luni, 24 martie 2008

Lasă băi Tănase...

Am dormit, m-am trezit pe timp furtună cu un chef nebun să fac panaramă, să ies, să mă agit, să cunosc oameni, dar sunt singur în casă. Am închis uşa de la balcon că-ncepeau să mi se fâlfâie lucrurile prin cameră de la curentul primăvăratic. Care mi-a smuls şi chiloţii de pe frânghia din balcon şi-i mulţumesc sorţii că nu i-a aruncat în stradă. Şi uite-aşa, printre vânturi şi chiloţi, mi-am adus aminte că ţin un blog.

Şi-am constatat că n-am ce să scriu. Adică aş avea. Divagaţii. Porcării. Preocupări personale. Aş putea filosofa. Dar asta nu interesează pe nimeni, astea sunt preocupările mele, n-aş vrea să scriu un articol fără să spun chiar nimic.

Dar cum respect ideea de leapşă, salvarea mea vine de la Alexandra (mulţumesc!) şi mă îndeamnă să vorbesc despre ceea ce ar fi vrut mama să devin. Ce carieră strălucită am ratat?

N-am ratat nimic.

Ştiţi ce zice maestrul Chilian...

"Mamaaaaaaa ar fi vrut să fie şefă de-aprozar,
Poate nici măcar.
Tata şi-a făcut armata şi-apoi n-a mai stat,
L-am găsit plecat.
Mama ar fi vrut să fiu al altcuiva,
Dar n-a fost aşa.
Lumea se mira ca-s viu, dar era târziu,
Respiram deja..."

Eh, mama n-ar fi vrut să fie şefă de-aprozar şi nu despre ea e vorba în postul de astăzi, ci despre mine şi misiunea cu care te pot investi şi chinui părinţii fără să te-ntrebe.

Artist n-a vrut să mă scoată, dar uite c-am ieşit. :)) Nici mare filosof, dar uite c-am ieşit. :)) Nici băutor de cafea şi de bere, nici zdrăngănitor la chitară, nici un iubitor al somnului de după amiază, nici al dracului când sunt călcat pe coadă, nici miştocar from time to time, nici dezordonat în propriul univers. Dar uite c-am ieşit.

Am avut parte de susţinerea ei (şi, de ce nu, de susţinerea tatălui) în proiectele mele mai mult sau mai puţin grandioase, chit c-a manifestat uneori o dragoste prea mare pentru notele mari pe care fecioraşul ar fi trebuit să le obţină şi care pentru dumnealui nu au avut niciodată nicio relevanţă şi continuă cu succes să nu aibă una. Dar sunt născut învingător şi mi-am impus punctul de vedere prin fapte. :))

Iar vizavi de cariera artistică... Am o chitară care mă chinuie. Trag nădejde că peste ceva timp o voi chinui eu pe ea şi peste încă ceva timp ne vom armoniza dorinţele şi vom constitui un tot unitar. Cred c-o să mă-nsor cu ea, e femeia perfectă. Nu vorbeşte neîntrebată, nu înşeală, e manierată şi comunicativă în modul cel mai artistic cu putinţă.

Leapşa merge la miclowan (previzibil, nu?), Simona (şi totuşi, pe când la o bere?), Aikisan şi Richie.

7 comentarii:

carina spunea...

Imi place mult sa te citesc seara, faina bascalie, tot cu Nica iti zic eu ca semeni, da' si cu Creanga al mare :)
A secret revealed admirer, Cary

puisorul cufurit spunea...

Multumesc pt vorbele de bine. Si macar bascalie sa fac din cand in cand, ca de inflamat m-am tot inflamat pe blogul asta. :))

aikisan spunea...

Noroc in noaptea nuntii ;)

Lyna spunea...

chitara ar trebui sa se simta mandra :)))... si mda ... dorintele parintilor sunt dubioase mama ma voia la management , economie , contabilitate , orice dar nu ce am ales eu :)) adica lucruri umaniste ( DOAMNE BINE CA SUNT LA FILOLOGIE) :limbi straine si stiinte politice .

richie spunea...

Mersi de invitatie. am raspuns insa mai demult la ea. Uite aici: http://richietm.blogspot.com/2008/01/sunt-rodul-viselor-mele.html

PS: ai si tu una de la mine!

Tomata cu scufita spunea...

Ce bine ca nu ne mai aleg parintii meseriile. Imi aduc si acum aminte ce dezamagit a fost tatal meu ca am intrat la "Litere". Voia sa ma faca vames. /:)

Simona spunea...

ma simt al draq d aiurea :-s
hai k ma duc sa postez, mai am o leapsa d la tine :D