luni, 31 martie 2008

"Cafeneaua"

Teatru. Superb. De excepţie.

Am mers astăzi la teatru. "Cafeneaua" de Sam Bobrik şi Ron Clark.

Cu Dana Dogaru, Emilia Popescu şi genialul Horaţiu Mălăele. Nişte actori extrordinari care au jucat pe măsura renumelui de care se bucură, mai ales Horaţiu Mălăele care m-a lăsat pur şi simplu cu gura căscată.

Nu sunt un specialist în teatru, ba chiar dimpotrivă. Mare lucru nu pot să vă spun. Decât că mi-a plăcut enorm, am râs cu hohote deşi situaţiile interpretate erau nu doar comice, ci şi tragice. Un tragi-comic extrem de reuşit.

E un spectacol despre viaţă, despre visuri şi idealuri, despre ideea de singurătate şi nerealizare, despre lupta cu sorţii potrivnici şi despre împăcare. Un spectacol în care tragicul e evidenţiat într-un mod extraordinar iar comicul reuşeşte să facă sala să răsune în hohotele de râs ale spectatorilor.

Mai multe nu doresc să vă spun. La aşa un spectacol, orice vorbe venite din partea mea n-ar face decât să-i ştirbească din farmec...

La ieşire am dat nas în nas cu Florin Piersic. Însă nu asta m-a frapat în cel mai plăcut mod cu putinţă. Ci faptul ca, aflându-se umăr la umăr cu Ani (mă rog, e o diferenţă de gabarit fizic pe-acolo), s-a dat la o parte şi-a lăsat-o, simplu, zâmbitor şi politicos, să iasă prima. M-am oprit, i-am zâmbit aşteptând să iasă şi el, mi-a întors zâmbetul cu multă naturaleţe şi mi-a spus, simplu, "să trăiţi". Fără ironie, nu "să trăieşti", nu "mersi". "Să trăiţi", mie, un mucos. El, un actor genial, un OM de mare clasă. Ceea ce îmi întăreşte convingerea că un om, cu cât este mai valoros, cu atât se comportă mai simplu, mă refer însă la acea simplitate nobilă şi care iţi inspiră cel mai profund respect.

Să trăiţi, domnule Florin Piersic.

Iar în încheiere, vă anunţ că, în principiu, blogul îşi ia din nou o pauză. Şi aşa aveam constant sentimentul că nu mai am lucruri interesante de comunicat, ca atare cheful meu de a ţine blogul o luase razna pe coclauri. Maine merg la Iaşi la miclowan. Mă aşteaptă Clubul Presei, Kaze (cu frumoasa lui chelneriţă), Taverna şi, cine ştie, multe alte locuri. Iar o să fiu dizzy (mă rog, ăsta e un eufemism) trei sau patru zile. :D

sâmbătă, 29 martie 2008

Felicitări, fetelor!

Mi s-a adus la cuno��tin���� faptul c�� sunt mare vedet��, am ap��rut pre�� de c��teva minute pe la Antena 3, la doi metri de camera de luat vederi, ��n spatele lui Belu care-��i d��dea cu p��rerea despre c��te ��i mai c��te, dar ��n special despre meciul de handbal de ieri.

��i ca s�� nu m�� dezmint, azi am purces din nou spre Polivalent��, Rom��nia urm��nd s�� joace cu Ungaria. Meci tare. Meci ��ntre dou�� mari puteri ale handbalului feminin mondial. Meci pe care l-am c����tigat, nu f��r�� emo��ii. 31 - 29.

De��i atmosfera a fost cu adev��rat extraordinar��, bine��n��eles c-au ap��rut ��i ni��te ����rani de Bucure��ti, ni��te lepre ��i ni��te covrigari de ��ia crescu��i ��n mahala c-un col�� de p��ine pe zi, uns cu margarin��. Acel gen de ����r��ne��i care, la cel mai subtil accent moldovenesc, te numesc cu dispre�� moldovean sau care se uit�� de sus la tine de cum te miros c�� e��ti din provincie; nu, n-am p����it-o eu (��nc��). ��i care s-au pro����pit undeva pe sc��ri ��i-au ��nceput s�� urle total inestetic, ca la fotbal, cu r��gete dintr-alea de gorile, culmin��nd cu scand��ri xenofobe, ��oviniste ��.a.m.d.. Motiv pentru care au fost lini��ti��i la pauz��.

Iar aici am poze. Vom ��ncepe cu una bucat�� eu. Da, sunt ur��t. Fanele pot s�� suspine lini��tite de ast��zi pentru altcineva.


Una bucat�� rom��nce ��n ap��rare.

Una bucat�� Tadici.
Una bucat�� handbalist��.
Dou�� buc����i picior de hanbalist��. Da, sunt m��gar.
Din nou una bucat�� Tadici + una bucat�� eterna eroin�� Hu��upan.

Iar acum s�� v�� explic.

Meciul ��ncepe la 5, eu ajung pe la 4 jumate. 5 lei biletul. La casa de bilete e full. Cur��nd se ��i termin�� mult r��vnitele tichete de intrare, moment ��n care intr�� ��n scen�� bi��ni��arii.

De la 5 lei, pre��ul biletului sare la 10, apoi la 15 ��i numaidec��t la 20. Iar unii dispera��i ��nt��rzia��i scot din portofel 20 de lei de bilet ��i-l fac cu bani pe oportunistul, mizerabilul ��i sc��rbosul bi��ni��ar. 10 lei a�� fi dat ��i eu, dar 20??? S�� v�� ia dracu, mai bine nu intru.

Dar c��nd s��-mi pierd speran��a, norocul meu proverbial ��mi sur��de. Vine (EL LA MINE!!!) un t��nar cam de v��rsta mea ��i-mi spune timorat c�� are dou�� bilete ��n plus. Bi��ni��arii deja aveau urechile p��lnie, ochii c��t cepele ��i banii flutur��nd ��n m��ini. Dar el ��i ignor��, ��mi spune CU P��RERE DE R��U c�� are doar dou�� bilete (doar dou�� vreau, omule!!!), c��t vrei pe ele, m�� a��tep s�� spun�� ��i el, ca rom��nul, m��car zece lei de fiecare, el nu, 5 lei vreau, zis ��i f��cut, mul��umesc mult de tot, ai scos din disperare dou�� suflete am��r��te, ha ha, ha ha.

��i continui cu frenezie s�� sus��in c�� n-am m��ncat c��cat c��nd eram mic, dar demult nu m�� mai crede nici naiba.

P.S.: Una bucat�� pop��, zis ��i Savatie Ba��tovoi, a reu��it s�� enerveze cumplit ��n cursul zilei de ast��zi dou�� persoane, una dintre ele fiind chiar subsemnatul. Are el o carte, "��ntre Freud ��i Hristos", ��n care face paralele. Extrem de nereu��ite, b��iatul ��sta n-a priceput absolut nimic din Freud, ��n caz c�� l-a ��i citit. Hai sictir! Nu v�� ie��i��i din proastele obiceiuri nici mor��i.

Later edit:
video

Orhan Pamuk vine la Bucureşti!

Orhan Pamuk e un scriitor extraordinar, cu o mare forţă narativă şi care a reuşit să mă impresioneze prin cele trei cărţi semnate de el pe care le-am citit până acum: "Mă numesc Roşu", "Viaţa cea nouă" şi "Fortăreaţa albă", pe care vi le recomand cu multă căldură (trupească şi sufletească). "Cartea neagră" aşteaptă docilă să-i vină rândul, colea, în dezordinea de pe măsuţă.

E un scriitor controversat care a militat pentru implicarea scriitorului în politică şi care şi-a taxat dur propria ţară, Turcia, pentru genocidul armenilor din 1915 şi pentru încercarea de suprimare a minorităţii kurde.

A luat Premiul Nobel pentru literatură în 2006.

Îndreptându-mă ieri spre destinaţii mai puţin culturale şi mai mult sportive, am citit pe-un perete faptul că Pamuk vine la Bucureşti. Iar astăzi răsfoiesc frumuşel presa de calitate în căutarea adevărului absolut. Şi, da! se pare că vine. Pe 24 aprilie va primi distincţia Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Bucureşti.

Ţin musai să-l văd pe băiatul ăsta. Pentru interesaţi, voi reveni pe blog cu un post peste vreo trei săptămâni, sperând că voi şti mai multe pe-atunci.

Ah, cică va fi şi o sesiune de autografe. E şansa mea să mă calc în picioare cu lumea pentru un autograf. Că până acum, de când iegzist, am evitat această manifestare de fan(atism).

Pănă una, alta, îmi manifest susţinerea pentru Simona şi pentru proiectul ei, Rubik.

Şi nu pot să nu remarc o mică şi nevinovată ironie a vieţii. Acum câteva zile, un prieten mi-a vorbit despre celebrul cub şi l-am întrebat "cine a inventat bazaconia?". Mi-a răspuns că Rubik care a făcut şi-a dres etc., "De cub ştiam, dar n-am auzit până acum de inventatorul său" (mea culpa).

Eh, aud acum cu atât mai multe. So, keep it real!

vineri, 28 martie 2008

Despre grotesc şi stări depresive

Alecs mi-a lăsat la comentarii un link către un filmuleţ.



Filumeţ pe care l-am văzut şi eu în seara asta, întrebându-mă dacă are rost să scriu un post despre el sau nu. În acel moment am ajuns la concluzia că nu voi scrie nimic, c-am obosit, că n-are rost.

Şi nu sunt convins că are. Am fost într-atât de indignat şi revoltat, încât am început să înjur ca ultimul birjar. La adresa tuturor agenţilor de circulaţie, la adresa acelei şoferiţe handicapate care era atât de indignată când reporterul i-a spus că a omorât un om şi care s-a înfoiat toată că pe traseul ăla mai mult de 60 - 70 km/h nu poţi să ai (să-i zică cineva retardatei că prin oraş se circulă cu 50 iar la trecere încetineşti şi, eventual, opreşti).

Oamenii sunt, uneori, nişte fiinţe groteşti. Sau o fi doar proiecţia mea. Grotesc e un termen relativ, grotescul nu există în sine, el apare ca fiind ceea ce este doar în comparaţie cu altceva, şi atunci tot relativ rămâne. Oamenii sunt aşa cum sunt. Iar eu ar trebui să nu mai miros rahatul...

Avem nevoie de un Vlad Ţepeş (ca să nu zic de alţii, riscând să fiu acuzat de anumite instanţe că promovez xenofobia, fascismul, nazismul sau cine ştie ce alt regim totalitar; Vlad Ţepeş e în graţia tuturor "forurilor superioare").

Iar dacă cineva îşi închipuie că sunt o fire depresivă, se înşeală amarnic. Revolta e net diferită de depresie şi am dubii serioase ca există prea mulţi oameni care m-au văzut de multe ori extrem de revoltat, enervat şi plin de draci.

Iar aici intervine leapşa lui Angie, fostă măgăruşă care a revenit de prin martie "la ideea de blog" (după cum se exprimă chiar ea), ceea ce nu poate decât să mă bucure. No, şi Angie se întreabă cum scap eu din perioadele depresive.

No, dragă Angie, eu nu scap din perioadele depresive. Pentru că pur şi simplu nu intru în ele. N-am fost niciodată depresiv, iar stările care ar putea fi asemuite cu aceasta apar extrem de rar şi nu durează mai mult de câteva ore, cel mult o jumătate de zi. Acum câţiva ani, de Crăciun, aşa-zisa depresie a durat toată ziua (record!).

Pentru că sunt antidepresiv. Iar uneori, când se întâmpla să fiu mai preocupat sau mai abătut, unii dintre cei din jur erau foarte intrigaţi, "cum, mă, până şi tu?" (om sunt, băăăăi!). Iar în astfel de cazuri (dacă-ţi este de vreun folos), pun mâna pe telefon şi sun pe cineva pentru a ieşi la o bere, acolo cheful îmi revine numaidecât.

Nefiind depresiv, nu sunt direct interesat de răspuns. Prin urmare, leapşa rămâne aici. Mulţumesc lui Angie.

