miercuri, 30 decembrie 2009

Citatul zilei

- Ia uită-te şi tu în sală, toţi au căciuli brumării!
- Unde au toţi căciuli brumării?
- Păi uită-te la capul lor!!!

marți, 29 decembrie 2009

Three is an orgy (II)

Am trei chestii pe ordinea de zi.

1. Statul român are o strategie bine pusă la punct ca să-şi ţină valorile între graniţe. Cine crede că statului nu-i pasa de creierele din sistemul universitar, se înşeală.

Strategia e simplă. Îi plătesc atât de prost, încât gândul de a emigra este departe de ei: n-ar avea bani nici măcar să-şi cumpere un bilet de avion.

2. Am auzit pe cineva zilele trecute glăsuind cu triluri: "Dacă ar fi muncit amândoi mai mult în relaţia de cuplu, cu siguranţă că aceasta ar fi funcţionat."

Însă nu pricep.

De când o relaţie este asemănătoare mersului la arat, la prăşit, la dat cu hârleţul, astfel încât să necesite muncă multă ca să meargă?

Pe sistemul: "Ce faci?" "Muncesc." "Ce munceşti?" "Muncesc la o relaţie."

Merge sau nu merge. Dacă nu merge, vezi de ce nu merge. Faci un efort dacă tu crezi că merită, face şi celălalt şi, dacă nu, te bucuri de viaţă alături de altcineva.

De-aia s-au înregistrat atâtea divorţuri în ultimul an: pentru că nu-i place românului să muncească...

3. Revelion plin de voie bună şi mahmureală plăcută!

duminică, 27 decembrie 2009

Acum nu-i ca atunci

Mă gândeam aseara la versurile unor colinde şi-am tras concluzia că pe vremuri nu exista atâta birocraţie.

În trecut, trei păstori au luat minunata decizie de a se întâlni şi s-au întâlnit. Şi după ce s-au întâlnit, ei s-au sfătuit. Aflăm numaidecât despre cele discutate de către cei trei păstori. Astfel, ei s-au hotărât să meargă şi să culeagă floricele, după care să confecţioneze o cunună din acele floricele, pe care s-o împletească plini de voie bună. Acea cunună va fi dăruită lui Cristos. Motivul? Să le fie cu folos.

De aici deduc faptul că păstorii nu erau nici pe departe lipsiţi de interes personal în executarea acestei acţiuni, ei urmărind obţinerea unor foloase personale.

Să NE fie cu FOLOS.

Iată cum egoismul îşi face simţită prezenţa chiar şi în cântecele neprihănite despre cei trei păstori.

Nu se vorbeşte în operă despre foloasele pe care păstorii speră să le obţină, însă ne putem imagina faptul că cei trei donatori de cunună nu şi-au dorit haine de firmă, o maşină scumpă sau un Home Cinema. Poate că şi-au dorit femei, dar cum prezenţa feminină lipseşte din cântec, mă gândesc că voiau oi mai multe, mai sănătoase şi pământuri cu păşune mai verde şi mai fragedă.

Dacă acţiunea s-ar fi desfăşurat în prezent, lucrurile ar fi stat puţin altfel.

Întâi şi-ar fi dat întâlnire, vorbind la telefon, apoi s-ar fi întâlnit în cadrul unui consiliu sau a unei sesiuni extraordinare. În urma unor sfaturi seculare care ar fi durat mai bine de-o zi lumină, ei ar fi luat minunata decizie de a merge să culeaga floricele.

Însă pentru executarea acestei acţiuni ar fi avut nevoie de-un proiect şi de un studiu de fezabilitate. Pentru asta ar fi angajat nişte experţi.

Apoi ar fi avut nevoie şi de un studiu amănunţit de piaţă ca să vada dacă există concurenţă şi în ce stadiu se află cu lucrările. Are nevoie Iisus de-o cunună sau oferta depăşeşte cu mult cererea?

Proiectulartrebuiaprobatdecătreautorităţişibirocraţiaşiarspunecuvântul.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Cine eşti?

Uneori suntem artişti. Alteori nu.

Uneori ne exprimăm, cântăm, ţipăm. Alteori nu.

Uneori mirosim a flori de câmp. Alteori nu.

Truisme.

Şi totuşi, uneori suntem sclipitori. Alteori emanăm platitudine şi opacitate. Uneori nu.

Uneori sclipeşti constant pentru că ai găsit terenul de joacă al calităţilor tale. Alteori nu.

Uneori primeşti bani ca să fii tu însuţi. Alteori nu.

Vorbe.

Însă tot ce rămâne este o pasiune. E singura definiţie prin care te poţi prezenta.

Bună ziua, Victor mă numesc şi sunt alpinist, afemeiat, schior şi cititor. Aha, dar o meserie aveţi? Da, conduc departamentul de investigaţie al unui cotidian de mare tiraj.

vineri, 25 decembrie 2009

Reggae Christmas everybody!

Afară plouă.

Trecând de celebra expresie care face istorie de când preşedintele unei ţări din Uniunea Europeană, aflată în plină criză economică, s-a hotărât să-şi rupă din timpul său preţios şi să facă mişto de realizatorul unei emisiuni, eu vă spun, decretând:

Afară plouă.

Este Crăciunul şi din cer cad picuri mici de ploaie. S-a amânat deschiderea celei de-a enşpea pârtii din judeţ, cea de la Gura Humorului, pentru că-i prea cald ca să mişti ceva. Prea cald în Bucovina.

Aseară, oraşul era forfotă. Umblau copchiii de colo-colo, se zbuciumau, am auzit colinde drăguţe dar şi voci de măgari, tot felul de ţigani dar şi de inocenţi, zdringhi-zdringhi.

Dar era drăguţ.

Moş Crăciunii umblau prin urbe cu un sac în spinare şi abordau adolescentele colindăriţe, punându-le să colinde, aşa cum le-aş fi pus şi eu. Am râs copios de o astfel de scenă. Cred că-n Moş Crăciun zburdau hormonii ca-n cerbul politicos, animal sexual.

Nu ştiţi bancul?

Asta în timp ce Sifaru se bucura de soarele arzător din Miami, după ce a ascultat în Bahamas o minunată colindă de Crăciun: "We wish you a reggae Christmas!". Ce om...

Nu, n-am nimic important să vă spun. Mă bucur că-s acasă.

joi, 24 decembrie 2009

Crăciun fericit!

În fiecare ajun de Crăciun, primesc tot felul de urări pe bază de pogorâre, de Duh Sfânt, de spiritul Crăciunului, de bunătate, fericire, feerie, steaua sus răsare şi altele.

Şabloane. Mie nu-mi plac, dar apreciez gestul celor care mi le trimit.

Eu vă urez un simplu "Crăciun fericit!".

miercuri, 23 decembrie 2009

Despre eroi şi morminte

Nu mă refer la romanul lui Sabato. Dar.

Ca-n fiecare sfârşit de an, se vorbeşte despre Revoluţie. Împlinim 20 de ani de aşa-zisă democraţie. Unii se bat cu pumnul în piept şi se dau eroi, alţii nu.

Astăzi, în Gândul, un articol bun.

Eu cred că majoritatea eroilor sunt morţi.

Sorin Ungureanu este un erou. A fost împuşcat în cap în faţa MApN. V-am mai povestit despre el şi anul trecut şi-o să vă povestesc şi la anul.

Era un tânăr înalt, bine clădit, care îmi dăduse o palmă la fund cu vreo câteva săptămâni înainte pentru că eram un copil cicălitor care nu înţelegea de vorbă bună şi care nu-l lăsa să se odihnească.

Parcă-l văd cum exersa salutul militar în faţa oglinzii.

Sorin Ungureanu era vărul meu.

Au fost trimişi din Primăverii la MApN ca să apere Ministerul de terorişti. Cei de la MApN au fost informaţi că vor fi atacaţi de către terorişti. Când au apărut soldaţii, s-a deschis focul asupra lor.

Sorin a murit alături de mulţi dintre camarazii săi.

E un post despre eroi şi morminte. Adevăraţii eroi ai Revoluţiei.

Avea 20 de ani...

Completare

Despre piesa de teatru pe care v-am recomandat-o a scris şi Denisa.

marți, 22 decembrie 2009

Milă?

Orice aspect are, pe lumea asta, o mulţime de faţete. Inclusiv o parte bună şi o parte rea, nu doar în sine, dar şi prin consecinţele sale.

Mila şi empatia pot avea consecinţe negative.

Cerşitul este o activitate aparent incocentă în spatele căreia se ascund atrocităţi inimaginabile, sclavie şi cruzime.

