miercuri, 30 decembrie 2009

Citatul zilei

- Ia uită-te şi tu în sală, toţi au căciuli brumării!
- Unde au toţi căciuli brumării?
- Păi uită-te la capul lor!!!

marți, 29 decembrie 2009

Three is an orgy (II)

Am trei chestii pe ordinea de zi.

1. Statul român are o strategie bine pusă la punct ca să-şi ţină valorile între graniţe. Cine crede că statului nu-i pasa de creierele din sistemul universitar, se înşeală.

Strategia e simplă. Îi plătesc atât de prost, încât gândul de a emigra este departe de ei: n-ar avea bani nici măcar să-şi cumpere un bilet de avion.

2. Am auzit pe cineva zilele trecute glăsuind cu triluri: "Dacă ar fi muncit amândoi mai mult în relaţia de cuplu, cu siguranţă că aceasta ar fi funcţionat."

Însă nu pricep.

De când o relaţie este asemănătoare mersului la arat, la prăşit, la dat cu hârleţul, astfel încât să necesite muncă multă ca să meargă?

Pe sistemul: "Ce faci?" "Muncesc." "Ce munceşti?" "Muncesc la o relaţie."

Merge sau nu merge. Dacă nu merge, vezi de ce nu merge. Faci un efort dacă tu crezi că merită, face şi celălalt şi, dacă nu, te bucuri de viaţă alături de altcineva.

De-aia s-au înregistrat atâtea divorţuri în ultimul an: pentru că nu-i place românului să muncească...

3. Revelion plin de voie bună şi mahmureală plăcută!

duminică, 27 decembrie 2009

Acum nu-i ca atunci

Mă gândeam aseara la versurile unor colinde şi-am tras concluzia că pe vremuri nu exista atâta birocraţie.

În trecut, trei păstori au luat minunata decizie de a se întâlni şi s-au întâlnit. Şi după ce s-au întâlnit, ei s-au sfătuit. Aflăm numaidecât despre cele discutate de către cei trei păstori. Astfel, ei s-au hotărât să meargă şi să culeagă floricele, după care să confecţioneze o cunună din acele floricele, pe care s-o împletească plini de voie bună. Acea cunună va fi dăruită lui Cristos. Motivul? Să le fie cu folos.

De aici deduc faptul că păstorii nu erau nici pe departe lipsiţi de interes personal în executarea acestei acţiuni, ei urmărind obţinerea unor foloase personale.

Să NE fie cu FOLOS.

Iată cum egoismul îşi face simţită prezenţa chiar şi în cântecele neprihănite despre cei trei păstori.

Nu se vorbeşte în operă despre foloasele pe care păstorii speră să le obţină, însă ne putem imagina faptul că cei trei donatori de cunună nu şi-au dorit haine de firmă, o maşină scumpă sau un Home Cinema. Poate că şi-au dorit femei, dar cum prezenţa feminină lipseşte din cântec, mă gândesc că voiau oi mai multe, mai sănătoase şi pământuri cu păşune mai verde şi mai fragedă.

Dacă acţiunea s-ar fi desfăşurat în prezent, lucrurile ar fi stat puţin altfel.

Întâi şi-ar fi dat întâlnire, vorbind la telefon, apoi s-ar fi întâlnit în cadrul unui consiliu sau a unei sesiuni extraordinare. În urma unor sfaturi seculare care ar fi durat mai bine de-o zi lumină, ei ar fi luat minunata decizie de a merge să culeaga floricele.

Însă pentru executarea acestei acţiuni ar fi avut nevoie de-un proiect şi de un studiu de fezabilitate. Pentru asta ar fi angajat nişte experţi.

Apoi ar fi avut nevoie şi de un studiu amănunţit de piaţă ca să vada dacă există concurenţă şi în ce stadiu se află cu lucrările. Are nevoie Iisus de-o cunună sau oferta depăşeşte cu mult cererea?

Proiectulartrebuiaprobatdecătreautorităţişibirocraţiaşiarspunecuvântul.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Cine eşti?

Uneori suntem artişti. Alteori nu.

Uneori ne exprimăm, cântăm, ţipăm. Alteori nu.

Uneori mirosim a flori de câmp. Alteori nu.

Truisme.