Impresii (hand)balistice

M-am hotărât să merg astăzi la un meci de handbal.

Ceea ce am şi făcut, susţinând din tribune naţionala de handbal feminin. Şi care a bătut Japonia cu 44 la 21.

Impresii:

- atmosfera din tribune la un meci de handbal e net mai civilizată decât cea din tribune la un meci de fotbal;

- handbalistele noastre sunt bune :D (jucătoare, mă!);

- fratele lui Amariei e tot blond ca soră-sa;

- Octavian Belu are un telefon mai prost şi mai ieftin decât al meu (care nu rupe stilul);

- majoretele mă enervează cumplit;

- chiar şi atunci când nu evoluează în costumaţia României, Andreea Răducanu e simpatică foc;

- jandarmii sunt mai eficienţi;

- puteam trece şi de această dată cu celebra brichetă galbenă, dar am preferat s-o declar, ca urmare vedeta blogului din posturile trecute a fost pierdută şi înlocuită cu o alta, dar tot cu lanternuţă;

- jandarmii sunt mai nepoliticoşi;

- jandarmii n-au mai atentat la posteriorul personal (nu pot să spun c-am deplâns noua situaţie);

- casieriţele sunt nişte putori ordinare.

Mă duc şi mâine şi poimâine.

joi, 27 martie 2008

Pe aici nu se trece!

Cheful meu de a scrie pe blog e infim şi infirm, motiv pentru care vă prezint obstacolele de care se pot lovi cei la fel de infirmi precum cheful mai sus amintit.



Rampa de acces duce direct în zid. Mai rămâne loc de-o roată, în caz că sărmanul om e break-dancer în cărucior cu rotile, face un dublu tulup şi se introduce în minunata farmacie din cartierul în care-mi fac veacul.

Mesajul lor e clar: handicapaţii să rămână afară, noi discriminăm!

Pentru c-aşa-i la român, faci un lucru de florile mărului, cheltui nişte bani pentru c-aşa vrea Uniunea şi tu, tontul dracului, nici nu-ţi imaginezi că acele lucruri au totuşi un rost. Pentru că suferi de-o formă severă de retard mintal.

Ca să-i ignoraţi pe tonţi şi să vă mai destindeţi muşchii psihicului, aruncaţi din când în când un ochi pe blogul măgăroilor şi a măgăruşei.

O, daaaaaaaaaaaaaaaaa!

Nu mă pot abţine. Iată ce scrie Gazeta:

"Pentru a evita orice "război" între suporteri, în special cei ai Stelei şi ai Rapidului, la intrarea în stadionul Ghencea toţi fanii au fost controlaţi la sînge. Orice steag, în afară de cele ale "naţionalei" României, au fost oprite la intrare, la fel şi orice alt obiect contondent. Astfel, la partida de aseară au fost prezenţi aproximativ 450 de jandarmi. (Claudiu Petrişor)"

Daaaaaaa, daaaaaaa, aşa este!!! Cum spuneţi voi!!! Lăudaţi-vă!!!

Nimeni, dar nimeni n-a intrat cu vreun obiect contondent pe stadion! Au controlat totul la sânge! După cum v-am povestit în postul de mai devreme, m-au pipait şi pe fund în demersurile lor poliţieneşti, şi totuşi bricheta se afla ÎN BUZUNARUL DIN FAŢĂ al pantalonilor!!! Nu în papuc, nu în gură, nu în cur, nu în venă, nu în nas şi nici în chiloţi. ÎN BUZUNARUL DIN FAŢĂ al pantalonilor!

"Ai brichetă?", "Nu. n-am!", "Ia să vedem noi...", "Vedeţi!", "N-ai nici în şapcă? Ia dă şapca jos să vedem..." mi-au făcut cu ochiul şi-au văzut pe dracu.

Sunteţi tari, sunteţi eficienţi, sunteţi jandarmeria română! Felicitări!

miercuri, 26 martie 2008

Bravo băieţi!

Veni, vidi, vici. 3 - 0.

Un meci frumos pentru care merită să te osteneşti să ieşi din casă. Atmosferă destinsă, am râs copios, îmi pare bine c-am mers.

Şi-am şi verificat o chestie, şi anume dacă pot trece binemersi c-o brichetă-n buzunar.

Şi bineînţeles c-am trecut binemersi c-o brichetă-n buzunar, controlat fiind de două ori, la umeri, la ţâţe, la mijlocelul meu tras printr-un inel, au insistat pe buci şi păreau extaziaţi, m-au pus să-mi scot şi şapca, aşa, c-o figură ştrengărească.

Mi-am scos şapca, "Respect!", mi s-a făcut din ochi şi-am intrat. Aş fi putut ascunde lejer zece brichete. Şi pe urmă se mai miră că au ultraşii obiecte contondente.

Ne recitim mâine, mă duc să-mi pap lăpticul.

Hai România!

Deşi n-am cumpărat bilet, o să mă car în fapt de seară cu prietenii la meci. La România - Rusia. Merg să fac o baie de mulţime, să mă bat cu ceilalţi suporteri, să fac scandări rasiste, să injur pe toata lumea, să mănânc seminţe şi să arunc în teren cu brichete, bolovani, scaune, oameni, chiloţi şi flegme.

O să întâlnesc iar o serie întreagă de gagici sulemenite, cu un kil de fard pe obrajorii intuitiv rumeni, cu nişte ochi cadaverici de la Oriflame, cu blugii strânşi pe cur şi tocuri înalte ca nişte catalige. Care se uită pierdute pe teren, nu înteleg de ce fug oamenii ăia acolo, pentru ce urlă lumea, cine cu cine joacă sau care e diferenţa dintre un meci de fotbal şi un meci de polo sau, de ce nu, un concurs de patinaj viteză.

Şi le vezi. Masculul de lângă ele urlă, chiţcăie şi ele imediat, dar se uită pierdute în timp şi spaţiu, undeva pe linia orizontului ca nişte suricate pe-o movilă de nisip.

Sau există posibilitatea să nu fie cu masculi, ci să fie un grup de fetişcane singurele, venite la agăţat pe strasse pelusae tribunensis. Care se pierd într-un extaz fotbalistic ori de câte ori e Chivu la balon. Sau, mă rog, ori de câte ori cred ele că aşa stau lucrurile. Mai mare plăcerea să te hlizeşti privindu-le.

Pentru ce merg eu la meciul ăsta? Pentru că joacă naţionala, pentru că nu risc prea mult să aud UE Rapid, Steaua sau Dinamo. Pentru că totuşi, sper eu, brichetele vor sta în buzunar. Pentru că jucătorii nu-şi vor da capete-n gură. Pentru c-aş vrea să-i batem pe ruşi.

Şi pentru că meciurile echipei naţionale sunt singurele pentru care mai merită să ieşi din casă.

marți, 25 martie 2008

Şocuri cu iz de tutun

Gara de Nord, aşteptare, un prieten lângă mine c-o ţigară-n gură şi-un pachet în buzunar. Un ţigănaş murdar până-n vărful urechilor (intuitiv vorbind, şi-n ele), cu părul vâlvoi precum era al meu anul trecut în aceeaşi perioadă, stă la trei scaune distanţă pe una din minunatele banchete de pe peron.

Se uită şi se tot uită. Se ridică abordând un aer de sictirealo-umilinţă şi păşeşte spre noi cu intenţii.

Eu îmi mijesc ochişorii şi mă pregătesc de-o repezeală de genul "valea de-aici!", căci în secolul XXI, în Bucureşti şi mai ales în Gara de Nord eşti antrenat să trimiţi la dracu sentimentalismele inutile. Antrenament cu iz de reflex condiţionat: tigan - eşti luat de prost - îl trimiţi la dracu (în maniere diferite, după caz).

Dar mare fu mirarea voinicului să constate următoarele.

"Băiatu'!... Dă-mi te rog frumos şi mie o ţigară, că nu mai pot!..."

Mi-am înghiţit cuvintele. A zis "Te rog frumos"??? Se pare că da, căci băietanul cu care eram şi care-mi seamănă de obicei în atitudini a scos pachetul din buzunar ţinând o mică morală, "de ce fumezi tu, tinere ( :))))) ), îţi strici plămânul, nu ştii că nu e sănătos?". Vorbea el, cel cu ţigara-n gură, moralizatorul lu' peşte.

I-a dat o ţigară, i-a aprins-o ca la curve, după care am suferit un nou şoc: "Mulţumesc frumos!".

"Mai ia mă de-aici încă două, să ai şi tu, să te ungă la suflet...".

Reacţie: :)))))

Încă puţin şi se pupau în bot.

În tren. Alt ţigan, alt şoc. Ţiganul şi şocul, şocul şi ţiganul.

"Te rog frumos, nu-mi dai şi mie o ţigară?". Ăsta, suflet de artist de felul lui, "Ia de-aici!". Ăla ia ţigara şi scoate zece mii, "Mulţumesc mult de tot pentru ţigară", "Ah, nu, cum să iau bani??? Mai ia încă trei ţigări că drumu-i lung" şi, ca să nu se arate el sensibilos ca o fată mare în pragul cununiei, "Vreau să mă las de fumat şi de-aia vreau să scap de ele, de, apelez şi eu la diferite trucuri".

Reacţie: :)))))

Vrei pe dracu să te laşi.

Bun. Ideea e următoarea. M-am tot legat de minoritari pe blogul ăsta şi, făcând cunoştinţă cu cei doi mai sus amintiţi, am socotit ca fiind de datoria mea cu un uşor iz de moralitate să vi-i prezint şi să vă aduc la cunoştinţă faptul că există.

Şi eu care credeam că gurile lor nu poate să vorbeşte frumos româneşte. Dar poate.

Later edit: Că tot veni vorba de artişti, luaţi de-aici un filmuleţ. O melodie celebra cântată la chitara. Pentru fanii genului.

luni, 24 martie 2008

Lasă băi Tănase...

Am dormit, m-am trezit pe timp furtună cu un chef nebun să fac panaramă, să ies, să mă agit, să cunosc oameni, dar sunt singur în casă. Am închis uşa de la balcon că-ncepeau să mi se fâlfâie lucrurile prin cameră de la curentul primăvăratic. Care mi-a smuls şi chiloţii de pe frânghia din balcon şi-i mulţumesc sorţii că nu i-a aruncat în stradă. Şi uite-aşa, printre vânturi şi chiloţi, mi-am adus aminte că ţin un blog.

Şi-am constatat că n-am ce să scriu. Adică aş avea. Divagaţii. Porcării. Preocupări personale. Aş putea filosofa. Dar asta nu interesează pe nimeni, astea sunt preocupările mele, n-aş vrea să scriu un articol fără să spun chiar nimic.

Dar cum respect ideea de leapşă, salvarea mea vine de la Alexandra (mulţumesc!) şi mă îndeamnă să vorbesc despre ceea ce ar fi vrut mama să devin. Ce carieră strălucită am ratat?

N-am ratat nimic.

Ştiţi ce zice maestrul Chilian...

"Mamaaaaaaa ar fi vrut să fie şefă de-aprozar,
Poate nici măcar.
Tata şi-a făcut armata şi-apoi n-a mai stat,
L-am găsit plecat.
Mama ar fi vrut să fiu al altcuiva,
Dar n-a fost aşa.
Lumea se mira ca-s viu, dar era târziu,
Respiram deja..."

Eh, mama n-ar fi vrut să fie şefă de-aprozar şi nu despre ea e vorba în postul de astăzi, ci despre mine şi misiunea cu care te pot investi şi chinui părinţii fără să te-ntrebe.

Artist n-a vrut să mă scoată, dar uite c-am ieşit. :)) Nici mare filosof, dar uite c-am ieşit. :)) Nici băutor de cafea şi de bere, nici zdrăngănitor la chitară, nici un iubitor al somnului de după amiază, nici al dracului când sunt călcat pe coadă, nici miştocar from time to time, nici dezordonat în propriul univers. Dar uite c-am ieşit.

