sâmbătă, 31 mai 2008

Absent!

Mâine se încheie toată această harababură care ne-a invadat existenţa pe alocuri liniştită, harababură însoţită de-o armată de penibili, de un triliard de tone de penibilitate, de mizerie, de lături, zoaie şi rahat.

Unii se vor duce mâine la vot. Însă motivul pentru care ar face una ca asta e peste puterile mele de înţelegere. Pentru ce s-ar duce o persoană la vot?

Ca să fie în gaşcă şi să facă panaramă? Ca să ce? Să se întâlnească la urne cu Maricica şi să-i facă din ochi? Sau...

Staţi că m-a luat cu tremur în taste. Sau pentru faptul că are încredere că cel pe care-l va vota va fi un om demn de a purta pe umeri povara funcţiei de primar? Că va schimba cu adevărat ceva? Că va face din oraşul lui un loc prietenos, primitor, în care viaţa decurge fără dificultăţi? Că va fi incoruptibil şi îi va administra banii cu multă inteligenţă, pricepere şi onestitate?

Dragii mei prieteni lipsiţi de ocupaţie şi care-mi citiţi aberaţiile, nu se va schimba NIMIC! Dar NIMIC! NIMENI nu va schimba NIMIC! E chiar atât de greu să realizaţi lucrul ăsta? De câte sute de ani aveţi nevoie, unii dintre voi, ca să vă daţi seama de cum merg lucrurile în ţărişoara noastră?

Cei care cred că se va schimba totuşi ceva sunt, în opinia mea, nişte dobitoci. Nişte proşti. Creduli. Naivi. Aiuriţi. Nişte oameni care au trăit degeaba până acum.

Cei care se duc la vot motivând că pentru a putea noi să votăm, au murit oameni la revoluţie, sunt iarăşi nişte dobitoci, nişte proşti, rigizi şi săraci cu duhul. La revoluţie au murit oameni ca să fie mai bine, să fie democraţie în ţara asta a lui Papură Vodă, nu ca să schimbăm un regim comunist cu un altul, dar cu tentă democratică. Dacă ar şti ce a urmat după jertfa lor, s-ar răsuci în mormânt.

Ca să nu am impresia că vărul meu Sorin, militar în termen, a avut creierii împrăştiaţi de pomană pe-o rază de zece metri de aşa-zişii terorişti, îmi rezerv dreptul meu democratic de a nu vota.

Cei care se duc la vot pentru a alege din mai multe rele, pe cel mai puţin rău, sunt şi ei nişte mari dobitoci. Aşa am ajuns, fraţilor? Să mergem, neforţaţi de nimeni, în turmă şi să punem ştampile pe unul despre care ştim că nu ne merită votul? Ce-i mizeria asta??? Dar pentru ce? De ce n-am sta acasă???

Pentru că, din acest punct de vedere, cel mai mare şut în fundul clasei politice este ABSENTEISMUL.

Repet, cei care merg mâine la vot sunt nişte fraieri de mare clasă. Eu o să stau frumuşel acasă şi cel puţin n-o să pot spune, în următorii ani, că sunt prădat (cu sau fără perdea) tocmai de cel pe care l-am votat. Asta o să spuneţi voi, votanţii, cetăţenii model... de naivi.

vineri, 30 mai 2008

Enjoy it!

Jethro Tull - Aqualung

Dacă n-o ştiaţi, vă fac eu cunoştinţă cu ea. Audiţie plăcută.


Din colecţia "Cântă cucul, bată-l vina"

Vă anunţ din start că plozii cu vârsta mai mică de 18 ani n-au voie să pătrundă în tainele acestui post. Afară cu voi, obraznicilor! V-aţi făcut ghiozdanul pentru mâine dimineaţă?

După cum v-aţi obişnuit deja, blogul cufuritului este un blog fără false pudori, fără obrajiori de fată mare, roşii ca focul să-i bată norocul, e un blog în care îmi place să cred că strig realitatea, aşa cum o percep eu, pe numele mic.

Dacă tot trăim într-o epocă a pornografiei etalate cu emfază, să ne întoarcem puţin spre trecutul glorios al fenomenului mai sus amintit. Prin urmare, am deosebita plăcere de a vă prezenta nişte fotografii trimise de un prieten de-al meu (nu-ntrebaţi de unde le-a luat) cu nişte femei de moravuri uşoare de pe vremea lui Pazvante Chioru'. Cu piţipoance de pe la 1920. Cu nişte curve antice şi de demult.

Mi se par super tari. Am râs ca un dobitoc.




Asta de mai jos e chiar reuşită.

Şi... Cireaşa de pe tort! =)))))))



Nici nu vreau să-mi imaginez ce zbâţ îi apuca pe bărbaţii de pe la 1920 când vedeau oricare dintre fotografiile prezentate de mandea.

Divagând puţin, am vaga impresie că relaţia cu o persoană de sexul opus se trăia altfel pe vremuri, sentimentele erau mult mai intense, totul decurgea după alte coordonate, nu neapărat de "calitate inferioară". Poate chiar dimpotrivă. Părerea mea.

Dacă tot am luat-o pe această pantă, veţi afla în curând cu ce probleme se confrunta societatea românească la începutul secolului trecut.

joi, 29 mai 2008

Lămuriri suplimentare

Pentru că am pomenit în postul trecut despre profesorii mei de română şi ca să nu existe nelămuriri, unul dintre cei la care am făcut referire:

- este o ea şi se cheamă Torouţ Adriana (zisă şi Pricope);

- băune de toantă;

- putem spune, fără teama de-a greşi, că dacă i-am lua creierul şi l-am pune într-un cap de cal, ar paşte din asfalt;

- am dubii c-a văzut în viaţa ei un bărbat de mai mult de trei ori, deşi gurile rele spun c-a fost/c-ar fi măritată;

- e de un retard greu de imaginat şi n-ar obţine, fără şpagă, nici măcar un 70 la IQ;

- e cât o vacă de mare şi de proastă;

- aş fi scris postul într-un mod mai subtil, însă ar fi trebuit să fiu tont să o dau în nuanţe, referindu-mă la un animal ierbivor; e ca şi cum unei vaci i-aş recita din Schiller;

- oare cât costă plasarea unui dezastru cultural într-un Colegiu Naţional?

- dacă auziţi, uneori, un răget prin oraş, vă asigur că nu rage amărâtul ăla de leu de la zoo (după cum aţi fi tentaţi să credeţi). Rage Torouţ. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt;

- nenoroceşte în continuare copii pe-acolo prin mândrul nostru liceu, pentru că trăim într-o ţară în care şpaga e la putere şi rezolvă tot, îndiferent dacă ofertanta abia ştie să citească;

- dă-mă-n judecată;

- mă scuzaţi, e cu adresă directă, nu băgaţi în seamă postul ăsta.

Comentarii literare

Ţin să vă mulţumesc din tot sufletul meu pentru vorbele de bine pe care le-aţi rostit din străfundurile inimilor voastre vizavi de micuţa operă de artă ce şi-a făcut ieri timida apariţie pe blogul cufuritului, fiinţând ca o gingaşă floare într-o mare a mizeriei umane.

După cum fiecare operă de artă poate fi interpretată în nenumărate feluri, privită din nenumărate unghiuri, simţită prin nenumărate simţuri, gândită cu nenumărate minţi sau rostită cu nenumărate guri, şi această floare solitară se supune cu măiestrie aceloraşi legităţi ale subiectivismului uman.

Iată ce ne scrie frătăuşeanca.

"Versurile de acum poetului Andrei Stanca ne duc în trecut. Parerea mea de cititor neavizat este că stihurile sunt o mixtura între folclor romanesc şi simbolism, deşi s-ar vrea a fi o poezie dadaistă prin amalgamul de cuvinte , modernistă daca ar fi Tudor Arghezi cu noua sa estetica a urâtului “Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi” sau chiar neomodernistă daca ar fi Nichita Stanescu şi i-ar pasa daca cititorul întelege mesajul poeziei.

