joi, 10 ianuarie 2008

Eu şi biserica, partea a II-a

E musai să adresez mulţumiri tuturor celor care au lăsat comentarii vizavi de articolul meu de ieri (precum şi celor ce lasă comentarii pe blogul ăsta în mod curent sau ocazional). Sunt comentarii care, dincolo de lungimea lor oarecum neobişnuită în blogosferă (unde mulţi se limitează la a spune "genial", "bestial", "mega-demenţial" şi altele), reuşesc să sublinieze idei interesante şi să-mi dovedească faptul că mai există oameni care reuşesc să dea suprafaţa la o parte şi să pătrundă către miezul unei probleme care numai simplă nu e, oameni care caută esenţa şi care au lăsat în urmă îndoctrinările medievale de care e plină societatea noastră de secol XXI.

Mi-a plăcut modul cumpătat în care aţi abordat problema, spre deosebire de mine, care devin destul de violent în opinii atunci când vine vorba de Biserică, de cum este văzută ea în prezent, de practicile bisericeşti, de scopurile ei actuale care sunt departe de cele spirituale pentru care a fost creată.

Manifest o greaţă ieşită din comun faţă de unele păreri preoţeşti, faţă de unele idei care sunt în mod flagrant contra naturii umane şi a naturii în general, care se pun de-a curmezişul firescului şi naturalului. Cum ar fi părerile lor faţă de sexualitate, care până la urmă nu fac altceva decât să inhibe, să distrugă la unii (şi mai ales la unele) o viaţă sexuală care ar putea fi minunată şi care, prin prezenţa ei firească şi naturală, ar duce la evitarea unor probleme de tot felul şi dintre cele mai grave.

Mai am un pic şi vomit ca Victor Petrini când a citit o carte proastă. Pentru că Biserica actuală mi se pare o carte extrem de proastă. Odioasă în prostia ei.

După cum îmi spunea Andreea ieri, a te lua după preoţi e ca şi cum ai avea un profesor şi ar trebui să faci totul după cum spune el. Acest lucru te limitează într-un mod stresant şi până la urmă el decurge în mod firesc din cauza faptului că preoţii înşişi sunt extrem de limitaţi, dogme şi iar dogme, nu admit păreri contrare, când se simt înghesuiţi te ameninţă cu iadul sau îţi aruncă una din cele mai arogante replici care au fost inventate vreodată, "crede şi nu cerceta".

Iar dacă le scoţi pe ochi propriul lor comportament, au o altă replică de-o aroganţă sfidătoare şi jignitoare, "nu fă ce face popa, fă ce zice popa".

Mi se par nişte dobitoci care şi-au greşit secolul (v-am avertizat vizavi de violenţa în opinii de care dau dovadă).

Mai există şi spovedania. La care nu ai acces dacă nu ai postit nu ştiu cât timp, dacă nu ai respectat nu ştiu ce reguli. Eu am păţit-o, am fost respins de la spovedanie pentru că nu postisem. M-am dus şi eu, ca tot omul, să-mi mărturisesc "păcatele" şi mi s-a spus "Nu!". M-am simţit "superb" în momentele acelea.

Spovedania, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie ca un acces facil la o formă de psihoterapie. Te duci, îi comunici frământările tale, iar preotul te îndrumă, te ajută să găseşti calea spre rezolvare astfel încât tu, în urma spovedaniei, să te simţi uşurat. Pe când, de fapt, pe ei (preasfinţiile lor, preoţii) îi interesează o anumită listă de păcate, îi interesează nişte canoane absurde şi hai, valea, mai sunt o sută de dobitoci care aşteaptă să îngenuncheze în faţa mea, să-mi pupe mâna, să-mi crească mie stima de sine (folosind pretextul slujirii Domnului) şi pe care să-i expediez un-doi.

O tâmpenie. N-o să mă mai spovedesc niciodată, nici să mă taie cineva cu lama.

După cum îi spuneam ieri Andreei, sunt în cumpănă dacă să cred că spovedania a fost înfiinţată iniţial ca o modalitate de psihoterapie sau să cred că a fost înfiinţată ca o modalitate de control şi constrângere. Tind să cred că scopul era, iniţial, cel terapeutic, dar că luminăţiile lor şi-au dat seama, ulterior, de uriaşele avantaje de care ar putea beneficia de pe urma acestei practici.

