miercuri, 29 iulie 2009

Cand berea si semintele sunt prietene cu filmul

Crangasiul meu e un cartier in plina dezvoltare. Poteras isi face treaba, planteaza copaci, scurma pamantul, pune banci, reface o fantana arteziana care pisa apa in zilele ei bune si a renovat un parc care inainte arata jalnic. Pentru ca, nu-i asa, hotia pare singurul catalizator al dezvoltarii. "Parandaratul" lucreaza pentru unii, dar si pentru noi, platitorii de taxe.

Iar de la o vreme, asupra acestui parc s-au pogorit privirile zeului culturii si se organizeaza tot felul de evenimente.

In seara asta am mers cu Ani si cu Alexandra la cea de-a doua seara a festivalului de film de scurtmetraj "Cine Cinema Film Festival", eveniment care se va incheia la 1 august. Mi-au placut doar doua dintre cele sapte scurtmetraje. Primele doua. Unul din celelalte cinci mi s-a parut prost, iar pe unul nu l-am vazut pentru c-am mers sa ma pis intr-o buda ecologica urat mirositoare. Cine stie ce-am pierdut...

Cocalarimea se zbantuia in voie. O luminita rosie de laser se preumbla, din cand in cand, pe ecran. Micii sfaraiau, berea curgea in valuri dinspre dozator spre stomac, eu m-am trezit c-o hartie in paharul cu bere si m-am alimentat din berea si marinimia Alexandrei, iar tiganii mancau seminte pe iarba cu o frenezie demna de-o cauza mai buna. Nu stiu cat de mult s-au cultivat, insa i-am apreciat pentru faptul ca n-au urlat ca bezmeticii atunci cand intr-un film s-au profilat doua ţâţe goale. Cred ca intrasera in contact cu partea de cultura care zace in ei intr-un mod atat de latent.

Ce mai, sunt un domn.

In alta ordine de idei, maine plec din Bucuresti si voi pierde contactul cu netul. Poate ca voi mai scrie din cand in cand, dar nu promit nimic. Imi iau "concediu" pentru o luna. Simteam nevoia de asa ceva. Planuri sunt multe si ramane de vazut cate voi realiza. Va urez ce-mi urati voi mie.

Hasta la vista!

luni, 27 iulie 2009

Despre dive, sarmale si nisip

Fiecare cu-ale lui. Eu renovez inca din timpul sesiunii din iarna. Altii au ridicat un bloc de 10 etaje in timpul in care eu, impreuna cu fauritorul meu, am scurmat peretii, am batut cu ciocanul, am lipit tevi, am dormit ingramaditi, am inghitit praf, ne-am cacat in hol pentru ca peretele despartitor dintre acesta si baie nu mai exista, ne-am spalat la lighean si pe la prietenii primitori, am urlat a pustiu si-am servit masa pe saci cu ciment, stand in cur pe-o galeata.

In alta ordine de idei, am o vecina. Vecina de la 3. E o femeie gingasa, buna si frumoasa, care naste in mine porniri telurice atunci cand o vad. Asa mi s-a parut din prima clipa in care am vazut-o in starea ei actuala de agregare, acum vreo 4 ani. Si va dati seama cum m-am simtit atunci cand mi-a spus, intr-un mod foarte politicos (cred ca se lovise-n creier), "buna ziua" in timp ce eu băleam la ea.

Intr-o buna seara, mancam, dintr-o oala, niste sarmale in fata blocului. Povestea e lunga, idea e ca sarmalele urmau sa ia calea Olteniei, iar eu profitam de ele inainte de a baga oala in portbagaj. Si tocmai trecea ea, diva de la 3. M-a salutat cu politetea ei fina, iar eu i-am raspuns c-o sarma infipta-n furculita, cu gura plina si, probabil, manjit pe la bot. In momentul ala, am fost aproape convins ca n-o sa pot niciodata s-o cer de nevasta.

