luni, 25 februarie 2008

D-ale Rădăuţilor

Ce poate fi mai frumos decât să te autoproclami "Regele de noapte al oraşului"?

Io, Andrei Voievod, prin mila Domnului... Şi încă n-am donat bani Bisericii şi nici pe muntele Athos nu m-am preumblat.

Pentru că am străbătut o jumătate de oraş după ora 12 noaptea şi n-am întâlnit în drumul meu spre casă nici măcar un om, mare sau mic, bărbat sau femeie. Nici unul. Şi doar două maşini grăbite, căci într-un oraş fantoma nu stai pe gânduri, ci apeşi acceleraţia cu nădejde.

Ceea ce este reprezentativ pentru Rădăuţi. Acolo trec zile, săptămâni şi luni şi nu se întâmplă nimic cu adevărat notabil.

Inventar:

- singurul lucru notabil este Corvin, un eveniment în sine;

- câteva şcoli generale (Generală 5 fiind nici mai mult, nici mai puţin decât o rampă de lansare pentru adevăratele vedete de pe plan local şi nu numai);

- trei licee mari şi late, unul dintre ele e amplasat foarte aproape de un lan de păpuşoi, când chiulesc băieţii aşa, mai spre vară, au unde juca oina (slavă Domnului că noi aveam un Mario);

- foaaaarte multe biserici de enşpe confesiuni, o catedrală, cea mai veche biserică de piatră din ţară (Mănăstirea Bogdana), un Templu evreiesc şi multe case de adunare pentru purtătoarele de batic şi frecătoarele de genunchi;

- una bucată linie ferată care trece prin centrul oraşului şi care mai ia cu ea suflete nevinovate şi neatente la semnalele care vestesc trecerea peste Drumul Morţii. Că de, mai mănânci o plăcintă, mai vezi un maţ pe terasament. Oribil.

- una bucată cimitir despărţit în două de linia ferată mai sus amintită;

- una bucată statuie din piatră, văruită an de an;

- doi nebuni celebri: ăla cu mască de scafandru, haină cu FBI şi bulan de gabor; şi ăla care pune toată ziua pietricele pe linia ferată, face echilibristică pe şine, cere cinci mii şi-i scrie scrisoare de dragoste lu' "cumnată-mea" care-i cu vreo douăzeci de ani mai tânără decât el (ea 8, el vreo 28). Ai vrea tu, bă!

- una bucată primar de vreo douăzeci de ani, unicul, eternul şi irepetabilul Frunză (în urma nu ştiu căror influenţe nefaste, era să scriu "ireparabilul");

- şi pentru că oraşul e curat şi foarte înverzit (corolar, există foarte mulţi pomi), există şi tăietori de copaci. Unii cu rang bisericesc. Dar ne-a promis nenea Frunză c-o să se ocupe de împăduriri. Vedeţi dumneavoastră, dragi prietini, are dumnealui în spatele unuia dintre viloaiele personale o porţiune de teren, numai bună pentru a planta vreo cinci sau zece copăcei.

Cu toate astea, te iubesc, femeieeeeeee... Nu te umfla în pene, aşa e cântecul.

Later edit: Dupa cum spunea miclowan, avem patru licee, 22 de ani de primarie, mai sunt şi alţi nebuni, unii au plecat şi şi-au făcut emisiune, în curand câteva facultăţi, patru bazare, dintre care trei centrale, şi cea mai tare chestie: doi magaroi. Plus o celebră herghelie, o gradină zoologică şi o fabrică de băuturi spirtoase. Hâc!

12 comentarii:

bloodie spunea...

Asa se intampla cu orasele mici. Ma intorc cu drag in Hunedoara (Radauti al meu:)), si constat ca nimic nu se schimba. Iar daca radautiul devine pustiu dupa 12, in Hunedoara dupa 11 nu mai vezi decat cate unu ratacit :) Dar tot mi-e drag, ca acolo am crescut. :)

alecs spunea...

suna ca o mica felie de rai. sau picior de plai :)
oricum, suna frumos. trei licee este totusi un oras maricel. la noi (intr-unul din orasele in care am facut liceul) erau doar doua. dintre care unul nu era cu adevarat liceu, era mai mult un fel de inchisoare / scoala profesionala / scoala de corectie, well, intelegi tu.
stau sa ma gandesc daca noi aveam vreun nebun in oras... revin

miclowan spunea...

4 licee te rog, 22 de ani de primarie, mai sunt si alti nebuni, unii au plecat si si-au facut emisiune, in curand cateva facultati, 4 bazare, din care 3 centrale, si cea mai tare chestie 2 magaroi

miclowan spunea...

a da mai sunt cateva statui ce-0i drept nesemnificative, si inca vreo 2 cimitire mai putin celebre, herghelia celebra, gradina zoologica, locuri de pelerinaj, si normal fabrica de bauturi spirtoase

Lyna spunea...

da ... radautii sunt unici ... m-ati convins :))

alecs spunea...

partea ciudata e ca eu sunt destul de sigur ca am rude pe acolo. ceea ce e ciudat, pentru ca sunt din partea de familie care vine din banat...

moldovan spunea...

si daca n-ar fi rromi, ar fi orasul ideal in care sa te pensionezi

puisorul cufurit spunea...

Bloodie: Un oras mic si linistit nu are cum sa nu-ti fie drag. E o placere sa hoinaresti prin el la orice ora...

Alecs: Chiar este o mica felie de rai si un picior de plai. Si intr-adevar, nu e chiar mititel. La urma urmei, e al doilea oras din judetul cu cele mai multe orase din tara. :)) Si poate suntem chiar veri. :))

miclowan: Cred ca magaroii ar trebui sa fie cap de lista.

Lyna: Ai vazut? :D

Moldovan: Chiar si cu rromi, acolo o sa ma pensionez. Dar o sa stau la vila, daca tot imi fac veacul prin orasele mari. Macar sa nu spun la batranete ca am stat degeaba departe de Radauti.

puisorul cufurit spunea...

Bloodie: Un oras mic si linistit nu are cum sa nu-ti fie drag. E o placere sa hoinaresti prin el la orice ora...

Alecs: Chiar este o mica felie de rai si un picior de plai. Si intr-adevar, nu e chiar mititel. La urma urmei, e al doilea oras din judetul cu cele mai multe orase din tara. :)) Si poate suntem chiar veri. :))

miclowan: Cred ca magaroii ar trebui sa fie cap de lista.

Lyna: Ai vazut? :D

Moldovan: Chiar si cu rromi, acolo o sa ma pensionez. Dar o sa stau la vila, daca tot imi fac veacul prin orasele mari. Macar sa nu spun la batranete ca am stat degeaba departe de Radauti.

puisorul cufurit spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
alecs spunea...

puisorule: tot ce se poate, eu inca imi mai descopar rude. acum vreo luna am aflat ca mai am o vara care e din suceava de undeva... ceea ce ma face sa revin la teoria conform careia in moldova toata lumea e inrudita.

puisorul cufurit spunea...

Alecs: Pai cred ca ni se trage de la Stefan cel Mare, stii ca el avea copii prin toata Moldova... :))