joi, 31 iulie 2008

Curiozităţi de seară

Sunt foarte curios cine e nesimţitul care are parola blogului meu şi care şi-a permis să posteze un filmuleţ, fără ştirea mea, în stânga sus, sub vechiul imn al blogului. Pentru că, întâmplător, îmi place Tudor Gheorghe, filmuleţul va rămâne, dar individul să afle că, oricine-ar fi el, e lipsit de bun simţ şi că ţine de cei şapte ani de-acasă să-mi ceară acordul dacă vrea să posteze ceva pe blogul meu. Pentru că-i AL MEU, e moşia mea.

Sau poate ar trebui să-i mulţumesc dobitocului că n-a postat o manea? OK, mulţumesc, dobitocule, că n-ai postat o manea.

Pentru fanii Iron Maiden

Există pe planetă, mai precis în Focşani, o fată de-i zice Irina, al cărei număr de telefon e 0746.620.624 şi care vinde două bilete (peluză, sector B, rândul 4) la concertul de pe 4 august susţinut de drăgălaşii de la Iron Maiden. Le dă pe-amândouă cu 100 de lei.

Îmi cer scuze că mă folosesc uneori de blog pentru a posta astfel de anunţuri. Vă promit că n-o să alunec pe panta vânzării de ouă, brânză, lapte, faină de porumb, bibelouri cu pescari chinezi, carpete cu răpirea din serai, chiloţi de vedete sau borcane cu zacuscă.

Munţii Rodnei

Am fost şi pe-acolo.

Aş avea multe de povestit, însă nu cred c-ar interesa pe cineva ce-am făcut eu pas cu pas în mica excursie întreprinsă pe nişte munţi cu adevărat frumoşi şi destul de neantropizaţi. De aceea, voi încerca să nu vorbesc mult şi aiurea, pentru a nu plictisi.

La urcare, Cristanul a cioplit nişte beţe ajutătoare, pe care, ulterior, le-am abandonat şi pe care le-am găsit, a doua zi, pe vârful muntelui. Duhurile muntelui ne-au urmărit.

Pe vârful Pietrosul Rodnei veţi putea admira, în spatele refugiului, un frumos tampon agăţat de zid (foto 2). Este cel mai înalt tampon din Orientali. Deoarece trăim într-o lume bizară, propun scoaterea lui la licitaţie.

Am puteri magice. L-am întrebat pe prietenul Cristan dacă vrea să-i cânt "Cântecul ploii", o adaptare personală după nişte lălăieli amerindiene, fiind noi aşezaţi mai mult sau mai puţin comod lângă foc şi într-un sfârşit de zi în care n-a plouat. Şi n-am început bine să cânt, că picăturile de ploaie au început să cadă din ce în ce mai repede şi de-abia am avut timp să ne adăpostim în cort, destul de uzi şi ofticaţi pe gura mea pocită.

În Maramureş, tradiţia se păstrează iar costumele naţionale, specifice zonei, în ziua de duminică nu sunt demodate. Iar femeile sunt frumoase. Frumoase şi ţâţoase. Iar accentul maramureşenilor e adorabil, la fel de adorabil precum regiunea în care locuiesc.

Meteorologii sunt foarte de treabă.

Ca oriunde altundeva, pantofarii n-au gură să salute, ei se cred pe strasse. Apropo, salutul e un criteriu valid prin care poti diferenţia pantofarul de iubitorul de munte. Ferească D-zeu să-i confunzi, consider că e un sacrilegiu la adresa celui de-al doilea.

Pe vârf e sublim şi încercaţi să nu rataţi Cascada Cailor. Merită văzută.

Foto 1 e făcută la refugiul de pe vârf, iar în foto 3 veţi vedea Iezerul. După cum puteţi observa, e un lăcuşor fără vile pe margine, fără bârâitori de-alea care pişă apa-n sus şi fără cocalari. Locul manelelor e luat de ţipătul păsărilor răpitoare, de chiţăitul marmotelor sau de liniştea atât de profundă, încât ai impresia c-o auzi...