Am avut parte de susţinerea ei (şi, de ce nu, de susţinerea tatălui) în proiectele mele mai mult sau mai puţin grandioase, chit c-a manifestat uneori o dragoste prea mare pentru notele mari pe care fecioraşul ar fi trebuit să le obţină şi care pentru dumnealui nu au avut niciodată nicio relevanţă şi continuă cu succes să nu aibă una. Dar sunt născut învingător şi mi-am impus punctul de vedere prin fapte. :))

Iar vizavi de cariera artistică... Am o chitară care mă chinuie. Trag nădejde că peste ceva timp o voi chinui eu pe ea şi peste încă ceva timp ne vom armoniza dorinţele şi vom constitui un tot unitar. Cred c-o să mă-nsor cu ea, e femeia perfectă. Nu vorbeşte neîntrebată, nu înşeală, e manierată şi comunicativă în modul cel mai artistic cu putinţă.

Leapşa merge la miclowan (previzibil, nu?), Simona (şi totuşi, pe când la o bere?), Aikisan şi Richie.

duminică, 23 martie 2008

Întrebări întrebătoare

"Dacă vrei să afli ce părere are Dumnezeu despre bani, nu trebuie decât să te uiţi la cei cărora îi dă." (Dorothy Parker) (?)

În postul acesta voi pune câteva întrebări.

1. Pentru ce continuă să strângă bani unii oameni care au deja o avere colosală de zeci de milioane de euro?

Să luăm o sumă oarecare: 100 mil E. Cu banii ăştia trăiesc din belşug zece generaţii după tine fără să fie nevoie să mişte un deget. Dar tu nu te mulţumeşti cu atât, tu eşti nefericit deşi ai putea fi cel mai fericit om din lume. Tu vrei tot mai mulţi bani şi eşti din ce în ce mai frământat în preocuparea ta de a-i înmulţi. Pentru că eşti nebun, meseria ta e acumularea nevrotică de bani.

Când stai cu picioarele-n noroi, nu poţi filosofa. Nu-ţi arde de aspectele intelectuale ale vieţii când chiria e mare, când întreţinerea bate la uşă lună de lună şi când tu porţi o jumătate de an aceeaşi pereche de pantaloni.

Pe vremea lui Eminescu, mergea. Acum lucrurile s-au mai schimbat şi ca să supravieţuieşti e nevoie de mai mult.

Doar dacă eşti un mare artist şi ai un gât extrem de lung care-ţi permite să dai cu fruntea-n stele.

Banul ar trebui să te ajute să nu mai ai nicio tangenţă cu noroiul. Să te poarte pe acele cărări unde nu-ţi mai rupi picioarele prin gropi şi de unde poţi admira ceea ce se află în jurul tău.

Însă, dacă eşti atât de preocupat să apuci pe drumul fără gropi încât nu mai priveşti în jur şi rămâi singur singurel pe-un drum neted ca-n palmă, mărginit de peisaje mirifice, dar pe care tu nu le vezi, ai realizat un câcat.

2. Citeam zilele trecute într-un ziar un titlu: "Femeia perfectă: proastă şi săracă".

Ce să faci cu ea???

Să te gâdile între picioare ca să-ţi dea senzaţia că un mascul ca tine nu mai există cât e lumea de mare, să-ţi satisfacă orgoliul de bărbat, să-ţi dea senzaţia că eşti un dumnezeu pentru c-ai scos o proastă din rahatul în care se zbătea? Să ţii pereţilor discursuri şi să te simţi deştept?

De ce ar cauta un bărbat bogat o femeie proastă şi săracă???

3. De ce îşi cumpără oamenii care ies din Bucureşti o dată pe an maşini mari ca nişte tractoare cu motoare de-ţi vine rău numai când te gândeşti la ele? Ca să ce??? Să se dea grande între două semafoare?

"Dacă vrei să afli ce părere are Dumnezeu despre bani, nu trebuie decât să te uiţi la cei cărora îi dă."

sâmbătă, 22 martie 2008

Ca pentru o zi cu soare

Astăzi e pe bază de muzică. Pentru că e o zi frumoasă şi însorită şi pentru că n-aş vrea să mă delectez de unul singur ca un egoist ce sunt.

Cuvintele sunt de prisos.







Sper că v-au plăcut.

vineri, 21 martie 2008

Despre Zeul Fortuna şi Olimpul românesc

Doresc să vă ofer un sfat. Dacă încă nu ţineţi cu o echipă de fotbal, nici să nu vă apucaţi să faceţi prostia asta. Pentru că ori o să fiţi mânjiţi de prestaţia şi bunul simţ inexistent al unor conducători de club care numai onoare nu fac echipei pe care-o patronează cu succes din jilţuri de aur, ori o să aveţi sentimentul extrem de neplăcut că sunteţi (de multe ori adevărat) "singuri împotriva tuturor".

Iar dacă se întreabă cineva de ce ţin cu Rapidul (am mai fost întrebat asfel de lucruri), să afle că nu ţin cu echipa asta pentru că mai bate şi ea, din când în când, pe cineva şi, vezi doamne, mai am şi eu o satisfacţie în viaţa asta mizeră pe care-o duc. Nu. Ţin cu Rapidul pentru că m-am născut la maternitatea din Giuleşti şi pentru că, momentan, stau la cinci minute de stadion, în inima rapidismului (al rapidismului frumos, nu al aceluia pe care-l arată uneori suporterii). Am, prin urmare, oarecare motive. Dar voi, steliştilor de ieri, sezonieri şi plini de statusuri patetice, pentru ce ţineţi cu Steaua? E doar o întrebare, sunt departe de a-mi roade unghiile, dar puteţi crede şi asta dacă vă face plăcere.

Să trecem însă la lucruri mai simpatice, socot subiectul încheiat.

După sesiunea din iarnă am plecat frumuşel în Bucovina pentru vreo două săptămâni în care am făcut de toate, după bunul obicei pe care l-am adoptat cam de multişor.

Iar într-una din zile, mai pe înserat, am făcut poze. Şi dintre toate pozele din acel fapt de seară, vă "prezantez" următoarele.

Asta.


Şi asta.

Şi asta.

Care mă intrigă nespus. Căci, după cum bine se ştie, bucovinenii sunt oameni comunicativi şi ospitalieri, dar nu m-am gândit niciodată că voi găsi în mândra regiune pe care-o port în suflet o casă cu nişte scări care să ducă la o fereastră. Scări amenajate, după toate probabilităţile, pentru eventualii hoţi. Că ie şi ei oameni, să nu-şi rupă gâtul într-o eventuală încercare de escaladă.

Rădăuţiul se află, după cum bine se ştie în unele cercuri de iniţiaţi, sub patronatul zeului Fortuna, acel zeu care îmbină puterea norocului cu puterea de a apăra oraşul de forţe malefice care se împart în patru categorii: reptilieni, serpilieni, pestilieni şi balaurieni.

Menţionez că zeul Fortuna îşi are obârşia în minunatul nostru municipiu de-i zice Rădăuţi, iar asta nu poate decât să mă facă să mă simt mândru până la balaurianul cel mare şi înapoi. Când merg în inima Bucovinei, parc-aş locui pe muntele Olimp.

Şi mai menţionez că, momentan, zeul e conferenţiar universitar la Facultatea de Eelectronică a Politehnicii din Timişoara.

Iată-l pe Lorin Fortuna! Pe youtube găsiţi mult mai multe filmuleţe de specialitate, eu vă prezint însă filmuleţul pe care l-a pus şi miclowan pe blog prin ianuarie.





Iar în această fotografie ne puteţi zări pe mine (stânga imaginii) şi miclowan (pentru maneliştii care înţeleg mai greu, în dreapta imaginii) în faţa casei pământeşti a vajnicului exorcist şi apărător al rasei umane, pilonul de rezistenţă împotriva serpilienilor, pestilienilor, reptilienilor şi balaurienilor.


Eu am zis că vreau să fiu balaurian cu picioare de reptilian. Voi ce opţiuni aveţi?

joi, 20 martie 2008

Avem suporteri? Suportăm.

E cu punct după titlu, nici nu poate fi altfel.

Mă dusesem ieri la o casă de pariuri şi voiam să pariez că Timişoara face egal sau câştigă la Vaslui şi că Steaua bate Rapidul în Giuleşti. Dar era coadă mare şi după zece minute am renunţat şi-am plecat acasă.

Şi nu-mi pare rău, Timişoara şi-a luat-o, păcat, îmi place echipa aia. Dar în privinţa Rapidului se pare că aveam dreptate. A pierdut cu Steaua. Cu 3-0. Şi-i spuneam cuiva că mi-aş dori să nu piardă la scor, dar uite că Dumnezeul fotbalistic al lui Becali ascultă numai de cei cu bani. Băi Copos şi băi Taher, mai mergeţi la Biserică, în rugăciune stă sprijinit succesul, nu e evident? Pac pac pac pac, dau zece mii dă do'-laaaari...

Pentru că trăim în România care ne-a intrat în vene.

În venele mele, în venele tale, în venele suporterilor cu sânge latin. Care merg pe stadion să se bată, să înjure, să arunce, să lovească, să urască.

Nu să sprijine, să susţină, să împingă echipa la victorie precum o fac cei mai minunaţi suporteri din Europa: cei ai lui Liverpool. You'll Never Walk Alone!

Nu. Cei ai Rapidului, ai Stelei şi-ai lui Dinamo au alte motivaţii care-i împing să-şi mute cururile din bordelul în care au fost fătaţi şi crescuţi de mămicile lor înspre şi pe stadionul unei mari (mă rog, la români) echipe.

Lor nu le place un gol frumos de fundaş, nu le place că Rapidul conduce cu 1-0, lor le place să arunce cu obiecte (sau poate le-a plăcut steliştilor mai mult?). Şi la fel se întâmplă şi în Ghencea. Şi în Stefan cel Mare. În alte dăţi şi pe toate aceste stadioane s-a aruncat cu pietre, cu scaune, cu telefoane mobile. Acum s-au folosit nişte brichete mititele. Dar una dintre ele l-a nimerit pe arbitru în cap. Suporterii au fost avertizaţi prin staţie, dar nu s-au potolit. Iar urmarea firească a constat în oprirea meciului de către arbitru.

Acum putem specula. Şi fiindcă scriu pe un blog personal, îmi exprim părerea că în şmecheria din tribune a fost vârâtă o coadă cu iz stelist şi becalist. Dar, repet, daca bricheta, fie ea stelistă sau rapidistă, nu lovea căpăţâna arbitrului (sau poate că nici nu l-a lovit? sau sunt eu prea paranoic? da, sunt eu prea paranoic!), meciul ar fi continuat.

Ideea e alta. Că ne purtăm ca în Balcani. La greci, când jucătorul bate cornerul aproape de tribuna adversă, el îşi ia elan de după scuturile jandarmilor. La noi, suporterii din tribune sunt români. Şi se comportă ca românii. Sunt un simptom al societăţii româneşti. Scurt.

Iar acum mă aştern pe aşteptat steliştii dornici să mă oftice. Şi mai ales pe câţiva care, când Steaua pierde, ei ţin cu CFR Cluj sau cu Adunaţii Copăceni ca să vadă Becali nu ştiu ce şi nu ştiu cum, fani stelişti de mâna a treia plini de explicaţii şi care, când Steaua începe să bată (cu sfori becaliste), redevin suporteri înfocaţi şi Becali nu mai are nimic de văzut, că ei ţin cu echipa iar patronul nu mai are niciun amestec în alegerea lor.

Iar când încerci să discuţi cu ei într-un mod mai elaborat decât o face patronul echipei lor favorite, se înfierbântă sau devin aroganţi (că la ce modele au...) şi ţi-o toarnă că "în fotbal n-au ce căuta filosofiile". Poate dacă le-ar pricepe, ar avea şi ele un rost şi nici nu le-ar mai denumi "filosofii", ci lucruri de bun simţ...

Mă rog, poate nu v-aţi fi aşteptat de la mine să scriu un post ca ăsta. Lăsând la o parte anumite idei privind sforicelele trase la meciul din seara asta şi referindu-ne la suporteri în general (mai ales rapidişti, stelişti şi dinamovişti), sper că n-aţi pierdut din vedere ideea de bază şi anume aceea că AVEM SUPORTERI? SUPORTĂM.

miercuri, 19 martie 2008

Lepşui-v-aş!

