luni, 27 octombrie 2008

Refugiati in Bucovina (in doua acte)

Actul I (partea teoretica)

In Radauti fiinteaza cu spor un centru teritorial al Oficiului National Pentru Refugiati, care detine centre asemanatoare si in Bucuresti, Timisoara, Galati si Constanta (dupa unele surse, n-ar exista un centru in Constanta, ci in Somcuta Mare; mie, personal, mi-e greu sa merg la fata locului sa verific).

Am gasit niste lucruri relativ interesante pe aici, de unde citez urmatoarele:

In general, cei care solicita azil politic spun ca si-au parasit tara de origine pentru ca erau persecutati sau torturati, ca viata, libertatea sau integritatea le erau amenintate pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica. Daca nu se incadreaza in aceste categorii, statul roman ofera si protectie umanitara conditionata.

Printre solicitantii de azil politic se numara persoane intrate fara forme legale in Romania, care au fost prinse la trecerea frauduloasa a frontierei sau orice strain care a inaintat autoritatilor romane o cerere de azil politic. Pana la solutionarea acestei cereri, procedura care dureaza aproximativ o luna de zile, statul roman ofera azilantilor ajutor financiar si un loc de cazare intr-unul din centrele Oficiului National Pentru Refugiati mai sus amintit.

Alte aspecte interesante gasiti pe site-ul spre care am pus link.

Actul II (partea practica si concreta)

Ideea e urmatoarea: azilantii sunt niste persoane extrem de simpatice! Acum vreo doi ani, in Radauti traiau cativa negri, destul de talentati intr-ale fotbalului si care-au colorat, atat la modul figurat, cat si la modul propriu, societatea radauteana, precum si Cupa Nicodemus.

Despre unul dintre negri, un prieten in plina criza epileptica a afirmat, in delirul sau, c-ar fi jucat ca mijlocas in nationala de fotbal a Nigeriei (sau Algeriei?) acu' nu stiu cat timp.

Aveau prieteni, aveau fani (si fane!!!, prietenii stiu de ce), zambeau stralucitor si aveau o atitudine de Ilie Moromete: trageau radautenii la ei ca furnicile la miere.

Dupa un timp, au disparut din peisaj, iar teama mea c-as putea fi atacat, la un moment dat, printr-un gang din centrul orasului de vreo banda de negri care sa-mi ureze "welcome in ma neighbourhood" s-a disipat brusc si total.

Acum au aparut o multime de indieni (un prieten a numarat vreo 12 sau 13) si inca vreo doi negri. Stateau ciorchine la statuie. Acum o luna nu erau decat vreo patru prin mandra urbe bucovineana.

Si indienii astia sunt si ei foarte simpatici!!! Sunt teribil de amortiti, vorbesc extrem de incet, se plimba ca niste momai, in reluare, de parc-ar fi la muzeu, mereu in grup compact, nu se labarteaza pe tot trotuarul, ba, uneori, tind sa faca uz de celebrul "sir indian", chit ca inventia n-a fost brevetata de acest soi de indieni, ci de "hotii" de titulatura de peste ocean.

Ma intreb daca nu si-au dat inca seama de faptul ca la noi, in tarisoara noastra scumpa, avem nitel mai mult spatiu decat obisnuiau ei sa aiba in tarisoara lor nescumpa. Ar putea, foarte usor, sa se mai "dezghesuie" nitel. Nici nu s-ar simti in oras.

Sau umbla asa compact pentru ca le-o fi spus cineva ca seamana teribil cu niste bastinasi de pe la noi, foarte abili intr-ale trucurilor de genul uite-portofelul-nu-e-portofelul, si ca s-ar putea sa fie confundati?

E inca un mister.

Noroc de ei ca mai ofera ochiului si un alt fel de spectacol in orasul ala care rage de plictisitor ce e. Sorry, stimate d-le Corvin, dar nu faci fata. Incordeaza-te mai tare! Calin Nica nu are potential umoristic. Cu permisiunea dumitale, doresc sa-ti vand un pont: Aurel Olarean are potential umoristic! Nu-i asa ca te-ncearca o revelatie?...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna ziua,
as dori mai multe informatii despre acest centru de cazare de la Radauti. Sunteti din Radauti chiar ?
Ma puteti contacta la adresa mail : lasav016@uottawa.ca
Multumesc