Şi totuşi, uneori suntem sclipitori. Alteori emanăm platitudine şi opacitate. Uneori nu.

Uneori sclipeşti constant pentru că ai găsit terenul de joacă al calităţilor tale. Alteori nu.

Uneori primeşti bani ca să fii tu însuţi. Alteori nu.

Vorbe.

Însă tot ce rămâne este o pasiune. E singura definiţie prin care te poţi prezenta.

Bună ziua, Victor mă numesc şi sunt alpinist, afemeiat, schior şi cititor. Aha, dar o meserie aveţi? Da, conduc departamentul de investigaţie al unui cotidian de mare tiraj.

vineri, 25 decembrie 2009

Reggae Christmas everybody!

Afară plouă.

Trecând de celebra expresie care face istorie de când preşedintele unei ţări din Uniunea Europeană, aflată în plină criză economică, s-a hotărât să-şi rupă din timpul său preţios şi să facă mişto de realizatorul unei emisiuni, eu vă spun, decretând:

Afară plouă.

Este Crăciunul şi din cer cad picuri mici de ploaie. S-a amânat deschiderea celei de-a enşpea pârtii din judeţ, cea de la Gura Humorului, pentru că-i prea cald ca să mişti ceva. Prea cald în Bucovina.

Aseară, oraşul era forfotă. Umblau copchiii de colo-colo, se zbuciumau, am auzit colinde drăguţe dar şi voci de măgari, tot felul de ţigani dar şi de inocenţi, zdringhi-zdringhi.

Dar era drăguţ.

Moş Crăciunii umblau prin urbe cu un sac în spinare şi abordau adolescentele colindăriţe, punându-le să colinde, aşa cum le-aş fi pus şi eu. Am râs copios de o astfel de scenă. Cred că-n Moş Crăciun zburdau hormonii ca-n cerbul politicos, animal sexual.

Nu ştiţi bancul?

Asta în timp ce Sifaru se bucura de soarele arzător din Miami, după ce a ascultat în Bahamas o minunată colindă de Crăciun: "We wish you a reggae Christmas!". Ce om...

Nu, n-am nimic important să vă spun. Mă bucur că-s acasă.

joi, 24 decembrie 2009

Crăciun fericit!

În fiecare ajun de Crăciun, primesc tot felul de urări pe bază de pogorâre, de Duh Sfânt, de spiritul Crăciunului, de bunătate, fericire, feerie, steaua sus răsare şi altele.

Şabloane. Mie nu-mi plac, dar apreciez gestul celor care mi le trimit.

Eu vă urez un simplu "Crăciun fericit!".

miercuri, 23 decembrie 2009

Despre eroi şi morminte

Nu mă refer la romanul lui Sabato. Dar.

Ca-n fiecare sfârşit de an, se vorbeşte despre Revoluţie. Împlinim 20 de ani de aşa-zisă democraţie. Unii se bat cu pumnul în piept şi se dau eroi, alţii nu.

Astăzi, în Gândul, un articol bun.

Eu cred că majoritatea eroilor sunt morţi.

Sorin Ungureanu este un erou. A fost împuşcat în cap în faţa MApN. V-am mai povestit despre el şi anul trecut şi-o să vă povestesc şi la anul.

Era un tânăr înalt, bine clădit, care îmi dăduse o palmă la fund cu vreo câteva săptămâni înainte pentru că eram un copil cicălitor care nu înţelegea de vorbă bună şi care nu-l lăsa să se odihnească.

Parcă-l văd cum exersa salutul militar în faţa oglinzii.

Sorin Ungureanu era vărul meu.

Au fost trimişi din Primăverii la MApN ca să apere Ministerul de terorişti. Cei de la MApN au fost informaţi că vor fi atacaţi de către terorişti. Când au apărut soldaţii, s-a deschis focul asupra lor.

Sorin a murit alături de mulţi dintre camarazii săi.

E un post despre eroi şi morminte. Adevăraţii eroi ai Revoluţiei.

Avea 20 de ani...

Completare

Despre piesa de teatru pe care v-am recomandat-o a scris şi Denisa.

marți, 22 decembrie 2009

Milă?

Orice aspect are, pe lumea asta, o mulţime de faţete. Inclusiv o parte bună şi o parte rea, nu doar în sine, dar şi prin consecinţele sale.

Mila şi empatia pot avea consecinţe negative.