Ieri am ramas fara nisip si-aveam nevoie de asa ceva ca sa torn şapa pe ici, pe colo. M-am inhamat la doua galeti si, cum stiam că niste români scurma pamantul pe langa blocul meu, in demersul lor de a inlocui niste tevi, m-am indreptat catre acel colt de cartier care seamănă cu Stalingradul de la inceputul lui '43.

Si-am inceput sa bantui printre ruine ca o hiena in calduri sau ca un indian de la periferiile Mumbayului prin groapa de gunoi. Intr-un final, am gasit si eu o portiune de scurmatura in care nisipul era fin si m-am apucat sa ciordesc cu spor. Dar ghiciti cine trece?

Ea! M-a salutat, asa cum ii sta in obicei, iar eu i-am raspuns ranjind si i-am facut (nu cu mana, ci...) cu canciocul, iertata-mi fie cacofonia. Voiam s-o intreb ce mai face, dar mi-a fost frica de faptul c-o sa-mi puna o intrebare similara. Si mi-ar fi fost greu sa-i prezint istoria vietii mele recente si sa-i spun ca prezenta mea in nisip pana la brau nu se trage de la un scurtcircuit neuronal cauzat de canicula.

Acum sunt sigur ca n-o sa pot niciodata s-o cer de nevasta. Cu atat mai bine. Am auzit ca nu i-a placut scoala atunci cand era mica.

Mie mi-a placut. Iar diferenta s-a vazut ieri.

sâmbătă, 25 iulie 2009

Ineptii caniculare

Citeam astazi (nu mai tin minte unde) despre faptul ca-n Bucuresti si Giurgiu s-au inregistrat, in aceste zile, temperaturi similare cu cele din Bagdad si anumite orase sahariene. Prin urmare, ma gandesc sa-mi achizitionez un turban, o camila si patru femei. Si, daca tot scormonesc peretii cu bormasina, sa-mi "deschid" sub geam o sonda ca sa extrag petrol. Poate fi sansa mea sa ma capatuiesc...

Abia astept sa-i vad pe bucuresteni cum se cearta pentru locurile de parcare ale camilelor si cum le pun dimineata sa raga pentru c-o alta camila le-a blocat iesirea spre haos. Si atunci cand cineva isi leaga camila de gardul blocului vecin, sa vina frustratii si sa-i ridice pleoapele in semn de protest. Iar daca nu se rezolva in acest fel, sa-i intepe copitele...

Frustrari provinciale

M-au enervat intotdeauna ideile preconcepute pe care le au bucurestenii despre "provinciali". Multi dintre (ne)fericitii locuitori ai capitalei se cred niste semizei atunci cand au de-a face cu niste ciumpalaci (ca mine) care au crescut in alta parte si-apoi s-au hotarat sa vina in jungla de beton cu diferite treburi.

Unul dintre semizei - o olteanca parvenita care si-a parasit satul, lasandu-si familia sa batatoreasca, in continuare, pamantul de pe jos din "camera de oaspeti" - ii cerea scuze mamei, intr-o buna zi, pentru faptul ca ilustrul ei fiu este ocupat (ca o buda), are prietenii lui din liceu si nu are timp sa se ocupe de mine. Sa nu ma supar, bla bla bla. Nu s-a gandit nicio clipa c-as putea fi eu cel care n-are timp sa-l smulga pe fi-su din fata WOW-ului si sa-i mai arate Bucurestiul in care s-a nascut el, acel posesor de diploma de sedentar.

X-uleasca, o alta parvenita de pe undeva de pe langa Iasi, provenind din acele sate in care casele sunt construite din chirpici si sunt vopsite cu albastru deschis, slobozea pe gura niste ineptii:

- Sper ca, dupa un an, te-ai adaptat in Bucuresti. Viata aici e complicata. Nu e asa de simplu sa te descurci, asa cum era la Radauti. Daca ai vreodata vreo problema, apeleaza la mine (un blowjob se poate?...). Si stiu ca voi, acolo, vorbiti rar. Bucurestenii vorbesc mai repede. Tu intelegi ce spun bucurestenii?...

- Din pacate, da. Am crescut in aceeasi comuna cu Laura Lavric care, Doamne, de-abia scoate o vorba...