Influentele folclorice reies din versuri precum ,,Frunză verde lustra popii” sau “Cântă cucu, bată-l vina”, iar simbolismul, curent ce are la baza sugestia şi nu exprimarea directă, în versuri precum ,, În genunchiu-i de aramă/Vine-o curvă la păscut” sau ,, Mă-ta-i piesă de muzeu.”.

Substratul filosofic al poeziei este reliefat în versul ,, Ce-am avut şi ce-am pierdut”, poetul punându-si această întrebare existenţială într-un context bizar ,, Între un deget şi-o scamă”. Autorul nu a uitat de tăramul său de origine, Bucovina, amintind de acesta în versul ,,C-am băut şi Bucovina”, fără sa uite de activitătile pe care le desfăşura aici. Andrei Stanca doreste să creioneze aspecte ale vieţii cotidiene ,, a prizat”, ,,am baut”, ,,am mancat”, ,,vine-o curva” folosind tehnici neconvenţionale, ceea ce denotă totodată originalitatea operei sale."

E, v-a plăcut? Trăiască sataniştii di pi şientru!

Lori Modoran roagă, însă, poetul să-i explice legătura dintre curvă, deget şi scamă. Pentru a răspunde la această întrebare, doresc să fac o precizare ce se vădeşte a fi indispensabilă prin nenumăratele sensuri pe care le-ar putea revela.

Şi pentru a face precizarea, o să vă creionez în direct la PCTV momentul în care mi-a venit strălucita idee de a scrie o poezie. Lucram, dară, la mândra mea lucrare de licenţă. La bustul gol şi cu geamul deschis, căci simt, uneori, că aş fi unul dintre mândrii locuitori ai cuptoarelor de la Auschwitz, Kulmhof, Sobibor sau Treblinka. Şi aud "Noha tu cafe, noha tu cafe... tralala... tralala... Dragi bucureşteni, stimaţi cetăţeni, votaţi experienţa, votaţi curu mă-sii, Icsulescu vă salută, un primar de calitate pentru oraşul dumneavoastră!".

Şi-atunci inspiraţia m-a lovit c-o directă de stânga. A fost terifiant. Şi-am creat. Peniţa mergea pe hârtia virtuală de parcă ar fi fost purtată de-o mână cerească. Şi se pare c-am fost extrem de subtil, dacă nimeni (cu mici excepţii) nu s-a prins de faptul că iau la perpulis campania electorală. Sunt mândru de mine. Şi mama va fi când va citi blogul.

Stimată Lori Modoran :P, de exemplu, scama vrea să sugereze faptul că burtoşii ăia au aspect de naftalină. Curvele sunt candidaţii noştri dragi la primăria cui vrei tu şi între un deget şi-o scamă se află ceva ce au ei şi în care eu mi-am băgat altceva ce am eu. Şi, fiindcă sunt curve de meserie, operaţiunea nu s-a desfăşurat cu dificultate, riscând să păţesc ca regimentul ăla din bancul vulgar şi de prost gust cu blonda. Adică să mă pierd cu totul în hăul şi haosul pasiunilor carnale. De unde şi versul atât de profund, "ce-am avut şi ce-am pierdut".

Acum, că aţi înţeles substratul filosofic şi social al poeziei, de-o s-o mai citiţi odată, veţi observa, nu fără mirare, că prinde şi-un oarecare sens.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi doresc să-mi cer scuze pentru precara versificaţie, dar profesorii mei de română de până acum au fost nişte tonţi ordinari, mândri posesori ai unor lobotomii de amploare şi, de ce nu, ai unor creiere plate precum gheaţa unui patinoar. Ah, de-ar citi vreunul ce scriu eu aici! Să mă pierd cu ei în noapte...

Să nu-mi daţi tare la ficat atunci când observaţi că mă exprim ca-n pom. Atât talent am, atât fac, că de învăţat, nu m-a învăţat nimeni.

Artistul vă sărută!

P.S.: La cum se prezintă materia pentru BAC la limba română, există mari şanse să fiu propus la anul pentru cel puţin un subiect. Viitorul sună bine.

miercuri, 28 mai 2008

Vă rugăm, aplauze!

E timpul să-mi fac pe blog debutul literar, de aceea, o, voi cei ce iubiţi cultura, ţineţi-vă bine!

Frunză verde lustra popii
Vine vara-n cer de pom,
C-a prizat un ban şi-i groghi
Şi-o mă suflu-ntr-un dicton.

În genunchiu-i de aramă
Vine-o curvă la păscut,
Între un deget şi-o scamă
Ce-am avut şi ce-am pierdut.

Cântă cucu, bată-l vina
De-aş mânca un fir de zmeu,
C-am băut şi Bucovina,
Mă-ta-i piesă de muzeu.

marți, 27 mai 2008

Chiar şi pe unul ca mine...

Da, chiar şi pe unul ca mine îl mai apucă dracii şi-i vine să devină emo, mai ales atunci când faci întindere în demersurile tale sportive şi tocmai atunci când te simţi mai în formă, mai ales atunci când întinderea trece, în schimb simţi că te omoară plămânul şi că forma s-a dus dracului, mai ales atunci când simţi că zdrăngăni la chitară ca un bou şi că singur nu mai reuşeşti să înveţi nimic, mai ales atunci când ţi-e PC-ul plin de trojane sau cum s-or fi numind şi când scapi în sfârşit de ele, când cauţi să downloadezi nişte programe normale, apare deodată pe ecran una în ţâţele goale, că de altfel pline, care te anunţă că ai luat ca vita un virus naşpa şi care se şi dovedeşte a fi naşpa până la urmă, mai ales atunci când eşti nevoit să formatezi hardul şi nu salvezi decât toată harababura care ţine de licenţa curului ce abia aşteaptă să fie adunată într-un folder unic, şi-n rest pierzi tot, pierzi fotografii bune, pierzi muzica adunată cu greu, muzică muuultă şi buuună, pierzi filmele, jocurile şi salvările de la Oblivion, c-am muncit acolo acu ceva timp, dumnescrisul mă-sii, ca să nu-njur altfel, v-am spus că-s o enciclopedie, om vulgar cu gura spurcătă, cum ar zice babele de pe la ţară, nu mă consolaţi că n-o să răspund la commenturile de la postul ăsta şi-o să simţiţi că vorbiţi cu pereţii, da, chiar şi pe unul ca mine îl mai apucă dracii şi-i vine să devină emo.

duminică, 25 mai 2008

Elucidaţi-mă, fârtaţi!

Fiind un om al preocupărilor bizare, nu doresc cu niciun chip să-mi ies dintr-ale mele. Aşa că vă invit să citiţi următoar'le.

Curăţam cartofi. Prin alte părţuri se mai zice barabule. Nu vă osteniţi să mă corectaţi, cea mai mare parte a greşelilor de pe blog sunt intenţionate. Că pe urmă fac şi eu ca Badea cu forumul.

Şi cum stăteam eu aşa turceşte, deodată se petrec, concomitent, următoar'le:

1. simt răcoare pe spinare, pe ceafă, braţe şi tot tacâmul, pentru că, de, locuind în furnalul bucureştean, stau la bustul gol;

2. aud un bâzâit de elicopter.

Elicopterul era o muscă ce zbura prin bucătărie, nu neapărat la doi sau trei centimetri de mine. O muscă de aia de la mama ei. Maaaare. Uriaşă. Aşa cum rar ai ocazia să vezi. Un muscalău. Un muscoi.

Sper că aţi surprins, dragii mei isteţi cititori, relaţia de cauzalitate dintre zborul muscoiului şi senzaţia de răcoare.

Eu ştiu că atunci când eram mic, înainte să mă mut pe tărâmuri de basm şi în aceeaşi perioadă a anului, mă lua dracu de la atâţia ţânţari care mă atacau feroce şi-mi sugeau tot sângele. Eram un lagăr de concentrare al bubelor. Eram vai de capul meu. Ca să nu zic "vai de curul meu", pentru că sunteţi nişte minţi bolnave şi puse numai pe interpretat.

