marți, 14 iulie 2009

Despre luna unsa cu... miere

Nunta la care am participat m-a facut sa meditez indelung la conditia umana, condamnata sa poarte cu sine jugul casatoriei, acest contract fatidic aducator de lanturi si-al carui singur avantaj consta intr-o luna de miere ce dureaza (de cele mai multe ori) cel mult zece zile.

In care ai toate sansele sa-ti fumezi casnicia daca n-ai facut-o deja, sa-i cunosti toate ascunzisurile si sa te saturi de ea, sotia ta, sa constati ca-i mai rea de gura decat ai crezut vreodata, ca da parturi si ca ragaie dupa ce bea bere (n-ai fi crezut, nu?), ca prietenii tai sunt aceiasi cand vorbesti cu ei la telefon (dar tu nu) si ca spatiul personal iti este invadat precum Moldova lui Stefan de tatari.

Si ma intrebam unde mi-ar placea sa merg cu nevasta in luna de miere. Si-am ajuns la concluzia ca cele mai potrivite destinatii ar fi:

1. Muntele Giumalau. Suna viril, iar sus este o cruce mare, simbolul casniciei.

2. Pietrosul Rodnei. Suna si mai viril, cabanierii sunt de treaba si m-as putea refugia la ei in cabana ca sa bem o bere, amagindu-ma ca pot sa fac ce vreau intre zenit si apusul soarelui.

Un comentariu:

Rozalia spunea...

:))))) ce-mi place cand ai idei d-astea