O leapşă kilometrică de la Tomata cu Scufiţă căreia îi mulţumesc pentru ea şi prin care mi se cere să "boldesc" acele afirmaţii care reflectă ceva ce am făcut sau ceva ce mi s-a întâmplat personal. Sunt eu însumi curios să văd cât de activ am fost la viaţa mea. Să începem.

01) Bought everyone in the pub a drink - nu mă simt în halul ăsta de marginalizat
02) Swam with wild dolphins
03) Climbed a mountain - only once?
04) Taken a Ferrari for a test drive
05) Been inside the Great Pyramid
06) Held a tarantula - nu, dar nu m-ar deranja
07) Taken a candlelit bath with someone
08) Said ‘I love you’ and meant it - că-s sensibilos
09) Hugged a tree
10) Done a striptease - mă rog, eram cam beat şi nu ştiu dacă prosteala aia poate fi numită striptease
11) Bungee jumped
12) Visited Paris
13) Watched a lightning storm at sea
14) Stayed up all night long, and watch the sun rise
15) Seen the Northern Lights
16) Gone to a huge sports game
17) Walked the stairs to the top of the leaning Tower of Pisa
18) Grown and eaten your own vegetables - am crescut vreo 7 ani la ţară
19) Touched an iceberg
20) Slept under the stars - mi s-a făcut şi dor
21) Changed a baby’s diaper - nu mă speriaţi cu lucruri sfinte
22) Taken a trip in a hot air balloon
23) Watched a meteor shower
24) Gotten drunk on champagne - e greţoasă
25) Given more than you can afford to charity
26) Looked up at the night sky through a telescope
27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment - mda, şi mă scotea Corvin afară
28) Had a food fight - buey, voi nu sunteţi studenţi
29) Bet on a winning horse
30) Taken a sick day when you’re not ill - chiar destul de frecvent
31) Asked out a stranger
32) Had a snowball fight
33) Photocopied your bottom on the office photocopier - de ce-aş face asta???
34) Screamed as loudly as you possibly can
35) Held a lamb
36) Enacted a favorite fantasy
37) Taken a midnight skinny dip - chiar a lot of
38) Taken an ice cold bath - e superb, mai ales într-un pârâu de munte
39) Had a meaningful conversation with a beggar
40) Seen a total eclipse - era să şi leşin
41) Ridden a roller coaster - şi-am vomitat o dată, "băăăăăă, şi ţiam zis să nu mănânci roşii, vezi dacă n-asculţi de prietenul tău?", "hai sictir"
42) Hit a home run
43) Fit three weeks miraculously into three days
44) Danced like a fool and not cared who was looking - of course, umblam cu rockerii, făceam de-astea şi în acel mediu strict şi tradiţional numit în mod popular "ţară"
45) Adopted an accent for an entire day - îmi schimb frecvent accentul fără să-mi dau seama, deşi (sper eu) nu total
46) Visited the birthplace of your ancestors
47) Actually felt happy about your life, even for just a moment - de ce nu???
48) Had two hard drives for your computer
49) Visited all 50 states of USA - n-aş face asta niciodată şi nici n-aş vizita SUA niciodată decât ca să-mi achiziţionez un Harley de la sursă
50) Loved your job for all accounts
51) Taken care of someone who was shit faced
52) Had enough money to be truly satisfied
53) Had amazing friends
54) Danced with a stranger in a foreign country - de n-aş dansa, numai că n-am trecut încă de graniţele ţării
55) Watched wild whales
56) Stolen a sign
57) Backpacked in Europe - as soon as possible
58) Taken a road-trip
59) Rock climbing - cu mâinile goale, era să mă ia dracu
60) Lied to foreign government’s official in that country to avoid notice
61) Midnight walk on the beach
62) Sky diving
63) Visited Ireland - îmi doresc nespus
64) Been heartbroken longer then you were actually in love
65) In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them
66) Visited Japan - mi-aş dori şi asta
67) Benchpressed your own weight
68) Milked a cow - am încercat, n-a ieşit nimic
69) Alphabetized your records - for what???
70) Pretended to be a superhero
71) Sung karaoke
72) Lounged around in bed all day
73) Posed nude in front of strangers - fără să vreau
74) Scuba diving - ce-i asta?
75) Got it on to “Let’s Get It On” by Marvin Gaye - ???
76) Kissed in the rain
77) Played in the mud - ca porcu
78) Played in the rain
79) Gone to a drive-in theater
80) Done something you should regret, but don’t regret it - deşi nimic din ce nu regreţi nu ar trebui să regreţi
81) Visited the Great Wall of China
82) Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog has discovered your blog - nu e public?
83) Dropped windows in favor of something better - nu chiar asta, dar am spart cauciucurile unor maşini, am împraştiat cuie pe asfalt şi-am distrus straturi de legume, ah, ce plod nesimţit eram
84) Started a business
85) Fallen in love and not had your heart broken
86) Toured ancient sites
87) Taken a martial arts class
88) Sword fought for the honor of a woman - pentru înjurături de mamă am mai pocnit oameni, că de, copiii mici nu-şi ţin nici gura şi nici picioarele
89) Played D&D for more than 6 hours straight - ???
90) Gotten engaged - yeak
91) Been in a movie - în teribilul filmuleţ dintr-a 12-a, sper că se pune
92) Crashed a party
93) Loved someone you shouldn’t have - e o tâmpenie să afirmi că "you shouldn't have"
94) Kissed someone so passionately it made them dizzy - să mor dacă ştiu, unele ziceau că da, dar eu n-am încredere în femei :))
95) Gotten married
96) Had sex at the office - nu e mai comod în pat?
97) Gone without food for 5 days - dar mi-am cumpărat pe parcurs
98) Made cookies from scratch
99) Won first prize in a costume contest
100) Ridden a gondola in Venice
101) Gotten a tattoo - sunt în deplinătatea facultăţilor mele mintale
102) Found that the texture of some materials can turn you on
103) Gotten divorced
104) Been on television news programs as an “expert” - expert în ce?
105) Got flowers for no reason - când eram mic, dar nu cred în lipsa motivelor :))
106) Masturbated in a public place - nu, dar cunosc oameni care se plâng că le ies frecvent în cale asemenea specimene
107) Got so drunk you don’t remember anything
108) Taken illegal drugs - nici să fi luat şi n-aş fi "boldit", că-mi mai citeşte mama blogul, aţi înnebunit? :))
109) Performed on stage
110) Been to Las Vegas
111) Recorded music
112) Eaten shark
113) Had a one-night stand - cred că întrebarea îşi pierde din sens la băieţi, ei după asta umblă şi sunt şi niţel programaţi dpdv genetic :))
114) Gone to Thailand
115) Seen Siouxsie live
116) Bought a house
117) Been in a combat zone
118) Buried one/both of your parents - nu văd rostul întrebării, mi se pare tâmpită
119) Shaved or waxed your pubic hair off - mmm, întrebarea e prea radicală
120) Been on a cruise ship
121) Spoken more than one language fluently
122) Gotten into a fight while attempting to defend someone
123) Bounced a check
124) Performed in Rocky Horror
125) Read - and understood - your credit report
126) Raised children - iar mă speriaţi
127) Recently bought and played with a favorite childhood toy
128) Followed your favorite band/singer on tour
129) Created and named your own constellation of stars
130) Taken an exotic bicycle tour in a foreign country
131) Found out something significant that your ancestors did - şi nu-s puţine lucruri
132) Called or written your Congress person
133) Picked up and moved to another city to just start over - m-am mutat pentru că trebuia să mă mut
134) …more than once? - More than twice?
135) Walked the Golden Gate Bridge
136) Sang loudly in the car, and didn’t stop when you knew someone was looking
137) Had an abortion or your female partner did - iar o întrebare tâmpită
138) Had plastic surgery
139) Survived an accident that you shouldn’t have survived - mă rog, se poate spune şi aşa
140) Wrote articles for a large publication
141) Lost over 100 pounds
142) Held someone while they were having a flashback
143) Piloted an airplane - e un alt vis de-al meu
144) Petted a stingray
145) Broken someone’s heart - probably
146) Helped an animal give birth
147) Been fired or laid off from a job
148) Won money on a T.V. game show
149) Broken a bone
150) Killed a human being - altă întrebare tâmpită rău de tot, chiar trebuiau să treagă de moţ întrebările astea ca să le dea un număr de 200?
151) Gone on an African photo safari
152) Ridden a motorcycle
153) Driven any land vehicle at a speed of greater than 100 mph
154) Had a body part of yours below the neck pierced
155) Fired a rifle, shotgun, or pistol
156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild
157) Ridden a horse
158) Had a surgery
159) Had sex on a moving train
160) Had a snake as a pet - sunt scârboşi
161) Hiked to the bottom of the Grand Canyon
162) Slept through an entire flight: takeoff, flight, and landing
163) Slept for more than 30 hours
164) Visited lots of foreign countries
165) Visited all 7 continents
166) Taken a canoe trip that lasted more than 2 days
167) Eaten kangaroo meat
168) Fallen in love at an ancient Mayan burial ground
169) Been a sperm or egg donor
170) Eaten sushi
171) Had your picture in the newspaper - mă menţin în umbră :))
172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime
173) Changed someone’s mind about something you care deeply about
174) Gotten someone fired for their actions
175) Gone back to school
176) Parasailed
177) Changed your name
178) Petted a cockroach
179) Eaten fried green tomatoes
180) Read The Iliad
181) Selected one “important” author who you missed in school, and read
182) Dined in a restaurant and stolen silverware, plates, cups because your apartment needed them
183) …and gotten 86′ed from the restaurant because you did it so many times, they figured out it was you
184) Taught yourself an art from scratch
185) Killed and prepared an animal for eating
186) Apologized to someone years after inflicting the hurt
187) Skipped all your school reunions
188) Communicated with someone without sharing a common spoken language
189) Been elected to public office
190) Written your own computer language
191) Thought to yourself that you’re living your dream
192) Had to put someone you love into hospice care
193) Built your own PC from parts
194) Sold your own artwork to someone who didn’t know you
195) Had a booth at a street fair
196) Dyed your hair - e oribil
197) Been a DJ
198) Found out someone was going to dump you via LiveJournal
199) Written your own role playing game
200) Been arrested - nu, dar nici mult nu era

Perfect. C-am obosit. Leapşa merge la miclowan, Blindgirl şi Simona.

marți, 18 martie 2008

D-ale carnavalului

În avântul meu de care am dat dovadă scriind ultimul post, am uitat să precizez un fapt extrem de important de care mi-a adus aminte (cine altul decât) miclowan. Şi anume faptul că "Săptămânalul de Rădăuţi" are şi site. Bucovineni de pretudindeni, iată minunea!

Şi acum avem ceva foarte important de făcut. Şi anume de vizionat, noi, cei care încă n-am făcut-o (deşi e relativ greu să nu fi văzut filmuleţul acesta până acum), extraordinara prestaţie a Secretarului General al Organizaţiei de Tineret PDL. Suna comunist, este comunist, trăim în comunism pentru că nu s-a schimbat aproape nimic, chiar şi oamenii care ne conduc sunt în general nişte foşti comunişti cu acte în regulă. Care au avut succesuri, şi asta ca să citez un mare clasic în viaţă, mai exact cel pe care îl veţi admira în filmuleţul de mai jos.

Priviţi şi vă minunaţi.

More Free Videos Here


Cred că, dacă aş fi fost pus în situaţia de a vorbi în faţa acelui public, m-aş fi descurcat ceva mai bine. Şi nu pentru că dau dovadă de nişte abilităţi de comunicare ce i-ar fi făcut invidioşi până şi pe Cicero, Demostene sau Hiperide, ci pentru că e teribil de greu să vorbeşte atât de prost româneşte în faţa unor oameni care nu vor să vorbesc cu tine.