Vara nici nu mai zic. Era teroare. Delta Dunării se mutase în Bucureşti.

Iar acum sunt invadat de muşte de zici că-s un hoit. Că ţin morţi în casă. Că nu mai folosesc buda never ever şi-mi fac treburile ca o găină prin casă şi pe unde apuc.

Aşa că am trei întrebări pe ordinea de zi şi fac apel la înţelepciunea voastră pentru a mă elucida:

1. Vă confruntaţi cu aceeaşi situaţie?

2. Unde dracu sunt ţânţarii?

3. Muştele se hrănesc cu ţânţari, sunt deci legate în mod direct în lanţul trofic?

Haideţi să belim fasolea

Nu ştiu câte au fost rostite sau scrise în realitate, dar nu mi se par deloc exagerate. Am cunoscut oameni în stare să abereze uite aşa.

La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred in Danemarca.

Fabula descrie povestea unui catel amarat si prost care se deda la peregrinari gratuite in spatele boului.

Lapusneanu s-a tinut de cuvant cand a zis 'De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!' dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

Zoe si Tipatescu se iubeau pe la spate.

Ion Creanga s-a nascut intre anii 1887-1889.

Imparatul avea o gradina si in fund un mar.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

Eminescu se indeparteaza pentru a lumina dorintele celei moarte.

Este bine sa mai si citesti, decat sa tai frunza la caini degeaba.

Liviu Rebreanu cand a scris romanul era putin trotilat.

Cristofel Columb a plecat in America unde s-a insurat cu o bastinoasa.

In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, siun cioban ce socheaza prin prostia lui.

Toma Alimos era viteaz pt. ca cu o mana conducea calul, cu o mana isi tinea matele si cu o mana se batea cu Manea.

Inima este impartita in doua atricule si doua testicule.

Capitala SUA este Casa Alba.

Nepoata lui Motoc este furata de oastea leseasca si adusa ca captura.

Moromete plecase in excursie sa vanda cerealele.

Ea ii zice copilului ca taci dragul mamei ca te pune mama la mamela unei capre.

Femeile ramaneau acasa in loc de barbati.

Agripina il baga si il acoperi pe Paun cu o capita.

Agripina se simtea ca o vaca lovita intre coarne. Agripina avea scheletele unei nebune si maruntaiele uscate, ea cazu moarta si spuse ca nu mai pot.

Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

Calistrat a facut pipi pe el cum se mai spune in popor, cand a observat ca Vitoria e atat de desteapta.

Moromete facea partie pe salcam ca sa se dea cu sania.

Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai intoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

Miron Costin vrea sa ne arate ca este bine ca din cand in cand sa mai deschizi o carte si sa o citeste pentru ca nu face rau.

Viata albinelor e primejduita mereu de insecte ca: tantarul, viespea, soarecele si ursii care se urca in fagi unde sunt albinele stranse in colonii si depun miere.

In padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

In nuvela La vulturi de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei.

Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.

Zgripturoaica, in zbor, ramane fara energie si il roaga pe Praslea sa-i dea o bucata din fesa lui, dar pe care i-o va inapoia si i-o va lipi cu saliva.

Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In Scrisoarea a treia se desfasoara batalia de la Rovinari.

Poemul Miorita circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice.

Poetul isi asteapta iubita ca impreuna sa cutremure o barca.

Animalele salbatice traiesc in padurea zoologica.

Datorita faptului ca Lapusneanu chinuia pe boieri taindu-le nasul, urechile, mainile, etc, el le-a devenit antipatic acestora.

Pescarul din Lostrita s-a inecat fiindca nu a putut sintetiza oxigenul din apa.

Ilie Cutiu era botezat buza de iepure deoarece un iepure violent i-a luat buza si a mestecat-o.

In multe poezii Octavian Goga a scos in evidenta natura si treieratul pe caldura.

Miron Costin nu foloseste cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romane.

In China traieste foarte multa lume care mananca o abundenta de orez, se incheie la gat si a inventat guma de la capatul creionului.

La batranete imparatul naste un fecior.

Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.

Bivolul a furat branza in cioc si a fugit cu ea in copac.

Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decat in scris.

Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe.

In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

Vitoria este de 3 ori femeie pentru ca umbla cu capul pe sus.

Vitoria, pe langa calitatea de mama avea si pe cea de tata, calitate care este mult mai dificil de indeplinit.

Podul de la Drobeta Turnu-Severin, a fost construit de Apollodor din Damasc, al carui picior se mai vede si astazi.

Rascoala de la Bobalna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438.

In poezia lui Toparceanu gazele, gandacii si insectele, cum e cotofana, stau de vorba: Ce ne facem fetelor?

Cand a intors capul Agripina a vazut cai cu cap de turc.

Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.

Calistrat Bogza a fost strangulat de caine.

Gheorghita este foarte tacut, dar explicit.

Vitoria Lipan este un Hitler in varianta feminina.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avand in zona o prezenta statornica.

Lebada moare de cate ori canta.

Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.

Sper că v-aţi amuzat. Nu, asta nu e perlă.

P.S.: Mersi tuturor celor care au completat chestionarul de ieri. "Oferta" e încă valabilă.

sâmbătă, 24 mai 2008

Apel la studenţime

Unii dintre voi, cei care n-aveţi de lucru şi daţi din când în când click pe blogul cufuritului, sunteţi studenţi.

O să aveţi de dat o licenţă. O să aveţi, poate, de făcut o cercetare. O să aveţi, poate, nevoie de subiecţi. Veţi afla, poate, că subiecţii sunt extrem de rari, se găsesc foarte greu. Vă veţi afla, poate, în situaţia de a nu reuşi să strângeţi toţi subiecţii de care aveţi nevoie.

Situaţie în care se află o studentă ca şi voi. Care are nevoie de subiecţi studenţi ca şi ea. Care să joace rolul de subiecţi.

Aţi înţeles ceva?

Bun. Chestionarul e aici. Din proprie experienţă, vă spun că nu durează mai mult de 5 minute. Parol. Nu e cu filme porno, nu e cu donaţii de spermă, nu e cu Adrian Mutu, cu Gigi Becali sau Simona Senzual. E cu internetul. Hai, că ştiu că navigaţi mai ceva ca amiralul Nelson.

vineri, 23 mai 2008

Salvaţi studentul absolvent

Prin postul de astăzi, Alecs m-a făcut să mă gândesc din nou la soarta studentului absolvent din Bucureşti. Deşi pe mine nu mă afectează în mod direct problema locuinţei, având parte de o situaţie cel puţin favorabilă şi, după cum ar spune unii, de invidiat, nu pot să nu mă gândesc la posibilitatea tinerilor absolvenţi de facultate de a duce un trai decent în minunatul nostru orăşel.

Ce face un absolvent? Teoretic şi, de cele mai multe ori, practic lucrează. Se angajează pe un salariu nu întotdeauna motivant şi munceşte. De foarte multe ori munceşte într-un domeniu pentru care nu s-a pregătit în timpul facultăţii. A învăţat patru ani ceva iar acum face cu totul altceva. Prin urmare, există posibilitatea ca jobul respectiv să nu-l atragă deosebit de mult.

Ce salariu poate să aibă un absolvent de facultate, dacă nu a urmat cursurile uneia dintre acele facultăţi despre care se spune că "te-ai aranjat dacă ai făcut-o"? 10 milioane? 15? Hai, 20? Că deja de la mai mult de 20 de milioane poţi spune că ai mâncat câcat când erai mic.

Bun. Şi acum, întrebare: ce salariu trebuie să ai şi cât va trebui să munceşti ca să poţi spera că-ţi vei cumpăra la un moment dat un apartament? Răspuns: un salariu enorm şi foarte mulţi ani. Să zicem vreo 10 sau chiar 15. Pentru un apartament cu două camere într-o zonă de neinvidiat.