Ia sa vedem, bucurestenii la apel! Pricepeti tot?

Iertati-mi aroganta.

joi, 23 iulie 2009

Un' te duci tu, mielule?

Mi se spune "regele sexului".

Glumesc.

Mi se spune "moartea", romaneasca, lenta si dureroasa.

Glumesc.

Mi se spune Cibu (tot la cufurit ajungem). Care vine de la buci. Care vine, la randul sau, de la Bucifal. Care vine de la Craioveanu. Cu care seman in buletin. Asta e faimoasa porecla pe care mi-a pus-o maestrul Pleaşca. Care vine de la Placa. Care nu stiu de la ce vine. Salutari!

Am primit fotografiile de la deontolog. Iata cateva cu mine, evoluand la aparat.

De la Danzka citire. Mimam. Din pacate. Ca oricum m-a durut capul in dimineata urmatoare.

Fotografia asta a fost postata si de deontolog.

De pe langa camioane.

Io si cu el. The one. Priviti-i, va rog, mimica orgasmica si ochelarii vechi de pe vremea in care tataie al meu fugea de nemti in '45.

Plecand catre neant.

Gandind in ritm de Corsten.

Io, berea si fauritorul de buci.


Poza de cocalar. Ceea ce si sunt, in forul meu interior. Nu?

Pe asta voiam sa-l bat. Uneori am regrete ca n-am facut-o.


Teleportandu-ma la Bucuresti.


Stiu ca sunt pentru voi un punct de referinta, sunt entitatea la care va raportati, sunt un idol al vietii voastre anoste. Cu totii ati vrea sa fiti ca mine. De aceea, va permit sa ma cinstiti cu bere.

luni, 20 iulie 2009

Traind pentru a pleca

Uite c-am revenit, mi-e somn, ma doare umarul stang si nu stiu de ce, dar ma simt excelent pentru c-am facut ceea ce deontologul numeste "investing in memories". Dupa cum va spuneam, am luat-o catre soare rasare, am facut baie, am baut (insa nu mult, mira-m-as), m-am uitat dupa femei, am deplans Vama de altadata, insa continui s-o apreciez chiar si-asa cum este acum. Si-am fost prezent la Liberty Parade.

A fost OK. Desi n-as asculta bubuielile alea pe-acasa, la Liberty mi s-au parut potrivite, caci oricum nu s-ar putea dansa din mers decat pe asa ceva. Cred ca tine si de context. Oameni misto, agitatie, distractie, tot ce vrei. Si iata ca m-am adaptat, caci adaptabilitatea mea nu cunoaste decat marginile manelismului si-al muzicii populare de doi lei. Scena a fost imensa, oamenii alaturi de care m-am distrat au fost foarte OK si m-am ales si c-o porecla, traiasca maestrul Placa.

Back to betoane, back to santierul etern din casa, baga-mi-as porecla in el, astept sa plec din nou pe undeva, caci pentru asta traiesc.

Fotografiile vor veni cu alta ocazie. Astept si eu sa le primesc.

miercuri, 15 iulie 2009

Drumetului ii sade bine cu drumul

O sa ma car din nou. Spre soare rasare. O sa ma bronzez ca un tigan, caci demersul a fost deja inceput acu' vreo saptamana jumate, o sa beau, o sa ma scald si-o sa merg cu deontologul sa-mi bubuie creierii capului la ceva bizar (si care nu ma atrage) pe nume Liberty Parade. Dar asa-i cand promiti ceva si nu te tii de la inceput pe pozitii. Sper ca n-o sa citeasca ce scriu si c-o sa ma creada atunci cand o sa mimez orgasmul. Sau, cine stie, poate c-o sa-mi placa. De cand ma stiu, am fost o fire foarte adaptabila la vitregiile sortii.