Femeia aia s-a băgat în politică. Să suporte consecinţele divagaţiilor la care se pretează! Nu să-şi lase mucii să-i curgă până-n gură, să pişe ochii pe la taică-său care, alt specimen! se inflamează şi-şi iese flagrant din atribuţiile sale de preşedinte al statului român, promovând cel mai oribil, mai bătător la ochi şi mai nesimţit nepotism pomenit vreodată în Românica noastră post-decembristă.

Dacă e un copil timid şi inocent, ţine-o acasă! Tu o bagi în politică, apoi te simţi atacat când... nu e de fapt treaba ta?

Haideţi să părăsim subiectul ăsta, s-a tot discutat şi răsdiscutat pe seama lui în ultimele zile. Însă nu puteam să mă abţin.

Lăcrimez a nu ştiu câta oară la gândul că marele Caragiale nu e printre noi.

P.S.: Greu de crezut că n-aţi văzut încă noul spot publicitar la ciocolăţica ROM. Dar, de orice eventualitate şi ca să vă descreţiţi fruntea, în caz că v-apucaseră dracii văzând filmuleţul cu nefericita aia, iată-l! Mi se pare bestial!



Dacă ştie cineva care este firma de publicitate care s-a ocupat de reclamele la simpatica şi binecunoscuta ciocolăţică ROM, să-mi spună şi mie, i-aş fi recunoscător.

luni, 17 martie 2008

Săptămânal într-un minut

Veni, vidi, vici. Scurt pe doi cu două nopţi petrecute în dulcea Bucovină. Am primit un acord preţios datorită căruia veţi vedea cum mănâncă un ipohondru (imagini de colecţie!), acelaşi ipohondru şi-a bătut propriul record, consumând în aceeaşi seară nu mai puţin de cinci beri (nu râdeţi, nu cunoaşteţi personagiul şi nici contextul) şi sunt mândru că totul s-a petrecut în prezenţa mea. De asemenea, surioara a acceptat să i se facă cinste, iarăşi un lucru nemaipomenit, iarăşi o premieră, ah, toate premierele se petrec în prezenţa mea, sunt paranormal.

Nu puteam să nu profit de ocazie şi să nu cumpăr "Săptămânalul de Rădăuţi", un adevărat barometru al bunului simţ, un adevărat etalon de gândire filosofică şi morală, o adevărată axă cu iz de atemporalitate. Cea mai de încredere sursă de la care poţi să afli ce s-a mai petrecut în lipsa ta.

Personal, îi admir pe oamenii ăia care se ocupă de săptămânal. Pentru că-mi miroase a muncă de voluntariat. Nu cred că ziarul ăsta are vânzări nici măcar pentru ca vreo trei din cei şase (?) membrii ai redacţiei să primească salariul minim.

Şi-i mai admir pentru faptul că reuşesc să umple 8 pagini în fiecare săptămână, nelăsându-se descurajaţi nici de "cantitatea" extrem de precară a evenimentelor locale, nici de hârtia teribil de proastă pe care tipăresc.

Şi astfel am avut deosebita plăcere să aflu că preoţii vor să se implice în viaţa cetăţii în care îşi fac veacul o serie întreagă de personagii ultra-bisericoase şi cu teamă de cel de sus (mă refer la Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la cine altul decât la cel care făcut poliţie politică, asemeni multor colegi din preasfânta breaslă, poftiţi la spovedanie!).

Am aflat că trei puştoaice de şcoala generală au distrus într-o bună seară, într-un exces de activitate hormonală specifică vârstei, oglinzile retrovizoare a şapte autoturisme (parcă mai ştiu eu pe cineva, ah, dar nu-mi citeşte blogul, e prea ocupat), trei geamuri ale unui imobil şi nouă metri de gard. Iar cel care a afirmat, într-un exces de activitate cerebrală, că minorele nu şi-au putut motiva gestul, este nimeni altul decât Şeful Biroului Investigaţii Criminale Rădăuţi. CĂ CAzul era sub jurisdicţia sa. Fenomenal.

Aproape o pagină întreagă vorbeşte despre care şi cum a oferit femeilor flori de 8 martie, super tare, chiar am stat să citesc.

Nu în ultimul rând (cum s-ar putea?), Corvin, neobosit şi acid până-n măduva oaselor, bate în continuare monedă (vorba lui Cristi) pe aceeaşi temă, pomenind în pledoaria sa de marele Saramago pe care miclowanul nostru i l-a recomandat pe vremuri şi învârtindu-se în jurul acelei axe reprezentată de nimeni altul decât Căliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin (nu Florinescu) Nicaaaaaaaaaaaaaaa!!! Cu intermitenţele de rigoare în care se leagă de propriul său coleg de partid, eternul şi neobositul primar, Frunză pe numele de scenă şi dându-i cu această ocazie apă la moară lui Olărean care xeroxează paginile cu pricina şi le împarte cu generozitate cetăţenilor urbei ce formează acel mirific cadru de dispute, demn de Caragiale.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu ştiu câţi ar mai cumpăra magnificul săptămânal dacă acolo n-ar scrie Corvin. El e precum sarea in salată, ketchup-ul in Pizza şi maioneza in salata de boeuf fără de care nu se poate trăi.

Hai noroc, pui de lele, ne recitim mâine.

vineri, 14 martie 2008

Despre băşcălie şi taxe de tot râsul

Socot că una e o emisiune de divertisment şi alta e o emisiune de băşcălie. De exemplu, acele emisiuni gen "camera ascunsă" sunt de divertisment până la un punct. Până în acel punct în care tu, ca păcălit, mai ai puţin şi dai ortul de spaimă, de indignare sau de nervi.

O emisiune de băşcălie ar fi cea în care tu, cetăţeanul, te sui într-un taxi şi realizatorii emisiunii au grijă să te facă să regreţi c-ai apărut pe lume.

Exemplu: taximetristul ia de la un nene un pachet cu droguri, e oprit de poliţie pe parcurs şi dă vina pe pasageră.

Şi dacă femeia are cu inima? Dacă ia nu ştiu ce tratament şi nu trebuie sub nicio formă să se streseze? Dacă situaţiile limită îi sunt total contraindicate din punct de vedere medical? Dacă? Ăsta nu mai e umor, asta nu mai e divertisment, ăsta e mişto. E băşcălie. E penibil.

A avut tata un coleg decedat nu cu mult timp în urmă. Şi-l vede într-o zi, după ce respectivul era deja mort de vreo cateva săptămâni, la emisiunea asta cu taximetriştii. Săracul (actualmente mort, fost viu) era luat la mişto de-i săreau capacele. Ăsta e un caz particular, dar ilustrează foarte bine ceea ce vreau eu să vă comunic în postul de astăzi... Au şi nuanţele rostul lor.

Să lăsăm, cel puţin deocamdată, acest subiect deoparte. Căci ţin musai să vă spun ceva ce-am aflat de prin Caţavencu.

În supermarketuri, la preţul de producător al produselor se adaugă următoarele. Două puncte.

1. procent din cifra de afaceri lunară, pentru lansarea comenzii şi vânzarea produselor;
2. alocare spaţiu produse în raft, pentru aigurare de reclamă, între 10 şi 70% din preţul final al produsului;
3. serviciu de vânzare garantată;
4. serviciu gestionare gamă - pentru listarea de noi produse şi asigurarea la raft în permaneţă a produselor livrate;
5. taxa pentru prezentarea furnizorului şi a produselor acestuia la sucursalele din Europa ale supermarket-ului respectiv;
6. taxa de deschidere magazine - este o sumă fixă ce se achită după deschiderea unui nou magazin;
7. taxa de remodelare - pentru reamenajarea magazinelor existente;
8. taxa de listare;
9. taxa angajat.

O să urmeze:
1. taxa pe vântul pe care-l dă clientul în interiorul supermarket-ului;
2. taxa pe râgâituri;
3. taxa pentru delectarea bărbatului la vederea picioarelor frumoase ale fetelor de la degustări;
4. taxa pentru trainingul în domeniul politeţii al vânzătoarelor ;
5. taxa pe mătreaţa pe care-o laşi pe jos;
6. taxa pe mă-sa curului papucilor mă-sii.

Later edit: Mă car pentru vreo două zile cu treburi în Bucovina. Ne recitim pe la o luni, cel târziu marţi. Multă baftă la scris şi la citit!

joi, 13 martie 2008

Despre vin fiert şi corcoduşe

Patinoar. O tânără cade pe gheaţă şi se loveşte la cap. Îşi pierde cunoştinţa, apoi se trezeşte uşor paralizată şi cu pierderi de memorie. Trece destul timp iar ea nu ştie unde e, ce caută acolo, recunoaşte foarte vag unele persoane din jur. Este chemată salvarea care catadicseşte să apară după o oră jumate.

"Echipajul" n-are targă, are în schimb o asistentă isterică şi bolnavă psihic care începe să urle la tânăra de pe gheaţă să se ridice mai repede de jos. Aşa, ca o eventuală paralizie să devină o certitudine.

Este căutat şoferul pentru a produce, totuşi, o targă. Dar nu e de găsit! În urma unor presupuneri, se ajunge la concluzia că ar putea fi la bodega de lângă patinoar unde se dă vin fiert. Presupunerile se adeveresc.

Din momentul căzăturii şi până când fata a putut fi transportată la spital, un om ajunge lejer cu avionul de la Bucureşti la Londra şi poate răsfoi lejer "The Sun" sau "The Times", servind tacticos o cafea.

Întâmplarea mi-a fost povestită de o prietenă.

Acum vreo doi ani, un om era pe Moarte într-o salvare. Şi fiindcă Morţii (sau morţii, dacă e să ne luăm după Saramago) i-a plăcut atât de tare să fie călărită de omul acela, l-a luat cu totul dincolo de Styx, în timp ce şoferul oprise pe marginea drumului să culeagă şi el nişte corcoduşe coapte si gustoase.

După unele surse, în Bucureşti, o salvare solicitată soseşte la destinaţie, în medie, în aproximativ 35 de minute (după alte surse, în 45 de minute). Sunt cam o mie de solicitări zilnic pentru 40 de echipaje. Aproape 100 dintre solicitanţi aşteaptă ambulaţa până la şase ore. Oare câţi oameni mor în agonie din această cauză?

Pentru că traiul în România le ocupă unora tot timpul, deci unii dintre ei nu mai au timp să se grăbească (paradoxal?), alţii nu mai au timp să se ocupe de suplimentarea numărului de echipaje, de dotarea ambulaţelor cu o banală targă sau cu angajarea unui personal cu un nivel de responsabilitate mai mare decât cel a unui copil de clasa a 5-a.

miercuri, 12 martie 2008

Colegii mei de blogosferă

Răsfoind eu presa asta minunată din ţărişoara noatră scumpă şi dragă precum un buchet de flori (mulţumesc, şcoală primară!), am aflat că Mahmoud Ahmadinejad are blog.

Cine este Mahmoud Ahmadinejad? Pentru necunoscători, el e băiatul ăla simpatic cu funcţia de preşedinte al Iranului, o ţară la fel de simpatică, dar cu alura de ghimpe-n coaste pentru imperialiştii zilelor noastre.

Ahmadinejad e un omuleţ foarte supărat pe americani şi americanii sunt foarte supăraţi pe el. Şi cine dracu nu e supărat pe americani? În afară de Marea Britanie şi Israel, care numai în acte nu e stat american. Sau poate americanii numai în acte nu sunt evrei? Mă rog, mă mai gândesc.

Lăsând la o parte divagaţiile de prost gust, Ahmadinejad îi urăşte pe americani. Îi urăşte pe evrei. El e autorul monumentalei gafe care a constat în afirmaţia faptului (gândit de mulţi, dar nerostit de nimeni cu scaun la cap decât eventual pe-o budă turcească) că Israelul ar trebui şters de pe hartă, ras de pe faţa pământului. Orice om întreg la minte îşi poate da seama de implicaţiile pe care le poate avea o asemenea afirmaţie. Cam atât i se poate reproşa, deşi unii ar putea spune că nu e un lucru insignifiant.

