sâmbătă, 9 februarie 2008

Comentariul unui prieten

Scrisesem eu acum ceva vreme două posturi despre Biserică, ăsta şi ăsta, posturi care unora le-au plăcut, iar altora nu. Posturi prin care mi-am exprimat opiniile vizavi de o temă destul de delicată, chiar şi acum, în zilele noastre.

Un prieten s-a ostenit să-mi scrie un comentariu vizavi de ele (şi pentru asta îi mulţumesc), comentariu care mie, personal, îmi place deosebit de mult prin felul în care este construit, prin felul în care ideile sunt argumentate, prin felul în care pune problema. Un comentariu care relevă un mod de a privi lucrurile puţin diferit faţă de al meu, dar vizavi de care unii dintre voi s-ar putea să-şi exprime adeziunea. De aceea îl postez colea, mai jos. E lung, dar ţinând cont că blogul meu va intra curând în vacanţă, aveţi tot timpul din lume să-l puricaţi.

Iată comentariul.

"Citind in urma cu cateva saptamani postarile tale referitoare la tine si la Biserica, s-a trezit in mine dorinta de a le comenta si de a raspunde provocarilor tale. Ceea ce o sa urmeze nu este neaparat aprobat stiintific si religios, nu e studiat ca la carte si nu o sa coincida intotdeauna cu litera dogmei; e o perspectiva personala asupra Bisericii si asupra parerilor tale. Cer scuze de pe acum daca e prea lunga sau prea plictisitoare.

Totul a inceput de la Isus Cristos. El a fost si este adevar, dreptate, bunatate, mila, iubire. Si fie de crezi sau nu, el este prezent si in atitudinea voastra, a celor care va revoltati impotriva nedreptatii, ipocriziei, rautatii prin blogurile si comment-urile pe care le scrieti. Acum mii de ani el a venit aici si a dorit sa ramana printre noi. Pentru totdeauna. A vrut sa ne hraneasca cu trupul si sangele sau. Prin aceasta impartasire, intram intr-o stare atemporala si aspatiala, in unire cu toate sufletele care au facut, fac si vor face acelasi lucru…O unire ca simbol al dreptatii, adevarului, binelui… Cine vrea sa se convinga sau sa afle mai multe sa citeasca “Sacrul si profanul” lui Mircea Eliade.

Ma rog, poveste lunga pe scurt, pentru ca suntem oameni si nu am putea suporta inhalarea fizica a carnii si a sangelui, Cristos, pentru noi, se preface in paine si vin. Si cei care se indoiesc de asta, s-au intamplat destule miracole care sa autentifice toata treaba. Sa le caute! Sa aiba destula curiozitate pentru a cauta si-o sa afle mai multe…

Poate te intrebi deja ce legatura are toata povestea asta cu articolele tale; ei, are! Ajung acolo, numa oleaca de rabdare J. Ei, pe baza trupului si a sangelui lui Cristos, pe baza acestei comuniuni care are puterea sa schimbe suflete s-a creat Biserica. Acest mister este inceputul, esenta si fundamentul ei. Numai ca de la inceputul ei si pana acum au trecut 2000 de ani. Si aici trebuie sa fiu de acord cu tine cand zici ca ea s-a indepartat de la scopurile initiale pentru care a fost creata…Rautatea, ipocrizia, ignoranta si setea de avere isi fac loc peste tot, chiar si in Biserica…chiar si printre preoti…

De ce apare astazi Biserica atat de ciudat in ochii nostri? De ce toate ritualurile, imbracamintea preotilor, obiectele bisericesti si muzica ni se par atat de invechite? Pentru ca acum aproape doua mii de ani in urma, din dorinta de a-l slavi pe Dumnezeu cu mai multa grandoare, oamenii au trecut de la simplul gest al frangerii painii la crearea unui intreg ritual in acest scop, cu rugaciuni si cantece. Numai ca pe atunci muzica bizantina era ceva nou, era ultimul gen in voga…cum ar fi astazi punk-ul sau rap-ul pentru unii; sa o compare fiecare cu ce gen de muzica ii place… Nu-I asa ca ar fi super sa mergem la biserica si sa fie tot ritualul prezentat ca o opera rock? Ei, cam asta insemna liturghia acum o mie si ceva de ani pentru oameni…