Fără existenţa unor cretini cu aspiraţii cereşti şi cu pretenţii de empatici, mulţi copii de pe lumea asta ar scăpa neschilodiţi, nearşi pe faţă, neschingiuiţi şi nebătuţi până la malformaţie, deoarece n-ar mai reprezenta o sursă de bani.

La asta v-aţi gândit, băi miloşilor-în-prag-de-sărbători???

Recomandare

Pe vremuri scriam pe blog despre lucruri drăguţe. În ultima vreme m-am cam prostit. În curând, nici mama n-o să-mi mai citească blogul, poate doar ca să afle pe unde mai umblu şi dacă mai sunt sau nu răcit.

Mai sunt.

Cu toate că m-am prostit, vă recomand o piesă de teatru: "Colonia îngerilor". Se joacă la Teatrul Mic. Click aici. Despre piesă, aici.

Următorul post va fi scris din Bucovina. Voi merge cu trenul şi sper că voi ajunge înainte de Crăciun. Dacă nu, voi primi colindătorii undeva în câmp, într-un tren înzăpezit şi-i voi servi cu mere, că bani n-am nici măcar ca să mă dau cu sania.

Cred că-n loc de schiuri voi folosi două draniţe sau mă voi da cu punga. Prietenii ştiu de ce.

Din nou despre oameni faini

Astăzi am avut nişte treabă. Am renunţat să mă mai deplasez cu cilii personali şi-am urcat în maşina lu' tata, îndreptându-mă vertiginos către Scroviştea.

Am ieşit nesperat de bine din Bucureşti şi-am intrat nebănuit de greu în Scroviştea.

Am trăit o experienţă neasemuită, dulceaţă inedită.

Acolo, pe acel tărâm de basm, nu a intrat niciodată plugul în această iarnă şi probabil că ramurile dezgolite şi pline de zăpadă n-au văzut un utilaj de dezăpezire de când a crăpat Burebista.

Prin pădurea Scoviştei te simţi ca personajul principal din Bloodmoon, add-on-ul de la Morrowind. Doar că mai trece câte o maşină.

Şi cum derapam eu aşa, timid dar sexy, stând în curul unui Logan care stătea în curul unui alt Logan, vine o maşină din sens opus.

Trag spre dreapta ca să avem loc şi-mi fuge roata mea echipată pentru vară. În şanţ, cu tot cu maşină.

Aici e duda.

Că s-au dat cu toţii jos din toate maşinile, au venit la mine, au pus umărul şi mi-au scos trotineta. Nu credeam că mai există solidaritate. Mi se părea un concept învechit precum monoclul la carnaval.

Dar se pare că nu. Oameni faini.

E un post despre speranţă în pragul Sfintelor Sărbători.

Glumesc. Dar ideea rămâne în picioare.

luni, 21 decembrie 2009

Raport de opinie pubică

N-am încredere în sondajele de opinie şi-n statisticile de după.

Cand prestam eu pe teren, la un moment dat, pentru o mare companie, am fost trimis de către o şefă punkeriţă şi mahmură să racolez oameni şi să-i pun sa bage cafea în ei până îi ia dracu.

Cu mine, în acelaşi loc, mai lucra un ţigan înalt şi urât ca noaptea, galben la faţă, jerpelit şi îmbrăcat în jachetă de piele.

Eu nu convingeam pe nimeni cu moaca mea de intelectual.

El convingea. Cu mine au urcat vreo doi, cu el au urcat vreo optişpe ca să crape de cofeină. Femei. N-am înţeles cum reuşea.

M-am enervat şi-am dat telefoane. Mi-au venit prietenii. Aşa se face treaba.

Altă dată trebuia să număr, alături de-o frumoasă domnişoară, câţi oameni intră şi ies din Unirea.

Stăteam cu curul pe-o bordură, socializam cu cerşetorii, reuşind să le prindem toate manevrele şi, în plus, vorbeam de-ale noastre. Era de pe lângă Bucovina şi-aveam şi nişte prieteni comuni.

O dată la câteva minute, ne apucam de ţăcănit la aparat alandala, aşa, după chef, după care făceam tabelul şi spuneam: între doişpe şi unu, au intrat 2247 şi-au ieşit 2110. Semnat şi hai sictir. Predam ştafeta unor oameni care păreau şi mai nesimţiţi decât noi.

P.S.: În seara cu pricina a fost şi-o şedinţă. Ceva teribil. Punkeriţa era ofticată şi-şi dădea importanţă, având ca audienţă persoana mea, trei tute sărace cu duhul, un băiet părăsit de femeie cu trei zile înainte şi foarte suspinând, vai, era fată bună, ah, oh, şi ţiganul ăla jerpelit. Cu toţii mestecam gumă şi râgâiam după băutura aia acidulată pe care-am băut-o din bugetul proiectului.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Iepurele mănâncă leucoplast

Cuvântul "silitor" vine de la "siluetă".

Pentru că "silitor" vine de la "silă", care vine de la "a sili", care vine de la "a silui", care vine de la "siluetă".

În principiu, dacă eşti femeie, numeni nu te silueşte dacă n-ai fost silitoare, silindu-te plină de silă să ai siluetă.

Ce post bolnav.

Multe coincidenţe. M-am gândit astăzi la trei persoane pentru care nutresc o mare simpatie şi-am ajuns să le întâlnesc pur întâmplător, colindând oraşul cu sau fără treburi.

Şi altele.

joi, 17 decembrie 2009

Moş Crăciun cu plete dalbe

A venit iarna.

Moş Crăciunii de prin mall-uri încearcă să atragă un număr cât mai mare de plozi, de preferabil mai mulţi decât concurenţa.

Căci dacă nu, îi dă patronul afară şi vând iar spaghete. Aşa, mai vrăjesc şi ei cu elfele şi speră c-o să aibă cu cine să facă Rev-ul.

Kitch-ul e în floare. Oraşul sclipeşte în trei mii de culori prost alese şi prost combinate. E balcanic.

Iar o să ne cânte Hruşcă.

Tot felul de ţigani apar pe la uşi, prin metrou, prin tramvai şi ne vestesc ceva drăguţ.

Cei trei magi de la răsărit au fost ghidaţi de Steaua de la Bethleem. Steaua a fost ghidată de Chuck Norris.

Pe-ăsta eu l-am inventat.

În principiu, e frumos, pe ici, pe colo. Dar e mult prea multă spoială. Nimic autentic.

Poate doar acasă...

Întrebări şi răspunsuri

Unii insistă să întrebe şi altele insistă să răspundă.

Întotdeauna la fel.

- Ţi-a plăcut?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Sunt mai bun decât ăilalţi?
- Aha.

- Ai avut orgasm?
- Aha.

- Al câtelea sunt?
- Al doilea, dragă, şi primul a fost o greşeală.

- M-ai înşelat?
- Nop.

- M-ai înşela dacă ai avea ocazia?
- Nop.

Sau.

- Sunt frumoasă?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

- Mă iubeşti?
- Aha.

Sa reziste. Să reziste. Să reziste.

marți, 15 decembrie 2009

Afară linge

Când eram la cealaltă facultate şi studiam minţile umane, eram şi eu, ca tot omul, bagat pe grupul de Yahoo al facultăţii. El funcţionează şi astăzi, mai ales pentru anunţuri de genul "Angel abundia îţi vrea binele", "Parfumuri preţ mic, cu factură", "Închiriez apartament cu două camere", "Pisoi blând caut stăpân grijuliu" şi "Atelier de iniţiere în shamanism".

Acesta este meniul de astăzi. Mâine, mai vedem.

...

A nins. Prima zăpadă serioasă a Bucureştilor.

Autorităţile au fost luate prin surprindere.

De câte ori se schimbă vremea, bucureştenii suferă amarnic. Ei sunt nişte fiinţe plăpânde, făcute la incubator. Parcă ieri ar fi ieşit din găoace.

Şi, vorba lui Dan, ei nu ştiu să conducă.

Ninge, trafic blocat, morţi, răniţi şi victime colaterale. Se dau şoferii cu maşina şi nu mai apucă să strige "Pârtieeee!", oamenii alunecă pe stradă şi-şi rup vreascurile sau fac contuzii cerebrale pentru că dau cu mufa de gheaţă.

Plouă, trafic blocat, morţi, răniţi şi victime colaterale. Apare fenomenul de acvaplanare şi se buşesc maşinile una în curul celeilalte, oamenii se udă şi răcesc sau fac reumatism de la atâta umezeală.

E caniculă, morţi, răniţi şi victime colaterale. Crapă de venă spartă sau stop cardiac, se deshidratează, transpiră şi put.

Bucureşteni...

