duminică, 29 martie 2009

Meditatie asupra chilotilor

Exista in ziua de azi o pasiune a omenirii pentru expunerea chilotilor. Peste tot, prin presa, pe la televizor, traiasca radioul!

Un bun motiv pentru a medita teribil de profund la o cafea, in sunet de motocicleta, caci vecinul meu, pe-al carui creier patineaza musca, isi repara droanga fix sub geamul meu.

Si-am meditat. Si-am ajuns la concluzia ca lumea se intoarce cu curu-n sus odata cu inaintarea in varsta.

Cu totii vor sa-si arate chilotii. Dar imi aduc aminte cum, pe vremuri, cand eram eu mic, culoarea chilotilor era un motiv de rusine. In fata si in jurul blocului se desfasurau adevarate campanii de dat pantalonii jos la prosti.

Iar cand vedeam un chilot roz, sau cu buline, sau cu floricele, sau cu fluturasi, radeam de bietul copil timp de nu stiu cate luni, iar poreclele curgeau garla.

Eu eram macho pentru ca nu mi-a vazut nimeni chilotii. Niciodata. Aveam intotdeauna pantalonasi cu snur. Legat bine de catre mama. Eram imbatabil pe campul de lupta. Si, de orice eventualitate, chiloteii mei erau albi. Culoarea nobila.

Intelegeti? Iar acum totul pare pe dos. Un dos mare, unul mic, unul plat, altul bombat, totul e pe dos si-n diferite culori. Ca "se vinde".

Intrebarea mea e urmatoarea: la batranete, lucrurile se apleaca din nou? Cu fundu-n sus, adica? O sa umblam unii dupa altii, ca-n copilarie, sa ne dam pantalonii jos si sa NE radem de culoarea chilotilor? Sau nu mai apucam batranetea?...

2 comentarii:

alexandra spunea...

Urmeaza sa facem schimb de chiloti, din prietenie.

puisorul cufurit spunea...

Alexandra: N-ar fi rau. Asa cum fac fotbalistii schimb de tricouri dupa meci, noi, atunci cand ne intalnim, ne dam nadragii jos si facem schimb de chiloti. E un semn de respect reciproc.