Fotografiile sunt făcute cu telefonul, iar talentul meu fotografic lasă oricum de dorit.

Despre Festivalul Medieval de la Sighişoara, cu altă ocazie, deocamdată n-am nicio fotografie să vă prezint...

Ca să vă delectaţi

Recomandare

Un scurt post de noapte bună: dacă aveţi drum prin Iaşi sau locuiti în oraşul plopilor fără soţ, nu-i însuraţi, ci mergeţi în Sage, lângă Biblioteca Centrală. M-au dus acolo M. şi miclowan, care a profitat de atmosfera intimă pentru a-şi manifesta tandreţea, gluma e pentru connaisseuri.

Am băut un frappe genial, iar cel care serveşte (cic-ar fi şi patron) ştie să te facă să te simţi ca acasă. Nu-i ocoliţi cafeneaua!... Eu zic că merită.

marți, 29 iulie 2008

Unde-ai fost tu, mielule?

Pe coclauri, domnule.

Mă aflu pentru câteva zile în Bucureştii noştri caniculari întru eternitate şi profit de situaţia favorabilă ce-mi conferă acces la net pentru a posta câteva rânduri.

Dacă există cineva pe planeta asta care se întreabă de ce am dispărut din minunata noastră blogosferă sau pe unde am umblat, să afle, aşadar, că n-am stat degeaba. Şi pentru că drumeţului îi şade bine cu drumul, m-am hotărât să fac în aşa fel încât să-mi şadă bine.

Am trecut prin boemul târg al Ieşilor, prin minunata Bucovină, recent scăldată în ape tulburi cu izul defrişării, Maramureşul mi-a făcut cu ochiul, la braţ cu Pietrosul Rodnei, Sighişoara e şi nu e cum a fost, iar Sibiul m-a lăsat cu gura căscată.

Foarte pe scurt. Pe lung, voi reveni, sunt multe de spus, iar eu mi-s obosit.

Dar şi uimit. Umblând prin ţară în căutarea frumuseţilor patriei, am aflat un kg de ştiri înfricoşătoare, printre care s-au numărat cele în care patria Ieţcului a fost scăldată de ape, râul Suceava în care am învăţat să înot a avut, la un moment dat, debitul Dunării într-o zi obişnuită, iar căsuţa mea de la ţară, niciodată atinsă de ape, de această dată a făcut pluta şi s-a adăpat cu nesaţ din apa tulbure a Sucevei, unită cu 'jdemii de pâraie, motiv pentru nea Băse să-şi scoată fesul la înaintare şi să se afunde în noroi, laolaltă cu foştii mei bravi consăteni. Case evacuate, oameni pe drumuri, plânsete sfâşietoare, doar satanele codrului îşi râd în barbă, indivizii care-şi construiesc vile cu mâinile mânjite de sângele verde.

Potopul trecu peste moşioara mea, fostă frumoasă iar acum mâloasă, şi apele se retraseră de-acolo unde nu mai fuseseră niciodată. Nea B. poate să-şi coboare electrocasnicele de pe dulap, să lase praful să se reaşeze şi să pună mâna pe lopată, că-i jale.

Sper să ne recitim mâine. Somn uşor.

marți, 8 iulie 2008

Plec

O sa plec din nou. Programul e încărcat, blogul îşi va lua o pauză iar stăpânul va cutreiera diferite meleaguri. Ne recitim noi la un moment dat. Vacanţă plăcută tuturor!

luni, 7 iulie 2008

Pentru vamaioţi

Mulţumăsc Nălu, adică tuturor celor care rezonează cu mine în demersul meu de a regula dobitocii buni de gură care nu-şi asumă responsabilitatea faptelor lor, şi să vă povestesc, dară, cum fu prin Vamă, foarte pe scurt şi-ntre două numere, căci dobitocii de care vă vorbeam se dovedesc a fi în continuare extrem de rezistenţi. Începe să mă doară pe mine obiectul muncii, căci ei n-au şi nu vor avea niciodată nici pe dracu'.