P.S.: Postul de faţă este un pamflet. Cu toate acestea, aştept înjurături cărora nu le voi da accept. Dacă nu vă convine, faceţi-vă blog şi înjuraţi-i pe olteni, moldoveni, ardeleni, bucovineni, pe Ronaldinho, pe Paulo Chelio, pe Pleşu, pe Tamango şi pe Radio Guerilla. Şi pe cine mai vreţi voi.

duminică, 13 decembrie 2009

Post cretin

Blogul ăsta s-a cam stins. M-am cam stins şi eu. Reuşesc din ce în ce mai puţin să iau lucrurile în serios. Mă uit uneori în jur şi nu înţeleg nimic. Şi mai grav este faptul că nu mă mai revoltă nimic de mare anvergură, ci, eventual, mă revoltă individualităţi pe care le-am şi trimis la dracu.

Mă întrebam despre ce-aş putea să mai scriu.

Sau poate am doar o pasă proastă, o criză de identitate adolescentină cauzată de vremea capricioasă.

Cu flori la geam şi cu salon, în care, pe la ceasul şase, auzi cântând un gramofon.

Oricum, cred că există foarte puţine lucruri pe lume care merită să fie luate în serios până la capăt.

Citatul zilei

Via Appia, via Robert. Căci el a fost acolo, nu eu.

"Ca virgulă psiholog..."

"Eu vă prezint realitatea reală."

(Miha, professeur universitaire tolomaque)

vineri, 11 decembrie 2009

...citatul zilei

"Dacă e cineva care ţine minte unde i-am pus haina când mi-a dat-o, îl rog să-mi spună!" (gardierobier dobitoc)

Cristi a intrat în garderobă, şi-a căutat singur haina şi-a şi găsit-o.

Aşa ceva...

Media Night 2009

Singura parte cu adevărat tare a fost Şuie. Show. Ritm. Muzică.

Cel mai execrabil bal al bobocilor la care am fost vreodată. O să mă certe mama c-am dat banii degeaba, dar tot trebuie să scriu.

Da, mama îmi citeşte blogul. O aştept să lase si commenturi. Curaj, mama!

Booon. Pe lângă faptul că pereţii arătau ca un cur, nevăruiţi, nici măcar daţi cu glet (sau poate că n-am înţeles eu conceptul), totul era aproximativ hidos.

Baia era mizerabila.

Este vorbe despre The Ark.

Hârtie igienică nu găseai nici mort. Hârtiile stăteau stivă până la cer. Clanţă nu exista.

Prea multă lumină, prea puţină muzică, prea multă vorbăraie, prea puţină atmosferă, concurenţi mult prea plaţi, MC mult prea prost.

Okay.

Să dai un leu la garderobă ca să-ţi agaţe hainele pe-o scândură (blana oltenească). Şi să nu ţi le mai găsească la final.

Şi să am subiect pentru...

miercuri, 9 decembrie 2009

Somalezii de pe schele

Într-una din zile, băieţii de la izolări făceau curăţenie în faţa blocului. Aveau un camion în care încărcau de zor toate resturile de materiale. Numai că, la un moment dat, când m-am uitat eu pe fereastră, singurul care muncea era somalezul. Dădea băiatul la lopată ca pe plantaţie. În timp ce albii fumau şi făceau politică, ghidându-se, probabil, după zicala "Munca e pentru tractoare, negri şi calculatoare."

Dar azi.

Gălăgie mare în casa scării, acolo unde nişte suflete alese renovează cu spor.

Multe suflete de albi şi două de negri, căci somalezul de pe schele este doi acum.

Şi larmă, şi zarvă.

Eu mă îmbrăcam ca să plec de-acasă către posteritate.

Şi mare hărmălaie.

Accelerez procesul, trag nădragii, mă încalţ, mă rog, tot tacâmul şi ies pe uşa. Stau la etajul unu.

Tărăboiul e în toi.

Cobor. Muncitorii adunaţi, excitaţi şi foarte agitaţi. Au luat o stivă de polistiren, au trântit-o în mijlocul holului, iar doi dintre ei făceau skandenberg: cel mai voinic dintre albi cu unul dintre somalezi.

- Ţine, bă, cotul pe masă, nu mai ridica mă cotul!...

- Mbongo mtonga mobutu, eu nu ridica cotu, eu ţine cotu aitia!...

- Hai Gicăăăă!

Somalezul 2: Ndango tanga lango mango!

- Bine măăăă, baga tareeee, aaaaaa!!! Ooooo!!!

- A mişcat cotul!

- Eu nu mişca cotu, eu ţine cotul bine, tu mişca cotu!...

- Haide mă Africa, bate-l pe lăbar că-i umflat ca porcu'!

Somalezul 2: Ntingo langa nirgentengvo!

- Ce zice, mă, ăla???

- Face şi el galerie, frate! Hai Gicăăăă!!!

A câştigat albul.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

K1 Final

Astăzi a fost finala K1 de la Yokohama, un eveniment pe care îl aştept în fiecare an. Pentru că-mi place smardeala cu stil. Pentru că-mi place să privesc sportivi de nivel mondial. Pentru că văd forţe ale naturii, oameni care ştiu ce înseamnă antrenamentul, care au tărie de caracter şi-o voinţă de fier.

Sună "clişeic", dar ăsta-i adevărul.

Iar ei sunt ceea ce sunt pentru bani cu mult mai puţini decât căştigă un ciupacabra naţional din fotbalul românesc.

A fost o finală de excepţie. Din şapte dispute de pe tabloul principal, şase s-au terminat prin KO în prima rundă. De vis.

Au pierdut cei care mă enervează: Bonjaski şi Overeem.

Din păcate, Badr Hari a pierdut în finală.

Aici am jubilat. Ceva mai drăguţ nici că se putea:

Citatul zilei

Am realizat faptul că rubrica asta drăguţă, pe nume "Citatul zilei", n-o să moară niciodată. De ce oare?...

"Asistenţii universitari nu rezistă pe posturi din cauză că sînt slabi, da' eu rezist din cauză că am muşchii pă mine."

"Car monitoare, car poligraful şi se umflă muşchii pă mine."

"Într-o bună zi o să devin mutant de atâţia muşchi!"

(Miha, mujer, professeur universitaire, via Robert)

vineri, 4 decembrie 2009

"Eseu despre luciditate", Jose Saramago

Mă întrebam cum ar scrie Jose Saramago o recenzie, folosindu-se de stilul său inconfundabil, dar încercarea, deşi nereuşită, moarte nu poate s-aducă, să vorbim, deci, puţin despre autor, acest geniu al literaturii care a luat Premiul Nobel în 1998, pentru literatură, desigur, un geniu care s-a impus cu autoritate în domeniu după ce în tinereţe lucrase ca mecanic, disecând mecanismele societăţii în care trăim cu minuţiozitatea unui mecanic şi scriind romane cu o mare luciditate şi c-un umor de geniu, dar ieşind din canoanele literare şi folosindu-se de reguli proprii de punctuaţie şi de construcţie a frazelor lungi şi îmbietoare, dând lecturii o muzicalitate rar întâlnită şi-un ritm demn de Camoes, Pessoa sau de alţi poeţi din patria sa, Portugalia.

“Eseu despre luciditate” poate fi considerat ca fiind continuarea unui alt roman de excepţie al lui Saramago, “Eseu despre orbire”, dar la fel de bine poate fi privit ca fiind un roman în sine, independent de alte scrieri ale autorului, dar poate vă-ntrebaţi despre ce-i vorba-n carte, aşadar şi prin urmare, romanul debutează cu un scrutin general în capitala unei ţări imaginare, necunocute nouă, dar obişnuite, universalitatea acesteia fiind evidentă şi sărind în ochi lucid, dar iată că la sfârşitul zilei, după ce încetează numărătoarea voturilor, aflăm despre faptul că majoritatea covârşitoare a populaţiei a votat în alb, ciudat şi constituţional mod de protest împotriva clasei politice, dar conducătorii nu se lasă şi atacă frontal, haideţi din nou la urne duminica viitoare, dar, fatalitate, numărul votanţilor în alb devine şi mai mare.

Despre implicaţiile acestei acţiuni colective ne vorbeşte Saramago cu o mare luciditate şi cu un simţ al umorului deosebit de fin, este un roman despre politică, despre limitele sistemului de guvernământ din ţările democratice, despre realitatea crudă a societăţii în care trăim, dar Saramago are preocupări bizare şi nu se opreşte aici, el evidenţează, de asemenea, incapacitatea instituţiilor aşa-zis democratice de a gestiona o criză iscată din manifestarea unui drept constituţional al oamenilor, acela de a vota în alb, instituţii care se plasează din ce în ce mai departe de axa democraţiei, devenind cinice, îngrăditoare şi opresive, nu-i aşa, fiecare cum poate, ele pot să fie aşa cum sunt, Saramago poate vorbi despre ele iar noi vom putea observa în detaliu complexa dinamică a guvernării umane, o guvernare care este departe de raţionalitatea pe care ne aşteptăm să o manifeste, ah, ce carte bună, nu doar datorită valorii sale artistice şi a perspectivei pe care ne-o propune, ci şi prin raportarea la contextul alegerilor actuale din România şi la nemulţumirea populaţiei vizavi de clasa politică, atenţie, stimaţi politicieni, oamenii se pot guverna şi singuri.

