unde lucrează pentru 10 milioane.

El, un baiat inteligent, bursier şi ăsta, a terminat facultatea şi stă îngropat într-un oraş drăguţ, dar fără perspective, pentru că se declară profund dezamăgit de sistem, deşi încă nu i-a simţit povara.

Ea, aproape şefă de promoţie la o facultate care nu e la îndemâna oricui, plecată la un moment dat cu bursă în străinătate, se mărită şi se refugiază din calea vieţii într-un oraş de 20 de mii de locuitori unde, în cel mai bun caz, poate să ajungă director de liceu (prost).

Ea, facultate, master în nu ştiu ce, Cambridge, frumoasă şi (cică) deşteaptă, se retrage într-o comună şi se mărită cu un tip urât şi care câştigă bani deoarece deţine un tractor.

Ea scria poezii geniale. A câştigat şi niste premii naţionale. Acum nu mai scrie, deoarece chemarea i-a venit dinspre fascinantul domeniu al contabilităţii care a absorbit-o definitiv şi irevocabil. Nici măcar nu mai citeşte.

De ce-au mai muncit în facultate? Puteau să frecventeze cârciumile, să facă mişto la examene şi să citească nişte beletristică, ar fi avut mai mult de câştigat.

Părerea mea.

Sau poate că, pur şi simplu, nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa...

6 comentarii:

Rozalia spunea...

Cat de trist.
Toate astea merg pe ideea mea de baza, care reiese si din povestioarele tale.
Dar eh, pacat...

miclowan spunea...

în curând mă poţi adăuga şi pe mine; desigur pe o listă cu oameni mai din topor, care au tot studiat şi apoi s-au întors la ei în sat

puisorul cufurit spunea...

Rozalia: Nush ce sa zic...

Miclowan: Sau poate ca, pur si simplu, sunt fericiti... Habar n-am...

Anonim spunea...

succesul (cel pe care-l simti tu, nu cel pe care ti-l spun altii) e o combinatie subtila de ambitie si talent... in cazurile tale aveau doar talent... sigur, e pacat, dar muntii nu se darama cu talente care mor sperante... pe mine astia ma infurie, pentru ca natura le da atatea si ei isi baga pula...
kaos

iulia spunea...

Faza cu notele mari, burse si alte cacaturi nu reflecta adevarata valoare a unui om. Multi isi distrug viata si nervii si ii apuca plansu daca a mai luat 10 cineva inafara de ei, pierd zile si nopti cu studiu de parca i-ar fugari sfarsitul lumii, se trag pe cur cand vine vorba de facut pauza, nu lipsesc de la nici un curs,laborator, seminar, viata lor inseamna doar studiu,sala de lectura, eventual si pupat si lins profesori in cur, iau note mari, profesorii ii adora, primesc burse, diplome cu scrijelituri pompoase, si dupa aia ii ia dracu. Lumea reala e atat de diferita fata de cea inchipuita de vanatorii de note mari.

puisorul cufurit spunea...

Iulia: Foarte dragut commentul tau. Sunt intru totul de acord. :D Si am in minte cel putin cinci exemple de astfel de persoane.