miercuri, 18 februarie 2009

Avem o agresivitate. Ce facem cu ea?

Mihaela nu intelege cum o natie s-ar mai putea razboi cu alta in 2009. Nici eu nu intelegeam. Si m-am tot gandit, nefiind, totusi, un mare ganditor. Nici macar unul mic. Dar cred ca-ncepe sa mi se contureze in minte un raspuns.

Omenirea a evoluat mult mai repede din punct de vedere tehnologic si cultural (desi aici exista semne de intrebare) decat din punct de vedere instinctual si empatic.

Omul este o fiinta agresiva. Foarte agresiva. Aceasta este natura umana. Nu trebuie sa fim martorii unor comportamente agresive pentru a deveni si noi agresivi. Noi suntem deja, numai ca agresivitatea sta frumusel in fiecare dintre noi in stare latenta. Agresivitatea celor din jurul nostru este doar un catalizator.

Copilul mic, in cele mai multe cazuri, nu a fost martorul unor comportamente agresive ale parintilor sai. Cu toate acestea, il apuca uneori damblaua si vrea sa-i crape capul colegului de joaca.

Ati citit "Imparatul mustelor" de William Golding? Este o carte fenomenala despre natura umana, este o carte geniala scrisa de un geniu care a luptat in razboi, care a vazut multe si care a intuit adevarata natura a omului. Care, cu ochii mintii, a dat pojghita de civilizatie la o parte si-a vazut uratul uman, a vazut un cap de porc infipt intr-o sulita.

Am citit undeva despre un experiment cu niste studenti care au participat de bunavoie la respectiva cercetare ce urma sa dureze un timp destul de indelungat. Nu tin minte detaliile, stiu doar ca unora li s-au dat arme, iar altora nu. Unii trebuiau sa joace rolul unor gardieni, iar ceilalti trebuiau sa joace rolul unor prizonieri. Oricare dintre ei se putea retrage oricand din cadrul experimentului.

Daca fiecare dintre ei isi juca la inceput rolul cu moderatie, ulterior "gardienii" au inceput sa se comporte cu o violenta iesita din comun. Multi dintre ei manifestau o agresivitate extrema cu semenii lor, cu cei care le erau egali din toate punctele de vedere inainte de a face parte din experimentul cu pricina.

Pentru ca un om care simte ca are puterea in maini incepe sa se creada un mic dumnezeu (exemplu: politistii aia mizerabili si basinosi care misuna peste tot, dar nu prind si nu apara pe nimeni). Omul isi reprima pornirile agresive doar pentru ca se teme sa nu fie taxat. Din punct de vedere fizic, social si/sau psihologic. Daca nu risca sa fie pedepsit, daca se simte in siguranta si daca nu are nimic de pierdut, omul devine o fiinta teribil de violenta.

Pentru ca, repet, aceasta este natura umana. Vor trebui sa treaca multe mii de ani (zeci de mii?) pana cand natura umana va deveni mai putin violenta decat este acum.

De-aia exista razboaie in 2009. De-aia sunt trimisi la moarte soldatii propriului tau popor pentru ca tu sa castigi din vanzare (legala sau ilegala) de armament. De-aia nu se doreste civilizarea tarilor din lumea a treia. De-aia se petrec crime oribile. De-aia lumea arata asa cum arata. De-aia.

Nu am incredere in capacitatea omenirii de a evolua in timpul vietii noastre, a copiilor, a nepotilor sau a stra-stra-stranepotilor nepotilor stranepotilor nostri.

Mai rezoneaza cineva cu cele scrise de mine, sau am ramas singur de aceasta data?

7 comentarii:

YukiAme spunea...

eu am crezut ca " Imparatul mustelor" e o inventie, sau cel mult o exagerarea. asta pana cand nu m-am dus acum 3 ani la scoala si am vazut ce poate sa faca niste copii de clasa I :(

Hfirimain spunea...

din pacate, n-ai ramas singur, totul e intocmai cum zici. si "imparatul mustelor" mi s-a parut o carte infricosatoare. geniala, dar foarte infricosatoare. si adevarata. cred ca e vorba de "stanford prison experiment". da-i omului puterea si in functie de ce va face cu ea ii vei descoperi adevarata natura.

Lyna spunea...

am citit imparatul mustelor si sunt de acord cu ce crezi. chiar ieri ma gandeam la asta.

BlindGirl spunea...

Eu tot nu inteleg. Stiu cartea, "stiu" ideea ta, dar mie nu imi "spune" nimic. Si nu pot fi de acord.

Stii, oamenii inteleg ce e in jur filtrand prin propriile experiente. Adica daca nu te-a durut vreodata un dinte, nu o sa pricepi cam cum ma doare dintr-o descriere, a priori. Empatia zic eu ca se bazeaza pe identificarea unui lucru deja experimentat de tine, la celalalt.