Mr Bean si ouale de aur

In Bucuresti fiinteaza cu spor o firma privata de securitate, pe nume Scorseze Security, a carei unica cerinta de angajare pare sa fie inaltimea, probabil peste 1,80. Aceasta firma de securitate se comporta precum o closca cu pui, adunand sub aripa sa protectoare toti alcoolicii anonimi sau consacrati pe plan inter-stradal, toti nefericitii batuti de soarta si de femei, precum si toti indivizii care n-au gasit de lucru nici macar la o fabrica de conserve de peste, sectia eviscerare.

In timp ce prin Crangasi am dat nas in nas cu un aspru individ cu privire de otel, care-si purta cu mandrie uniforma din dotare si care isi tara dupa el piciorul stang, dovedind probleme de relationare cu partea materna, in metrou am fost pazit de un individ care semana perfect cu Mr. Bean.

Doar ca avea o basca pe cap, un bulan la sold si punea mana, intr-un mod nevrotic, la puţulică, in timp ce privea lasciv in jur si inspirandu-se din realitatea cotidiana, abundenta in sex mai mult sau mai putin frumos. Ma refer la femei.

marți, 14 iulie 2009

Ave pomus fructiferis!

Nu-mi plac prostii aroganti. Nu-mi plac oamenii care au rumegus in loc de creier si care te privesc de sus atunci cand indraznesti sa respiri oxigen la mai putin de doi metri distanta de ei.

Nu-mi plac cei care te-ntrebau ce-nseamna "euluci", gandindu-se la eunuci si regasindu-se in explicatii.

Nu-mi plac cei care intr-a 12-a inca citeau din manuale urmarind randurile cu degetul, precum si cei care n-au citit nici macar o carte in viata lor si care cred ca-s cu trei clase (din trei) peste muritorii de rand, doar pentru ca se afla la volanul unui BMW de niste multe zeci de mii de euro.

Dar atunci cand iti parvine pe la urechi un tril de veste conform careia BMW-ul a pupat copacii si ca nu mai exista, parca-ti doresti (in premiera) sa-l intalnesti pe arogant, sa-l intrebi ce-i face masina si sa vezi daca-ti mai intinde cheile la misto, indemnandu-te sa faci o tura, "hai, Stanca, curaj".

M-am pisat intotdeauna pe BMW-ul cu pricina. Acu m-as pisa cu spor si pe fiarele contorsionate. Ah, distanta asta care ne desparte...

Pa si PU. LA revedere!

P.S.: Daca se gandeste cineva sa ma acuze de rautate sau de faptul ca ma bucur de necazul altuia, ma voi gandi numaidecat sa-l acuz si eu de pupincurism fata de arogantul cu pricina, care a nascut fascinatie in mintile unora si dorinta de a-i da o limba de jos pana sus, doar pentru ca si-a tras o casa hidoasa si-a condus un BMW scump.

Despre luna unsa cu... miere

Nunta la care am participat m-a facut sa meditez indelung la conditia umana, condamnata sa poarte cu sine jugul casatoriei, acest contract fatidic aducator de lanturi si-al carui singur avantaj consta intr-o luna de miere ce dureaza (de cele mai multe ori) cel mult zece zile.

In care ai toate sansele sa-ti fumezi casnicia daca n-ai facut-o deja, sa-i cunosti toate ascunzisurile si sa te saturi de ea, sotia ta, sa constati ca-i mai rea de gura decat ai crezut vreodata, ca da parturi si ca ragaie dupa ce bea bere (n-ai fi crezut, nu?), ca prietenii tai sunt aceiasi cand vorbesti cu ei la telefon (dar tu nu) si ca spatiul personal iti este invadat precum Moldova lui Stefan de tatari.

Si ma intrebam unde mi-ar placea sa merg cu nevasta in luna de miere. Si-am ajuns la concluzia ca cele mai potrivite destinatii ar fi:

1. Muntele Giumalau. Suna viril, iar sus este o cruce mare, simbolul casniciei.

2. Pietrosul Rodnei. Suna si mai viril, cabanierii sunt de treaba si m-as putea refugia la ei in cabana ca sa bem o bere, amagindu-ma ca pot sa fac ce vreau intre zenit si apusul soarelui.

vineri, 10 iulie 2009

Plec!