Buuuun. Răsfoindu-i blogul, n-am întâlnit pe nicăieri (la nivel imaginar, bineînţeles) acea privire de taur la coridă, acel zel extraordinar din discursuri, acele idei vulcanice şi răscolitoare. Nu. Omul e temperat, filosof, istoric, aşezat la casa lui precum un vrednic gospodar. Dacă nu-mi era încă drag până atunci, de atunci sigur am început să-l simpatizez. Oare ce ar spune prietenii dacă ar găsi pe biroul meu o poză înrămată, dar nu cu mama, de exemplu, ci cu Ahmadinejad?

Lăsând gluma la o parte şi intrând în alta, iată un motiv în plus să vă faceţi blog. E extrem de trendy! Nu contează dacă aveţi sau nu ceva de spus. Iar dacă eu vă spun ca Ion Iliescu are blog, dacă au şi Bombonel, Mircea Baniciu sau Tudor Chirilă, poate nu vă conving. Dar dacă vă spun că până şi Ahmadinejad are??? E???

Pot să afirm fără teama de-a greşi că sunt coleg de blogosferă cu toţi cei de mai sus. Mă simt de lux. Pardon.

Am fost extrem de amuzanto-indignat citind comentariile (în dreapta paginii) unor americani proşti şi îndoctrinaţi. Aşa cum sunt majoritatea americanilor. Da, folosesc termeni relativi şi fac generalizări, dar mă doare-n cur când vine vorba de naţia asta, aşa cum şi pe dumnealor îi doare-n cur de restul lumii. La nivel de politică, bineînţeles. Că la nivel individual, nu prea reuşesc să-şi reprezinte restul lumii, n-au văzut în viaţa lor o hartă.

Cel puţin doi dintre americani au pomenit, în commenturile lor puturoase, de "peace". You know, discursuri Bushiste. Miroase-a câcat.

P.S.: Ahmadinejad are şi blogroll! :))) Iar în blogroll îl are pe marele Ayatolah Seyyed Ali Khamenei care are două siteuri. Unul nici nu are blogroll :))) , iar celălalt, chiar dacă are, nu conţine şi blogul lui Ahmadinejad. Mi se pare super tare!!! :))) Khamenei are trei *oaie, iar Ahmadinejad o fi având doar două.

Sau poate e ca-n bancul ăla: "Băi, tu ştii că noi doi avem împreună cinci *oaie? Cum, mă, tu ai numai unul?"

Aş propune şi un vot, dar miştoul ar fi prea mare şi nu asta intenţionez să fac.

Later edit: Revin cu speranţa că s-a înţeles că-i o glumă. Am un mare respect pentru Iran, pentru o tradiţie şi o cultură cu o vechime colosală. Pentru faptul că există acolo conştiinţa unor atuuri şi pentru refuzul de a nu deveni o marionetă. Merkel, Putin, Ahmadinejad sunt nişte lideri extraordinar de buni care ştiu să apere interesele tărilor pe care le conduc. Că suntem sau că nu suntem noi de acord cu acele interese, asta e partea a doua.

marți, 11 martie 2008

Leapşă muzicală

Iubiresicacat (ador titlul ăsta de blog, ne înrudim în esenţă), precum şi Celălalt geamăn s-au gândit şi ei la cufurit (mulţumesc frumos) şi i-au dat o leapşă ciudată care se referă la muzică şi oarecum la modul în care aceasta se raportează la noi. O să vedeţi de ce nu noi la ea. Anyway, leapsa e o joacă.

Zice aşa:
- porneşte winampul şi dă-l pe shuffle (e pornit, uite-acum îl dau);
- scrie întrebarea din leapşă şi în loc de răspuns pune titlul melodiei care vine la întâmplare;
- bagă matale şi-un răspuns;

Am emoţii, pentru că-n winampul meu există şi melodii care nu-mi plac, pe care nu le ascult, dar pe care le ascultă alţii, respectiv cei care le-au pus acolo. Dacă vor pica, asta e, no cheating.

Începem?

1.How are you feeling today?
Lake of Tears - "Otherwheres"

2.Will you get far in life?
Vasile Şeicaru - "Noapte fără anotimp"

3.How do your friends see you?
Ducu Berţi - "Când va fi să vii"

4.Will you get married?
Prodigy - "Charly"

5.What is your best friend’s theme?
Rammstein - "Feuer Frei!"

6.What is the story of your life?
Taine - "Valea cu dor"

7.What was high school like?
Enigma - "Temple of Love"

8.How can you get ahead in life?
Eric Clapton - "Cocaine"

9.What is the best thing about your friends?
Ducu Berţi - "Nunta din bar"

10.What is in store for this weekend?
Buddha Bar - "What Will Be"

11.What song describes you?
Yob - "Bogdane"

12.To describe your grandparents?
Prodigz - "Minefields"

13.How is your life going?
Ecoul - "Iubire ideal"

14.What song will they play at your funeral?
Annie Lennox - "Here Comes the Rain Again"

15.How does the world see you?
Ţapinarii - "Pescăruş"

16.Will you have a happy life?
Enigma - "T.N.T. For the Brain"

17.What do your friends really think of you?
Cenaclul Flacăra - "Podul de piatră"

18.Do people secretly lust after you?
Right Said Fred - "I'm too Sexy"

19.How can I make myself happy?
Eco Echo - "Poveste de iubire"

20.What should you do with your life?
Mateo Campanella - "Gymnopedie"

Observ cu stupoare că unele melodii au picat la ţanc şi parcă se referă, fără doar şi poate, la întrebarea pusă. De aceea mi-e teamă că unii dintre voi o să credeţi c-am trişat. Ei bine, n-am trişat.

În schimb, m-am prăpădit de râs, gândindu-mă la cât de ironică este viaţa cu noi, chiar şi în momentele cele mai neînsemnate. Îşi bate joc de noi fără niciun fel de ruşine.

Mi-e greu să mai scriu câte un comentariu la fiecare întrebare în parte. De cele mai multe ori, melodiile sunt suge...stive.

Leapşa se duce, după cum ne-am obişnuit, la miclowan. Dar, pentru că el le îngroapă pe toate, mai merge şi la Andrei şi Alexandra (dacă vor dori să se distreze într-un mod muzical).

Later edit: Iată un articol din "Adevărul" care ne spune că "Tibetanii au pornit la marş împotriva Chinei". Deşi titlul e exagerat în mod vădit şi divaghează niţel, articolul mi-a trezit deosebit de mult interesul. Ca admirator al culturii tibetane (din păcate doar de la distanţă şi fără să ştiu mult prea multe lucruri despre aceasta; încă) nu pot decât să mă bucur. Militez din toată inima pentru obţinerea independenţei Tibetului, deşi e o aberaţie monumentală să crezi că au vreo şansă să obţină aşa ceva.

luni, 10 martie 2008

În căutarea poetului din mine

Blindgirl s-a gândit la mine şi mi-a dat o leapşă care mă îndeamnă să scriu pe blog prima poezie pe care am compus-o vreodată.

Însă în demersul meu de a-mi aminti, am constatat că nu am ce să-mi amintesc pentru că niciodată n-am putut să scriu poezii acceptabile, deşi uneori am încercat.

Mai bine zis, am scris poezii sau mici strofe, dar pe care acum nu mi le amintesc de nicio culoare, nu au fost niciodată atât de reuşite încât să-mi rămână în minte. Versificaţia era mereu OK, dar ideile erau jalnice.

Pentru că sunt un băieţoi ordinar.

Măcar de dragoste dacă aş fi scris, s-o trimit unei domniţe ruşinoase ca o fată mare, dar nici măcar de astea nu mi-a fătat mintea. Nu am scris niciodată fetelor scrisori de niciun fel (în afara unor corespondenţe regulate), în schimb am primit asemenea răvaşe dintre cele mai interesante. De dragoste, de jale c-am plecat, de dor ca-s la dracu-n praznic, filosofice (pe marginea ideii de dragoste, destin, unire şi rostul copiilor; scrisoarea aia m-a speriat) sau analfabete (nu sunt răutăcios).

Ce trecut zbuciumat. Noroc că mi s-a pus capac, altfel mă uscam pe picioare de atâta zbucium.

"La paşa vine un arab
F... în cur şi ras în cap,
O, paşă-s neam de beduin
Şi de la ... mă-tii vin
Să-l vând pe El Zorab..."

P.S.: Ah, mi-am amintit că printr-a III-a sau a IV-a, în perioada în care am cerut eu o frumoasă fată de soţie (şi-a acceptat, atenţie, M., sosesc!!!) am scris şi-o poezie de dragoste în care se vorbea de nu ştiu ce ursuleţ care suferea după o ursoaică mica mica mica şi drăguţă, iar zâna vine şi-i îndeplineşte dorinţa, i-o aduce pe ursoaică iar ei doi pleacă de mânuţă în pădure. Mintea mea de copil n-a putut pătrunde mai adânc. La vremea aia, încă aveam dubii în privinţa orificiului care trebuie folosit de către femei în actul procreării. Adică, pe-acolo, pe-acolo, dar prin altă parte nu? Nu??? Deloc???

P.P.S.: Că tot veni vorba, tot printr-a III-a a vuit tot satul în care-mi duceam umila existenţă prin copaci sau chinuind pisici c-am zis eu în gura mare c-aş da o casă numai ca să văd un cur bun de femeie. Într-a III-a!!! Wăi, şi drac di copcil i-aista, uiti şi-i poati lui capul...

1. "Bun" e termen relativ, momentan nu înţeleg care erau criteriile din mintea mea în funcţie de care cururile se împărţeau în bune şi rele.

2. În clasa a treia aveam un simţ al banului relativ precar.

Leapşa se duce glonţ la miclowan (să nu ascunzi nimic! e momentul adevărului! dar scrie scrisoarea pe blog şi n-o citi unei femei, mi-e frică de faptul că tu chiar o să te trezeşti pâna la urmă însurat, ulciorul nu merge de multe ori la apă, OOO), Simona (ea are ce scrie, nu va trebui să facă băşcălie ca să-şi salveze reputia de mare creator), Yukiame şi Alecs.

duminică, 9 martie 2008

La mulţi ani, bărbaţi!!!

Astăzi e ziua bărbatului.

Prin urmare, am arborat statusuri pe măsură menite să atragă atenţia asupra unui eveniment de maximă importanţă în istoria contemporană pe lângă care unele reprezentante ale sexului frumos insistă să treacă nepăsătoare precum trece o mâţă un drum prăfuit de ţară, ignorând cu măreţie o păsărică-ntr-un copac.

Dacă aveţi tendinţa de a compara ziua bărbatului cu drumul prăfuit de ţară, aveţi o tendinţă proastă. Pentru că noi suntem păsărica din copac. Un suflet pur, armonios, un spirit liber şi nesupus contrângerilor. O entitate pentru care înaltul cerului nu este prea mult.

Suntem nişte fiinţe minunate. Suntem cu adevărat extraordinari. Suntem sublimi, iar femeile, din invidia lor caracteristică şi din scorpiozitate, refuză constant să ne recunoască aceste calităţi. Işi serbează cu mare fast ziua femeii, dar de ziua bărbatului nu pomenesc nimic, dimpotrivă, se prefac pline de ignoranţă că nici n-au auzit de aşa ceva.

Ooooo, fatalitate, de ce ne-ai osândit??? Ai milă de aceste suflete stinghere şi sublime, nu le arunca în vâltoarea răutăţii şi a suferinţei omeneşti!... Merită mai mult...

Purtaţi cu mândrie flamura bărbăţiei, ridicaţi-o până-n înaltul cerului şi coborâţi-o abia la şaptezeci de ani, când vă veţi aşeza cu demnitate şi cu privirea dârză, dar înţeleaptă, îndreptată spre apus...

Fiecare bătaie a inimii voastre este un act de eroism. Oooo, voi bărbaţi, care sunteţi obişnuiţi cu suferinţa, luptaţi ca la Verdun împotriva răutăţii feminine! Fiţi conştienţi că inima voastră pulsează un sânge demn prin venele pe care femeia şi le-ar dori tăiate...