Să spunem că nu te gândeşti să-ţi cumperi un apartament şi te resemnezi cu ideea că vei sta toată viaţa în chirie, şi tu şi copiii tăi care vor rata startul precum l-ai ratat şi tu. Şi vrei să închiriezi o garsonieră. Cât costă? Păi, chiar şi 350 de euro. Chiar şi 400. Revin obsedant cu întrebarea: ce salariu trebuie să ai ca să-ţi permiţi să închiriezi (singur sau chiar şi cu încă cineva) o garsonieră într-o zonă de neinvidiat? Răspuns: unul mare.

Să ne imaginăm, în continuare, că te insori sau că te măriţi şi apare, în mod firesc, şi-un copil. Ca să nu mai vorbim de doi. Ce faci? Într-o garsonieră nu se poate sta. Copilul ăla are nevoie de spaţiu. Nu e câine, e un copil. Răspuns: te muţi la un apartament cu două camere.

Unde chiriile sunt de la 350 E în sus. Într-o zonă de neinvidiat şi dacă întâlneşti proprietarul cu durere-n cot. Prin urmare, pentru a avea un loc unde să te odihneşti şi să nu stai cu teama c-o să-ţi plouă-n cap, vei scoate din buzunar, lună de lună, cel puţin vreo 15 milioane. E posibil ca ăsta să fie tot salariul tău.

Să spunem că şi ea/el câştigă tot atât. Rezultă că unul va munci mereu doar pentru a putea spune, atunci când e în oraş, că merge acasă (deşi nu ştiu cât de acasă se va simţi un chiriaş, oriunde ar închiria şi orice ar închiria), iar din salariul celuilalt vor mânca toţi trei (cel puţin trei!), se vor îmbrăca toţi trei etc etc etc.

Vor avea o viaţă de vite. De cai care trag la căruţă ca să aibă un grajd în care să se odihnească şi-o mână de paie sub bot. Aceasta este lumea în care trăim şi cu astfel de probleme se vor confrunta marea majoritate a studenţilor după absolvirea facultăţii. Şi tare mi-e c-am fost chiar optimist.

joi, 22 mai 2008

Din lumea celor care nu cuvântă... live

Ca orice om normal deţinător de YMess, căci, da! acum funcţionează, primesc şi, mai rar, dau mass-uri. Azi, în timpul somnului de frumuseţe, primişi unul de glăsuia aşa:

"campanie anti-EMO vineri 23.05.2008 in fatza Teatrului National Bucuresti [ TNB ]pt a le deschide ochii incuiatilor la minte care cred ca viatza nu are rost. DACA NU ESTI EMO DA MAI DEPARTE"

Da' nu vreau! Cât de EMO tre să fiu eu să promovez o istericală cu tentă de... aţi ghicit! EMO? Cum adică, să ne adunăm în faţă la TNB ca să ce? Staţi că-mi revin greu. Să le deschidem ochii... celor care cred... că viaţa nu are rost... Şi CUM??? Defilăm între Motoare şi staţia lui 601 cu pancarte? Strigăm lozinci anti-EMO de genul "spuneţi NU morţii" sau "spuneţi NU lamei"???

Cum adică să-i convingem că viaţa are rost făcând o campanie îndreptată împotriva lor? =)))

Da' de ce??? De ce să bat eu sau oricine altcineva drumul prin traficul ăsta de rahat tocmai până la Universitate ca să particip la mişcarea populară cu iz de Iisus Hristos care-şi propune cu patos să salveze nişte oameni care nu vor să fie salvaţi, victime tâmpe ale unui trend???

Câţi s-au sinucis? Unul sau doi. Şi care oricum s-ar fi sinucis, zic eu, chiar dacă nu erau EMO. Nu cred că asta era problema lor, apartenenţa la mişcarea asta "emoţionalo-socială". Aveau ei altele pe-acasa, dar mass-media tot bagă în faţă faptul că erau tunşi cu flexul şi, deci, EMO. Cauzalitatea ce ni se propune e mai mult decât bolnavă.

Şi de vrea unul să se sinucidă c-aşa-i la modă şi pentru că este el EMO, go ahead, funny bunny, acu să mai şi militez împotriva convingerilor tale, zdrăngănindu-mi instinctul de salvator al omenirii şi umflându-l ca pe-un pop-corn? S-o crezi tu.

Deşi sunt tare curios până unde ajunge porcăria asta şi ce-ar face tonţii care s-ar duce la adunarea aia anti-EMO. Behăi de râs numai când mă gândesc.

Un alt mass (care mi-a plăcut) zice aşa:

"In padurea cu alune, aveau casa trei pitici. Vine pupaza si spune: - Simptomatic, idiosincrazia dilematica îsi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsulând filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice înspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista. ... Pupaza a fost ucisa cu bestialitate de cei trei pitici."

Cred că pupăza era Hurezeanu (am eu ce am cu ăsta).

miercuri, 21 mai 2008

Ca să nu vă plictisiţi...

...vizitaţi blogul ăsta. Nu vă opriţi la filmuleţ, fotografiile de mai jos sunt bestiale.

marți, 20 mai 2008

Să ne minunăm

Binecunoscut este faptul că în Bucureşti lumea îşi parchează trotinetele pe unde poate şi, de ce nu, chiar şi pe unde nu poate. Iar mai jos vă ofer un exemplu care, pe lângă incontestabila notă de originalitate, are şi o parte tragică ce se referă la ideea obţinerii unui carnet de conducere pe ochi frumoşi, bani în plic sau gură plină.

Mulţumesc, prietene, pentru material. E SUGEstiv.

Maşina e parcată pe cărăruia aia care urcă din trotuarul Splaiului la Carrefour-ul din Grozăveşti.

Iar aici puteţi observa, dragi cititori, că maşina era şi deschisă. Asta-i bună, s-o mai şi închidem. Observând că maşina îi barează calea, amicul nostru o fi vrut să treacă prin ea ca să nu ocolească. Să nu vă-nchipuiţi c-ar fi a lui. El îşi ia Golf 4. :)))))


E o enigmă pentru mine (şi nu numai) cum dracu' a reuşit inconştientul(a) ăla/aia să aducă maşina în atare poziţie...

Tristeţi provinciale

Sunt convins că fiecare dintre voi cunoaşte zicala "a te uita ca viţelul la poartă nouă".

Primesc ieri de la o prietenă o fotografie, o deschid eu frumuşel şi mă uit la ea.


Şi râd, ha ha, uite ce valenţe are campania electorală pe la ţară, au ajuns ăştia să-şi lipească afişe pe poartă, că de, porţile caselor au devenit panouri publicitare, dar oare primesc bani pentru asta, ce tare, ha ha, dar uite că-mi par a fi doi candidaţi pe aceeaşi poartă, ha ha.

Cu toate acestea, ceva mi se părea ciudat în peisaj. Îmi părea cunoscut. Mă uit eu aşa, văd colţul ăla de casă, văd copacul din curte, văd biserica pe fundal-stânga...

Bueeeeeeeeeeeey, aia e casa mea de la ţară!!!

Am o scuză că n-am recunoscut-o, poarta e nouă. Mă rog, mai nouă decât am dat eu pe-acolo. Şi mă uitam ca viţelul.

Casa e închiriată. Cu toate acestea, mă doare sufletul că portiţa pe care mă suiam eu când eram mititel ca să arunc cu trandafiri în babe crezându-mă "Mascatul în Frac", a ajuns acum panou electoral. Portiţa mea, un a-politic, un om care militează pentru absenteismul la vot, un om care urăşte candidaţii de orice tip, un om care urăşte campania electorală... :((

Viaţa îşi bate joc de mine în acest moment.