P.S.: Intraţi aici şi mai ales aici, unde o să descoperiţi o serie de articole drăguţe, scrise de oameni talentaţi şi entuziaşti. Este vorba de ARTe, o revistă de arte şi culturi.

Şlapii fermecaţi şi gărzile de aur

L-am condus pe Sifaru la aeropoarte şi-am putut să observ mulţimea de melteni de la securitate: trei ţigani şpanchi la ochi, o scobitoare cretină care-şi dădea mai multă importanţă decât Barrak Obama, precum şi o duduie în stare solidă de agregare, acel gen de femeie care întoarce căruţa-n ogradă, cu pulan la şold, cu cercei din aur masiv agăţaţi de urechile clăpăuge, dreaptă ca un Untersharfuhrer SS şi purtând în picioruşele ei de gheişa nişte şlapi care clămpăneau de zor cu fiecare pas făcut către disciplină.

joi, 3 decembrie 2009

Sifaru ca safiru

Sifaru ne paraseste. Pleaca spre Maiami Bici. Apoi se duce sa manance harbuz in Mexic, sa cante la mandolina aia penibila si sa poarte sombrero, sa manance chili si sa se insoare cu Rosalinda.

Pana atunci, insa, vom petrece.

Cine doreste, diseara in Jack. Printre bucovineni.

Ctitatul zilei

- Las-o, frate, că are bani, e fiică de doctori...
- N-are, mă... Tatăl ei are probleme cu picioarele...

marți, 1 decembrie 2009

Nervi decembrişti

Încă e 1 Decembrie, e ziua noastră, a tuturor, să fim mulţi, să fie pace, dar eu mă enervez.

Mă enervez când îi văd pe unii dobitoci cum înjură România, "fuck you Romania", "sa-mi bag p*la-n ţara asta", "mă piş pe ea de ţară" şi altele.

Bai cretinilor, dacă tot nu vă place ţara asta, n-aţi vrea voi să emigraţi? Să vă duceţi în p*zda mamii voastre şi, cu ea cu tot, undeva spre Occident?... Pentru că eu m-am săturat de voi. Şi când stau eu aşa şi mă gândesc la cei care înjură ţara şi pe care, în parte, îi cunosc, realizez că toţi sunt nişte lichele, genul ăla de oameni fără cuvânt, care aruncă gunoaie pe stradă, care nu respectă nimic şi pe care cel mai bine îi aranjează o bijuterie în formă de flegmă.

Boilor.

P.S.: Începe să-mi pară rău că n-am acte. Îl urăsc din ce în ce mai tare pe Popeye Marinarul.

Citatul zilei

Doi tineri în piaţă discutau amarnic:

- Ce-nseamnă "frigid"?
- Cum, frate, tu nu ştii ce-nseamnă "frigid" în secolul 21???
- Ştiu, mă, în mare, dar nu ştiu exact...
- Cum, frate, să nu ştii exact ce-nseamnă "frigid"???
- Dar ce mă, tu ştii cine-a inventat foarfeca???

luni, 30 noiembrie 2009

Ce-are ursu-n loc de mână?

- Du-te mă de-aci... Când a fost ultima?
- Ăăă...
- Zi mă, azi?
- Nuuuu...
- Ieri, mă?
- Nuuu, frate, ieri a fost duminică!!!

Preocupări post-studenţeşti a.k.a. Citatul zilei

- Băi, mai avem vreo cinşpe minute... Ce facem? Cum piedem timpul?
- Nu ştiu... Hai pe dâmb să ne uităm la fabrică!

duminică, 29 noiembrie 2009

Extindere de linie

S-au extins cu şandramaua băieţii de la Orso Bruno 2. Acu' au şi etaj, unele camere funcţionând ca nişte separeuri. Arată bine şi preţurile-s aceleaşi. În sfârşit, există în oraşul ăsta, Rădăuţi, un loc unde poţi să mergi c-o fată fără să apară toţi băloşii să se uite-n berea ta şi-n decolteul ei.

vineri, 27 noiembrie 2009

Da de ce?...

Cand eram mic, baiat fiind, imi placea sa ma joc in chiuveta cu ratustele.

Aveam niste ratuste din plastic, galbene si sexy, pe care le lasam sa pluteasca in deriva, observandu-le atent. Sau pe care le impingeam, plin de zel creator, catre ciocniri violente si tragice scufundari.

Mama nu ma lasa. Zicea ca racesc.

Cam pe la inceputul filmuletului de mai jos, mama s-a hotarat sa ma lase.

Eu eram totusi baiat destept. Si m-am gandit ca este ciudat ca mama, care de obicei nu ma lasa sa ma joc in chiuveta, ma trimite la baie. De ce oare?

Asa c-am ramas.

Si-am vazut asta.



Imi omorisera idolul. Omul bun din filmul cu oameni rai.

Criza de plans, spasme, trantit din picioare, da de ce, da de ce, da de ce.

Ce vremuri...

Cerc vicios

Citeam astazi peste-un umar intr-un ziar local despre faptul ca-n Bucovina se moare mai repede. Explicatia consta in faptul ca insurgentii mananca mult.

Mananca mult pentru ca au. Au pentru ca muncesc. Muncesc pentru ca pot. Pot pentru ca-s mari. Sunt mari pentru ca mananca mult.

Daca n-ar mai munci, ar avea mai putin si ar manca mai putin, deci ar trai mai mult si-ar fi mai mici. Palmele lor grele si legendare s-ar transforma in niste manute mici precum ale lui Boc. Mici, mici de tot...

joi, 26 noiembrie 2009

Dupa vila lui Ion...

...nicio barca n-are somn.

In vaduri ape repezi curg/ Si vuiet dau in cale,/ Butuci in umedul amurg/ Doinesc eterna jale./ Pe valul apei se-mpletesc/ Curenti ce duc la moara/ Acolo, mama, te zaresc/ Pe tine pe-o cascioara.

Cand au fost ultimele inundatii de mari proportii, Suceava s-a umplut de sinistrati iar Fratautiul se putea infrati cu Venetia.

Cand "se taie" porcul, ramasitele sale pamantesti sunt depuse intr-o covată, un recipient de mari dimensiuni care seamana c-o barca.

Imi povestea cineva.

S-a trezit dimineata, a deschis geamul si s-a uitat afara. A vazut marea. Si-un barbat, trecand cu barca pe langa gardul sau de sârmă si-avand in mana o draniţă drept vâslă, l-a salutat.

"Hai noroc, 'nea Gică!"

"Hai noroc!"

Domnul se mira/ S-apoi ii mustra,/ S-apoi se-ncrunta/ Si-i ameninta/ Sa-i puie de vii/ Chiar in temelii:

"Ci p*zda mă-sî?..."

marți, 24 noiembrie 2009

Exorcism of Monitor White

Va scriu de la un alt monitor, unul vechi, bombat ca un fund de femeie. Pentru ca-n cel vechi au intrat dracii. A inceput sa se agite bizar mai ales de cand intentionez sa fac, alaturi de Mananca si de Leucoplast (eu fiind Iepurele) o ancheta despre popii care fac exorcizari.

Ne intrebam de unde luam un posedat. Acum avem.

Astazi, somalezul de pe schele s-a catarat pe geamul meu si-ntr-o scurta pauza a batut ritmul, cu nivelul, dupa muzica mea balcanica, sarbeasca, pe care i-am dedicat-o. Apoi i-am pus "Por una cabeza" si Grigore Lese, ca sa vada cat e de fain la noi.

Pare cel mai inteligent dintre toti cataratorii pe schele. Ori nu stiu eu cum arata prostia somaleza, ori a venit si el in Romania asa cum se duc profesorii nostri in Occident sa stearga babe la cur sau sa dea cu bidineaua.

duminică, 22 noiembrie 2009

Despre crema culturii romanesti

Mergeam astazi cu Cristi prin mall-ul din Baneasa dupa ce-am facut o mica incursiune in tara lui Mos Craciun si-a elfelor cu nasul mare si, la un colt de firma, era sa ne izbim cu bestialitate de-un om.

Ne-am privit semi-speriati si siderati, ne-am ocolit pedant si-am continuat drumul.

