luni, 28 ianuarie 2008

Bobby Fischer

De mic copil, ai mei m-au învăţat şah. Asta nu înseamnă că joc acum extraordinar, nici măcar nu cred că joc la nivel de categoria I, pentru că teoria nu m-a pasionat.

Primul care m-a învăţat pare să fi fost tata, câştigător, pe vremuri, al unui concurs de amatori din Bucureşti. Are un stil tâmpit. Dacă ai puţin habar de teorie, are el grijă să ţi-o scoată din cap, să mute aparent ilogic, să te bulverseze şi-apoi să te bată.

În timpul jocului cu progenitura lui de trei sau patru ani, nu ştia să se lase bătut. Când mi-a mâncat prima piesă, am făcut o criză de nervi, am trântit tabla, i-am zis că "eu nu mă mai joc, băi nene!" şi cam asta a fost în acea zi.

Dar mama l-a învăţat pe tata şah. Aşa zice ea, eu n-am fost de faţă. Mama juca pe vremuri la Voinţa Suceava, erau prin divizia B, pe-acolo prin frunte, şi se chinuiau să intre în A. Şi s-au tot chinuit că ratau mereu la mustaţă urcarea în primul eşalon.

A colindat mama toată ţara alături de club, mereu îmi povesteşte cu drag de acea perioadă.

Iar când vine vorba de mari şahişti... Bobby Fischer este preferatul ei.

Tocmai am aflat că Fischer a trecut în nefiinţă recent, pe 17 ianuarie a.c., prin urmare socot că, dacă un local precum Piranha a meritat aproape un întreg articol în blogul meu, Bobby Fischer merită cu atât mai mult.

Născut în SUA, Bobby Fischer a devenit campion mondial la şah în 1972 la Reykjavik, învingându-l la 29 de ani în acel meci care a făcut cu adevărat istorie pe marele maestru rus, Boris Spasski. Dominaţia sovietică luase sfârşit iar titlul mondial fusese smuls ruşilor. Un om a învins un imperiu.

Pentru că lumea nu-i înţelegea mutările, şahul nefiind un joc facil şi uşor de înţeles, însă lumea înţelegea faptul că un om din afara URSS a reuşit să-i învingă pe ruşi, dominatori absoluţi la şah în acea perioadă şi nu numai.

Fischer a fost un excentric, un om mai mult decât pretenţios. Deşi partida pentru titlu trebuia să se joace în Iugoslavia, pretenţiile sale au mutat-o în Islanda, la Reykjavik. A pierdut primul meci, nemulţumit fiind de poziţionarea camerelor de luat vederi, iar la a doua partidă nu s-a prezentat în semn de protest. Meciul a fost reluat doar după ce Boris Spasski a fost de acord cu disputarea întâlnirii într-o cameră departe de aparatele de filmat.

Prin 1962, Fischer s-a alăturat unei secte religioase care l-a falimentat din punct de vedere financiar şi care l-a determinat să crescă pretenţiile în vederea participării la concursuri. Dacă nu greşesc, una dintre ele era aceea de a nu disputa meciuri duminica.

La partide venea de multe ori cu cel puţin 15 minute întârziere şi ţinea în braţe o pisică bleagă pe care o tot mângâia, poftim de te concentrează dacă-i eşti adversar.

În 1975, Fischer a refuzat să-şi apere titlul mondial. După 20 de ani de la marele meci împotriva lui Spasski, în 1992, nevoia de bani l-a făcut să spargă embargoul impus Iugoslaviei şi să accepte 3,5 milioane de dolari care erau puşi la bătaie la Belgrad în vederea reeditării memorabilei întâlniri.

SUA l-a renegat şi la condamnat la 10 ani de închisoare iar Bobby Fischer a trăit ulterior în Ungaria, în Filipine, în Japonia iar în 2005 a primit cetăţenie Islandeză.

După cum scria într-un mod foarte frumos Maria Andrieş într-un articol din "Şapte seri"...