La mulţi ani nouă, bărbaţilor, nişte oameni minunaţi care luptă pâna la ultima suflare împotriva dictaturii feministe! Trăiască adevăraţii eroi ai neamului românesc! La mulţi ani, bărbaţi! La mulţi ani, martiri!

Despre (megalo)manii

Citeam undeva un banc. Doi bloggeri aşteaptă nişte prieteni la o masă într-un bar. La un moment dat, unul dintre ei spune: "Hai să ne aşezăm la mese diferite, să vedem care are mai mult trafic!".

Din moment ce ţin un blog, mă pot numi blogger, mai ales că postez cu regularitate. Cu toate acestea, nu-mi place să spun că-s blogger (blogger?!?), ci îmi place mai degrabă să spun că ţin un blog.

Din ce cauză?

De exemplu, din cauza faptului că există în blogosfera asta a noastră o serie întreagă de personaje cu trafic pe blogurile lor şi care consideră că a fi blogger cu trafic înseamnă o enormă brânză şi implică un creier oxigenat la maximum şi profund brăzdat de circumvoluţii "fără număr".

Oameni care în viaţa de zi cu zi stau varză murată la aproape toate capitolele, uite că au blog, scriu constant despre subiectele care "se cer" de parcă ar fi mari formatori de opinie şi apoi apare la ei complexul de superioritate după care au tânjit de când i-a înţărcat mămicuţa lor.

Uneori îi dau dreptate lui Badea atunci când îi dispreţuieşte pe bloggeri (insă greşeşte atunci când îi bagă pe toţi în aceeaşi oală). Dacă te uiţi la câţiva bloggeri cu trafic şi care sunt consideraţi ca fiind reprezentativi pentru blogosferă, e greu să-ţi menţii maţele neîntoarse pe dos.

Ce dracu fac cu traficul ăla, nu ştiu. Pentru că, la ce fel de subiecte abordează, e greu să-ţi închipui că traficul atât de mult lăudat e de calitate.

Să nu care cumva să-şi închipuie cineva că am scris postul ăsta din invidie pe bloggerii la care fac referire şi pe care nu-i pomenesc aici. Pentru că, dacă i-aş pomeni, ar exista o oarecare posibilitate de a-mi sări lumea-n cap şi de a avea pentru scurt timp un trafic crescut, dar de o calitate indoielnică. N-am nevoie de el.

Blogul ăsta are un anumit scop şi, de îndată ce va fi atins, există oarecare şanse să-l demit din funcţiune.

Nu citesc mari bloggeri, cu foarte mici exceptii (Arhi, Gramo pe alocuri şi, din când în când, Visurât). În rest, blogurile cu care prietenesc sunt cele din partea de sus a blogroll-ului.

Cui îi place ceea ce scriu eu, un om care ţine un blog într-o mare de bloguri, este invitatul meu să "mă" citească. Voi spune mereu lucrurilor pe nume aşa cum pot eu mai bine, voi mai vorbi, din când în când, şi despre vreo carte bună (chiar dacă am observat că atunci când postez despre cărţi, traficul intră într-o fază cantitativ inferioară dar, sper eu, calitativ superioară) sau vreo melodie care merită recomandată.

Cam atât pentru moment. Lectură plăcută pe unde vreţi voi!

P.S.: Recitind postul, am constatat că, paradoxal, a ieşit mai "al dracului" decât mi-am propus. Dar nu rectific nimic.

sâmbătă, 8 martie 2008

La mulţi ani, frumoaselor!

Astă-i îmi propusesem să scriu despre altceva pe blog şi să urez doar în treacăt femeilor ceea ce este de urat într-o zi specială ca cea de astăzi. Însă m-am gândit să fiu gentleman măcar o dată pe an.

Prin urmare (îmi dreg vocea) vreau să-mi fac datoria de reprezentant al sexului tare (ce pervers sună) şi să urez tuturor vizitatoarelor blogului meu "La mulţi ani!", să trăiţi bine, să fiţi mereu la fel de frumoase, să aveţi parte de bărbaţi frumoşi, înţelegători, cu buzunarele pline de bani (dacă sunteţi materialiste) sau cu poezie-n suflet, potenţi şi buni la pat.

Să aveţi o primăvară în Re Major.

P.S.: Nu uitaţi că mâine e ziua noastră!

vineri, 7 martie 2008

Declaraţie de dragoste

Am primit o leapşă de la Alecs (mulţumesc pentru pasă!). Leapşă care pică la ţanc, ţinând cont că, dacă n-aş fi primit-o, probabil n-aş fi scris nimic astăzi pe blog. Am acea stare în care nu am nimic de spus nimănui, preferând să tac şi să-l ascult mai bine pe celălalt.

Leapşa mă îndeamnă să mărturisesc care e cea mai originală declaraţie de dragoste care mi s-a făcut vreodată.

Nu mi-am pus până acum această întrebare, un motiv în plus s-o fac acum. Să vedem...

Trebuie neapărat să aibă valenţe pozitive? "Te iubesc ca-n prima zi după divorţ", merge?

Dacă nu merge, o am pe-asta: "Te iubesc cum iubeşte musca rahatul". Am apreciat această declaraţie, pe lângă faptul că îmi naşte în minte o imagine extrem de plastică şi aderentă, dar îmi şi sugerează ideea unei uniri a cărei forţă e incontestabilă. Să lăsăm prejudecăţile deoparte şi să privim esenţa.

Dau leapşa lui Richie, Aikisan şi Moldovan.

Later edit: În urma unei discuţii prolifice pe marginea ideii de dragoste şi a unei introspecţii ghidate cu profesionalism din afară, am ajuns la uimitoarea concluzie că am vrut să fiu cool şi că mi s-a părut prea siropos să spun că cea mai frumoasă declaraţie de dragoste e un simplu "te iubesc" venit din partea persoanei iubite. Just, păcat însă că declaraţiile frumoase nu fac obiectul postului nostru, ci declaraţiile originale. Dar, repet, ideea e valabilă. Muah!

Later edit nambăr ciu: Mi-a trimis un prieten linkul către capodopera de mai jos. Cu şi despre secretarul general al Organizaţiei de Tineret PDL. Eu unul mă declar profund uimit că duduia vorbeşte, am trait mereu cu falsa impresie şi ferm convins că Elena Băsescu nu ştie să vorbeşte româneşte. Deci nu sunt oripilat, dimpotrivă, mă bucur din inimă ca fata lui tata, respectiv viitorul ţării, ştie să articuleşte cuvinte şi le bagă chiar şi în propoziţie. Să ne trăieşti bine!



Ce faci fetele, te plimbi?

joi, 6 martie 2008

Treişpe paişpe cu Andrei (II)

Îl criticam pe Andrei Gheorghe într-un post precedent pentru faptul că Majestatea Sa are un hobby extrem de enervant pentru cei care-şi mai aruncă ochii peste articolele din 24-FUN: a da cu bota-n baltă.

Are uneori un stil aparte de a te face prost în faţă, dar uzând de o manieră la fel de proastă precum te consideră dumnealui pe tine, "naţiune".

Fac o mică paranteză şi vă întreb dacă mai ţineţi minte emisiunea în care marele Gheorghe bate în direct doi aşa-zişi amărăşteni care, dragă doamne, l-au enervat. Iată filmuleţul, e delicios.



Ei, băiatul ăla brunet cu pleată nu e nici pe departe aşa bleg precum pare: e cascador de meserie. Înformaţia e sigură 100%, tipul a locuit în chirie în apartamentul în care locuiesc eu acum. Era genul de om care, având copil mic şi enervat fiind de gălăgia din faţa blocului din cauza căreia nu-i putea adormi bebeluşul, nu se foia în pat de pe-o parte pe alta, ci ieşea c-un cuţit în dinţi la băieţii turbulenţi şi-i liniştea pe toţi.

Ghoerghe, lasă-te de cascadorii CU CAscadorii, nu mai păcăli "naţiunea", că oricum nu face nimeni treişpe-paişpe aşteptând să-nceapă emisiunea ta.

Încheiem paranteza.

Am pus astăzi mâna pe 24-FUN, mi-am aruncat privirea peste articolul lui Gheorghe precum aruncă finlandezii din Nokia cu telefoane la concursul de aruncat mobile şi-am rămas surprins: nu m-a enervat! Ci dimpotrivă, m-a făcut să-l apreciez pentru capul în gură pe care-l aplică unei personalităţi căreia şi eu i-aş fi aplicat unul (având o frunte poate la fel de bombată ca a lui Gheorghe şi, culmea, având şi acelaşi prenume, ah, fatalitate!), cu tot respectul pentru talentul incontestabil al "pârâtului" într-un domeniu cultural precum poezia: Adrian Păunescu.

Dar noi nu ne vom referi la Adrian Păunescu, ci, vorba lui Badea, la un personaj de pe Marte.

Un mare elogiator al siniştrilor răposaţi, un pupincurist comunist de carieră, un domn pentru care regulile de circulaţie nu erau valabile pentru somităţi ca el înainte de '89 şi nu sunt nici acum (după cum bine ştim, şi-a educat soţia în acelaşi spirit).

O persoană care consideră că liceul Cervantes, unde este înscrisă preastimabila lui fiică, nu este de nasul dumneaei, preferând s-o educe pe coclauri.

"Avem onoarea de a o avea în această clasă pe fiica marelui nostru poet Adrian Păunescu, căci, bineînţeles, orice clasă are vedetele ei (pute a "discriminare pozitivă" şi a lipsă de respect pentru ceilalţi elevi) dar, din păcate, ea nu este astăzi prezentă la şcoală".

Şi absentă a rămas pe toată durata practicii mele iar absenţe în catalog nu i s-au pus.

Nu în ultimul rând, un domn care, prin optzecişiceva, a bătut un doctor sucevean (o somitate în domeniul său, nu şi într-ale adâncirii limbii în cururi comuniste) la un concert folk din Suceava pentru faptul că fusese numit de către respectivul ca fiind pupincurist. Pentru că adevărul a durut, dar nu unde-a trebuit.

Să încheiem pe un ton adecvat, vom cita, deci, din marele nostru poet:

"Priviţi aceste păsări, şi împuşcate zboară,/
În aer le mai ţine doar dragostea de ţară..."

miercuri, 5 martie 2008

Let's fly!

M-am gândit că nu-i frumos să fiu egoist şi să ascult nişte melodii superbe de unul singur. Cei cărora le place chitara sunt invitaţi să se delecteze. Sunt nişte melodii fascinante după care eu mă dau în vânt cam de multişor.

Iată un link către un filmuleţ de pe Youtube pe care nu l-am putut pune pe blog, iar în continuare le aveţi şi pe celelalte la care m-am referit.







Un asiatic jucându-se cu o chitară în ritmuri spaniole de Malaguena. O dovadă a faptului că arta nu are graniţe.

marți, 4 martie 2008

Manualele de religie îi ameninţă pe elevi cu un Dumnezeu horror ("Gândul")

N-aş fi reprodus acest articol din "Gândul" de ieri dacă n-aş fi avut cu cineva o discuţie destul de aprinsă pe marginea ideii de a-ţi lăsa copilul la orele de religie în clasele primare.

Contraragumentele care mi-au fost aruncate între ochi au fost de genul "dacă profesorul de religie e OK..." ("dacă"? de când educaţia copilului meu e o loterie?) sau "îi dai posibilitatea să aleagă". A alege înseamnă, printre altele, a selecta varianta optimă din mai multe posibile, or nu cred că se ţin în şcoala primară sau generală ore de filosofie adaptată pentru şcolarii mici sau pentru preadolescenţi etc., astfel încât să poţi spune tu că i-ai lăsat copilului posibilitatea de a alege. Prostii.

Dimpotrivă, din moment ce el merge la şcoală şi i se predă religia creştin-ortodoxă ca disciplină obligatorie, mie-mi miroase a impunere a unui stil de gândire (făcând abstracţie de mirosul pe care acesta îl emană uneori). Dar deh...