Era el, Teflonila. Patapievici.

In incheiere, citez din maestru: "radiografia plaiului romanesc este ca a fecalei, o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii".

P.S.: Daca ma ciocneam de el, cu siguranta ma umpleam de crema pe organism.

Leapsa (II)

31. Ce crezi despre Yankees?
Nu stiu cine-s astia.

32. Ai parul ondulat?
Cret peste tot.

33.Când ai plâns ultima data?
Cand am ucis o gărgăriţă.

34. Ai intrat vreodata într’un zid?
Da. Si dincolo de zid am aflat nemurirea.

35. Anotimpul preferat?
Vara.

36. Adormi cu televizorul deschis?
Da.

37. Ai baut vreodata alcool direct din sticla?
Da.

38. Crezi ca esti bătrân?
Da. Matusalemic chiar.

39. Ti-e frica de întuneric?
Da. Mi-e frica de bau bau.

40. Îti place viata ta momentan?
Da.

41. Bati în lemn?
Nu, bat barbunctul.

42. Ai o vedere buna?
Nu, sunt destul de chior.

43. Poti sa faci hula hoop?
Pot si altele.

44. Unde sunt parintii tai?
In niciun caz unde-s ai tai, bai asta care-ai pus tu primul intrebarea.

45. Ai fost vreodata sarutat în lift?
Da, de catre sarmanul Dionis.

46. Care e urmatorul CD pe care îl vei cumpara?
Nu cumpar CD-uri.

48. Ce ai cumparat ultima data?
Un ciupacabra mondial.

49. Cât de des vorbesti la telefon?
In fiecare luna.

50. Esti într’o relatie complicata?
Cu metempsihoza sincretica aluziv-absconsa.

51. Ai pus cuiva piedica vreodata?
Da. L-am dat si cu tartacuta de ciment. In repetate randuri, pe parcursul catorva secunde.

52. Folosesti betisoare chinezesti?
Cand ma scarpin in cur.

53. Ierti prea mult?
Nu iert deloc pentru ca mie si lui Chuck Norris nu ni se greseste.

54. Detii o arma?
Da. Arma mea este bunatatea.

55. Ai fost vreodata într-un castel?
Aha.

56. Îti place parul tau?
Aha.

57. Îti place de tine?
Aha.

58. Esti mai apropiat de mama sau de tatal tau?
Hai sictir.

59. Ti-a placut leapsa asta ?!
Nu.

Leapsa

De fiecare data cand se voteaza, eu am alte preocupari. Astfel, in loc sa scriu despre nefericitii care stau trei ore la coada ca sa-i voteze pe niste mincinosi si "ca sa nu voteze altcineva in locul lor", eu ma achit de-o leapsa primita din marinimia lui Yuki si-a lui Alex, dragut din partea lor. Ca tot veni vorba, conditionalul sta pe perete. Poate o sa-mi stea si-n cap. :))

1. Ce speli prima data la dus?
Curul.

2.Care este culoarea ta de helanca preferata?
Nu stiu cum arata o helanca, dar probabil c-ar fi verde inchis.

3. Iti place cafeaua?
Da, dar n-am.

4. Cum te simti acum?
Strain de mine insumi, decorporalizat si atotcuprinzator in sferele inalte.

5. Care este ultima litera din numele persoanei de care esti indragostit?
"W"

6. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Da.

7. Ai putea mânca o luna întreaga felul tau de mâncare preferat fara sa te saturi de el?
Am facut asta adeseori.

8. De ce ai pofta acum?
De ski.

9. La ce te gândesti când auzi cuvântul “varza”?
La o varza.

10. Ai numarat vreodata pâna la 1000?
Nu.

11. Musti sau lingi înghetata?
O sarut cu patima.

12. Folosesti emoticoane?
Cand gandesc.

13. Câte dormitoare are casa ta?
Niciunul functional.

14. Ai cunoscut vreodata o celebritate?
Da.

15. Îti place brânza?
Nu. De aceea ma spal.

16. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat?
Danseaza nevasta.

17. Câte tari ai vizitat?
Doo.

18. Sunt parintii tai stricti?
La intrebarea asta se raspunde pana la 18 ani.

19. Ai sari cu parasuta/parapanta/planorul?
Cum sa sar cu planorul? De unde, dintr-un AC 130 Hercules?

20. Ai lua masa cu George W. Bush?
Da.

21. E ceva stralucitor în camera ta?
Only my brain.

22. Închiriezi filme?
Nu, eu le torn. Si Chuck Norris ma toarna pe mine.

23. Unde vei merge sâmbata seara?
La gagici.

24. Oua albe sau maro?
Negre.

25. Îti place muzica?
Cand?

26. Ai mers cu trenul?
N-ai tu treaba.

27. Ce zi a saptamânii e?
Nopti si zile/ Ma gandesc la tine.

28. Ce ai mâncat la prânz?
Caviar.

29. Ce face mâine prietenul tau cel mai bun?
Nu exista cel mai bun prieten. Axista prieteni adevarati, tovarasi si cunoscuti.

30. Ai vazut filmul The Butterfly Effect?
Aha.

Urmatoarele 30 le las pe maine. Ca si-asa n-am despre ce sa scriu pe blog. Pupici.

Si mergeti la vot, sa nu voteze altcineva in locul vostru, fiti responsabili, din trei rele, alegeti-l pe cel mai putin rau.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Citatul zilei

"Era persoană cu handicap, dar s-a realizat. S-a dus in Norvegia şi s-a căsătorit cu unu' tot în scaun de-ăsta umblător, scaun cu roţi." (Professeur universitaire)

vineri, 20 noiembrie 2009

Despre meltenism in stare pura

Astazi am avut preocupari academice si-am mers frumusel, impreuna cu tovarasu', la niste conferinte unde anumiti baieti destepti, oameni de stiinta de talie internationala, au venit si ne-au vorbit frumos.

Trecand peste faptul ca ne-am ratacit prin Intercontinental si ne-am pisat cu spor, avand parte de-un fundal sonor simfonic, am evaluat cu un ochi pro fund si critic meltenismul romanesc.

Pur si purulent.

O vaca infecta era moderatoare. Avea rang de profesor universitar. Adica nu facea nimic altceva decat sa stea la o masa cu tone de sticle cu apa în faţa ei bovină si sa vorbeasca sâsâit şi sâcâitor ori de cate ori cei cu un coeficient de inteligenta de doua ori mai mare decat al ei se apucau sa tacă. Si cand am auzit-o spunand c-ar fi bine sa ne grabim cu intrebarile pentru ca intram in pauza de cafea, mi-a venit grav. Să ceva.

Okay. Cu moderatoarea am terminat.

Dar au fost si alte manifestari. De-ale altor proaste. Vorbeşte omul şi ei, infectei, îi sună telefonul. Tare. Si mai şi răspunde la el si urla c-o să coboare in 15 min "ca se termina".

Degeaba s-au uitat terifiati toti cei din sala, degeaba s-a auzit un murmur general de nemultumire. Nesimtirea era suverana. Imi venea s-o omor. Nu i-a tresarit niciun muschi pe fata si a continuat sa asculte cu aceeasi atitudine de autosuficienţă suverană de vacă infectată cu rahat in creier.

Alta vita trepanata si-a facut aparitia si, pe langa faptul ca-si rodea unghiile ca o taranca din Pizda Ma-sii din Deal, s-a mai si descaltat, tinandu-si un picior pe spatarul scaunului persoanei din fata, miscand suav din degeţele.

Le doresc sa mai vina la conferinte doar pe patul de moarte.

De mult timp nu m-a mai luat de jos în halul ăsta. Cred ca, daca stateam acasa, eram mai "in castig".

joi, 19 noiembrie 2009

Zi-le, Remus!

Daca m-aş duce la vot, aş vota cu Remus Cernea. Este de departe cel mai lăbar dintre toţi, stă cu părinţii, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie, dar nu şi-a luat licenţa pentru că (spune el) a făcut facultatea de plăcere şi, nu în ultimul rând, e metallist. Şi verde.

Mie-mi plac rockerii, aşadar ar fi avut votul meu.

Dacă aveam buletin. Dar n-am. Şi nici carte de alegător, pentru că m-am şters cu ea la cur.

Şi nici paşaport nu mai am.

Nu mai am nimic. Sunt un zero barat.

Ce bine ma simt!

P.S.: A nu avea acte în regulă şi a nu dori să-ţi faci este una dintre caracteristicile PAFA (persoanelor adulte fără adăpost).

P.S.2: Am adăpost.