Dragilor, io ma car in Bucovina sa nuntesc. Dup-aia sper s-ajung si prin Tirgu Ocna cu "treburi de familie". Revin pe la o marti. Dorul meu de duca o sa se simta profund satisfacut, mai ceva ca o frigida dupa primul orgasm. Weekend placut!

miercuri, 8 iulie 2009

Este el, politistul rebel

Bate cineva la usa. Ma duc si deschid cu multa determinare, privind furios inainte. Si in fata mea se infatiseaza, mandru nevoie-mare, un politist.

Privirea mea devine si mai criminala, ma rog, cat de criminala poate fi privirea unui om cu moaca de pampalau, plina de praful de la glet si care arata asa:


M-a intrebat cine sunt, eu nu l-am intrebat cine este pentru ca ma durea in cot, l-am chemat inauntru in santierul etern si-am inceput sa discutam. Cand il vedeam cu uniforma aia, voiam sa pun mana pe flex si sa-i retusez tinuta de sus pana jos.

Dar discutia s-a intins. Am inceput sa vorbim de transeele din casa, de scule, de modul in care ducem tevile de la centrala la calorifere, de materialele pe care le folosim, de meseria mea de student, de el si de familia lui, Un vin, domnu' politist, Da, va multumesc, una, alta, Vi s-a spart masina, Da, Am venit sa-mi dati o declaratie c-avem nevoie de niste hartii c-asa-i procedura, Ce mai proceduri exista in tara asta, Asta e, n-avem ce face, Credeam c-ati venit in urma unei reclamatii facute de ciumpalacii astia din jur, Daca o sa comenteze cineva ca renovati, sa le spuneti ca nu-i intereseaza pe ei ce faceti dv in casa, ca si dv suportati toate usile trantite de la scara blocului 365 de zile pe an, Corect, nu m-am gandit la asta, m-am gandit sa le omor cainele, etc etc, Va multumesc mult c-ati dat declaratia, Si eu va multumesc pentru interesul dv care oricum n-o sa-mi repare geamul, e deja reparat, si totusi pentru ce-am scris o pagina, Ca sa avem si noi la dosar, Care dosar, Eee...

O bila alba pentru purtatorii de uniforme. Pe langa zece mii de bile negre. Omul asta chiar mi s-a parut simpatic si stia sa vorbeasca asa cum vorbeste un om normal.

marți, 7 iulie 2009

Evrika!

As avea multe chestii de bifat, tinand cont de faptul ca nu prea m-am ocupat de blog in ultima vreme. Am fost destul de fucked up zilele astea, chiar daca prietenii m-au vazut facand crize de ras.

In fine.

In timp ce unii au preocupari bizare si feroce pe baza de razbunari, latrand la luna a pustiu intelectual, eu as scrie vreo doua randuri despre faptul ca ma simt invadat de mirificii reprezentanti oltenesti ai Severinului si Craiovei. S-au raspandit cu succes in toate structurile si palierele societatii noastre bizare. Sunt peste tot, omniprezenti, efervescenti, inteligenti, dar avand apucaturi cotropitoare.

Prin urmare, declar Jihadul! Toti reprezentantii tinuturilor Sever Out si Craiova sunt rugati sa retina urmatoarea parola: "Iepurele mananca leucoplast". Doar asta ii va salva de sagacitatea mea, manifestata plenar in directia razboiului sfant pe care il declar solemn.

Ah, cu exceptia acelui individ de prin urbea Craiovei, fara sinapse neuronale, adica prost de rage pe imas si care nu are scapare. Creierul lui se comporta ca antimateria. Practic, nu exista. Iar daca exista, de-atata prostie se va autodistruge.

Sorry. Imi retrag cuvintele. Prostule, iarta-ma!

Lasand mistoul la o parte, tin sa va comunic faptul c-am aflat de unde provin haterii aproape zilnici pe care-i adun sub aripa mea protectoare. Aproape o jumatate din traficul meu rahitic consta in ciumpalaci care cauta pe Google "jocuri porno" si altele asemenea.

