marți, 8 ianuarie 2008

"Intermitenţele morţii", Jose Saramago

O carte scrisă la 83 de ani de o minte lucidă, c-un umor caracteristic lui Saramago şi-o ironie cum numai în operele sale poţi întâlni.

O carte genială din punctul meu de vedere. O carte care abordează o temă inedită şi într-un mod inedit.

Moartea „moare”. Îşi suspendă activitatea, apoi revine şi instituie o nouă regulă: anunţarea decesului cu opt zile înainte. Ce evenimente şi ce complicaţii ar putea izvorî dintr-o asemena situaţie?

Reacţia societăţii este descrisă c-o fineţe şi-o luciditate rar întâlnite în literatură şi niciun aspect nu pare să lipsească din cadrul romanului. Sunt subliniate aspecte cărora le dă aerul de a fi evidente. Apariţia mafiei este inerentă oricărei situaţii de criză, căci „uneori statul nu are altă soluţie decât să găsească în afară pe cineva care să-i facă treburile murdare”, iar clasa politică este ironizată într-un mod evident, alături de cei care „pun botul” la discursurile care nu spun absolut nimic concret. Pentru că „fiecare popor are guvernul pe care-l merită”.

Urmărind reacţiile societăţii la capriciile morţii (Saramago subliniază inventivitatea oamenilor care nu cunoaşte limite), nu se poate să nu ne gândim că situaţia reală este de departe cea perfectă, din toate punctele de vedere.

Autorul trece dincolo de urmărirea reacţiei societăţii şi ne transmite idei de o fineţe aproape desăvârşită, făcând referiri la umanitate în general, ea nefiind reprezentată doar de cei vii, ci şi de cei morţi, doar aşa putând fi privită ca un tot absolut.

Fiecare om îşi imaginează propria figură într-un portret în care se regăsesc, de fapt, toţi semenii săi. Căci, în esenţă, oamenii se aseamănă enorm între ei, vieţile lor au o transpunere ritmică şi melodică, obişnuită sau extraordinară, prin tragica ei scurtime, prin luciditatea ei disperată, şi întotdeauna va rămâne ceva de spus.

Biserica este, spre deliciul meu, ironizată într-un mod ce nu lasă drept de apel, manifestându-se chiar şi prin ideea conform căreia dumnezeu (scrierea fără majusculă îi aparţine lui Saramago) şi moartea sunt două feţe ale aceleiaşi monede şi, cu toate acestea, nu dumnezeu este cel care ne acordă constant atenţie, ci moartea.

Apare o idee extrem de interesantă, aceea conform căreia există trei tipuri de moarte, cea a oamenilor nefiind decât una dintre ele, iar motivul scrierii fără majusculă a numelui morţii personificate este acela de a sugera ideea de „entitate” ce se regăseşte-n toate şi faptul că-n cele mai mari dezastre e incapabilă să împiedice viaţa să continue. Moartea e cea absolută.

Deşi sună paradoxal, moartea face parte din viaţă iar oamenii dau dovadă de o mare ignoranţă până în momentul în care ea îşi face apariţia. Însă, privind-o fără falsă „îmbrăcăminte”, moartea nu este nicidecum atât de înspăimântătoare. Este, poate, pe nedrept judecată într-atât de aspru, căci, fără niciun ajutor „din afară”, moartea a ucis mult mai puţin decât omul. Moartea suntem noi.

Nimeni nu poate scăpa de moarte, iar cine sapă groapa altuia, cade el în ea, preşedintele pompelor funebre murind de infarct miocardic. Însă nu există regulă fără excepţie: moartea nu reuşeşte să-l omoare pe violoncelist! Poate pentru că el e întruchiparea artei, iar arta este nemuritoare?

Moartea se îndrăgosteşte de violoncelist, căci dragostea apare cu predilecţie pentru cel pe care nu îl poţi avea şi, pe deasupra, până şi moartea se poate îndrăgosti de artă. Bucuria, unitatea între oameni, prietenia, iubirea, toate acestea îi rezistă morţii şi trec dincolo de ea.

Dragostea morţii pentru artist este zugrăvită într-o manieră ce m-a lăsat fără cuvinte, şi, pentru a nu ieşi din idee, pot afirma că autorul crează imagini ce pot rezista morţii. Tabloul este pur şi simplu extraordinar, iar moartea este umanizată şi trimisă în normal, aşa cum ar trebui să fie privită de fapt...

Contrar unor opinii, finalul mi se pare surprinzător, iar faptul că „Intermitenţele morţii” este sau nu un roman circular, mi se pare neimportant şi oarecum irelevant. Tind să cred, insă, că romanul nu este circular, deşi fraza de sfârşit te trimite fără să vrei cu gandul înapoi şi te face să-l revizualizezi. Dar, deşi „a doua zi nu a murit nimeni”, de data aceasta moartea este printre noi, amorezată şi umanizată, iar motivele pentru care nu mai ucide sunt cu totul altele...