P.S.3: Mă piş pe clasa politică. Am trecut ieri pe lângă un monument închinat eroilor Revoluţiei. Numele vărului meu, fost soldat în termen şi împuşcat in cap la Revoluţie, este gravat acolo. Consider că am dreptul să nu votez, trăind în democraţie şi, de asemenea, cred că l-aş face de râs pe vărul meu dacă aş merge şi l-aş vota pe vreunul dintre troglodiţii şi hoţii ăia ordinari, infecţi şi purulenţi. Mi-ar plăcea să cred că n-a murit degeaba, dar am dubii serioase în privinţa acestui aspect.

P.S.4: Deşi, parcă m-am cam săturat de chiorul ăla beţivan şi hăhăitor.

P.S.5: Dar n-am acte.

Ce să este oare?

Dupa cum v-am mai spus, niste oameni imi izoleaza blocul ca sa-mi fie caldut la iarna si sa pot sa zburd in chiloti prin casa.

In fata geamurilor am schele pe care vad trecand, adeseori, tot felul de indivizi. Lucru neobisnuit la etajul la care locuiesc, dovada fiind faptul ca ma sperii de cinci-sase ori pe zi.

Iar astazi am avut o reactie de ţăran din Cucuietii din Deal: am bulbucat ochii, m-am uitat prelung si-am izbucnit intr-un ras isteric atunci cand am vazut la geamul meu un negru plin cu var si cascheta pe cap, zambind somaleşte.

vineri, 13 noiembrie 2009

Pentru un loc in iad

"Biserica Ortodoxă din Grecia le-a cerut creştinilor europeni să ia atitudine împotriva iniţiativei autorităţilor italiene de a interzice prezenţa simbolurilor creştine în şcolile din Peninsulă", ne spune Evenimentul Zilei.

Motiv pentru mine sa ma zbarlesc din nou. Sunt satul pana peste cap de toata basinaria asta religioasa, de tot rahatul asta care pute ingrozitor si care e strans legat de religie si popi.

Eu nu vreau simboluri religioase in scoli!

Nu ma impresioneaza toata fanfaronada asta de discurs cu privire la religie si la binele pe care il face constiintei noastre. Majoritatea razboaielor din prezent au pretext religios. Mi se pare odios.

Rolul religiei este, fara indoiala, unul foarte important si nu am nimic cu oamenii credinciosi intr-un mod autentic si inteligent. Dar lasati-o dracului cu icono-mania asta, cu spoiala asta de prost gust, cu tampeniile astea de suprafata si puneti mana si faceti lucruri concrete pentru binele vostru si al omenirii! Religiosii dracului!

Ca-i simplu sa dai din gura si sa agati icoane pe pereti ca sa intoxici mintile unor copii care habar n-au pe ce lume traiesc, dar e mai greu sa pui osul la treaba.

Baga-v-as in mama voastra cea adormita si limpede ca cristalul.

Bacilul lui porc

Nu stiu cati dintre voi citesc putinele comentarii de pe blogul cufurit, insa n-as vrea sa omiteti poezioara de mai jos care mi-a fost trimisa de molecula si-a sa marinimie:

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atat de-ngrozitor
E vorba de bacterii si de tuberculoza
Precum vedeti,
Un subiect anume facut pentru poeti
O, nu va fie teama... si dracul este negru
Cand sta sa-l zugraveasca un iconar integru,
Bacilul despre care as vrea sa va vorbesc
Se afla-aici in sala... stiu bine ca m-asculta,
Dar nu vrea sa-si tradeze prezenta lui oculta.
Intrarea n-a platit-o fiindca-i mititel,
Dar unde-i lume multa acolo e si el!
il intalnesti oriunde:
In berarii, pe strada, la cinematograf;
Ii place sa se joace cu alti bacili in praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Si peste tot se tine de bietul om ca scaiul,
In fabrica, la scoala sau pe trotuar hai-hui,
Dar peste tot isi vede de-afacerile lui!
La primarii el este „consilier de drept“
Si, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare dusman al speciei umane...
Cum toata lumea stie, microbul se propaga
Prin aer, prin contactul cu un bolnav in casa,
Prin lapte si prin carne de vaca ofticoasa,
Dar mai ales sarutul, cand cade pe-un teren
Prielnic, raspandeste agentul patogen.
Deci n-ar fi rau, fiindca prudenta e de aur,
Sa va feriti din calea acestui mic balaur
Si orice om cuminte sa cugete mai des
Ca n-are nici o graba si nici un iteres
Sa moara de ftizie...
Ca poate sa-si aleaga o alta maladie
Sau poate sa-si dea singur in cap c-o caramida,
In caz cand existenta ii pare insipida;
Dar daca-i place viata si soarele, atunci
E bine sa respecte aceste vechi porunci,
Mai sigura, mai prompta si mai putin stupida...
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Si dumenalui se face mereu ca nu le stie:
Sa nu stai toata ziua varat cu nasu-n scripte,
Iar laptele si carnea sa fie bine fripte.
In orice alimente si-n orice bautura
Sa puneti acid fenic nu mult: o picatura...
Si cel putin o data la doua saptamani
Tot omul sa se spele pe fata si pe maini...
La posta sau la gara (si-n orice loc murdar)
E obligat tot omul sa scuipe-n buzunar,
Ca pe podea nu-i voie decat in caz de boala...
Iar cand te duci la teatru sau intri in vreo scoala
Si aerul de-acolo iti pare echivoc,
E mai recomandabil sa nu respiri de loc...
Acei ce au bronsita sau tuse magareasca,
De semenii lor teferi grozav sa se fereasca!
Sa nu-si mai piarda noaptea cu lucruri nepermise,
Sa tina toata iarna ferestrele deschise
Rareste-o cu tutunul, mai lasa bautura!...
Iar daca, din pacate, vrei sa-ti apropii gura
De epiderma unei persoane din elita,
Oricat ar fi persoana accea de grabita,
La locul ce urmeaza sa fie sarutat
Sa dai intai c-o carpa muiata-n sublimat.
Ori, ca sa fiti mai siguri de viata, eu va zic:
Nu sarutati nici mana, nici gura, nici... nimic!

Cred ca e un fragment din "Bacilul lui Koch" a lui Topirceanu.

joi, 12 noiembrie 2009

E de porc

In aceste zile tulburi ridic mainile-n cluburi si-i privesc pe cei care poarta masti anti-gripa, semanand cu niste porci de a caror boala de porc se feresc, ipohondria urla, dex-ul zice "stare psihica morbida, caracterizata prin neliniste continua, teama si preocupare obsesiva de starea sanatatii proprii", morbida zici, mie mi se pare doar amuzanta, hai sa fim seriosi, viteza mai mica, cascati ochii pe unde pasiti si nu mai intrati in cacaturi, pentru ca ati trai mai mult si poate chiar mai bine, da, stiu, poate ca-s inconstient, dar traiesc periculos, oh, doamne...

marți, 10 noiembrie 2009

Pentru satanist!

Sifaru si-a luat viza. E timpul sa petrecem!

Cu dedicatie speciala pentru tovarasul de bere, de suferinta, pentru cel care cerea pijamale in ziua de hram, pentru cel mai sentimental barbat din emisfera nordica si (in curand) sudica, pentru cel care s-a tuns special pentru asta si si-a barbierit in fapt de seara ciocul proverbial, pentru unul dintre cei mai reprezentativi satanisti di pi sientru:


LIBER LA MARE!!!

Va deveni satanistu' di pi Caraibi.

Prietenii stiu de ce.

luni, 9 noiembrie 2009

Viziuni

maria: sunt de parere ca fiecare dintre noi ar trebui sa stam vreo jumate de an pe afara...
io: io nu sunt de parere
maria: de ce?
io: eu cred ca oricine din afara ar trebui sa stea macar o jumatate de an in romania
io: ar deveni barbati
io: futu-le muma-n cur

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Pentru de dimineata

Gratie lui Robert (va veni si linkul) ma voi rebrandui. De-acum ma voi prezeneta asa:

Sunt Andrei Stanca si sunt o fiinta fantasmagorica multilateral dezvoltata, caracterizata prin frenezie, efervescenta, elucubranta, extravaganta si extrapolare estetica.

Merge?

Nu.

Pe-asta in mod sigur o stiti. Seamana cu seminarul de etica.

In padurea cu alune,
Aveau casa trei pitici,
Vine pupaza si spune:

“Simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsuland filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice inspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice inspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista. Parerea mea …”

Pupaza a fost ucisa cu bestialitate de cei trei pitici.

Fiarele contorsionate, o Bogoiu si-un cacat.

Felie de viata

Azi, eu.

Geam si schele pana sus. Vor sa-mi izoleze blocul, sa-l faca autosuficient precum o femeie frigida sau un barbat rigid.