Iar uimirea mea nu cunoaşte margini atunci când văd cum mulţi oameni pe care-i cred inteligenţi, cu o oarecare cultură, având ceva în cap (eventual creier) pun botul la toate bazaconiile alea medievale şi-şi dovedesc limitele în mod izbitor. Cum e posibil ca un om care se laudă că are trei facultăţi şi că a citit sute de cărţi dintre cele mai bune să dovedească o limită atât de izbitoare când vine vorba de Biserică şi Dumnezeu?...

Mă declar profund îngreţoşat.

17 comentarii:

YukiAme spunea...

eu tind sa cred ca rolul spovedaniei e cel de control si, eventual, de autocontrol.
ca si in cazul profesorilor sunt putini preoti cu har, pentru multi probabil preotia e doar un job, so...

alecs spunea...

iti inteleg foarte bine ingretosarea, pentru ca o tot resimt si eu de ceva vreme incoace. sa ne intelegem, nu am o problema cu religia, am o problema cu biserica. ori, in mintea mea cel putin, astea sunt doua lucruri ce au devenit total diferite. poate ar trebui sa pun in loc de "religie" "credinta", ar fi mai potrivit.
nu m-am mai dus sa ma spovedesc de ani de zile, iar atmosfera din biserica nu o simt cu nimic inaltatoare decat in momentele in care biserica e goala. (fara lume care judeca orbeste). nu vad de ce as avea nevoie de un preot sa-mi "arate calea" cand eu daca citesc biblia gasesc pasaje inaltatoare sau care imi ofera liniste. asta nu inseamna ca accept biblia, asta inseamna doar ca nu voi ridica o discutie pe aceasta tema, dar imi voi oferi parerea daca aceasta discutie va exista.

puisorul cufurit spunea...

Yukiame: Momentan, mi se pare ca spovedania se practica doar precum un ritual (nici popii nu cred ca-s constienti de rolul ei, in esenta), insa cred ca initial a avut rol terapeutic iar mai apoi nevoia de control din partea preotimii a intretinut ideea spovedaniei. Parerea mea.

Alecs: Trebuie sa recunosc ca n-am citit Biblia, momentan nu cred ca as avea rabdare, insa sunt ferm convins ca poate fi interpretata in zeci de feluri. Biserica ne ofera doar o varianta.

alecs spunea...

biserica ne ofera varianta convenabila pentru ei. din pacate, aceasta institutie non-politica are inca prea multe de spus in guvernarea unei natiuni.

puisorul cufurit spunea...

Are inca, si cine stie, poate va avea inca si mai multe...

Lyna spunea...

da la inceput probabil o fi avand rol de psihoterapie spovedania , mi-se pare mai acceptabil la catolici ca ei au niste chestii din lemn in care se gaseste una bucata preot si una bucara enorias fara sa se vada la fatza si banuiesc ca preotu' ala chiara sculta si face ceva , ma rog in strainatate ca in romania ... in urma postului cunosc destul cazuri in care oamenii s-au imbolnavit de tot felu' de boli ale stomacului dar nu .. omu' incapatanat si prost tot asa ramane si tot continua sa tina post desi stiu ca isi fac rau , nu .. ca asa trebuie ... 8-| .. eu nu cred ca Dumnezeu imi vrea raul sau sa fac ceva din ce nu vreau sa fac si care sa nu-mi provoace placere :D .. nu cred ca ar trebui sa-mi fie frica de Dumnezeu ... cum se zice ... nu cred ca mentalitatea se va schimba prea greu , multi oameni sunt crescuti in familie intr-un mod care nu le permite prea mult sa-si exprime personalitatea ba chiar ii si obisnuieste cu aceasi idee tampita care le-a fost transmisa ...

puisorul cufurit spunea...

Da, ai mare dreptate, Lyna. Chiar si copiii din ziua de azi sunt foarte usor de indoctrinat de mintile absurde ale parintilor lor, si recunosc chiar si prin cercurile prin care ma invart persoane extrem de limitate care isi vor educa proprii copii intr-o maniera similara celei in care au fost ele educate. Copiii lor, cand le va veni randul, vor proceda la fel, si uite asa, chiar si in 2100, vom avea parte pe Planeta asta de oameni c-o mentalitate de la 1500 toamna.

Simona spunea...

Aleluia! :)

Simona spunea...

Acel aleluia era pentru ca ma intristati. eu inca visez ca lumea o sa se schimbe, ca o sa dispara aceasta gandire comunista? suntem prea tineri sa gandim si noi comunist. cred ca numai spunand ca o sa ramana mentalitatile facem o greseala! nu!!! nu!!! nu!!!
lucrurile se vor schimba in BINE in romania...hai...lasati-ma sa visez va rog

puisorul cufurit spunea...

