joi, 28 februarie 2008

Pedeapsa cu moartea

Printr-o pură coincidenţă (sau nu) am purtat în ultima vreme discuţii cu vreo trei persoane pe marginea aceleiaşi teme: pedeapsa cu moartea.

Doi dintre ei susţineau că introducerea pedepsei cu moartea în România ne-ar scăpa de criminali, de corupţi, de câte şi mai câte, pe când cel de-al treilea susţinea că n-ar avea niciun efect şi că nu e de acord cu ea.

Personal, oscilez în opinii iar din punctul meu de vedere există argumente atât pro, cât şi contra introducerii acestui tip de pedeapsă.

PRO.

Argumentele pro pot fi aduse în virtutea ideii de "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Dacă ai fost în stare să comiţi o infracţiune deosebit de gravă, atunci, dragul mamii infractor, trebuie să mori. Numai aşa societatea se va putea simţi în deplină siguranţă.

Nu cred în educabilitatea celor care au comis infracţiuni deosebit de grave. Nu cred că societatea românească şi sistemul penitenciar românesc dispun de programe educative atât de eficiente încât să împiedice recidiva unui criminal de cea mai joasă speţă, de programe într-atât de bine puse la punct încât individul să nu redevină un pericol pentru societate odată eliberat.

Chiar şi închisoarea pe viaţă durează, în medie, câţiva anişori, nicidecum până ce dă criminalul ortul. Avem penitenciare supraaglomerate, ce dracu'.

CONTRA.

Există însă şi argumente contra, care sunt de ordin etic, statistic etc..

Un individ ucide un alt individ. Societatea e oripilată, "Haaaoleu! L-a omorât!" şi, c-o moacă scârbită că are de-a face cu un asemenea specimen mai mult sau mai puţin uman, Societatea ce face? Îl ucide la rândul ei!

Iar eu ce-ar trebui să fac, uzând de imaginaţie? "Haaaoleu! L-a ucis!" şi, c-o moacă scârbită că am de-a face cu un asemenea specimen de Societate mai mult sau mai puţin umana, s-o ucid la rândul meu! Mori!...

Am citit la un moment dat, mai demult (îmi cer iertare că nu vă pot da nişte date exacte, deh, memoria asta...) despre un studiu efectuat în nu ştiu ce ţară după introducerea pedepsei cu moartea. Ei bine, infracţiunile grave au scăzut doar în acea perioadă în care s-a mediatizat intens introducerea pedepsei capitale, după care au revenit aproape de valorile iniţiale.

Pentru că foarte mulţi indivizi, când comit o infracţiune deosebit de gravă, numai la pedeapsa care îi aşteaptă nu se gândesc. Există o serie de mulţi alţi factori care îl "indeamnă" la comiterea acelei infracţiuni. Despre latura psihologică a comiterii unei crime cu premeditare sau a unei alte infracţiuni deosebit de grave bla bla bla se poate vorbi "fără număr".

În plus, credeţi că vreun mare baştan, vreun corupt de mare clasă o să-şi dea obştescul sfârşit pe scaunul electric, de-o să i se ridice părul ca-n filmele cu electrocutaţi? Să fim serioşi! Ar muri pe scaunul electric în acelaşi stil în care face acum puşcărie. Adică deloc.

Ar muri, în schimb, o serie întreagă de dobitoci c-o raţiune-n pioneze şi cu instincte de mari prădători. Dar nu din cauza ăstora trăiesc eu rău. Ăştia ajung inevitabil după gratii, alţii sunt cei care ne sapă.

Ca să nu mai vorbesc de gravitatea unei eventuale greşeli, aceea de a fi omorât un om nevinovat. Cum, de altfel, s-a şi întâmplat la noi la un moment dat. Închis, închis, dar omorât?

Care este părerea voastră?

12 comentarii:

Lyna spunea...

:-? nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea ... oamenii aia o sa se reincarneze frate 8-| ... deci nu am facut nimic ;;) ..

alecs spunea...

parerea mea e ca ar trebui introdusa pedeapsa cu moartea. la cel mai radical mod posibil. dar inafara de faptul ca ar trebui introdusa, ar trebui efectuata fara exceptie si mediatizata din plin. sunt de parerea ca in romania doar de frica mai asculta lumea, pentru ca bunul simt nu mai exista de multa vreme. sunt de parere ca ar trebui introdusa pedeapsa cu moartea in felul urmator: daca ai incalcat legea, prin orice, mori. pentru ca, daca ai incalcat legea, inseamna ca nu esti apt sa traiesti intr--o societate guvernata de legi. deci mori. rezulta progres.
in acelasi timp, romania nu are un sistem de legi destul de bine dezvoltat pentru a permite individului o viata prospera prin simpla lor respectare. de aici vine problema.
ca persoana, eu, alex boldea, am fost si voi ramane intotdeauna PRO pedeapsa cu moartea!