Cerşitul este o activitate aparent incocentă în spatele căreia se ascund atrocităţi inimaginabile, sclavie şi cruzime.

Fără existenţa unor cretini cu aspiraţii cereşti şi cu pretenţii de empatici, mulţi copii de pe lumea asta ar scăpa neschilodiţi, nearşi pe faţă, neschingiuiţi şi nebătuţi până la malformaţie, deoarece n-ar mai reprezenta o sursă de bani.

La asta v-aţi gândit, băi miloşilor-în-prag-de-sărbători???

Recomandare

Pe vremuri scriam pe blog despre lucruri drăguţe. În ultima vreme m-am cam prostit. În curând, nici mama n-o să-mi mai citească blogul, poate doar ca să afle pe unde mai umblu şi dacă mai sunt sau nu răcit.

Mai sunt.

Cu toate că m-am prostit, vă recomand o piesă de teatru: "Colonia îngerilor". Se joacă la Teatrul Mic. Click aici. Despre piesă, aici.

Următorul post va fi scris din Bucovina. Voi merge cu trenul şi sper că voi ajunge înainte de Crăciun. Dacă nu, voi primi colindătorii undeva în câmp, într-un tren înzăpezit şi-i voi servi cu mere, că bani n-am nici măcar ca să mă dau cu sania.

Cred că-n loc de schiuri voi folosi două draniţe sau mă voi da cu punga. Prietenii ştiu de ce.

Din nou despre oameni faini

Astăzi am avut nişte treabă. Am renunţat să mă mai deplasez cu cilii personali şi-am urcat în maşina lu' tata, îndreptându-mă vertiginos către Scroviştea.

Am ieşit nesperat de bine din Bucureşti şi-am intrat nebănuit de greu în Scroviştea.

Am trăit o experienţă neasemuită, dulceaţă inedită.

Acolo, pe acel tărâm de basm, nu a intrat niciodată plugul în această iarnă şi probabil că ramurile dezgolite şi pline de zăpadă n-au văzut un utilaj de dezăpezire de când a crăpat Burebista.

Prin pădurea Scoviştei te simţi ca personajul principal din Bloodmoon, add-on-ul de la Morrowind. Doar că mai trece câte o maşină.

Şi cum derapam eu aşa, timid dar sexy, stând în curul unui Logan care stătea în curul unui alt Logan, vine o maşină din sens opus.

Trag spre dreapta ca să avem loc şi-mi fuge roata mea echipată pentru vară. În şanţ, cu tot cu maşină.

Aici e duda.

Că s-au dat cu toţii jos din toate maşinile, au venit la mine, au pus umărul şi mi-au scos trotineta. Nu credeam că mai există solidaritate. Mi se părea un concept învechit precum monoclul la carnaval.

Dar se pare că nu. Oameni faini.

E un post despre speranţă în pragul Sfintelor Sărbători.

Glumesc. Dar ideea rămâne în picioare.

luni, 21 decembrie 2009

Raport de opinie pubică

N-am încredere în sondajele de opinie şi-n statisticile de după.

Cand prestam eu pe teren, la un moment dat, pentru o mare companie, am fost trimis de către o şefă punkeriţă şi mahmură să racolez oameni şi să-i pun sa bage cafea în ei până îi ia dracu.

Cu mine, în acelaşi loc, mai lucra un ţigan înalt şi urât ca noaptea, galben la faţă, jerpelit şi îmbrăcat în jachetă de piele.

Eu nu convingeam pe nimeni cu moaca mea de intelectual.

El convingea. Cu mine au urcat vreo doi, cu el au urcat vreo optişpe ca să crape de cofeină. Femei. N-am înţeles cum reuşea.

M-am enervat şi-am dat telefoane. Mi-au venit prietenii. Aşa se face treaba.

Altă dată trebuia să număr, alături de-o frumoasă domnişoară, câţi oameni intră şi ies din Unirea.

Stăteam cu curul pe-o bordură, socializam cu cerşetorii, reuşind să le prindem toate manevrele şi, în plus, vorbeam de-ale noastre. Era de pe lângă Bucovina şi-aveam şi nişte prieteni comuni.

