vineri, 28 martie 2008

Despre grotesc şi stări depresive

Alecs mi-a lăsat la comentarii un link către un filmuleţ.



Filumeţ pe care l-am văzut şi eu în seara asta, întrebându-mă dacă are rost să scriu un post despre el sau nu. În acel moment am ajuns la concluzia că nu voi scrie nimic, c-am obosit, că n-are rost.

Şi nu sunt convins că are. Am fost într-atât de indignat şi revoltat, încât am început să înjur ca ultimul birjar. La adresa tuturor agenţilor de circulaţie, la adresa acelei şoferiţe handicapate care era atât de indignată când reporterul i-a spus că a omorât un om şi care s-a înfoiat toată că pe traseul ăla mai mult de 60 - 70 km/h nu poţi să ai (să-i zică cineva retardatei că prin oraş se circulă cu 50 iar la trecere încetineşti şi, eventual, opreşti).

Oamenii sunt, uneori, nişte fiinţe groteşti. Sau o fi doar proiecţia mea. Grotesc e un termen relativ, grotescul nu există în sine, el apare ca fiind ceea ce este doar în comparaţie cu altceva, şi atunci tot relativ rămâne. Oamenii sunt aşa cum sunt. Iar eu ar trebui să nu mai miros rahatul...

Avem nevoie de un Vlad Ţepeş (ca să nu zic de alţii, riscând să fiu acuzat de anumite instanţe că promovez xenofobia, fascismul, nazismul sau cine ştie ce alt regim totalitar; Vlad Ţepeş e în graţia tuturor "forurilor superioare").

Iar dacă cineva îşi închipuie că sunt o fire depresivă, se înşeală amarnic. Revolta e net diferită de depresie şi am dubii serioase ca există prea mulţi oameni care m-au văzut de multe ori extrem de revoltat, enervat şi plin de draci.

Iar aici intervine leapşa lui Angie, fostă măgăruşă care a revenit de prin martie "la ideea de blog" (după cum se exprimă chiar ea), ceea ce nu poate decât să mă bucure. No, şi Angie se întreabă cum scap eu din perioadele depresive.

No, dragă Angie, eu nu scap din perioadele depresive. Pentru că pur şi simplu nu intru în ele. N-am fost niciodată depresiv, iar stările care ar putea fi asemuite cu aceasta apar extrem de rar şi nu durează mai mult de câteva ore, cel mult o jumătate de zi. Acum câţiva ani, de Crăciun, aşa-zisa depresie a durat toată ziua (record!).

Pentru că sunt antidepresiv. Iar uneori, când se întâmpla să fiu mai preocupat sau mai abătut, unii dintre cei din jur erau foarte intrigaţi, "cum, mă, până şi tu?" (om sunt, băăăăi!). Iar în astfel de cazuri (dacă-ţi este de vreun folos), pun mâna pe telefon şi sun pe cineva pentru a ieşi la o bere, acolo cheful îmi revine numaidecât.

Nefiind depresiv, nu sunt direct interesat de răspuns. Prin urmare, leapşa rămâne aici. Mulţumesc lui Angie.

4 comentarii:

Angela Gathe spunea...

Mersi de raspuns si ma bucur sa aud ca macar unul dintre noi e capabil de autocontrol sau e cel putin mai nebatut de soarta :)

Pana ajung si eu ca tine, o sa continuu sa primejduiesc viata lucrurilor mele folosind lumanari multe si pe cea a peretilor dand muzica tare, tare.

Lyna spunea...

:-? chiar nu m-a mirat filmuletzu' ... nu m-a mirat nici copila aia tunsa ... nu ma mai mira nimic in romania si e trist ca nu ma mai mira :| m-am obisnuit cu prostia si starea de retardare a multora din natiunea asta romana ... TRIST :| .

puisorul cufurit spunea...

Angela: Hai mai, de ce-ar fi un tanar la nici 20 de ani depresiv??? nu exista situatie fara iesire.

Lyna: Dap. Nu ma mira. dar vad ca toate astea continua sa ma umple de draci. :(

Denis spunea...

nu voi uita filmuletul...
e mai de groaza decat toate saw si happy tree friend la un loc pentru ca e real.
am ramas pur si simplu marcat de cum se poate muri si mai ales de ceea ce fac altii dupa moartea ta. oare toti cei care au asistat la acest accident nu au niste mustrari de constiinta? au stat politistii aia neclintiti ca trecea tariceanu ca avea summit. au venit dracii in romania cu summit-ul lor. a venit putin si iar a fost lins de toate noroadele. gata...m-am saturat
imi place cum scrii...
denis ala din cluj