Cristian spunea...

eu ma gandesc asa: cel care comite o crima, de exemplu, daca isi da seama de gravitatea ei (ca multi fac asta dupa ce e prea tarziu), reuseste sa aiba convingerea ca ar putea fi acceptat de societate, fiind 90 si ceva la suta convins ca nu l-ar influenta personal chestia asta, ar fi bine, caci isi poate continua viata fara a avea de "tras ponoase". Cred ca tot societatea il convinge pe unu' daca-i integrat sau nu in ea. Poate sa fie inselatoare de cele mai multe ori, dar e si asta o chestie. Caci exista cu siguranta oameni care au infaptuit crime si carora nu le sunt cunoscute "boacanele", ei traind bine mersi in continuare, caci nu pot fi descoperiti, iar ei stiind bine chestia asta, ba mai fiind si acoperiti :D. In felul asta, el poate sa gadeasca mai departe, si sa-si continue viata, dupa cum orice persoana pateste lucruri de-astea zilnic, ce-i drept.. Nu exista cineva care sa fi zis ca cineva sau ceva i-a stricat ziua inca de dimineata.. Algoritmul e acelasi.

cristian spunea...

sa nu fi zis* (aveam o bere Silva 7% la bord aseara :D )

bloodie spunea...

Mi se pare o prostie pedeapsa cu moartea. Este o scapare mult prea usoara pentru cel ce a comis o infractiune. Singura suferinta este cea de la verdict pana la executie (o perioada relativ scurta).

De asemenea nu mi se pare corect, ca acesti criminali sa fie tinuti in penitenciare pe banii nostri.

Prin urmare: solutia ideala mi se pare munca in folosul comunitatii (dar nu ceea ce vedeti in filme). Ma refer aici la muncile grele. Ar trebui bagati in mine de exemplu, pentru ca de acolo nu au cum sa scape si in plus este si o munca grea.

miclowan spunea...

sunt impotriva, un argument ar fi urmatorul, atat timp cat exista o oarecare posibilitate sa fie condamnat la moarte cineva nevinovat, nu o pot accepta

Garfield spunea...

ma bag si eu in discutie, ca un pisoi portocaliu ce ma aflu... eu zic asa: treaba cu pedeapsa cu moartea ar fi oricum o exceptie, ar fi folosita doar in cazuri extreme, la mari criminali etc.. eu zic insa ca ar fi perfecta pedeapsa cu detentie pe viata pt mai multe infractiuni: orice tip de recidiva pt fapte penale, viol sau omor de copii etc...
plus niste pedepse muuuuuuuult mai mari pt restul infractorilor (la cei penali ma refer)... plus un pedepse un pic mai mari pt recidive pt hoti, batausi etc...

oricum subiectul e vast, buna alegere...

puisorul cufurit spunea...

Lyna: Ted Bundy va fi printre noi forever. :))

Alecs: Reeducarea mi s-ar parea un real progres. Nu moartea. Iar ideea ca pedeapsa sa fie aplicata tuturor celor care au incalcat legea, fara exceptie, este o utopie si nu cred in ea cu niciun chip... Si aplicarea ei in cel mai radical mod cu putinta... E absurd. E imposibil sa crezi ca nu vei incalca legea nici macar o data in viata, tu sau unul din apropiatii tai... Daca stau acum si ma gandesc, imi vin in minte cel putin trei incalcari ale legii pe care le-am comis personal, incalcari prin care m-am sustras de la ceva de la care nu trebuia sa ma sustrag :P sau prin care am primejduit, fara sa vreau, viata altora. Nu cred ca as merita, totusi, sa mor. Nu cred ca un iresponsabil ar merita, totusi, sa moara. Cred ca noi, oamenii, putem mai mult.

Cristian: Dincolo de persoane cu o capacitate criminala mai mare sau mai mica, exista persoane cu o mare adaptare sociala sau cu o adaptare sociala mica. De unde rezulta patru tipuri de criminali, doua dintre ele referindu-se la cei cu o mare adaptare sociala, deci foarte bine integrati in societate si care, in principiu, se vor readapta in cadrul acesteia, in urma detentiei, la fel de repede. Dar capacitatea lor criminala (mare sau mica) ramane... Prin urmare ai dreptate cand spui ca societatea are rolul ei in ideea de integrare.