Si fiecare generatie a adus un ritual sau o traditie noua, repet, din dorinta de a-I arata lui Dumnezeu devotiune si adoratie, pentru ca omul are nevoie de gesturi si ipostaze fizice pentru a-si arata emotiile…cred ca suntem cu totii de acord cu asta. Nu conteaza un anume tipar, fiecare in felul lui…

Numai ca…de atunci incoace lumea s-a schimbat…gesturile si felul de viata s-au schimbat…dar biserica a ramas aceeasi. Si e trist sa vezi cum unii oameni ignoranti, sau carora le e frica de schimbari (nesiguri pe ei insisi, as zice eu) se straduiesc sa o bata in cuie asa cum e! E pacat…e pacat ca Biserica e plina de impostori si de oameni avari de bani… E pacat ca unii oameni nu vor sa-si deschida sufletul, nu vor sa-si deschida ochii sa vada ceea ce au chiar sub nasul lor…o cale spre fericire.

Ce vom face noi? Avem in fata o Biserica plina de putregaiuri. Dar in acelasi timp stim ca in amalgamul asta de putregai gasim comoara cea mai de pret (cel putin pentru unii, pentru cei care au ochi sa o vada). Vom fugi? Vom darama Biserica si ne vom arata si noi ignoranta, rautatea, limba ascutita si caninii, asa cum o fac ei uneori? Sau poate ar fi bine sa ne dam seama ca atitudinile lor, privirile babelor si mosnegilor din biserica, ba chiar si mustrarile lor nu conteaza atat de mult… Daca intr-adevar stii de ce esti in biserica si cauti la ora si locul acela acolo, iti zic eu, tot ce este mentionat in articolul tau ca suparator nu-ti va mai crea nici un disconfort! Nu-ti place o biserica? Du-te la alta! Nu-ti place o comunitate? Du-te la alta! Nu-ti place un preot? Du-te la altul! Nu-ti place nici ala? Mai cauta! O sa gasesti tu unul care sa te faca sa te simti mai bine...

Doar…sa vrei sa cauti! Si sa nu-ti ascunzi ignoranta si comoditatea ta in spatele greselilor din Biserica… sa nu latri impotriva lor doar pentru a avea un pretext pentru tine ca sa nu-ti indrepti greselile si ca sa nu tanjesti spre mai mult…

Nu spun sa incetati cu critica! Doamne fe’! Tot ce e in neregula trebuie sa iasa la suprafata si cei ce fac rele trebuie sa raspunda. Preotii si ierarhii nu sunt scutiti nici de legile omenesti, nici de cele ceresti! Dar daca chiar va deranjeaza tot ce se intampla azi in Biserica si vreti o Biserica mai curata, a arunca cu si mai mult noroi in ea nu ajuta la nimic…are ea deja destul… Trebuie cautata o cale pentru a mai subtia noroiul deja existent…si aici, discutia ramane deschisa pentru idei…

Orice om are valoare! Viata si demnitatea unui om valoreaza mai mult decat orice, fie el patriarh sau cersetor! Si nimeni, oricine ar fi el, episcop, preot sau calugar, nu are voie sa le trateze cu dispret sau ignoranta!

“Crede si nu cerceta!”…O fraza care nu e folosita in sensul ei corect…Nici macar nu stiu acum daca e din Biblie sau nu; daca e, sunt sigur ca nu inseamna ceea ce vor ei sa o faca sa para…Cum sa nu cercetezi lumea in care traiesti si credinta pe care vor ei sa ti-o insufle? Cum altfel sa-l afli pe Dumnezeu? Biblia spune “Cere si ti se va da!” Cine vrea raspunsuri, sa le ceara! Sa le ceara lui Dumnezeu, preotilor, oricui ti le poate da…Dar, daca auzi vreun preot ca-ti zice “crede si nu cerceta” apai deja sa stii ca ala habar n-are de viata lui si tre’ sa catzi raspunsul in alta parte…

Spovedania…da Andrei, ai dreptate…spovedania ar trebui sa fie o forma de psihoterapie…si mai mult, o legatura directa cu “Boss-ul cel mare” J. Scopul ei este sa-l faca pe om sa aibe capacitatea de a se autoumili si de a-si recunoaste propriile greseli. Lucru maaaare! Din nou, pacat ca oamenii au impodobit-o cu tot felul de ritualuri tampite (precum ascunderea sub falonul preotului), sau i-au impus bariere absurde(postul si toate cele…) Orice criminal ar trebui sa aiba acces la spovada oricand si in orice conditii, daca e dispus sa-si recunoasca greselile si sa renunte la ele…Pentru ca asta e scopul ei…