O dată la câteva minute, ne apucam de ţăcănit la aparat alandala, aşa, după chef, după care făceam tabelul şi spuneam: între doişpe şi unu, au intrat 2247 şi-au ieşit 2110. Semnat şi hai sictir. Predam ştafeta unor oameni care păreau şi mai nesimţiţi decât noi.

P.S.: În seara cu pricina a fost şi-o şedinţă. Ceva teribil. Punkeriţa era ofticată şi-şi dădea importanţă, având ca audienţă persoana mea, trei tute sărace cu duhul, un băiet părăsit de femeie cu trei zile înainte şi foarte suspinând, vai, era fată bună, ah, oh, şi ţiganul ăla jerpelit. Cu toţii mestecam gumă şi râgâiam după băutura aia acidulată pe care-am băut-o din bugetul proiectului.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Iepurele mănâncă leucoplast

Cuvântul "silitor" vine de la "siluetă".

Pentru că "silitor" vine de la "silă", care vine de la "a sili", care vine de la "a silui", care vine de la "siluetă".

În principiu, dacă eşti femeie, numeni nu te silueşte dacă n-ai fost silitoare, silindu-te plină de silă să ai siluetă.

Ce post bolnav.

Multe coincidenţe. M-am gândit astăzi la trei persoane pentru care nutresc o mare simpatie şi-am ajuns să le întâlnesc pur întâmplător, colindând oraşul cu sau fără treburi.

Şi altele.

joi, 17 decembrie 2009

Moş Crăciun cu plete dalbe

A venit iarna.

Moş Crăciunii de prin mall-uri încearcă să atragă un număr cât mai mare de plozi, de preferabil mai mulţi decât concurenţa.

Căci dacă nu, îi dă patronul afară şi vând iar spaghete. Aşa, mai vrăjesc şi ei cu elfele şi speră c-o să aibă cu cine să facă Rev-ul.

Kitch-ul e în floare. Oraşul sclipeşte în trei mii de culori prost alese şi prost combinate. E balcanic.

Iar o să ne cânte Hruşcă.

Tot felul de ţigani apar pe la uşi, prin metrou, prin tramvai şi ne vestesc ceva drăguţ.

Cei trei magi de la răsărit au fost ghidaţi de Steaua de la Bethleem. Steaua a fost ghidată de Chuck Norris.

Pe-ăsta eu l-am inventat.

În principiu, e frumos, pe ici, pe colo. Dar e mult prea multă spoială. Nimic autentic.

Poate doar acasă...

Întrebări şi răspunsuri

Unii insistă să întrebe şi altele insistă să răspundă.

Întotdeauna la fel.

- Ţi-a plăcut?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Sunt mai bun decât ăilalţi?
- Aha.

- Ai avut orgasm?
- Aha.

- Al câtelea sunt?
- Al doilea, dragă, şi primul a fost o greşeală.

- M-ai înşelat?
- Nop.

- M-ai înşela dacă ai avea ocazia?
- Nop.

Sau.

- Sunt frumoasă?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

Sa reziste. Să reziste. Să reziste.

marți, 15 decembrie 2009

Afară linge

Când eram la cealaltă facultate şi studiam minţile umane, eram şi eu, ca tot omul, bagat pe grupul de Yahoo al facultăţii. El funcţionează şi astăzi, mai ales pentru anunţuri de genul "Angel abundia îţi vrea binele", "Parfumuri preţ mic, cu factură", "Închiriez apartament cu două camere", "Pisoi blând caut stăpân grijuliu" şi "Atelier de iniţiere în shamanism".

Acesta este meniul de astăzi. Mâine, mai vedem.

...

A nins. Prima zăpadă serioasă a Bucureştilor.

Autorităţile au fost luate prin surprindere.

De câte ori se schimbă vremea, bucureştenii suferă amarnic. Ei sunt nişte fiinţe plăpânde, făcute la incubator. Parcă ieri ar fi ieşit din găoace.

Şi, vorba lui Dan, ei nu ştiu să conducă.

Ninge, trafic blocat, morţi, răniţi şi victime colaterale. Se dau şoferii cu maşina şi nu mai apucă să strige "Pârtieeee!", oamenii alunecă pe stradă şi-şi rup vreascurile sau fac contuzii cerebrale pentru că dau cu mufa de gheaţă.