Bloodie: Sunt de acord cu ideea de munca. Ai gresit in fata societatii, repara-ti greseala si munceste pentru ea. P.S.: Uitandu-ma la "nick"-ul tau, n-as fi zis ca nu esti de acord cu pedeapsa cu moartea. :))

Miclowan: Corect! Altfel societatea ar deveni o societate criminala in cel mai urat si grav mod cu putinta. Ar savarsi o crima cu premeditare, nici mai mult, nici mai putin.

Garfield: Da, recidiva ar trebui pedepsita cu mai multa asprime. Cred eu. Insa nu pedepsele sunt problema, problema e reprezentata de societate, de mediul in care individul traieste si se formeaza, de ideea de educatie. Criminalitatea e un organ bolnav care n-a ajuns asa de la sine, ci are legatura cu intreg organismul...

Tomata cu scufita spunea...

Mai, io nu prea sunt de acord cu pedeapsa cu moartea pentru ca nu e dreptul nostru de a judeca asupra vietii celorlati. Bineinteles poti sa ma combati spunandu-mi ca si ei si-au luat libertatea de a judeca asupra vietilor oamenilor cand i-au omorat. Dar daca unul isi face pacate de ce sa o facem si noi. Ma rog, e foarte delicata problema si poate ca as inclina totusi in favoarea acestei pedepse, daca stau sa ma gandesc la crimele infioratoare ale unr ucigasi in serie, sau pur si simplu la cei care au omorat animale nevinovate (ca eu pe aia am cea mai mare ciuda). Totusi, nu cred ca in Romania se va adopta aceasta pedeapsa.

puisorul cufurit spunea...

Tomata: Din cate stiu eu, pedeapsa cu moartea a fost valabila la noi in tara, dar nu mai stiu exact in ce perioada. Si a fost desfiintata atunci cand "autoritatili" au constatat ca au omorat un om nevinovat. Sper ca informatiile mele sunt corecte, le spun din auzite.

Anonim spunea...

pai stai sa ne gandim altfel,noi care nu am trecut niciodata prin ce au trecut alte familii ale caror copii au fost omorati cu brutalitate, strangulati taiati sau mai stiu eu ce nu prea suntem de acord cu pedeapsa capitala dar fereasca Dumenezeu ca copilului tau sa i se intample ceva de genu de mai sus iti vine sa-l omori pe infractor cu mainile tale ....toti criminalii ar trebui sa moara. Acuma nu ma refer la cei ce accidenteaza oameni pt ca ei nu o fac intentionat chiar daca e beat...ma refer la cei care rapesc copii si ii violeaza si apoi ii omoara. Aia mai sunt oameni??

12345678 spunea...

luptati pt pedeapsa cu moarte la moarte se raspunde cu moarte uni au dreptul sa ti ia viata iar ei sa ramana in viata unde sa mai vazut asa ceva.in acest jaf de tara pedeapsa cu moartea este o necesitate desfintati constitutia lui iliescu unde pedeapsa cu moartea este interzisa cand l au omorat pe ceausescu nu a mai fost interzisa dar din 1991 cati oameni au fost omorati si criminali sunt in viata?au ei dreptul la viata.nu gasim oameni adevarati care sa faca odata pt totdeauna curatenie in aceasta tara chiar asa sunt pe cale de disparitie,votati pedeapsa cu moarte de asta ne a dat dumnezeu inteligenta sa o folosim in a trai frumos dar putem noi cu atatia infractori?sa cumpere cineva pamant pt tigani sa si faca tara lor scolile lor muzica lor casele lor facultatile lor viata lor in corturi afara cu ei din romania sa se fure intre ei sa fie scosi din tara cu transporturi speciale iar romani care ii iubesc sa se duca sa traiasca alaturi de ei.sa vedem de ce e i in stare aceasta rasa imputita ne am saturat de ei cand o sa la ajunga romanilor cutitul la os asa o sa se intample cu jegosi astia de romi.au telenuvele manele se simt discriminati afara din tara cu ei.cumparati pamant pt tigani sa si faca steagul lor sa si dea nume la tara Tiganiada si se va termina odata pt totdeauna cu aceasta rasa.iar marlani de romani care ii iubesc sa i ajute sa si construiasca colibe case tiganesti sa dispara din Romania.nu sa nascut cel care sa faca curatenie in aceasta tara dar m am nascut eu si voi lupta pt pedeapsa cu moartea si pt noua tara Tiganiada.