Ai mai mentionat acolo si frica de Dumnezeu. Ei, aici am un raspuns teologic si sigur! Oricand si de oriunde o sa auzi termenul “frica de Dumnezeu”, tradu-l cu “iubire de Dumnezeu”. Termenul biblic e vechi si oarecum tradus incorect. Cand vorbim de Dumnezeu, frica are alt inteles, nu e frica vazuta ca sentiment uman. Frica de Dumnezeu trebuie inteleasa ca respect si iubire. Crede-ma, ultimul lucru pe care Dumnezeu il vrea de la om e frica! Daca ar fi vrut frica, nu I-ar mai fi dat El omului ratiune, vointa si libertatea de a alege!

No, si acum un subiect mai delicat… Sexualitatea…Poate o sa te incrunti cand o sa citesti in continuare, sau poate o sa razi; dar chiar si asa, tot voi spune ce am de spus, pentru ca sunt lucruri care conteaza mai mult…Adevarul e adevar, chiar daca nu-l crede nimeni, iar eroarea e eroare chiar daca o cred toti. Tu zici acolo ca preotii distrug o viata sexuala care ar putea fi minunata si ca “prin prezenta ei fireasca si naturala, ar duce la eliberarea unor probleme de tot felul si din cele mai grave”. Da, sexualitatea este un instinct si un lucru normal, si da, o viata sexuala poate fi minunata. Dar oare n-avem nevoie de nici o ingradire?

Gandeste-te ca Biserica exista de doua mii de ani. Metodele contraceptive doar de vreo treizeci, si alea sunt inca imperfecte. Ce s-ar fi intamplat daca Biserica (si aici nu e Biserica, ci e chiar Dumnezeu) nu ar fi ingradit sexualitatea in limitele casatoriei? Cati copii din flori, de la fete ele inca copile? Promiscuitate, la asta s-ar fi ajuns in doua trei generatii…parerea mea( a se aminti de era flower-power si de esecul ei). Nu uita ca noi oamenii avem sentimente precum iubire, tandrete, gelozie….ce s-ar fi intamplat daca oricine s-ar fi putut culca cu oricine? Ne-am fi distrus intre noi ca specie…

E, acuma tu poti sa gandesti ca nu e chiar asa, ca nu ar trebui sa o facem chiar cu orice, ci doar cu cine iubesti, cand e dragoste, sha la la, la la la…..Ei, si nu asta a fost casatoria la inceputurile ei, un barbat si o femeie care se iubesc? Ca azi tre sa astepti pana ai varsta si avere sa te insori, plus ca tre sa mergi la biserica, la primarie si sa mai dai si-o petrecere in cinstea ocaziei, asta e altceva…Asta e deja vina societatii si a evolutiei ei…Dar cand omul a fost creat la inceput cu instinctul sexual nimeni nu I-a impus limitele astea inaintea casatoriei…

Da, si mie mi se par exagerate azi toate oprelistile impuse in fata legaturii fizice a unui barbat cu o femeie, mai ales ca stiinta ne-a ajutat mult in ultimii ani. Dar, de cealalta parte, nu pot uita de sutele de mii de copii avortati(oameni carora li se ia dreptul la viata inainte de a se putea apara singuri), de casniciile destramate, de suferinta provocata de cei care inseala intr-o relatie, de bolile venerice, de victimele traficantilor de carne vie (si ele “marfa” pentru cei care nu stiu sa-si impuna unele limite), de pedofili, de violuri si de tot restul amalgamului de prapad care il poate aduce felul unora de a trai aceasta “viata sexuala care poate fi minunata”. O solutie la toate astea? Nu stiu…Sunt minti mai luminate sa o caute…Singura solutie la indemana care-mi vine in minte e atentia, prudenta, chiar si rabdarea…Dar cu siguranta stiu ca avem nevoie de limite si de responsabilitate chiar si cand vine vorba de sex!

