vineri, 16 mai 2008

Satisfacţii

Doar să fii surd şi cu miopie severă şi să nu simţi că te loveşti excesiv şi în mod sâcâitor de noile obsesii ale românilor, create de presa sau de depresa noastră naţională românească postdecembristă. Să trăiţi, domnu' Hurezeanu.

Acu' sunt două chestii pe ordinea de zi.

E curentul emo. O porcărie, o tâmpenie crasă şi grasă, un curent al psihopaţilor tunşi cu flexul, al autoflagelaţilor, retarzilor, creierelor lichefiate, neuronilor demielinizaţi, al sinapselor pline cu rahat, "al martirilor societăţii moderne", după cum zicea cineva care-a trait degeaba până acum.

Martiri pe mama lor. Curentul emo e (aţi ghicit!) un curent. Un trend. O modă. Şi ATÂT! Pe vremea lu' mama şi-a lu' tata nu era. Iar ei, în adolescenţa lor, trăiau prost. PROST! Mult mai prost decât poate să trăiască orice emo în prezent. Şi io-te că depresivi dintr-ăştia nu existau, oamenii aveau alte preocupări, alte planuri de viitor, încercau să realizeze şi ei ceva etc etc etc.

Curentul emo nu exista nici când eram eu mai mititel. M-a întrebat ieri un prieten cine dracu-s ăştia. Şi-l înţeleg. N-am împlinit nici 23 de ani şi deja mă aud spunând lucruri pe care le blamam la cei mai mari până nu demult, de genul "pe vremea mea nu era aşa". Pentru că nu era.

Dar spiritul de turmă este întotdeauna la datorie. Şi presa la fel. Presa l-a făcut mare pe Becali, presa îi face mari şi pe retarzii de emo, le dă importanţă. Există astfel posibilitatea CA CUrentul să ia avânt şi lichefiaţii ăia să simtă şi ei, în sfârşit, că au un rost în viaţă: să se taie cu lama. Go ahead, băieţi, nu vă faceţi griji, v-aş ruga totuşi să fiţi mai eficienţi.

Şi înc-o chestie abisală pe care se bate apa-n piuă: rromii din Italia. Toţi le plâng de milă, vaaaai, săracii, cum nu sunt ei bine primiţi, uite ce păţesc, români, să fim solidari!

Să fim pe dracu. Tuciuriilor nu le place munca, s-au împrăştiat prin toată Europa şi ne-au făcut o reclamă teribil de proastă, acum e timpul să suporte consecinţele. Din partea mea, să se omoare ei între ei, italieni şi ţigani, până n-o mai exista unul.

1. ţiganii îşi merită soarta, pot să spun chiar că mă bucur de ceea ce se întâmplă;

2. italienii ne dădeau până nu demult lecţii de integrare a minorităţilor, se agitau că minorităţile din România nu sunt integrate. Acum, minorităţile de mila cărora plângeau macaronarii sunt cetăţeni europeni. Deci şi de-ai lor. Să-i integreze. Dacă nu, să suporte consecinţele. Italieni: gură mare, fapte puţine şi multă mizerie.

Altă chestie care provoca reacţii de milă: ciumpalacii ăia care se deghizau în poliţişti prin Austria până au fost împuşcaţi mortal. Ei, şi? Munca nu le-a plăcut? S-au dus s-o facă pe teribiliştii şi dacă le-ar fi ieşit, s-ar fi întors în mahalaua lor şi s-ar fi lăudat în dreapta şi-n stânga, ironizându-i pe cei care au pus osul la treabă şi-au făcut un ban cinstit. WTF???

Repet, mă simt din ce în ce mai împlinit.

Un comentariu:

alecs spunea...

foarte foarte de acord cu tine. intotdeauna am fost de parere ca italienii si tiganii ar trebui sa isi rezolve problemele intre ei. cat despre romi si romania, sunt doua chestii diferite.
aici intervine problema mea acuta cu proteveul, care face din orice sarbatoare una a rromilor. cetatenii romaniei se numesc romani, ultima data cand am verificat. rromii sunt o etnie, nu o natiune. as vrea - si nu mi-e deloc rusine sa recunosc - ca rromii sa aiba o natiune proprie unde sa stea cu totii si sa-si vanda seminte intre ei. si sa prinda proteveul.

cat despre curentul emo si celebrele cuvinte "pe vremea mea" - am inceput acum cativa ani sa le folosesc la misto. intre timp le-am rostit din ce in ce mai serios, iar acum cred cu ardoare in chestia asta. preobabil ca diferente majore intre generatii nu exista, doar intre diverse categorii de varsta.