Plouă, trafic blocat, morţi, răniţi şi victime colaterale. Apare fenomenul de acvaplanare şi se buşesc maşinile una în curul celeilalte, oamenii se udă şi răcesc sau fac reumatism de la atâta umezeală.

E caniculă, morţi, răniţi şi victime colaterale. Crapă de venă spartă sau stop cardiac, se deshidratează, transpiră şi put.

Bucureşteni...

P.S.: Postul de faţă este un pamflet. Cu toate acestea, aştept înjurături cărora nu le voi da accept. Dacă nu vă convine, faceţi-vă blog şi înjuraţi-i pe olteni, moldoveni, ardeleni, bucovineni, pe Ronaldinho, pe Paulo Chelio, pe Pleşu, pe Tamango şi pe Radio Guerilla. Şi pe cine mai vreţi voi.

duminică, 13 decembrie 2009

Post cretin

Blogul ăsta s-a cam stins. M-am cam stins şi eu. Reuşesc din ce în ce mai puţin să iau lucrurile în serios. Mă uit uneori în jur şi nu înţeleg nimic. Şi mai grav este faptul că nu mă mai revoltă nimic de mare anvergură, ci, eventual, mă revoltă individualităţi pe care le-am şi trimis la dracu.

Mă întrebam despre ce-aş putea să mai scriu.

Sau poate am doar o pasă proastă, o criză de identitate adolescentină cauzată de vremea capricioasă.

Cu flori la geam şi cu salon, în care, pe la ceasul şase, auzi cântând un gramofon.

Oricum, cred că există foarte puţine lucruri pe lume care merită să fie luate în serios până la capăt.

Citatul zilei

Via Appia, via Robert. Căci el a fost acolo, nu eu.

"Ca virgulă psiholog..."

"Eu vă prezint realitatea reală."

(Miha, professeur universitaire tolomaque)

vineri, 11 decembrie 2009

...citatul zilei

"Dacă e cineva care ţine minte unde i-am pus haina când mi-a dat-o, îl rog să-mi spună!" (gardierobier dobitoc)

Cristi a intrat în garderobă, şi-a căutat singur haina şi-a şi găsit-o.

Aşa ceva...

Media Night 2009

Singura parte cu adevărat tare a fost Şuie. Show. Ritm. Muzică.

Cel mai execrabil bal al bobocilor la care am fost vreodată. O să mă certe mama c-am dat banii degeaba, dar tot trebuie să scriu.

Da, mama îmi citeşte blogul. O aştept să lase si commenturi. Curaj, mama!

Booon. Pe lângă faptul că pereţii arătau ca un cur, nevăruiţi, nici măcar daţi cu glet (sau poate că n-am înţeles eu conceptul), totul era aproximativ hidos.

Baia era mizerabila.

Este vorbe despre The Ark.

Hârtie igienică nu găseai nici mort. Hârtiile stăteau stivă până la cer. Clanţă nu exista.

Prea multă lumină, prea puţină muzică, prea multă vorbăraie, prea puţină atmosferă, concurenţi mult prea plaţi, MC mult prea prost.

Okay.

Să dai un leu la garderobă ca să-ţi agaţe hainele pe-o scândură (blana oltenească). Şi să nu ţi le mai găsească la final.

Şi să am subiect pentru...

miercuri, 9 decembrie 2009

Somalezii de pe schele

Într-una din zile, băieţii de la izolări făceau curăţenie în faţa blocului. Aveau un camion în care încărcau de zor toate resturile de materiale. Numai că, la un moment dat, când m-am uitat eu pe fereastră, singurul care muncea era somalezul. Dădea băiatul la lopată ca pe plantaţie. În timp ce albii fumau şi făceau politică, ghidându-se, probabil, după zicala "Munca e pentru tractoare, negri şi calculatoare."

Dar azi.

Gălăgie mare în casa scării, acolo unde nişte suflete alese renovează cu spor.

Multe suflete de albi şi două de negri, căci somalezul de pe schele este doi acum.

Şi larmă, şi zarvă.

Eu mă îmbrăcam ca să plec de-acasă către posteritate.

Şi mare hărmălaie.

Accelerez procesul, trag nădragii, mă încalţ, mă rog, tot tacâmul şi ies pe uşa. Stau la etajul unu.

Tărăboiul e în toi.