Exista oameni care isi doresc cu ardoare sa se intrebuinteze si-si pun sperantele intr-un motor de cautare. Si-asa ajung pe blogul meu, al unui baiat finut (sic!) dar agitat, care nu posteaza poze sau filme porno, care nu moare de grija labarilor si care bate campii cu gratie pe cu totul alte teme. Si se simt frustrati.

Mars afara!

Nu in ultimul rand, am primit o leapsa de la calul care paste linistit legat de-un pom. Danke, my friends. Am si eu un mesaj pentru mine, Andrei de peste zece ani.

Te rog, nu-ti mai neglija nevasta si da-le dracu de amante. Iti ajung doua. De ce te complici cu patru?...

Glumesc.

Adevaratul mesaj e urmatorul: mars la sport, gras infect ce esti!

O preia deontologul.

vineri, 3 iulie 2009

Azi e joi/ Se da la coi...

Sunt praf. E o chestie faina sa barai toata ziua cu bormasina, sa-ti tai degetele cu cel mai ascutit cutit din oras, sa inghiti praf, sa cari cu spinarea saci cu materiale, sa te dai de-a dura, sa muti mobila, sa alergi prin oras, sa te futa cineva la creier incontinuu, dupa care sa vina seara si, in loc sa dormi si tu ca omul, tu te-apuci sa mimezi munca intelectuala, de noapte, sa elaborezi o strategie, sa analizezi fenomenul outdoor din toate unghiurile, sa fii destept, elucubrant si efervescent intelectual in timp ce in creier auzi ecouri de flex taiand tevi de metal, avand gura larg deschisa si ochii picati in ea si stiind ca maine la 8 o iei de la capat cu harababura marca Bosch.

Ah, e 5 dimineata. Ca sa vezi... Pauza s-a terminat.

Pitpalac intr-un copac/ Mie-mi vine sa ma... Maine seara merg in Vama.

miercuri, 1 iulie 2009

Hop si eu cu MJ-ul meu

N-as vrea sa fiu banuit (sic!) de lipsa de sensibilitate, de badaranie sau de o apetenta catre nihilism (sic! again). Dar eu nu mai pot cu Michael Jackson. Peste tot pe unde ma poarta pasii mei de vizionar, aud sau vad cate ceva ce tine de MJ. Stirile despre moartea lui inca fac audienta. As vrea sa nu mai faca.

A fost, fara indoiala, un om de o mare valoare. Dar m-am saturat de viata marelui artist, de sanatatea lui subreda sau de stirile conform carora era sanatos tun (doar ca-i cam cadea nasul). Mi s-a urat cu tot tam-tamul asta care s-a creat in urma faptului c-a plecat catre vesnicele plaiuri ale vanatoarei.

Omul, din cand in cand, mai si moare. Cica e o lege a naturii, chiar daca nu e inclusa in legislatie. Gurile rele spun c-ar fi o lege precum cea a gravitatiei: daca tii un mar in mana si-i dai drumul, el se va indrepta, fara doar si poate, catre pamant. Iar daca ii dai drumul unui om in lume, in mod sigur el va crapa la un moment dat.

Unii crapa in patul de-acasa, senini, cu zambetul pe buze precum dacii increzatori in puterea lui Zamolxis. Altii ajung acasa in pungi de plastic, fara cap (ramas, probabil, sa manance pufuleti) si cantarind 30 de kilograme. Altii... Ma rog, devin macabru.

Deci era de asteptat ca MJ sa moara la un moment dat. N-ar putea sa se odihneasca in pace?...

Nu, n-ar putea. Se vor gasi cu siguranta niste cretini care sa afirme ca marele maestru traieste bine-mersi pe-o insula pustie alaturi de Elvis, Che Guevara si sotii Ceausescu.

P.S.: Postul asta se refera exclusiv la Michael Jackson si la cei care sunt interesati de tot ce tine de moartea lui. Asta ca sa n-avem vorbe la proces. Cine nu pricepe despre ce vorbesc, sa nu se mai simta lezat.