Şi tot în acest moment va afla şi mama ceva interesant de pe blogul ăsta, ceva care-o priveşte, nu-l va mai citi aşa, de amorul artei, doar ca să afle ce mai face fi-su prin Bucureşti, dacă se duce sau nu la facultate sau cât de des obişnuieşte să bea din banii trimişi de ea. :)))) Uite, mama, pentru tine. Întreabă-l din curiozitate cât a luat ca să ne transforme portiţa în panou electoral, poate ne punem şi noi pe uşă la Rădăuţi trei afişe cu Frunză şi trei cu Olărean.

Ştiţi glumiţa aia... Mă-sa către fi-su (blogger): "Bine, mamă, dar trebuia eu să aflu de pe blogul tău că tu eşti bolnav?..."

Cică pe undeva prin Vicov şi-a pus un ţăran afişe de-alea pe poartă cu unul dintre candidaţi. A doua zi dimineaţă, afişele, inclusiv poarta, erau unse cu câcat.

Mă doare sufletul. Vă las în fericirea voastră.

luni, 19 mai 2008

Eseu despre suzete

Am zis eu că revin. Şi-am revenit cu un eseu, nu despre orbire, nu despre lichele, pentru că nivelul meu cultural e net inferior nivelului cultural al maestrului Saramago sau al maestrului Liiceanu, ci despre suzetă, că de, fiecare se aruncă acolo unde poate să înoate.

Deşi pot să afirm "fără teama de-a greşi" că apele-s cam tulburi pe-aici pe unde m-am aruncat şi că deja am luat o gură de mâl.

Înţeleg c-a apărut o nouă modă. Am fost fericitul privitor al unei fătuci ce sugea o suzetă asortată la bluză şi am făcut nişte ochi precum animalul ăsta. Am venit acasă şi, după ce mi-am mai revenit şi am încercat să integrez noile informaţii în cadrul celor vechi, după ce am făcut tot posibilul, fără să reuşesc, ca asimilarea să fie în concordanţă cu acomodarea, am pus problema pe blog şi m-am speriat.

Mulţumesc celor care m-au ajutat, relevându-mi o nouă dimensiune a societăţii moderne, un nou trend, o nouă nuanţă, poate chiar şi-o nouă metodă de agăţare a unei fete.

Căci dacă pun ochii pe-o fătucă de liceu, am două posibilităţi: planul A şi planul B. Planul A îmi spune să-mi mai las părul să crească, după care să-l tund cu flexul/ciobul/drujba/gaterul/cuţitul de bucătărie. Planul B îmi spune să iau o suzetă colorată de-a copilului vecinului meu, s-o asortez, zic eu, la şosete şi să merg la don'şoara s-o invit la un fum. Nu? Sau s-o invit să plângem împreună, dacă observ că-i emo. Tot pot eu să storc trei lacrimi pentru o noapte furtunoasă. Mă uit la mine că-s cu suzeta-n gură şi plâng instantaneu şi cu spasme pe deasupra.

Pe toate mi le-aş fi putut imagina, dar moda în care tinerii, fie ei şi adolescenţi, stau cu suzeta-n gură pe holurile liceului sau umblă aşa pe stradă, mi se pare inimaginabilă şi totuşi reală.

Şi că stau fetele cu suzeta-n gură, şi asta mi-aş fi putut imagina. Faci nişte corelaţii şi totul ţi se pare sub control. Dar că umblă şi băieţii aşa... Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

Ăsta a fost un urlet.

Aştept următoarele trenduri:

1. după cum spunea ieri cineva la comentarii, aştept moda cu biberonul. Să sugi berea din biberon, vodca din biberon, femeia din biberon. Ea sugând suzeta.

2. moda cu suptul vibratorului în aşteptarea lui 601.

3. moda cu o bucă în pantaloni şi o bucă afară.

4. moda cu o sabie trecând prin gât.

5. moda cu tatuaje pe cur făcute cu fierul încins.

6. moda cu îngurgitarea la micul dejun al "Verdelui de Paris" care să se asorteze cu suzeta.

7. moda cu oamenii goi pe stradă, să fim ca-n pozele alea de ni le dau moka prin Cişmigiu câte secte de pocăiţi.

duminică, 18 mai 2008

Să sugem suzeta

Am şi eu nedumeririle mele şi vreau să sondez opinia publică privitoare la un fapt bizar. Poate mă lămureşte cineva şi-mi dă senzaţia că nu ţin blogul ăsta degeaba.

Eram la metrou şi vine aproape de mine o fătucă. Mă uit eu aşa, discret, la ea. Părea interesantă şi plină de calităţi. Şi-o iau de jos în sus. Tra la la, la la la, trecem peste, ajung sus şi ce să văd?

Fătuca sugea o suzetă. O suzetă asortată la bluză. Verde.

Poate vă întrebaţi dacă nu era o acadea. La un moment dat a scos-o din gură şi, NU, nu era o acadea. Era o SU-ZE-TĂ.

Întrebare: e o nouă modă? Care se dezvoltă în paralel cu emo? A fetiţelor sugătoare? De suzete, of course? Sau...?

Help me. Voi reveni.

sâmbătă, 17 mai 2008

Mesaj pentru emo

Auziţi, măi los vidanjores, dacă tot mă intoxică mass-media, zi de zi, cu feţele voastre şi frezurile tunse cu drujba, am şi eu un mesaj pentru voi. În caz că nimeriţi ca nişte aiuriţi ce sunteţi pe blogul ăsta în căutare de lucruri abisale.

Eu nu pot şi nici nu vreau să vă înţeleg atâta timp cât sunteţi creaţia unui trend. Nu reuşiţi să mă sensibilizaţi deloc, nici pe mine şi nici pe mulţi alţii. De fapt, pe niciunul dintre prietenii sau amici mei, adică pe noi cei care am fost săriţi de moda asta de rahat care v-a lovit pe voi în creierele voastre lichefiate de ciumpalaci suferinzi de o formă severă de retard mintal.

Arătaţi de parcă aţi fi servit uraniu îmbogăţit în fiecare zi la micul dejun şi mintea voastră se comportă asemenea frezurii. Sunteţi o mare varză. Pentru că asta vreţi. Pentru că asta vi se pare "cool". Pentru că aşa face şi Marinică de la trei, pentru că tumefiata de la info s-a uitat la Georgel care are freza făcută cu flexul şi se comportă ca după un experiment eşuat de-al lui Mengele, pentru că Floricel e popular că s-a tăiat cu lama.

Apropo de lame: nici măcar să vă tăiaţi aşa cum trebuie nu sunteţi în stare. Măi băieţi, dacă vreţi să faceţi o treabă, faceţi-o "klumea" (ca să-nţelegeţi limbajul). Aveţi jugulară, aveţi vene, unii mai aveţi (deşi e greu de crezut) şi coaie. Suferiţi! Acolo băgaţi lama, wtf, ce-i cu joaca asta pe capul vostru?

Vă daţi maeştri în lame dar nici măcar la asta nu sunteţi buni. Vai de neuronul vostru.

Hai sictir, ciumpalacilor.

Los vidanjores por las mujeres

...a se asculta în timpul citirii postului...




Cum întrebarea "ce vreau să mă fac în viaţă" începea să prindă noi şi noi contururi uzând din ce în ce mai mult de tehnica sfumato, iată că răspunsul mi s-a pogorât. Vreau să fiu ca ei!!!



Los Vidanjores!!! În următoarea fotografie o să apar şi eu tolănit pe furtun, cu ochelarii coborâţi pe nas şi freza ciufulită. O sa fiu cool. ;)

Femei, păzea! Meserie de viitor, că vine câcarea lumii.


V-am cucerit?...

vineri, 16 mai 2008

Satisfacţii

Doar să fii surd şi cu miopie severă şi să nu simţi că te loveşti excesiv şi în mod sâcâitor de noile obsesii ale românilor, create de presa sau de depresa noastră naţională românească postdecembristă. Să trăiţi, domnu' Hurezeanu.

Acu' sunt două chestii pe ordinea de zi.

E curentul emo. O porcărie, o tâmpenie crasă şi grasă, un curent al psihopaţilor tunşi cu flexul, al autoflagelaţilor, retarzilor, creierelor lichefiate, neuronilor demielinizaţi, al sinapselor pline cu rahat, "al martirilor societăţii moderne", după cum zicea cineva care-a trait degeaba până acum.