18 comentarii:

Tomata cu scufita spunea...

Ca de obicei,am citi recenzia pe sarite, dar m-ai cam convins la ideea cu Moartea moare. ;)) O pun pe lista. sau mai bine imi recomanzi tu una, ce mai bunca, ca esti cititor de Saramago. :)

puisorul cufurit spunea...

Ma bucur ca am resuit sa te conving cu recenzia asta, mai ales daca ai citit-o pe sarite...

YukiAme spunea...

dap, si pe mine m-ai facut curioasa, o s-o caut si eu :)

puisorul cufurit spunea...

Ma bucur nespus sa constat c-a avut un impact cat de mic... Lectura placuta!

alecs spunea...

same here

che spunea...

am ajuns la jumatatea cartii, o sa-ti citesc recenzia diseara.

puisorul cufurit spunea...

Astept cu nerabdare parerea ta.

Ru4_8 spunea...

O cam lauzi. Dar esti convingator. Eu am citit toata recenzia. :)

puisorul cufurit spunea...

O laud pentru ca e o carte cu adevarat buna. :)) Si asta facand abstractie de faptul ca face parte dintre scriitorii mei preferati.

Adina spunea...

O cumpar in weekend :)

puisorul cufurit spunea...

Bv, Adina. Sa-mi spui cum ti s-a parut!

che spunea...

coincidenta nu se opreste numai la faptul ca in timp ce tu scriai recenzia eu incepeam sa citesc cartea, si mie mi-a placut si ma bucur ca am mai gasit un scriitor mare si abia astept sa ma duc azi la biblioteca sa golesc raftul cu saramago. in carte moartea este privita ca o victima a oamenilor, care o blameaza pe nedrept, ea nefiind decat cea care transporta sufletele din acea tara spre judecata divina si care, pentru a le da o lectie oamenilor, isi va lua o vacanta. eram aproape sa te jignesc spunandu-ti ca recenzia ta merita sa-i ia locul ultimmului paragraf din prefata cartii, insa mi-am dat seama ca-i ofensatoare comparatia.

puisorul cufurit spunea...

Iti multumesc, Che, pt vorbele de bine si sunt foarte bucuros ca l-a mai "descoperit" cineva pe Saramago, e un scriitor care merita citit. Am citit inca doua romane de-ale lui (doar doua) si mi s-au parut, de-asemena, extraordinare. Daca "Intermitentele mortii" mi s-a parut o carte mai "asezata", "Eseu despre orbire" mi s-a parut destul de socanta in anumite privinte, o carte cum numai un geniu poate scrie. Parerea mea. Iar "Evanghelia dupa Isus Cristos" nu trebuie, de asemenea, sa-ti scape... Spor la citit, astept cu nerabdare parerile tale!

Anonim spunea...

:) cartea e intr-adevar remarcabila, cum de altfel ma si asteptam de la Saramago pe care l-am descoperit in urma cu ceva timp cu "Evanghelia dupa Isus Cristos" si apoi cu "Toate numele".
"Intermitentele mortii" e de-a dreptul savuroasa, o ironie fina la adresa societatii de azi, cu guvernanti obtuzi, cu o Biserica ipocrita si tot felul de spaime si alte pudori. E o carte pe care o recomand si eu din toata inima, iar Saramago un autor care m-a "castigat".
lory

puisorul cufurit spunea...

Intr-adevar, Saramago e un scriitor de geniu si cine citeste vreo carte de-a lui, e imposibil sa nu fie "castigat"...

Anonim spunea...

eu astazi am auzit pt prima data de Saramago. ignoranta.. not anymore! un prieten tocmai si-a cumparat Evanghelia dupa Isus Cristos si sper sa o citeasca repede.. cat mai repede, ca sa pot sa imprumut cartea.
adevarul e ca daca s-ar putea, as citi acum trei odata, ca sa recuperez.. ce? timpul pierdut. dar nu se poate, o sa incep doar cu una - vad eu care imi pica in mana. si eu am citit recenzia (si cateva cometarii) pe sarite (sunt la lucru). si nu am decat un comentariu: esti un instigator la lectura! :)

adriana

ARIPI DE FLUTURE spunea...

am citit cartea cred ca acum 2 luni, foarte faina, sincer e extraordinara. toti vrem sa traim cat mai mult, dar niciodata nu mi am dat seama ca daca n-ar mai exista moarte insasi existenta noastra ar fi data peste cap, asta pana cand am citit "intermitentele mortii"

Tomata cu scufita spunea...

Heee, uitasem de recomandarea ta si desi pe lista figura doar Saramago - tot, nu credeam ca o sa citesc cartea asa repede. Adica daca ar fi fost dupa mine, probabil as fi continuat cu alta, nu cu asta. :P

Dar mi-a placut. Urmeaza sa ii fac si eu recenzia pe blog si afli mai multe acolo despre cum mi s-a parut. :)