Reproduc articolul din "Gândul" (iată şi un link) pentru a aduce un argument în plus ideii pentru care militez: RELIGIA NU ARE CE CĂUTA ÎN ŞCOALĂ CA DISCIPLINĂ OBLIGATORIE!!! Permiteţi-mi, dragii mei, să mă ocup eu de evoluţia spirituală a copilului pe care (sper eu) îl voi avea.

"Manualul de religie pentru clasa a X-a al Editurii Corint: Yoga este „lucrarea directă a demonilor“

Elevii din clasele I-VIII din România studiază în acest moment obligatoriu religia, ghidându-se după o serie de manuale aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cum sunt redactate aceste manuale şi ce anume conţin ele relevă un studiu realizat de Liga Pro Europa, studiu citat de Hotnews. Conform studiului, care abundă în exemple relevante, copiii sunt ameninţaţi cu pedeapsa divină pentru greşeli minore, de la obiceiul de a bate mingea pe stradă, la trezirea târzie dimineaţa sau la distrugerea unui cuib de rândunici.

Pentru cel din urmă caz, „răzbunarea” vine sub forma tragerii scării de sub picioarele băiatului direct de către Dumnezeu, conform exemplului din Abecedarul micului creştin, Editura didactică şi pedagogică, 2002, al cărui autor este preotul Ioan Săuca. Tot un Dumnezeu răzbunător şi nemilos pentru păcatele micuţilor este prezentat şi în manualul de religie pentru clasa I, al editurii Sf. Mina din Iaşi (autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu).

Pedeapsa divină pentru abateri minore de la o disciplină rigidă, inclusiv pentru că nu-ţi faci cruce când treci prin dreptul bisericii este fără drept de apel: „ te calcă maşina” (!!!).

Pedepse „rafinate“ pentru elevii mai mari (nota "autorului": termenul de "pedeapsă" e unul din cei mai de căcat şi mai manipulativi termeni inventaţi vreodată, scuzaţi limbajul licenţios)

Pentru elevii mai mari manualele includ pedepse ceva mai „rafinate”, astfel încât frica să le fie pe deplin inoculată copiilor. Caietul de religie ortodoxă pentru clasa a VIII-a le spune elevilor că: „după Judecata de Apoi drepţii vor merge să se veselească în împărăţia lui Dumnezeu iar păcătoşii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. (ioi!)

Majoritatea manualelor de religie includ observaţii menite să incrimineze celelalte religii, să le ironizeze sau chiar să le aducă acuzaţii şi să le judece. Manualul de religie pentru clasa a XI-a de la Editura Corint, autor Adrian Lemeni, fost secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, atacă direct cultele religioase din România, denumindu-le „mişcări religioase care acţionează în spaţiul unei confesiuni creştine tradiţionale, prin metode nedemne, inacceptabile din punct de vedere social şi moral.”

Acelaşi autor redactează şi manualul pentru clasa a X-a, la aceeaşi editură, în care îi învaţă pe liceeni că Yoga este „lucrarea directă a demonilor”. Lecţia de intoleranţă continuă în Manualul de religie. Cultul Ortodox, destinat clasei a X-a, editat de editura Dacia din Cluj. Aici este atacată direct Biserica Greco-Catolică despre care se spune că „a dus la dezbinarea în planul credinţei a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, determinând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung.”

Manualele aflate pe piaţă şi incriminate de studiul citat de Hotnews sunt aprobate de Ministerul Educaţiei din România. Biserica Ortodoxă Română duce în acest moment o campanie aplicată pentru obligativitatea studierii religiei în licee, deocamdată aceasta fiind o materie opţională."

A mai scris pe tema asta, pe lângă atâţia alţii, şi miclowan.

Aştept opiniile voastre.

P.S.: Dacă vreunul dintre voi are impresia că sunt ateu, se înşeală.

luni, 3 martie 2008

Masturbare în grup

Cinci bărbaţi au format un cerc şi se masturbează, apoi ajung pe rând la orgasm. Unul este inhibat şi nu reuşeşte. Punct.

Analiză.

Avem de a face cu un grup format din cinci bărbaţi, unul de 25, altul de 24, doi dintre ei au 22 de ani iar cel din urmă are 19. După cum lesne se poate observa, cel din urmă este şi cel mai tânăr dintre ei, am putea spune, de asemenea, că este şi cel mai lipsit de experienţă dintre toţi în domeniul în care cei cinci profesează momentan.

Deşi acţiunea se petrece într-o cameră semiluminată, cu umiditatea având valori normale şi o temperatură medie anuală cuprinsă între 8 şi 11 grade Celsius (cam frig), am putea face lesne o paralelă cu ciobanii lui Preda, cei de pe câmp care se masturbau gândindu-se, probabil, la o oarecare Măria (Măria cu "ă", e foarte important). Dar nu facem, pentru că vrem să batem apa-n piuă.

Avem de-a face cu un grup mic, având o oarecare permeabilitate şi dând dovadă, fără doar şi poate, de o anumită coeziune internă şi de o relativă stabilitate. (iar batem apa-n piuă)

Structura grupului s-a modificat foarte puţin de-a lungul timpului, ultimul venit în cadrul acestui grup pe care l-am propus spre analiză fiind Georgel, cel de 19 ani care, prin faptul că nu a reuşit să ajungă la minunata stare de orgasm, dovedeşte o oarecare inhibare ce se datorează fie incapacităţii grupului de a absorbi un nou membru, fie slabei capacităţi de adaptare a lui Georgel la standardele, practicile şi regulile formale sau informale ale grupului, fie amândurora. (idem cu apa şi cu piua)

Nu putem şti dacă liderul formal sau informal al grupului este Ionel, cel care a atins primul respectiva stare de "nirvana fiziologică" şi/sau spirituală, sau Giculeţ, cel care a râs primul de Georgel pentru insuccesul său şi care s-a terminat pe sine insuşi, paradoxal, al patrulea. (deci dacă nu-i albă, e neagră)

Pardon, doamnelor.

Şi o putem ţine aşa până mâine, analizând şi iar analizând ceea ce ştiinţa, în demersurile ei, a hotărât să numească "masturbare în grup", existând, bineînţeles, şi alte câteva modalităţi de a denumi activitatea analizată într-un mod mai popular.

Cu asta se ocupă analiştii politici. Şi mă gândesc că, dacă "economist" înseamnă, mai mult sau mai puţin şi la modul cel mai general cu putinţă, "persoană care studiază economia", "analist politic" înseamnă "persoană care studiază partea anală/rectală a politicii; persoană care studiază fenomenul anal uzând de procedee politice".

Pentru că Badea are dreptate şi apreciez deosebit de mult iniţiativa lui de a aduce în emisiune un marinar şi un motociclist (de jucărie, bineînţeles) pe care-i pune să se bată. Pentru că asta fac politicienii noştri, se bat, îşi dau la ...oaie, anal(iştii) politici analizează iar poporul stă şi se uită aşa cum v-aţi uitat voi până acum la articolul ăsta (domnişoarele probabil vizibil oripilate) neştiind unde vreau să ajung.

Putem face uz de exemplul lui Badea sau putem face uz de al meu însă, în cel din urmă caz, aş vrea să adaug puţină sare şi piper specificând că Măria suntem noi, poporul şi că ne aflăm chiar în mijlocul celor cinci.

Analizam din nou?

Camera semiluminată e Românica noastră scumpă.

Avem doar trei orificii (dacă nu suntem punkeri sau emo), ce păcat, nu pot presta decât trei dintre cei cinci, respectiv cei de la guvernare. După care se schimbă rolurile şi locurile.

Georgel e fraierul care vrea să fure, dar e încă prea mic şi neimportant sau e inhibat de măgarii cei mari.

De vreo zece ani, unul dintre cei care prestează în mod activ nu se schimbă niciodată şi e minoritar.

Singurul moment de satisfacţie pe care îl avem este atunci când prestează Georgel (ăla care vrea şi nu poate).

În încheiere, avem nevoie de un şerveţel.

P.S.: Cei cinci care ne lasă întotdeauna în gură un gust pe care de amorul artei l-aş numi amar (deşi cunoştinţele mele în domeniu sunt limitate) sunt aleşi de Măria, deci SUNT ALEŞI DE NOI.

Asta aşa, c-o s-avem mintenaş parte de campanie electorală. Spor la vot! S-aveţi grijă ca ăia care o să vă astupe orificiile de-o să faceţi spume să fie înalţi, frumoşi şi dotaţi.

P.P.S.: Consideraţi analiza mea ca fiind vulgară sau puerilă? Da?...

duminică, 2 martie 2008

"Despre eroi şi morminte", Ernesto Sabato

E foarte interesant faptul că eu, tu şi el citim aceeaşi carte, dar eu văd în ea ceva, tu vezi altceva iar el ne poate contrazice, aducând argumente chiar şi din categoria celor imbatabile.

Eu am văzut în "Despre eroi şi morminte" o carte a contradicţiilor dintre nimic şi totul, dintre mizerie şi măreţie, dintre o haină ponosită şi o uniformă de grenadier cu un coif înalt, toate acestea învârtindu-se într-un cerc halucinant al determinismelor. Eroismul şi gloria se vor îndrepta ca nişte somnambuli spre mizerie şi morminte, iar mizeria şi sărăcia purtate cu demnitate conferă tuturor fiinţelor o notă de eroism.

Trecutul glorios şi zbuciumat este dezgropat din mormintele în care a fost îngropat de vreme. "Despre eroi şi morminte" este o carte în care istoria naţională se împleteşte cu cea familială şi cu prezentul cenuşiu şi tulbure. Radiografia Argentinei e realizată cu minuţiozitatea unui specialist, iar negativul nu este deloc îmbucurător.

E o carte "a decăderii", după cum au spus unii, însă eu aş afirma că e o carte a decăderii printr-o înălţare nemaiîntâlnită, o înălţare până în straturile superioare ale atmosferei, acolo unde nu mai poţi respira, unde te bântuie demonii pământului şi de unde te prăbuşeşti sufocat şi apăsat de povara unei istorii zbuciumate.

E o carte a destinului, o carte a nebuniei şi a personalităţilor distructive şi autodistructive, o carte în care răul din oameni şade lângă puritatea cea mai desăvârşită în interiorul aceleiaşi fiinţe.

Sabato e unul din cei mai buni sciitori pe care i-am "întâlnit", un psiholog extrem de fin, căci numai un geniu al psihologiei şi al literaturii ar fi putut să scrie acea faimoasă "Dare de seamă despre orbi", acel jurnal extraordinar de reuşit al unui paranoic, sau ar fi putut să descrie cu atâta exactitate, realism şi sensibilitate suferinţele lui Martin din ultimul capitol al romanului.

Sabato e un creator de geniu, ideile se întrepătrund într-un mod inedit şi crează imagini unice prin profunzimea şi patologicul lor.

Cei mai mulţi au fost fermecaţi de acea "Dare de seamă despre orbi". E genială, însă eu mă plec mai mult înspre ultimul dintre capitole, "Un Dumnezeu necunoscut", deşi fără îndoială că nu e nimerit să facem o asemenea disecţie a romanului de genul "iată, acest capitol e mai bun decât celelalte"...

Citiţi acest roman. Vă va ajuta să înţelegeţi mai bine şi "Abaddon exterminatorul". Despre acesta, însă, cu altă ocazie.

P.S.: Găsiţi acest articol şi pe măgăroii culturali, alături de alte articole despre cărţi citite de prietenii mei. Asta dacă vă place lectura şi căutaţi cărţi bune sau măcar interesante.

Later edit: Din dorinţa de a nu-i conferi cărţii lui Sabato izul unei opere ce poate fi foarte uşor încadrată într-o categorie, am omis intenţionat să menţionez faptul că tema abordată cu predilecţie în opera scriitorului argentinian este cea a orbirii (tratată şi de Canetti sau Saramago în literatură, Victor Brauner în pictură etc.). Dar, în urma unei discuţii cu miclowan, mi-am dat seama c-am comis o regretabilă greşeală, menţionarea acelui fapt putând ajuta în înţelegerea operei în ansamblul său sau putând să-i confere o anumită nuanţă ce n-ar trebui deloc neglijată.