1. Vizavi de Gulag e un WC public în care o tanti, când nu e vizitată de nişte masculi feroce de 50 +, doarme. S-o treziţi uşor, e de treabă. După ce vă faceţi marile nevoi care costă un leu, să-i spuneţi "săru'mâna" şi-o să vă răspundă "la revedere", stabilindu-se astfel, între voi şi ea, o relaţie solidă, bazată pe câcat.

2. Aproape de locul în care ne-am instalat noi corturile, exista şi există un bar şi o terasă simpatică foc, mai ales datorită oamenilor care se ocupă de ea. La un moment dat, savuram eu o cafea împreună cu bunul meu amic, dar iată că unul din băieţii care se ocupă de mândra terasă ne roagă să-l scuzăm, trage, pe rând, toate obloanele barului, ne mai roaga o dată să-l scuzăm şi ne spune că vin băieţii de la OPC, alea alea, şi trebuie să-nchidă, o să deschidem mai pe seară, "după ce pleacă ăştia". După care munca era în toi, toate vasele erau spălate, butoaiele curăţate, apa curgea în jeturi, mizeria era aruncată cu multă sârguinţă.

3. În aceeaşi fermecătoare locaţie lucra o fermecătoare domniţă a cărei ultimă zi de lucru a fost ultima noastră zi de habitat în Vamă, şi acest fapt (mă refer la ea) a fost cauzat de bătaia pe care i-a aplicat-o colegului de muncă ce a intrat la patru noaptea peste ea în bar, beat criţă, încercând să pună muzica la maxim.

4. De la aceeaşi mândră şi simpatică terasă am fost martorul turnării unui videoclip. Un ciumpalac dădea din mâini în faţă la Hand, mereu în acelaşi stil (sunt prea dobitoci ca să divesifice vreodată ceva), filmat de un alt ciumpalac implicat în prestigiosul proiect, numai că, iată, o babă în ţâţele goale se îndreaptă vertiginos spre cadru, iată că intră în cadru şi trece impasibil, iată că mândrul cameraman îl opreşte pe mândrul artist din cântările lui de două versuri, iată că baba trece şi rotiţa reporneşte cu o rimă şi trei gesturi, trăiască arta!

5. Bineînţeles, stăteam la aceeaşi terasă unde berea are alt gust, parcă mai sublim, unde cafeaua e bestială şi unde barmanii sunt simpatici, şi deodată văd un personaj aparte, trecând pe drum. Era un om gras cu spume, c-un prosop pe cap şi-n curul gol, pe-o biciletă. Ar fi avut cu adevărat farmec dacă l-aţi fi văzut cu ochii voştri.

6. Şi, da! s-a deschis "Hand", punctul de plecare e târgul Ieşilor (să nu rataţi închisorile din Hand-ul din Iaşi, sunt bestiale!), cele două barmaniţe sunt frumoase foc, pun cea mai bună muzică din Vamă (sper sa-şi dea cu firma-n cap cât mai târziu), construcţia e interesantă, nepărându-mi-se deloc kitchioasă iar la WC veţi găsi, cu siguranţă, anunţul următor (mânuţa fiind emblema locaţiei):

7. Vremea a fost bună, apa calduţă, fetele frumoase, somnul sănătos şi mâncarea delicioasă.

Să vă fut!

Am o mare boală care mă macină uneori pe dinăuntru mai ceva ca ulcerul. Mai exact, am boală pe dobitocii care se cred mari eroi, dar de fapt nu sunt eroi decât din gură, sunt eroi din declaraţii, sunt nişte fraieri care nu vor fi niciodată în stare să facă ceva concret, sunt nişte înapoiaţi plini de teorii, nişte isterici împuţiţi care cred că rup gura târgului dacă se agită ca peştele pe uscat (şi cam atât), în timp ce alţii vor duce întotdeauna greul.

Am un mesaj pentru voi, dobitocilor: să vă fut! Şi sper din tot sufletul să vă daţi seama că la voi mă refer. Deşi sunteţi mult prea plini de voi ca să vă treacă măcar o clipă prin cap că cineva crede că sunteţi nişte mari dobitoci.