Cobor. Muncitorii adunaţi, excitaţi şi foarte agitaţi. Au luat o stivă de polistiren, au trântit-o în mijlocul holului, iar doi dintre ei făceau skandenberg: cel mai voinic dintre albi cu unul dintre somalezi.

- Ţine, bă, cotul pe masă, nu mai ridica mă cotul!...

- Mbongo mtonga mobutu, eu nu ridica cotu, eu ţine cotu aitia!...

- Hai Gicăăăă!

Somalezul 2: Ndango tanga lango mango!

- Bine măăăă, baga tareeee, aaaaaa!!! Ooooo!!!

- A mişcat cotul!

- Eu nu mişca cotu, eu ţine cotul bine, tu mişca cotu!...

- Haide mă Africa, bate-l pe lăbar că-i umflat ca porcu'!

Somalezul 2: Ntingo langa nirgentengvo!

- Ce zice, mă, ăla???

- Face şi el galerie, frate! Hai Gicăăăă!!!

A câştigat albul.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

K1 Final

Astăzi a fost finala K1 de la Yokohama, un eveniment pe care îl aştept în fiecare an. Pentru că-mi place smardeala cu stil. Pentru că-mi place să privesc sportivi de nivel mondial. Pentru că văd forţe ale naturii, oameni care ştiu ce înseamnă antrenamentul, care au tărie de caracter şi-o voinţă de fier.

Sună "clişeic", dar ăsta-i adevărul.

Iar ei sunt ceea ce sunt pentru bani cu mult mai puţini decât căştigă un ciupacabra naţional din fotbalul românesc.

A fost o finală de excepţie. Din şapte dispute de pe tabloul principal, şase s-au terminat prin KO în prima rundă. De vis.

Au pierdut cei care mă enervează: Bonjaski şi Overeem.

Din păcate, Badr Hari a pierdut în finală.

Aici am jubilat. Ceva mai drăguţ nici că se putea:

Citatul zilei

Am realizat faptul că rubrica asta drăguţă, pe nume "Citatul zilei", n-o să moară niciodată. De ce oare?...

"Asistenţii universitari nu rezistă pe posturi din cauză că sînt slabi, da' eu rezist din cauză că am muşchii pă mine."

"Car monitoare, car poligraful şi se umflă muşchii pă mine."

"Într-o bună zi o să devin mutant de atâţia muşchi!"

(Miha, mujer, professeur universitaire, via Robert)

vineri, 4 decembrie 2009

"Eseu despre luciditate", Jose Saramago

Mă întrebam cum ar scrie Jose Saramago o recenzie, folosindu-se de stilul său inconfundabil, dar încercarea, deşi nereuşită, moarte nu poate s-aducă, să vorbim, deci, puţin despre autor, acest geniu al literaturii care a luat Premiul Nobel în 1998, pentru literatură, desigur, un geniu care s-a impus cu autoritate în domeniu după ce în tinereţe lucrase ca mecanic, disecând mecanismele societăţii în care trăim cu minuţiozitatea unui mecanic şi scriind romane cu o mare luciditate şi c-un umor de geniu, dar ieşind din canoanele literare şi folosindu-se de reguli proprii de punctuaţie şi de construcţie a frazelor lungi şi îmbietoare, dând lecturii o muzicalitate rar întâlnită şi-un ritm demn de Camoes, Pessoa sau de alţi poeţi din patria sa, Portugalia.

“Eseu despre luciditate” poate fi considerat ca fiind continuarea unui alt roman de excepţie al lui Saramago, “Eseu despre orbire”, dar la fel de bine poate fi privit ca fiind un roman în sine, independent de alte scrieri ale autorului, dar poate vă-ntrebaţi despre ce-i vorba-n carte, aşadar şi prin urmare, romanul debutează cu un scrutin general în capitala unei ţări imaginare, necunocute nouă, dar obişnuite, universalitatea acesteia fiind evidentă şi sărind în ochi lucid, dar iată că la sfârşitul zilei, după ce încetează numărătoarea voturilor, aflăm despre faptul că majoritatea covârşitoare a populaţiei a votat în alb, ciudat şi constituţional mod de protest împotriva clasei politice, dar conducătorii nu se lasă şi atacă frontal, haideţi din nou la urne duminica viitoare, dar, fatalitate, numărul votanţilor în alb devine şi mai mare.