Martiri pe mama lor. Curentul emo e (aţi ghicit!) un curent. Un trend. O modă. Şi ATÂT! Pe vremea lu' mama şi-a lu' tata nu era. Iar ei, în adolescenţa lor, trăiau prost. PROST! Mult mai prost decât poate să trăiască orice emo în prezent. Şi io-te că depresivi dintr-ăştia nu existau, oamenii aveau alte preocupări, alte planuri de viitor, încercau să realizeze şi ei ceva etc etc etc.

Curentul emo nu exista nici când eram eu mai mititel. M-a întrebat ieri un prieten cine dracu-s ăştia. Şi-l înţeleg. N-am împlinit nici 23 de ani şi deja mă aud spunând lucruri pe care le blamam la cei mai mari până nu demult, de genul "pe vremea mea nu era aşa". Pentru că nu era.

Dar spiritul de turmă este întotdeauna la datorie. Şi presa la fel. Presa l-a făcut mare pe Becali, presa îi face mari şi pe retarzii de emo, le dă importanţă. Există astfel posibilitatea CA CUrentul să ia avânt şi lichefiaţii ăia să simtă şi ei, în sfârşit, că au un rost în viaţă: să se taie cu lama. Go ahead, băieţi, nu vă faceţi griji, v-aş ruga totuşi să fiţi mai eficienţi.

Şi înc-o chestie abisală pe care se bate apa-n piuă: rromii din Italia. Toţi le plâng de milă, vaaaai, săracii, cum nu sunt ei bine primiţi, uite ce păţesc, români, să fim solidari!

Să fim pe dracu. Tuciuriilor nu le place munca, s-au împrăştiat prin toată Europa şi ne-au făcut o reclamă teribil de proastă, acum e timpul să suporte consecinţele. Din partea mea, să se omoare ei între ei, italieni şi ţigani, până n-o mai exista unul.

1. ţiganii îşi merită soarta, pot să spun chiar că mă bucur de ceea ce se întâmplă;

2. italienii ne dădeau până nu demult lecţii de integrare a minorităţilor, se agitau că minorităţile din România nu sunt integrate. Acum, minorităţile de mila cărora plângeau macaronarii sunt cetăţeni europeni. Deci şi de-ai lor. Să-i integreze. Dacă nu, să suporte consecinţele. Italieni: gură mare, fapte puţine şi multă mizerie.

Altă chestie care provoca reacţii de milă: ciumpalacii ăia care se deghizau în poliţişti prin Austria până au fost împuşcaţi mortal. Ei, şi? Munca nu le-a plăcut? S-au dus s-o facă pe teribiliştii şi dacă le-ar fi ieşit, s-ar fi întors în mahalaua lor şi s-ar fi lăudat în dreapta şi-n stânga, ironizându-i pe cei care au pus osul la treabă şi-au făcut un ban cinstit. WTF???

Repet, mă simt din ce în ce mai împlinit.

joi, 15 mai 2008

Spin-de-Trandafir

Un avatar de messenger poate fi, uneori, înfricoşător. Zilele trecute am fost de-a dreptul înspăimântat de unul dintre aceste avatare, un avatar care ne prezenta o fiinţă inocentă cunoscută în popor sub denumirea de copil, un copil-fetiţă nevinovat până-n vârful urechilor, însă un viitor copil cu probleme de şcolarizare şi, de ce nu, de adaptare socială, dat fiind faptul că cel care-l prezenta cu atâta patos în propriul avatar îi este, fără doar şi poate, un adevărat îndrumaci, îndreptător de paşi, volan al existenţei, modelator de caracter, pe scurt, un Domnul Spin-de-Trandafir.

Numele de floare persistă-n corelaţie, nu persistă însă sexul şi vocaţia, căci dacă ar exista un test de aptitudini pentru meseria de tractorist(ă), cu siguranţă scorul ar fi ieşit 12 din 10.

O, tu, fatalitate care ne-ai băgat corupţia în şcoli, de ce ai osândit fetiţa???

miercuri, 14 mai 2008

Cinism în fapt de seară

Dacă tot minunăţia asta de sculă numită internet nu vrea să-l încarce pe Badea, mi-am zis să răsfoiesc singurel presa minunatei noastre ţărişoare. Aşa am nimerit pe-un articol din "Gândul" spre care vă fac şi eu trimitere şi asta aşa, ca să vă bag morcovu-n cur. În caz că nu vi l-au furat şi pe-ăsta cei pe care v-aţi ostenit şi i-aţi votat.

Titlul articolului din ziar e uşor isteric, însă rău nu face. Esenţa e următoarea: în cazul unui cutremur de vreo 7 grade pe scara Richter, am belit-o. Mai ales noi, ăştia din Bucureşti. Aveţi o serie întreagă de date statistice şi previziuni care mai de care mai sumbre, fără îndoială uşor umflate, însă ironia situaţiei nu ne scuteşte, WTF, trăim în România. Dacă n-am înţeles încă asta, am trăit degeaba până acum şi propun un harakiri online.

Iată ironia: cele 100 de utilaje de intervenţie pe care ne-am putea baza sunt adăpostite într-o hală situată într-un imobil de peste 100 de ani, flancat de alte clădiri care stau să cadă.

Eeeee? Nu-i minunat? E ca şi cum ar lua foc maşina pompierilor. Mă simt în siguranţă. Ar fi fost vai de capul meu dacă eram predispus spre anxietate sau atacuri de panică.

Mi-e somn, aşadar o să-mi iau la revedere pentru o noapte de la lumea largă în care oamenii se taie la Iepureşti deşi au pistoale, în care tunarii sunt achitaţi, în care şefii de galerie dau interviuri, în care suntem burduşiţi la graniţă cu bombe ecologice (Ucraina mai vrea UE? eu i-aş da) şi, iată,


în care nişte asistente medicale se visează vedete şi au o şedinţă foto lângă un bolnav în comă, de zici că-s la poză cu maimuţa. Ce să mai comentăm???

Să ne culcăm, dară. Somn uşor non-maneliştilor.

Apropo, dacă ascultaţi manele, fie şi din când în când, vă aduc la cunoştinţă faptul că blogul nu vi se adresează. Îl răsfoiţi degeaba.

luni, 12 mai 2008

Andrei Stanca Show

Trecând la lucruri mai simpatice, se cuvine să-l felicităm pe Denis pentru articolele sale din presă şi pentru faptul că reuşeşte să facă ceea ce alţii abia dacă visează. Ţine-o tot aşa şi să nu-ţi uiţi foştii prieteni de beţie când oi ajunge mare. :P :))

În plus, nu mă pot abţine de la un mic comentariu referitor la cele scrise de domnu' Marius Tucă "Show" într-un editorial din Jurnalul. Uite-aici. "Despre bloggeri". Editorial în care-i face pe bloggeraşi cu ou şi cu oţet.

Am încercat să mă inflamez, să zic "aaaaoleeeeeu, poate se referă şi la mine, ce nasol!", dar n-am reuşit. Pur şi simplu.

1. Nu sunt blogger, eu ţin un blog din motive personale, pe-asta am tot spus-o.

2. Când îi aud pe unii că se laudă cu faptul că sunt bloggeri, îmi spun fără doar şi poate că oamenii ăia trebuie să fie extrem de nefericiţi dacă au ajuns să-şi ia nasul la purtare doar pentru faptul că scriu şi ei nişte bazaconii într-un jurnal public, bazaconii de cele mai multe ori inutile, nerelevante în toate aspectele, care nu-ţi aprind niciun beculeţ (atenţie, nici eu nu fac excepţie!), bazaconii de filmuleţe în care până şi cultul personalităţii arată jalnic, bazaconii de idei de mahala sau de drum prăfuit de ţară. Şi toate acestea îmbrăcate ("înveşmântate" ar zice Hurezeanu) sau învăluite de-o privire ce distinge cu greu realitatea prin intermediul unor ochelari de cal. DAR! Ei sunt reprezentativi pentru blogosfera românească. WTF??? Şi ne mai mirăm de ce zice Tucă???