Ce sa zic, la fel cum nu inteleg violenta, tot asa nu pricep ura si invidia. N-am urat/invidiat pe nimeni niciodata, asa cum n-am batut pe nimeni niciodata. De aia nu mi-au placut cartile lui Balzac&co ca nu rezonau cu simtamintele mele. Nu am rupt nici macar vreo hainuta de-a papusii, papusele mele sunt si astazi ca si noi, cu toate firele de par in cap. Am impartit totdeauna tot ce am avut in mod egal cu prietena/prietenul/colegul de banca, desi am fost singura la parinti si teoria zice ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Intotdeauna m-am inveselit imediat, indiferent dupa ce suparare. Si cand ne fugarea taica-miu de acasa cu bardita, pana sa ajung la parter, topaind pe scari imi trecea toata tristetea si ma bucuram ca mergem in parc. Ce sa zic, tind sa retin preponderent amintirile placute si sa vad cate ceva frumos/placut pana si in cele mai sumbre situatii. Pare un handicap?

Un lucru pot sa inteleg eu la teoria ta, ca e ceva genetic. Maica-mea a devenit asistenta din "vocatie", dorind sa salveze cat mai multe vieti si sa usureze suferintele bolnavilor si l-a "perceput" pe taica-miu ca un om cu suflet bun ce ne iubea dar caruia alcoolul ii incetosa mintea. Dupa ce ii trecea hachita de la bautura venea inapoi repede din parc ca sa-i puna perfuzii ca i se facea rau lui. Eu insa spre deosebire de ea, am prins un totusi un dram de egoism :) - adica am refuzat sa mai fiu o victima. Asta a fost "lupta" mea. Adica am visat la libertatea aia ce multi o iau de-a gata, adica in versiunea ei simpla - sa fii fericit fara sa superi/deranjezi pe altii, nici altii sa nu iti lezeze drepturile; iar daca poti, sa ii faci si pe altii fericiti.


Stii ca se zice ca Genghis Han si Ivan cel Groaznic s-au nascut cu un dinte. Nu stiu daca poate exista vreo corelatie intre dinti si violenta dar in mod normal primul dinte apare in jurul varstei de 6 luni. Mie la un an inca nu mi se albise gingia sa dea vreun semn ca vrea sa iasa vreun dinte. :)

Eu vad ce am scris mai sus ca pe niste calitati dar cu siguranta ca multi le vad ca pe niste defecte, lipsuri fara de care societatea te taxeaza. Deh, asta is eu, si uneori barbata-miu nu-mi da mai mult de 3 ani la comportament si se intreaba daca nu poate fi acuzat de pedofilie. (mental vorbind). Ceva cu totul atroce pentru mine e "desensibilizarea" ce o face legiunea straina (lucru ce-ar trebui interzis oricarei fiinte vii)

Asa sunt si de cand ma stiu zambesc la bebelusi pe strada, ma bucur de fiecare zi cu soare, cu ninsoare sau cu ploaie. Ca toate au si partile lor bune ;) Si visez la si mai mult bine, adica tind la unitate cu alti "malformati" ca mine intr-o tara anti-razboi, non-ue, 100% pacifista cum e Norvegia. Sper ca acum sa intelegi macar tu ce am vrut sa zic cu afirmatia de la postul celalalt.

BlindGirl spunea...

aa.. si nu mi-a placut crestinismul ca avea notiuni prea violente "pe alocuri" prin punctele esentiale asa ca prin generala am descoperit o religie cu care sa rezonez si eu mai calumea: jainismul. (Nu rezonez perfect ca nu pot trai in casa cu gandacii de bucatarie, dar nici nu-i pot omora, asa ca inchid toate usile, ma baricadez si ma izolez si chem pe altcineva sa rezolve problema, insa nu pot privi actul in sine...)

Anonim spunea...

Foarte interesant articol.
Asa este, toti avem doza de violenta ascunsa.
De la pumni, palme, suturi, imbranceli, pana la urechelile de ziua cuiva(alt pretext de exercitare de violenta).
Dar daca ne batem cu totii si ne concentram pe distrugere, nu ne facem singuri rai cat ne consumam cu invidie si violenta?
Apropos, tu ai fost vreodata tras de urechi de ziua ta?
Succes!

puisorul cufurit spunea...

YukiAme: O, da... Eu am trait si pe la tara. Nu vrei sa stii ce atitudini profund crestinesti aveai copiii de varsta mea fata de pisici si caini. Mi-e mila si de pisica mea cand ma gandesc la ea, fie-i tarana usoara. :))

Hfirimain: Dap, ala-i experimentul. Mersi mult :)

Lyna: Ai la ce te gandi. Si cand ma gandesc ca exista oameni care credeau ca imparatul mustelor e o carte pt copii. Si asta dupa ce i-am pus s-o mai citeasca o data.

Anonim: Am fost. Si-am tras la randul meu. :))