Despre implicaţiile acestei acţiuni colective ne vorbeşte Saramago cu o mare luciditate şi cu un simţ al umorului deosebit de fin, este un roman despre politică, despre limitele sistemului de guvernământ din ţările democratice, despre realitatea crudă a societăţii în care trăim, dar Saramago are preocupări bizare şi nu se opreşte aici, el evidenţează, de asemenea, incapacitatea instituţiilor aşa-zis democratice de a gestiona o criză iscată din manifestarea unui drept constituţional al oamenilor, acela de a vota în alb, instituţii care se plasează din ce în ce mai departe de axa democraţiei, devenind cinice, îngrăditoare şi opresive, nu-i aşa, fiecare cum poate, ele pot să fie aşa cum sunt, Saramago poate vorbi despre ele iar noi vom putea observa în detaliu complexa dinamică a guvernării umane, o guvernare care este departe de raţionalitatea pe care ne aşteptăm să o manifeste, ah, ce carte bună, nu doar datorită valorii sale artistice şi a perspectivei pe care ne-o propune, ci şi prin raportarea la contextul alegerilor actuale din România şi la nemulţumirea populaţiei vizavi de clasa politică, atenţie, stimaţi politicieni, oamenii se pot guverna şi singuri.

P.S.: Intraţi aici şi mai ales aici, unde o să descoperiţi o serie de articole drăguţe, scrise de oameni talentaţi şi entuziaşti. Este vorba de ARTe, o revistă de arte şi culturi.

Şlapii fermecaţi şi gărzile de aur

L-am condus pe Sifaru la aeropoarte şi-am putut să observ mulţimea de melteni de la securitate: trei ţigani şpanchi la ochi, o scobitoare cretină care-şi dădea mai multă importanţă decât Barrak Obama, precum şi o duduie în stare solidă de agregare, acel gen de femeie care întoarce căruţa-n ogradă, cu pulan la şold, cu cercei din aur masiv agăţaţi de urechile clăpăuge, dreaptă ca un Untersharfuhrer SS şi purtând în picioruşele ei de gheişa nişte şlapi care clămpăneau de zor cu fiecare pas făcut către disciplină.

joi, 3 decembrie 2009

Sifaru ca safiru

Sifaru ne paraseste. Pleaca spre Maiami Bici. Apoi se duce sa manance harbuz in Mexic, sa cante la mandolina aia penibila si sa poarte sombrero, sa manance chili si sa se insoare cu Rosalinda.

Pana atunci, insa, vom petrece.

Cine doreste, diseara in Jack. Printre bucovineni.

Ctitatul zilei

- Las-o, frate, că are bani, e fiică de doctori...
- N-are, mă... Tatăl ei are probleme cu picioarele...

marți, 1 decembrie 2009

Nervi decembrişti

Încă e 1 Decembrie, e ziua noastră, a tuturor, să fim mulţi, să fie pace, dar eu mă enervez.

Mă enervez când îi văd pe unii dobitoci cum înjură România, "fuck you Romania", "sa-mi bag p*la-n ţara asta", "mă piş pe ea de ţară" şi altele.

Bai cretinilor, dacă tot nu vă place ţara asta, n-aţi vrea voi să emigraţi? Să vă duceţi în p*zda mamii voastre şi, cu ea cu tot, undeva spre Occident?... Pentru că eu m-am săturat de voi. Şi când stau eu aşa şi mă gândesc la cei care înjură ţara şi pe care, în parte, îi cunosc, realizez că toţi sunt nişte lichele, genul ăla de oameni fără cuvânt, care aruncă gunoaie pe stradă, care nu respectă nimic şi pe care cel mai bine îi aranjează o bijuterie în formă de flegmă.

Boilor.

P.S.: Începe să-mi pară rău că n-am acte. Îl urăsc din ce în ce mai tare pe Popeye Marinarul.

Citatul zilei

Doi tineri în piaţă discutau amarnic:

- Ce-nseamnă "frigid"?
- Cum, frate, tu nu ştii ce-nseamnă "frigid" în secolul 21???
- Ştiu, mă, în mare, dar nu ştiu exact...
- Cum, frate, să nu ştii exact ce-nseamnă "frigid"???
- Dar ce mă, tu ştii cine-a inventat foarfeca???