3. 'nea Tucă nici măcar nu generalizează la extrem. "Cei mai mulţi dintre ei...", aşa sună începutul unui articol în care fraza e construită într-un stil hibrid cu iz de Marquez şi de Saramago.

Să le fie de bine tuturor, să-şi dea în cap, vreau să văd bătaie. :)) Oricum, la cum se prezintă blogosfera momentan, bloggerii n-au nicio şansă.

Dar na, pentru prietenii bloggeri supăraţi pe Tucă: "nu, caca domnu' Tucă, nu-i frumos ce-aţi scris, aşa nu, e urrrrrrât, urrrrrât, să nu mai faceţi, băieţii din Top 10 (cele mai citite bloguri) fac artă şi literatură modernă!!!".

Preocupări bizare

Într-o lume în care toţi semenii mei au preocupări dintre cele mai bizare, eu nu pot să fac nicidecum excepţie şi mă voi profila şi eu pe aspectele cel puţin ciudate şi "ne-aliniate" ale existenţei noastre.

Astfel, mă gândeam eu într-o bună zi la alegerile locale care ne pasc şi pe care le vom paşte cu un spor net superior Bisisicăi lui Niculae, o oaie care n-avea stare, rebelă şi neintrată-n turmă, spre deosebire de noi care nu-i semănăm decât în modul de furajare şi în circumvoluţiile profilate pe consum şi evacuare.

Si gândindu-mă precum "Gânditorul" la aspectele abisale mai sus amintite, inclusiv la candidaţi, mi-au trecut prin mintea mea de Bisisică o serie întreagă de înjurături. Care mai de care. Să vedem. Atenţie la neatenţie, post cu înjurături nerecomandat minorilor şi persoanelor pedante şi cu principii alese. Io-s mai de cartier. Vorba lui Badea, nu mă trag din Merovingieni.

Să-ncercăm să le explicăm pe cele mai uzuale.

Du-te-n p***a mă-tii. Adică tu, candidatule, mai bine nu te năşteai şi ne scuteai pe noi de prezenţa ta puhavă, şunculoasă sau cu alură de Oscar Schindler (ca băiatul ăla de la PSD). Numai că, vedeţi voi, vorba lui Andrei Gheorghe într-un articol (minune!) mai reuşit de-al său, "fiecare popor are Oscar Schindler-ul pe care îl merită". Citat aproximativ.

Du-te-n morţii mă-tii. Adică tu, candidatule, ai face bine să urmezi calea pe care strămoşii tăi din partea mamei au urmat-o la rândul lor, adică să mori dracului, să te văd "Six Feet Under" pentru liniştea mea sufletească, pentru ca soarele să răsară şi pe strada mea.

'te-n cur pe mă-ta. Înjurăturile în care se petrec lucruri murdare pe diferite mame sunt specifice sudului, oricum, ideea e că tu, candidatu-le (atenţie, Videanu!), eşti invitat să stai capră (n-am înţeles niciodată de ce nu oaie, vacă, iapă, scroafă, pisică sau iepuroaică, deoarece mari diferenţe în act nu prea există), eu să mă comport ca Winnetou călare pe căluţul său şi să te călăresc pe tine cu spor, dar nu oriunde! Ci pe mama ta. De ce pe mama ta, n-aş putea să spun, dar înjurătura e un dat, prin urmare o folosim ca atare. Poate e voyeuristă. Mama ta adică.

Există un arsenal întreg de înjurături cu sfinţi, biserică, zei şi dumnezei, dar nu am starea necesară şi nici într-atât de pornit nu sunt, astfel încât să-i oripilez pe proaspăt spovediţii cu ocazia Paştelui.

Mai sunt înjurături asemănătoare cu schiuri şi cruci, cu o mâncare delicioasă (dacă are şi bomboane) numită colivă, toate făcând trimitere cu succes la ideea de mamă care merită pedepsită pentru faptul că i-a plăcut zbenguiala în urma căreia ai ieşit tu, un nesimţit care minte pe faţă milioane de oameni şi pe care abia aşteaptă să-i prade într-un stil nici măcar mare, ci de drumul mare.

Mai sunt, de asemenea, şi înjurăturile referitoare la propria mea persoană şi la mămica ta, înjurături cu profunde conotaţii sexuale şi care implică acte ce merită să se petreacă doar sub privirile tale sfioase şi puhave în care îţi joacă lumini stranii provenind de la felinarul pe care-l ţii c-o mână tremurândă de teama de a-l scăpa şi-a lua foc paiele din hambarul de la mă-ta de-acasă, minunata locaţie în care se petrece acţiunea.

Şi multe, multe altele. Sunt o enciclopedie, păcat că n-am timp de adâncimile aspectului.

Later edit: Mai e una ciudată rău, "'te-n moaş'ta pe gheaţă". De ce tocmai în moaşă-sa? E o trimitere în originile originilor? Că motivul pentru care acţiunea se petrece pe gheaţă e lesne de pătruns: ca să alunece mai bine.

sâmbătă, 10 mai 2008

Despre lucruri abisale

Astăzi am de bifat nişte chestii trestii, două lepşe mici şi nişte (cică) binecunoscute site-uri de care e posibil să nu fi auzit nici voi după cum nici eu nu auzisem până nu demult.

Să nu ne-ncurcăm în fraze ca Hurezeanu şi să trecem la treabă.

Leapşă de la Tomata care se întreabă ce deschid cheile de la brelocul meu. Am putea s-o luăm aşa sau am putea s-o luăm invers, după cum puteţi observa, astăzi sunt foarte profund. Aş vrea să deschidă maşina mea personală, as vrea sa deschida uşa unui apartament fără rude de gradul doi prin el, aş vrea să deschidă porţile raiului vazut ca o Vama Veche fără cocalari, aş vrea să-mi deschidă ochii şi să văd totul de sus în jos şi, de ce nu, să pornească motoraşul bărcii, căci eu vâslesc aiurea.

Dar nu, cheile mele deschid doar uşa de la casa scării şi uşa de la apartament. Aia de la maşină nu mai prezintă interes, căci a scoate masina din parcare în condiţiile unui trafic oribil se numeşte autoflagelare. Şi nu-s amator.

Şi leapşă de la Mihaela (a.k.a. Blindgirl). Care mă îndeamnă să povestesc despre serviciile ce mă nemulţumesc la supermarketurile din oraşul meu.

N-am ştiut niciodată la care oraş să mă refer. Dar la oricare m-aş referi, n-aş prea şti ce să zic. Vorbind la modul general, mie nu-mi plac supermarketurile. Au şi ele avantajul lor, intri acolo, îţi iei absolut tot ce ai nevoie, te usuci de bani şi pleci. Dar:

- aglomeraţia mă scoate din sărite;

- parada modei la care apelează piţipoancele îmi creşte nivelul (nervilor) sau îmi exacerbează potenţialul de miştocar;

- statul la o coadă imensă îmi aduce aminte, de fiecare dată, c-am avut platfus când eram mic;

- anunţurile alea cu "posesorul maşinii XXX este rugat să şi-o scoată de unde-a bagat-o" mă fac să cred c-am nimerit într-un aeroport;

- etc.

Pe când, la un mic butic de la colţul străzii, am ocazia să glumesc cu vânzătorul sau să râd de ratele la maşină ce reprezintă motiv de laudă pentru o altă vânzătoare. Asta dacă ies din bloc şi-o iau la stânga. Dac-o iau la dreapta, poate dau de-un copilaş blond venit să cumpere ulei, pe care una din vânzătoare îl întreabă (fără conotaţii sexuale, minţi bolnave ce sunteţi!!!) "ce mai face bărbatul nostru voinic", la care el răspunde sictirit "mă laşi? eu sunt un copil mic, un băieţel", "cum, nu eşti tu un bărbat?", "e-e!".