Azi, ei. Pe schele. In fata geamului meu, stand in fund, privind catre neant cu tigara-n bot. Eu faceam cafea.

Ei nu faceau, dar au baut. Am deschis geamul, m-am pus cu fundul pe pervaz si-am stat de vorba despre una, alta...

Baieti buni.

Astazi am fost la inaltime si-am purtat discutii inaltatoare cu oameni "high".

vineri, 6 noiembrie 2009

De ce?

N-am inteles niciodata de ce vor unii sa-si povesteasca experientele sexuale pe blog, chinuindu-se, uneori, sa le dea o nota de umor printr-o fina disecare a momentelor, spasmelor si ochilor injectati la tigara de dupa.

"Se" sufera pe undeva?...

Sau aduc un plus stiintei?...

Amintiri

Mi-am adus aminte de o perioada a existentei mele.

Locuinta mea de vara/ Era la tara/ Acolo era sa mor/.../Beat de soare/ Si parlit ingrozitor.

Pardon, acolo am invatat sa traiesc.

Si aveam intr-o vara trei straturi lungi de ceapa de plivit. Atat imi daduse mama pe cap, ale dracului straturi buruienoase, munca migaloasa care-mi intindea nervii la maximum si ma facea sa ma intreb de ce nu m-am nascut in Sahara unde nu creste nimic. Mi s-a parut colosal, biata mama, iar eu aveam nevoie de conditii optime ca sa performez in rolul de plivitor, sic, d-na Stefanel.

Aveam nevoie de timp de lectura in pauza, dupa cei 20 de cm de tura reglementati prin legea pamantului, si un radio pe ogor.

Imaginati-va.

Un tanar proaspat intrat in adolescenta, cu pantaloni scurti dungati, parul cret, ochelari cu lentile mari ca la 1800, ars de soare, schelet dezvoltat si musculatura rahitica, plivind pe ritmuri de genul:



sau


si mai ales

Ce moravuri si ce vremuri... Ulterior, am inceput sa le simt altfel...

P.S.: Daca deranjam vecinii, mi se batea in gard.

Zeita somnului

Daca Aristotel si-ar fi tinut "seminariile" precum Entitatea, nu s-ar mai fi auzit niciodata despre el in viata reala ci, eventual, prin somn. Cand vorbeste, parca tace. Iar cand tace, parca tace. Dar este acel gen de tacere care te adoarme, o tacere ca un murmur nedefinit, dar cu efect terapeutic. A mia oara pe ziua de astazi deplang trecerea lui Caragiale in eternitate...

Devotamentul este conditia virtutii. Sau somnul.

joi, 5 noiembrie 2009

I Love Russia!

Astia-s mai tari decat romanii. Gratie lui Ani, am un nou plan: ma mut in Rusia. Poate merg cu Erasmus in Moscova.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Eseu despre nimic

Cand era viata mica, a fost intoarsa de la ţâţă. Ii dăm lapte, nu-i dăm lapte. Să sugă.

De aceea, fiintand cu spor pe lumea asta si beneficiind de aceasta entitate înţărcată de nenumarate ori, ne confruntam cu lucruri absurde, cu aberatii sau cu aspecte intoarse cu josu-n cap sau cu susu-n cur.

Astept, uneori, sa citesc si eu o carte si intreaga mea viata sa se schimbe. Dar nu acea carte pamukiana care ma trimite-n valtoare, ci una care sa ma scoata de-acolo iar "viata cea noua" sa se manifeste in sens invers.

Existenta mi se pare un banc sec. Si absurd. Iar cand am citit si eu, incultul, niste Kafka, mi-a fost greu sa sesizez absurdul, caci totul mi se parea, de cele mai multe ori, de o logica implacabila.

Poate-s bolnav de gripa porcina.

Am lalait-o destul. Tot ce voiam sa zic este ca.

Atunci cand ai cu cine, n-ai cu ce. Si cand ai cu ce, n-ai cu cine.

Cand ai cu cine si ai cu ce, te numesti Bill Gates.

duminică, 1 noiembrie 2009

Despre cadranul 3

Acesta este un post despre Fereastra lui Johari si, mai ales, despre cadranul 3: eu nu stiu/ceilalti stiu. Fata oarba a existentei mele. S-o exemplificam.

Cand am spus printr-a 4-a c-as da o casa ca sa vad un cur de femeie, s-a aflat. Pentru c-o strigasem dintr-un pom unui ascultator din alt pom. Eu uitasem, lumea nu.

Cand m-am cuplat eu la un moment dat cu ceea ce, in limbaj popular, se numeste femeie, s-a aflat dinainte sa stiu eu.

Se stia in toata cancelaria, intr-o zi scandaloasa cu soare, c-am zis eu despre secretara scolii ca "are bulane misto", ceea ce, dupa toate probabilitatile, a fost cat se poate de fals. Era o femeie pe la vreo 45 de ani, urata cu draci. Si-o chema Olga Capra. Nu, nu era un indemn.

Alta data, ma scarpinam cu niste degete pe un alt deget, simplu si nevinovat. Mi s-a spus "sa-ti fie rusine!" si-apoi stirea zilei era aceea ca Andrei (de la care lumea avea asteptari de top) (???) a facut gesturi obscene. Doamna fosta directoare, sa ma pupati in cur!

S-a aflat c-am tradat inainte sa tradez. Si daca tot s-a aflat c-am tradat, n-am mai socotit necesar sa tradez. N-as mai fi venit cu nimic nou.

Acu s-a auzit ca ma-nsor. Inainte sa stiu eu. Si mi se pare bizar, caci cel putin in momentul de fata (si ignorand unele intermitente bizare cu aroma de blitzkrieg) nu am cu cine. Poate imi pregatesc ei, prietenii, ceva. Animalele, ii cred in stare de orice...

vineri, 30 octombrie 2009

Give me a break!

Primesc constant fel de fel de cereri de prietenie de la tot felul de cunoscuti sau prieteni, de pe site-uri cu nume bizare, fiind santajat emotional, pe sistemul "daca nu raspunzi, X ar putea crede ca nu vrei sa-i fii prieten".

Bai fratica, eu vreau sa fiu prietenul tuturor! Sa moara bibi daca nu! Dar ma cam doare-n cot de retelele sociale. Pur si simplu. Am destui prieteni ca sa-mi permit sa resimt aceasta angelica durere.

Abia am un cont de Hi5 cu cinci fotografii de pe vremea lui Pazvante Chioru' si ma gandesc sa-l sterg definitiv.

C'mon...

Amintire cu haiduci

Interzis mamelor. Mama, iesi afara!

Astazi mi-am adus aminte de vremurile grele in momentul in care am ramas fara zahar.

De-a lungul studentiei mele relativ longevive am ramas adeseori fara mancare sau bani. La un moment dat, prin anul I, m-am hranit trei zile cu o bucatica de chec facut de mama. O felie pe zi, o lipsa crunta de calorii si un colt de paine.

Tot prin acea perioada in care banii se duceau in primele doua saptamani, iar urmatoarele doua se numeau "studentie", detineam 4500 de lei. Vechi. Painea costa 5000 la buticul de pe colt. Singurul din zona.

Dar ia 500 de unde nu-s! Ei, as... Am adulmecat eu cat am adulmecat si i-am zarit sub un dulap masiv, greoi si mare cat o zi de post. M-am incordat de mi s-au bulbucat ochii, am mutat dulapul, am scos moneda salvatoare si-am mers dupa paine. Oricum, altceva nu mai aveam de mancare.

Popescu radea. Popescu era prost.

Dar nu toate lucrurile bizare s-au intamplat in anul I. Cand am ramas odata fara cafea si fara banii necesari achizitionarii unui alt pachet, puneam zatul din nou la fiert. Rezultatul? O cafea comunista cu gust de posirca, dar cu efectul placebo strans bine in chingi.

Pont: Daca te culci devreme, scutesti o masa.

Unde am gasit zahar? Pe fundul unei masini de macinat. Doua lingurite. Se numeste "adaptare la mediu".

Mama, stai linistita, am bani. Inca. Doar ca ploua afara si mi-a fost greu sa merg sa-mi cumpar.

(Poate ca) va urma.

Criza de ras

Asa as reactiona si eu daca as visa ca sunt insurat.

miercuri, 28 octombrie 2009

Afrika is waiting for you!

Exista oameni care au blog. Care scriu posturi si se lamenteaza. Ca si mine, de altfel. Care sunt frustrati (idem) si se apuca sa-l injure pe vreun oarecare (idem), fabricand motive.

Care au comentatori dornici sa pupe anonimi in cur.

