luni, 27 iulie 2009

Despre dive, sarmale si nisip

Fiecare cu-ale lui. Eu renovez inca din timpul sesiunii din iarna. Altii au ridicat un bloc de 10 etaje in timpul in care eu, impreuna cu fauritorul meu, am scurmat peretii, am batut cu ciocanul, am lipit tevi, am dormit ingramaditi, am inghitit praf, ne-am cacat in hol pentru ca peretele despartitor dintre acesta si baie nu mai exista, ne-am spalat la lighean si pe la prietenii primitori, am urlat a pustiu si-am servit masa pe saci cu ciment, stand in cur pe-o galeata.

In alta ordine de idei, am o vecina. Vecina de la 3. E o femeie gingasa, buna si frumoasa, care naste in mine porniri telurice atunci cand o vad. Asa mi s-a parut din prima clipa in care am vazut-o in starea ei actuala de agregare, acum vreo 4 ani. Si va dati seama cum m-am simtit atunci cand mi-a spus, intr-un mod foarte politicos (cred ca se lovise-n creier), "buna ziua" in timp ce eu băleam la ea.

Intr-o buna seara, mancam, dintr-o oala, niste sarmale in fata blocului. Povestea e lunga, idea e ca sarmalele urmau sa ia calea Olteniei, iar eu profitam de ele inainte de a baga oala in portbagaj. Si tocmai trecea ea, diva de la 3. M-a salutat cu politetea ei fina, iar eu i-am raspuns c-o sarma infipta-n furculita, cu gura plina si, probabil, manjit pe la bot. In momentul ala, am fost aproape convins ca n-o sa pot niciodata s-o cer de nevasta.

Ieri am ramas fara nisip si-aveam nevoie de asa ceva ca sa torn şapa pe ici, pe colo. M-am inhamat la doua galeti si, cum stiam că niste români scurma pamantul pe langa blocul meu, in demersul lor de a inlocui niste tevi, m-am indreptat catre acel colt de cartier care seamănă cu Stalingradul de la inceputul lui '43.

Si-am inceput sa bantui printre ruine ca o hiena in calduri sau ca un indian de la periferiile Mumbayului prin groapa de gunoi. Intr-un final, am gasit si eu o portiune de scurmatura in care nisipul era fin si m-am apucat sa ciordesc cu spor. Dar ghiciti cine trece?

Ea! M-a salutat, asa cum ii sta in obicei, iar eu i-am raspuns ranjind si i-am facut (nu cu mana, ci...) cu canciocul, iertata-mi fie cacofonia. Voiam s-o intreb ce mai face, dar mi-a fost frica de faptul c-o sa-mi puna o intrebare similara. Si mi-ar fi fost greu sa-i prezint istoria vietii mele recente si sa-i spun ca prezenta mea in nisip pana la brau nu se trage de la un scurtcircuit neuronal cauzat de canicula.

Acum sunt sigur ca n-o sa pot niciodata s-o cer de nevasta. Cu atat mai bine. Am auzit ca nu i-a placut scoala atunci cand era mica.

Mie mi-a placut. Iar diferenta s-a vazut ieri.

8 comentarii:

adizzy spunea...

eu zic ca ai facut impresie buna..om muncitor, harnic, legat de scoala...e lasa se apuca acuma :)

Rozalia spunea...

Era nevoie de o camera de filmat care sa imortalizeze aceste momente incredibile! :))

Lyna spunea...

cred ca fiecare are in vecinatate o persoana de genu' pe care vrea s-o impresioneze dar soarta o face sa apara cand ne aflam in cele mai dubioase situatii posibile. :))

puisorul cufurit spunea...

Adizzy: Io zic ca-i sta bine si fara scoala. :))

Rozy: Nu-i asa? Din fericire, mai devreme sau mai tarziu se vor pierde in neantul uitarii. :))

Lyna: Soarta isi bate joc de noi de nenumarate ori. :)) Imi dau seama ca viata ma uraste. Trebuie sa ma impac cu ea. :))

Virginica Maria spunea...

niste baieti prea muncitori...

Călin spunea...

Există femei care vor un bărbat priceput la munca cu canciocul (scuzată fie cacofonia). Deci, se poate.

puisorul cufurit spunea...

Maria Virginica: Ce e prea mult, strica. Sunt constient de asta. Ti se pare ca m-am laudat?... :))

Calin: Ultima oara cand am vazut-o pe diva cu unul, acel "unul" conducea un BMW. Nu cred ca-si va accesa ea resursele interioare astfel incat sa fie disponibila sa ma vrea plin de nisip. :))

Călin spunea...

Dar dacă apari, plin de nisip, dintr-un gip? (N-am găsit altă rimă)