Bine, Simona, te lasam sa VISEZI. :P :))

Tomata cu scufita spunea...

Faza cu postitul eu nu o inteleg in general nu numai inainte de spovedanie. Nu ii inteleg rostul, sau doar faptul ca te abtii de la placerile trupului (ca si mancatul e printre ele) te ridica pe scara spre Rai? Cred ca avem pacate mult mai mari decat ca nu postim. Cat despre spovedanie, nici eu n-am mai fost demult, dar cred ca din cauza postului. Nu pup mana popii si nu-mi place sa ma duc la Catedrala si sa ma bage sub sutana lui de fata sau impreuna cu altii 5-6. e de prost gust. daca am ceva de spus, as vrea sa ii spun uitandu-ma in ochii lui, sa vad daca intelege prin ce trec sau de ce ma caiesc. Sa imi dea sfaturi sau sa imi vorbeasca asa cum paote mi-ar vorbi Dumnezeu. Sa ma faca sa inteleg, nu sa imi impuna. Sa imi insufle calea cea dreapta, nu sa ma condamne. Eh... e mult de spus despre biserica, doar si-a facut de cap catatea secole...

puisorul cufurit spunea...

SI cand ma gandesc la faptul ca Biserica Romano Catolica si-a cerut scuze pentru crimele comise de Inchizitie abia acum vreo doi sau trei ani... Oribil.

madlenec spunea...

- sa nu pui "tu" mana pe anafura pentru ca "tu" o spurci;
- sa nu intri in biserica in pantaloni sau in fusta scurta, ci doar in fustita pana la glezne;
- sa nu intri in biserica cu parul desfacut sau machiata;
- niciodata, sub nicio forma sa nu intri in biserica cand esti spurcata ca femeie, doar stii ca femeia la menstruatie este spurcata. Vei intra doar la nunti, botezuri sau inmormantari, dar si atunci sa nu-l atingi pe sfintia sa, sa nu pupi icoanele si sa porti la tine o batista alba;
- sa lasi intotdeauna bani bisericii, doar asa iti mai poti ierta pacatele si te poate primi Dzeu la el;
- tu esti femeie maritata, nu ai voie in biserica cu parul descoperit;
- intotdeauna sa-ti asculti barbatul si sa nu iesi din cuvantul lui; asa am fost creati, femeia din barbat, este obligatia sine-qua-non de a nu iesi din cuvantul lui sau al bisericii (apropo unde sunt femeile preot din Rom.?)
- ultima spovedanie, acum mai bine de 10 ani: "ia spune tu lu' taica parinte, esti curata acum sau spurcata?", eu ??>:$% X(, el "adica...te-ai atins de vreun baiat?", eu "da", el " aaa, pai in cazul acesta tu nu esti curata, iar eu nu pot sa-ti dau preacurata impartasanie", eu"doar pentru ca ma tin de mana cu prietenul meu?", el "in cazul asta canonul este doar de sase luni, timp in care spui, faci, dregi, dar nu-ti dau voie la cele sfinte".
ALELUIA!
Pentru mine credinta este de natura spirituala, non canonica, non punitiva si non materiala.

puisorul cufurit spunea...

Adevarul e ca a fi femeie in religia crestina e aproape la fel de frustrant cu a fi femeie in religia islamica. Nu criar atat de frsutrant, dar nici departe. Prin urmare, a fi femeie este frustrant, aproape indiferent de religia din care faci parte. :))

YukiAme spunea...

" Prin urmare, a fi femeie este frustrant, aproape indiferent de religia din care faci parte. :))"--come on :))))), are u sure? :P

puisorul cufurit spunea...

Absolutely sure. :))

madlenec spunea...

Nu cred ca este vorba de frustrare, cel putin in cazul meu sigur nu. Eu mai mult sunt genul je m'en fiche si intorc spatele si plec. N-am timp de discutii inutile cu mentalitati inchistate. Mai amuzante si totusi triste sunt actiunile feministelor recte misoginistelor (daca exista asa ceva ca si exprimare). Iar Biserica, oricare ar fi esenta ei spirituala, a dus, duce si va mai duce inca o lupta apriga in vederea sustinerii pozitiei net inferioare a femeii. Intrebarea este de ce, iar raspunsuri s-au tot dat.