duminică, 2 martie 2008

"Despre eroi şi morminte", Ernesto Sabato

E foarte interesant faptul că eu, tu şi el citim aceeaşi carte, dar eu văd în ea ceva, tu vezi altceva iar el ne poate contrazice, aducând argumente chiar şi din categoria celor imbatabile.

Eu am văzut în "Despre eroi şi morminte" o carte a contradicţiilor dintre nimic şi totul, dintre mizerie şi măreţie, dintre o haină ponosită şi o uniformă de grenadier cu un coif înalt, toate acestea învârtindu-se într-un cerc halucinant al determinismelor. Eroismul şi gloria se vor îndrepta ca nişte somnambuli spre mizerie şi morminte, iar mizeria şi sărăcia purtate cu demnitate conferă tuturor fiinţelor o notă de eroism.

Trecutul glorios şi zbuciumat este dezgropat din mormintele în care a fost îngropat de vreme. "Despre eroi şi morminte" este o carte în care istoria naţională se împleteşte cu cea familială şi cu prezentul cenuşiu şi tulbure. Radiografia Argentinei e realizată cu minuţiozitatea unui specialist, iar negativul nu este deloc îmbucurător.

E o carte "a decăderii", după cum au spus unii, însă eu aş afirma că e o carte a decăderii printr-o înălţare nemaiîntâlnită, o înălţare până în straturile superioare ale atmosferei, acolo unde nu mai poţi respira, unde te bântuie demonii pământului şi de unde te prăbuşeşti sufocat şi apăsat de povara unei istorii zbuciumate.

E o carte a destinului, o carte a nebuniei şi a personalităţilor distructive şi autodistructive, o carte în care răul din oameni şade lângă puritatea cea mai desăvârşită în interiorul aceleiaşi fiinţe.

Sabato e unul din cei mai buni sciitori pe care i-am "întâlnit", un psiholog extrem de fin, căci numai un geniu al psihologiei şi al literaturii ar fi putut să scrie acea faimoasă "Dare de seamă despre orbi", acel jurnal extraordinar de reuşit al unui paranoic, sau ar fi putut să descrie cu atâta exactitate, realism şi sensibilitate suferinţele lui Martin din ultimul capitol al romanului.

Sabato e un creator de geniu, ideile se întrepătrund într-un mod inedit şi crează imagini unice prin profunzimea şi patologicul lor.

Cei mai mulţi au fost fermecaţi de acea "Dare de seamă despre orbi". E genială, însă eu mă plec mai mult înspre ultimul dintre capitole, "Un Dumnezeu necunoscut", deşi fără îndoială că nu e nimerit să facem o asemenea disecţie a romanului de genul "iată, acest capitol e mai bun decât celelalte"...

Citiţi acest roman. Vă va ajuta să înţelegeţi mai bine şi "Abaddon exterminatorul". Despre acesta, însă, cu altă ocazie.

P.S.: Găsiţi acest articol şi pe măgăroii culturali, alături de alte articole despre cărţi citite de prietenii mei. Asta dacă vă place lectura şi căutaţi cărţi bune sau măcar interesante.

Later edit: Din dorinţa de a nu-i conferi cărţii lui Sabato izul unei opere ce poate fi foarte uşor încadrată într-o categorie, am omis intenţionat să menţionez faptul că tema abordată cu predilecţie în opera scriitorului argentinian este cea a orbirii (tratată şi de Canetti sau Saramago în literatură, Victor Brauner în pictură etc.). Dar, în urma unei discuţii cu miclowan, mi-am dat seama c-am comis o regretabilă greşeală, menţionarea acelui fapt putând ajuta în înţelegerea operei în ansamblul său sau putând să-i confere o anumită nuanţă ce n-ar trebui deloc neglijată.

Un comentariu:

mephala spunea...

Destin. Asta este tot ce rabufneste in fiecare dintre paginile cartilor lui. Un plan de imanenta ce strabate haosul, nu pentru a-l ordona sau confrunta ci pt a-si trage din el intreaga vitalitate. De cand l-am descoperit pe Sabato ma zbat inte a-l uri sau iubi si mereu sfarsesc prin a-l iubi sau uri. Vertiginoasa traire, vertiginos destin. Ma simt aruncata intr-un pantece intunecos, da intr-un pantece a-l pamantului. Nu ma intereseaza dc e vorba de logica, fizica, filosofie, psihologie sau alchimie. Urasc orice disectie a acestei opere, de aceea nu vreau sa o analizez sub nici o forma. O literatura atat de plina de viata nu are ce cauta in morga, tb traita si implinita. Lasati livrescul prada criticii literare! Sabato trebuie citit si trait. As vrea sa gasesc cel putin un sunet prin care sa exprim ceea ce simt vis-a-vis de opera lui (si pot sa afirm ca este prima opera pe care o simt, fara a gandi deloc in jurul ei)dar insir cuvinte frumoase ce nu exprima nimic. In ciuda imboldului vital pe care-l resimt limbajul continua sa sarbatoareasca. Halal sarbatoare a limbajului, obscena si vicioasa!! am spus deja prea mult. Cititi-l pe Sabato!