marți, 10 iunie 2008

Trei lei treizeci

E groasă treaba, prieteni. Nu am lucruri interesante să vă comunic, cu toate acestea m-am trezit, din reflex, că vă scriu postul de faţă.

Ce să vă spun eu, ce să vă spun... Uite, fac o propunere. În Complexul Grozăveşti sunt două localuri. Nu mă refer la Filos (unde chelnerul ne ia de pămpălăi şi umflă nota), mă refer la celălalt al cărui nume îmi scapă. Şi care a montat şi televizoare afară cu ocazia CE.

E, propunerea mea către nenea patronu' e următoarea: n-o mai puneţi pe chelneriţa aia cu decolteu şi ţâţe să servească pe-afară când e meci de fotbal, că pierd mereu fazele golurilor. Ce dracu', mă, sunt om serios!

România - Franţa a fost un meci penibil. Şi aş fi câştigat şi acum la pariuri dacă România dormea în papuci, aşa cum am preconizat (că ieri şi alaltăieri le-am nimerit, numai Cehia mi-a dat emoţii, nici aia n-are faţă de semifinalistă). Că la al doilea meci de pe bilet (super tare meciul!) pariasem că Olanda face egal sau câştigă, moment în care toţi prietenii au început cu ironiile, că ce mă, că ai dilit, că nu te pricepi, că n-ai văzut ce a făcut în calificare, că tralala.

E, se pare că da, m-am dilit, crezusem că e posibil şi-un egal. Dar uite că italienii, spre enorma mea satisfacţie, şi-au luat-o de sug crampoanele. Până când? Corect: până se răzbună pe noi.

Să nu înţelegeţi greşit. Am pariat că bate Franţa ca să nu mă dau cu capul de pereţi decât pe jumătate în caz că pierd ai noştri. Să am şi eu o satisfacţie. Nu credeam că Franţa e o echipă atât de penibilă. Îmi cer scuze că n-am crezut în tricolori, dar de ţinut, am ţinut cu ei, wtf???

5 comentarii:

alecs spunea...

serios, nimeni n-a crezut in tricolori. si nici in meciurile celelalte n-o sa credem. pentru ca suntem romani, si pentru ca romanii au obiceiul s-o dea in bara. la propriu, figurat sau orice alte sensuri. si dac-am trece de grupe, nu s-ar intampla altceva decat sa ne creasca niste sperante ce mai devreme sau mai tarziu vor pieri, si asta o stim prea bine. o stim din politica, o stim din societate, de la stiri, de peste tot. asa ca romanasul va sta in coltul lui, circumspect intotdeauna, dar va striga "hai romania" pentru ca suntem niste prosti romantici in sinea noastra.

puisorul cufurit spunea...

Aici nu sunt de acord. Tinem cu nationala Romaniei pentru ca e nationala noastra, la fel cum tin austriecii cu a lor, polonezii cu a lor etc, iar sansele lor nu sunt mai mari. Si dac-o dam in bara, e pentru ca echipa in sine nu se poate compara cu oricare din celelalte echipe din grupa. Daca insumam valoarea jucatorilor, o sa ne dea de trei, de patru sau de cinci ori mai putin decat le-ar da olandezilor, italienilor sau francezilor. N-avem cum sa facem o mare figura la Euro din grupa aia. Si nici mai departe, am juca cu Spania sau Suedia. Cel mai probabil cu Spania. Wtf?

bani pe net spunea...

Un lucru va spun, fie ca se vor califica, fie ca nu, tot echipa noastra nationala raman, si putem fi mandri de ei ca au ajuns pana aici, dar eu totusi sper sa ii batem mar pe italieni vineri, pentru ca la cate "aere de vedete" au merita si sper sa fie asa. Daca vineri castigam, cred ca sunt sanse sa mergem mai departe, mai ales tinand cont cum a jucat Franta, pentru Olanda va fi floare la ureche sa ii bata. parerea mea...

alecs spunea...

parerea mea e ca fotbalul romanesc traieste in suporteri doar prin gloria vremurilor trecute. nu ca am avea cine stie ce palmares. adica, notabila ar fi echipa stelei din '86 si nationala romaniei din '94.

fireste ca tinem cu nationala pentru ca e a noastra, asta e de la sine inteles. dar nu asa se pune problema. intrebarea e daca noi credem cu adevarat in sansa noastra sau nu. iar asta nu tine neaparat de valorile echipelor cu care jucam, ci oarecum de sufletul de suporter. de credinta aia oarba ca ai nostri sunt cei mai buni, si ca suntem alaturi de ei trup si suflet. la noi asta cam lipseste. cel putin asa vad eu lucrurile.

puisorul cufurit spunea...

Bani pe net: Dimpotriva, Italia o sa ne bata iar Franta o sa faca egal sau o sa bata Olanda. Asa zic eu si-mi place sa ma pis contra vantului. :)) Om vedea.

Alecs: E destul de absurd sa credem ca putem face mare branza, mai ales din grupa aia. Oricat de optimisti am fi, sa credem in sansa noastra asa, cu ochelari de cal, e nitel ciudat... Dar ii admir pe cei care tin cu sufletul "fara numar".