Next J . La sfarsitul primului tau articol ai mentionat indulgentele acordate de papa de la Roma. Indulgentele acordate azi nu sunt ceea ce crezi… Da, a existat o perioada in istorie cand Biserica Catolica si-a facut de cap cum a vrut, perioada care din fericire a trecut si in privinta careia Biserica si-a recunoscut greselile. In perioada aia papii, care uneori nu erau nici macar preoti, ci erau militari si oameni politici, iertau pacatele cum vroiau si cui vroiau…In zilele noastre indulgentele sunt chestii ceva mai serioase si mai complicate.De exemplu, papa poate impune o indulgenta pentru iertarea tuturor pacatelor pentru toti cei care se roaga Tatal nostru si nush’ce alte rugaciuni in fiecare zi pe o perioada de un an de zile. Indulgenta azi presupune vointa si efort din partea celui iertat. Si oare, nu asta se intampla si la spovedanie? Acolo, preotul, ca mijlocitor intre tine si cer, face acelasi lucru, iarta pacatele in numele lui Dumnezeu, daca iti pare rau de ele si ai vointa sa nu le repeti. Deci, in nici un caz nu e nici o smecherie in cazul indulgentelor. J

Un lucru as mai vrea sa-l comentez…am vazut pe comentariile de pe blogul tau atasamentul unora pentru budism. Vreau sa fac o mica comparatie intre budism si crestinism, si-o sa-l parafrazez aici pe Ioan Paul al II-lea(desi catolic, crestin si el; si doar catolicismul si ortodoxismul sunt 80 la suta identice in esenta). Doctrina budista a salvarii sufletului este una negativista. Adica: lumea este rea, lumea este sursa ralui si a suferintei omului. Pentru ca cineva sa se elibereze de rau, el trebuie sa se elibereze de aceasta lume, sa rupa legaturile cu realitatea externa. Asa, se poate ajunge la o stare de detasare si de indiferenta perfecta fata de lume (nirvana). Si asta este culmea procesului spiritual.

Crestinismul, pe de alta parte, isi incepe viata mistica acolo unde budismul si-o sfarseste pe a sa. El recunoaste raul care exista in om, dar nu acesta este punctul sau esential, ci revelatia unui Dumnezeu viu. Un Dumnezeu care l-a creat pe om si care il iubeste in asa masura incat e dispus sa se uneasca cu el chiar si cu rau si imperfectiunile sale. Sa se uneasca cu el prin credinta, speranta si iubire.Crestinismul merge mult mai departe decat budismul prin planul sau de salvare a sufletului. Budismul ii da sufletului nirvana, o stare lipsita de suferinta, dar in acelasi timp o stare de “nimic”. Crestinismul ofera o stare de iubire si de fericire. Judecati si alegeti! :D

Raspuns lung si greoi ti-am dat, Andrei…Mi-I si frica acum ca n-ai avea rabdare sa-l citesti tot acum. Dar am avut toate argumentele in minte, le-am framantat cateva zile si le-am pus pe hartie. Daca o sa-I foloseasca macar unei singure persoane o singura idee din tot ce am scris, eu ma declar multumit .J

Acum ca incheiere, Biserica…Daca intr-adevar cauti adevar, dreptate, iubire si o viata lipsita de rau, te vei apleca si vei cauta in tot noroiul cu care e impodobita ea azi comorile pe care ea le ascunde. ..chiar de-ar fi sa te afunzi in simboluri si ritualuri prafuite si greu de inteles…Dar cine este hotarat sa ramana cu caninii ascutiti la adresa ei, doar pentru ca nu ii convin lucrurile suparatoare dar adevarate pe care religia le promoveaza , sunt sigur ca in ignoranta sa, nici macar nu-si va pierde vremea sa judece putin asupra ei . Sfantul Augustin zicea ca “nimeni nu este necredincios decat daca este necurat” (Nemo incredulus nisi impurus”)."

3 comentarii:

aikisan spunea...

Da, am citit parerea prietenului tau si articolele precedente.

Sper sa nu inhibe lungimea articolului desi daca te intereseaza tema, il citesti.

Nu pot spune ca sunt de acord in totalitate cu argumentatia dar nu ma lansez in polemici care pot dura multe zeci de pagini.

Poate ne vom intalni intr-o zi "noi astia" pentru o discutie mai amanuntita.

Pana atunci, am sa public si eu articolul referitor la profesorul de religie imbalnit ;)

Lyna spunea...

am citit tot ... omu' stie ce stie :-? si cred ca acest post isi merita locul aici :D .

Yogi spunea...

A-HA! (avatarul tau e perfect pentru expresia asta, aikisan) - si despre el o sa scriu odata :))

Am aflat originea articolului tau; ce primesc pentru perspicacitate?

(scuze pentru off-topic, am considerat mai pertinent a raspunde on-topic la coada acestui sir de articole bisericesti)