Şi, dacă tot a venit vorba de cocalari şi piţipoance, iată siteurile. Poate că le ştiţi, poate că nu. Primul pe care vi-l prezint e cel cu cocalari. Dar de cinci ori mai funny mi s-a părut cel cu piţipoance (mersi Lyna).

Însă n-aş vrea să pierdeţi esenţa. Click aici ca s-o vedeţi pe Crazy Frog. Citiţi şi ce ne spune nouă fătuca pe pagina ei de Hi5 sau dracu' ştie pe unde. E de geniu. =)))))))))))))) Deşi râd cu jumătate de gură. Judecând după aspect, poate are vreo deficienţă ceva şi de, nu se cade...

joi, 8 mai 2008

Bordur'le cu sur'le şi trâmbiţe!

O sa fiu concis şi n-o să-mi ies dintr-ale mele.

Locuiesc într-un cartier de-i zice Crângaşi. Pentru necunoscători, e cartierul de lângă Giuleşti. Sunt cur în cur. Unii chiar asimilează Crângaşiul în Giuleşti precum alţii Bucovina în Moldova. :))

Aşa. Aici în cartier la mine e frumos şi bine. Avem blocuri mari şi late, avem activitate la derby-uri, avem verdeaţă, nu abundă câinii, fereastra mi-e acoperită de un minunat pom, avem motociclişti, vânzătoarele sunt de treabă, vecinele sunt mai mult decât frumoase şi mai avem ceva: avem chiar şi borduri.

Bordur'le dulci/ Ca-n Bucureşti/ În toata lumea nu găseşti.

Şi totuşi nu am epuizat întregul arsenal de facilităţi. Mai avem ceva: avem şantier! Un şatier proaspăt, pe străduţe, un şantier printre copaci, un şantier cu muncitori veseli, curajoşi şi harnici, un şantier unde se fac lucrări.

Dar ce se-ntâmplă? ar întreba Younes.

Păi se-ntâmplă următoar'le: se scot bordur'le alea puse anul trecut cu valoare de obstacole anti-tanc şiiiii... se pun alte borduri!!! Cu o valoare identică de obstacole anti-tanc.

Din banii mei, din banii tăi, din banii voştri! Tunuri! pac pac pac pac, secolul vitezei!

Pentru că Videanu veghează la bunul mers al cetăţii.

Să mergem la vot! Pentru un Bucureşti mai curat, mai frumos, mai luminos! Să avem încredere ca va fi mai bine! Omuleţii ăia se luptă pentru binele nostru! Să nu-i dezamăgim, proli!...

miercuri, 7 mai 2008

Bravo CFR!!!

Nu mă pot abţine să nu-mi exprim extrema, dar EXTREMA! satisfacţie ce mă cuprinde la gândul că turma de oi, cu succes mânată de-un cioban cu jilţ de aur, n-a mai luat campionatul. Ole ole ole provincia!!!

Cu şi despre proli

Să începem cu ceva antipatic, supărător, enervant de nesimţit, cu ceva care ilustreaza într-un mod grotesc celebra propoziţie machiavellica, "scopul scuză mijloacele".

Şi cine sare în sus (căci unii sar şi-n jos) ca ars spunând că Machiavelli se referea fără doar şi poate la o cauză înalta, s-avem pardon, ce poate fi mai înalt decât ocuparea unei funcţii de conducere în stat? De-acolo ies banii, băăăăă!... MURIŢI!!!

Ascultându-l pe Badea după bunul sau prostul meu obicei, am aflat că băieţii de la Antena1 şi Antena3 au făcut un clip. Un spot electoral. O chestie. Detalii ce se vor a fi obiective găsiţi prin Ziua. DAR!

Noi, românii, acest popor mai mult decât ciudat în sânul căruia continui, în sado-masochismul meu, să mă simt bine, avem şi-un CNA, o chestie "dă porc" în esenţa ei şi care, ca orice instituţie cu talente politice mai mult sau mai puţin recunoscute, dă în bârnă cui vrea ea şi, uneori, cui nu vrem noi.

Pentru că, dragii mei cititori care n-aveţi de lucru şi citiţi porcăriile mele, nimeni nu serveşte interesele noastre. Noi suntem prolii, trăiasca amintirea maestrului Orwell, însă noi nu suntem 100% ca băieţii din optzeşipatru, noi MERGEM LA VOT!!!

A ţi-o face cu mâna ta e plăcut uneori, ba chiar adeseori, în cadre profund informale, concrete şi cu rezultate imediate şi, de ce nu, chiar fără să depui un mare efort. Dar alteori e o dovadă de prostie crasă şi chiar grasă, îmi pare rău dacă v-aţi ofensat. Voi să mergeţi la vot, măcar pe mine n-o să mă fure unul în care am avut încredere. Puterea e în mâinile voastre, voi îi alegeţi pe cei care se vor îmbogăţi, soarta tunarilor ţării e la discreţia voastra, prolilor. Hai spor.

Vorbeam de clip. Glăsuit-a CNA-ul uite-aşa: "Este clar ca are un mesaj electoral. Conduce catre ideea ca cel ales este stapanul nostru, cand de fapt el este ales din banii publici pentru a apara interesul public. Este vorba de un spot antisocial care sugereaza faptul ca indiferent pe cine am alege, respectivul se aseamana cu Ceausescu, Constantinescu, Iliescu sau Basescu".

Da' cu cine să se asemene, băi? Cu cei pe care, în mare parte, tot noi i-am ales! Şi ce, măăăă? Apără interesul public??? Câca-v-aţi îmbrăcaţi!!! Ca să vă faceţi voi de cap, de aia au avut tineri ca mine creierii împrăştiaţi pe asfalt de erau adunaţi cu faraşul.

Iată şi spotul, pentru cei care nu l-aţi văzut. Mie mi se pare un spot foarte bun şi care surprinde esenţa. Dacă sunteţi de altă părere, băgaţi tare pe gât slogane de genul "soluţii, nu discuţii". Pentru că da, e secolul vitezei, pac pac pac pac, se îmbogăţesc fără discuţii inutile mai repede decât reuşesc eu să mă bronzez binişor la soare. Mie-mi ia o oră, lor le ia 3 secunde, cât de-o semnătură.




Bun. Să închei într-o notă profund umoristică, după părerea mea. Există în Elveţia, la un hotel, o recepţioneră. Elveţiancă. Şi care purta, într-o bună zi, un tricou pe care scria, pe partea din faţă, "ROMÂNIA" şi pe cea din spate "CEA MAI FRUMOASĂ ŢARĂ".

Reacţie românească: :O

În urma unui interogatoriu sistematic şi fără fisuri, s-a dovedit faptul că fata/femeia (fără doar şi poate) ştia bine să vorbească româneşte, locuise în România, de plăcere şi fără a fi îndrăgostită, vreo cinci anişori, îî plăcuse nespus de mult pe (atenţie, clişeu!) plaiurile mioritice şi curând avea să primească cetăţenia. Urmând ca, ulterior, să şi-o facă şi ea cu mâna ei şi să se mute definitiv aici.

Unii oameni au hobby-uri dintre cele mai ciudate. E ca şi cum aş vrea să mă mut eu în Congo. Nu, nu în Congo, acolo ie păduri (încă) frumoase. În Transnistria. Aşa mai merge.

Pentru că la noi oamenii sunt mai de treabă, mai prietenoşi, mai de gaşcă.

O fi.

marți, 6 mai 2008

I'll be back!

Am revenit din Vama dar am un chef de a scrie pe blog extrem de precar. Promit ca zilele astea o sa ma fac baiat gigea si-o sa revin cu posturi asa ca pe vremuri. Sau macar pe-aproape, chit ca tind sa ies din grafic cu multe. Noroc de faptul ca orice grafic poate fi modificat, aici maleabilitatea mea nu cunoaste margini.