Dar care, atunci cand le spui cat sunt de frustrati si faci putina analiza pe text, sterg postul in secunda doi. Adevarul este greu de suportat si scopul blogului este cel de confirmare a rahaturilor care le trec prin creier.

Mai oameni buni, n-ati vrea voi sa emigrati?

No comment

Intrati, va rog, aici.

marți, 27 octombrie 2009

Marin Preda n-a murit

Pe un post TV, niste unii cântă de zor. Schiorlait, miorlait.

Tata "zapeaza" si da peste ei. Se uita el ce se uita si deodata schimba canalul, vizibil enervat: "Ia duceti-va, ma, la munca!"

Magnific

Multi cred ca tenisul de masa este un joculet pentru fetite lenese carora le este greu sa joace un tenis adevarat, de camp. Gresit. Cand inveti sa joci asa cum trebuie, devine un joc teribil de obositor, cu ruperi de ritm la fiecare secunda. Uitati-va la jucatorii de performanta cum se misca la masa de tenis. Si vorbim dupa.

Click aici pentru a vedea un joc defensiv genial.

Uitati-va si-aici.



Si-aici.



Eee? Parca n-as avea timp sa casc de plictiseala.

duminică, 25 octombrie 2009

Sport extrem

Personaje: El, baiat simpatic si cu veleitati sportive. Ea, sadomasochista si nimfomana.

Genul actiunii: De sex. Masculin si feminin.

Timp: Intr-o buna seara cu luna sau fara.

Loc: Acolo, undeva departe, in carte, parte-n parte.

El ii promite ei o noapte de neuitat. Ea se bucura. Ochisorii ii sclipesc, pupilele i se dilata, narile adulmeca lasciv.

Vine seara, bine-i pare, in gradina are o floare. Ploaia o va creste mare.

Incepe agitatia, tremurul si murmurul, uite floarea, nu e floarea, stiti voi, de-astea din popor, domnisoara tipa pe doua tonuri si un semiton, el tipa bariton, palme, trageri de par si nu de timp, ce mai, un fin observator ar fi zis ca navalesc tatarii de dincolo de Nistru, el gafaia sinistru, si ea gafaia, si el mai gafaia o data, parul lui era ravasit, aiurit, imprastiat si agitat, dupa vreo 25-30 de minute se incheie duda.

El: Satisfacut, dar mega-obosit, multumit insa de prestatia sa, stima de sine o lua in sus precum un cactus. Mexican.

Bai Dan, nu-i niciun ban/ In randul patru, banca de la geam.

Ea: "Si noaptea de neuitat de acum incepe, nu-i asa, pisoias? Miaaau! Hrrrrrrr!"

vineri, 23 octombrie 2009

Cum face pisica? Miau!

Haideti sa ne coplesim reciproc. Noi privim la tine, tu privesti la noi si "te-ntorci inapoi", "nu trebuie sa fii inteligent ca nenea ala... cum ii zice... haideti ca-l stiti... ala cu mustata... asa, Einstein!", asa ai spus, cuvânt cucu vânt, sunt vorbele tale, bietul Einstein, daca pentru acest lucru este el renumit, pentru o mustata pe care pana si Valentin Stan o poarta cu mandrie, totusi insuficienta si nici macar necesara pentru un renume mondial, tu ce naiba cauti acolo, la catedra, draga mea cacofonica cu ochii ca catifeaua si buzele ca carameaua?

A venit toamna. Pasarile calatoare pleaca in tarile calde. Norii plumburii se afla sus pe cer. Taranii culeg roadele pamantului cu multa harnicie. Frunzele copacilor ingalbenesc si cad una cate una pe pamantul moale. Pasii copiilor fosnesc pe covorul de frunze. Un vant rece bate dinspre miaza-noapte iar copiii ies zgribuliti de la scoala. Insa bucuria venirii toamnei este atat de mare! Pregatirile pentru venirea iernii sunt in toi. Ce frumoasa este toamna!

Deci, sa recapitulam pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. El se compune..." "...din doua parti", se auzira deodata vocile ascultatorilor. Încantat si surprins, individul surase în sine. "Partea lemn..." zise el... "...oasa", îl completa auditoriul... "si partea fier..." "...oasa", se ridicara vocile noastre. "Domnilor, exclama individul (si îsi propti o clipa barbia în piept de satisfactie), e o adevarata placere sa ai de-a face cu intelectuali."

Aprofundare. You can call me "master".

marți, 20 octombrie 2009

Hai pa!

Studentii se distreaza oriunde si oricum. Am mers cu deontologu' la "incalzirea" aia de la balul bobocilor care s-a tinut la cantina. Oameni de la tara, atmosfera de la tara, locatie ca de la tara, aici bubuiau housele si-acolo isi luau unii sarmalute si mamaliguta de la tejghea.

Ah, si de ce sa vii la interval, sa vorbesti anost si apoi sa faci apel la bunul simt al oamenilor, plangandu-te ca nu esti ascultata?

Esti mare, draga, grow up si suporta consecintele lalaielilor tale. Cand gâgâi trei vorbe anoste si nu stii sa atragi atentia (tu fiind specialista in comunicare), oamenii incep sa-si spuna bancuri. Daca nu suporti asta, iti recomand un psiholog, doamna.

Cand X vorbeste in fata amfiteatrului si nu l-ar asculta decat ma-sa, e vina lui. Detest apelul acestuia la bunul simt al oamenilor. Asta inseamna ca toti ceilalti se adapteaza, iar el nu. Naspa. Gud bai.

duminică, 18 octombrie 2009

Chivu?

De cum aud stiri despre vedetele alea smiorcaite de la nationala de fotbal a Romaniei, ma enervez si ma uit la de-astea. O sa spuneti ca am un fix. Pai am, ca-s fixist, dar macar nu ma fixez pe-un joc de baietei practicat de Chivu.

Pe Jonah Lomu il mai tineti minte? E un baiat simpatic si care a transpirat mult la viata lui ca sa ajunga ceea ce a ajuns. Si a revenit pe teren, la nivel de top, dupa o perioada in care a facut dializa si un transplant de rinichi.



Dar pe "cave man" il cunoasteti? Un alt sportiv. Cu S mare. Il cheama Chabal.



Bryan Habana. Multipotent. 100 m in 10,4 secunde. Se joaca si cu mingea, face placaje si i-ar sufla in ceafa chiar si lui Asafa Powell.



Chivule, esti pe receptie? Caci daca te consideri artist, du-te si picteaza!

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Ah, oh, das ist gut!...

In Berlin a aparut primul "bordel verde" care ofera reduceri celor ce demonstreaza ca au ajuns acolo folosind bicicleta sau transportul in comun. Aceasta este doar una din incercarile orgasmicei industrii de a se adapta la recesiune. Inca de anul trecut, mai multe bordeluri din Germania au inceput sa ofere reduceri pentru someri si pensionari, ceea ce mi se pare atat adaptativ, cat si filantropic, sa le dea d-zeu sanatate, maică.

Sursa: Cotidianul.

Asta in timp ce la noi barbatii se duc la curve care cum vor, dar stau giniti prin sali de bloc unde te trage curentul, facand coada la tot felul de boli caci, nu-i asa, suntem un popor de pudibonzi care asculta cu smerenie, la orice festivitate, gâgâielile unor basinosi de ranguri bisericesti.

Pardon, colosal-de-mult-preasfintiilor-voastre.

vineri, 16 octombrie 2009

Unsafe sex is a mass murder

Cand un om are idei, atunci are idei. Sa fie bine sa nu fie rau, cum zic.

Genial.

luni, 12 octombrie 2009

Amintiri

De cate ori vine toamna, m-apuca nostalgiile. In aceste zile mi-am adus aminte de glorioasa perioada in care cochetam masiv cu rockul si cu o multime de formatii pe care astazi nu le mai ascult decat atunci cand imi vine sa-mi bag gheara-n gat.

Exemple.



sau



La putere au ramas clasicii Rammstein si, mai ales, Metallica. Cu toate acestea, n-am socotit niciodata c-ar fi necesar sa ma costumez in "roacăr", desi in rockoteci eram ca acasa. Dadeam din cap si fara plete iar pogo-ul mergea ca uns chiar daca purtam blugi albastri si bluza bej.

Doua tricouri "de uniforma" am avut la viata mea: unul cu Rammstein, luat de la tovarasu Cristescu, si unul cu Nightwish. Cred ca tot de la el il luasem si p-asta, nu mai tin minte... Iar bocanci pe timp de vara n-am purtat nici in visele mele cele mai fierbinti.

Iar pe manelisti ii detest si astazi, cu mici exceptii legate de traditia tovarasiei inca de pe vremea in care ne curgeau mucii unul la gardul altuia si mergeam impreuna "la gagici".