"...Şahul este viaţa, spunea Fischer. Nu armă ideologică, cum credeau ruşii. Nici sport excentric, cum încercau să-l facă să pară americanii. Remarcabil la Fischer e că a întors jocul spre sensul lui. Şahul este viaţa. Iar viaţa nu are limite, e liberă. Nu poate fi produsă şi întreţinută de maşini de propagandă. Sovieticii predau şahul în şcoli şi scoteau campioni pe bandă rulantă. Americanii încă nu-l descoperiseră. Fischer a ieşit miraculos la suprafaţă într-o lume avidă de campioni. Lacomă de staruri. Prea grăbită să aplaude fără să înţeleagă. Fischer le-a repudiat şi pe una, şi pe alta. Şi, ca orice răzvrătit care se respectă, nu şi-a găsit locul nicăieri, până la sfârşit."

A fost un om pe care adevăraţii iubitori ai şahului nu l-au uitat niciodată şi nici nu-l vor uita.

20 de comentarii:

YukiAme spunea...

dragut articol, am mai aflat ceva :)

alecs spunea...

imi pace intotdeauna sa aflu despre vietile sahistilor sau a pianistilor de geniu. multumesc pentru acest articol.

puisorul cufurit spunea...

Yukiame: Ma bucur ca ti-a placut articolul, cred ca subiectul merita tratat...

Alecs: Poate o sa mai tratez subiectul "sah" si-ntr-un alt articol, putin mai panoramic. Mai incolo, insa... Pana una, alta nu pot decat sa ma bucur ca ti-a placut articolul, nu intereseaza pe oricine un articol despre un mare sahist, excentric si cam mort.

alecs spunea...

well, pe mine ma pasioneaza foarte mult astfel de personaje.

puisorul cufurit spunea...

Si eu mai scormonesc din cand in cand dupa informatii privitoare la genul acesta de oameni, la genii...

Lyna spunea...

eu am invatat sa joc sah in clasa a 2-a intr-o vara cu vara-miu , prin a 4-a mi-am luat tabla de sah ( si mi-am luat si remy ) , prin a 5-a jucam la ora de sport cu colegii si recunosc cariera mea sahista a fost modesta mereu . stiu ca mut piesele cum trebuie dar niciodata n-am avut rabdare si incapatanare sa ma gandesc 100% la joc .

Anonim spunea...

Sahul... mare sport, mare incrancenare. Ma intreb cati din cei care comenteaza au jucat sau stiu sa mute piesele macar, in afara de autorul articolului; e frumos sa comentezi depre un "geniu"("ce personaj interesant") fara sa dardai de nervi la o partida de sah sau sa fumezi 4 tigari ca nu gasesti o solutie sa scapi...??? America l-a rengat de proasta, un meci de sah desfasurat pe teritoriul unui stat maret!

Anonim spunea...

http://www.chessbase.com/newsdetail.asp?newsid=2142

puisorul cufurit spunea...

Lyna: Sa stii ca are farmec sa te implici intr-un joc. Mi-ar placea sa ma las patruns de un joc de sah de cateva ore, timp in care sa cantaresc toate variantele care-mi trec prin minte etc. Din pacate, am probleme cu rabdarea. Cu toate astea, sahul imi provoaca o mare placere atunci cand il joc.

Anonim 1: Hm. La urma urmei, cineva isi poate da cu parerea si privitor la un film, fara sa fie student la cinematografie sau la teatru. Criticii de arta isi dau de cele mai multe ori cu parerea fara sa fie ei insisi mari artisti sau eu pot sa critic jocul nu stiu carui jucator de fotbal, chiar daca dau, de obicei, cu stangul in dreptul. La fel si cei care au lasat commenturi vizavi de articol. Chair daca, de exemplu, unii dintre ei n-ar sti nici macar sa mute piesele, ii cred ca pot fi pasionati de sah. La urma urmei, de multe ori putem dezvolta pasiuni fata de ceva ce nu intelegem intotalitate sau fata de ceva care nu ne e tocmai facil... Mie insumi sahul nu-mi este tocmai facil.

Anonim 2: Stiam toate astea. Parerile mele raman aceleasi. Ms mult!

Yogi spunea...

Si mie imi place mai degraba ca observator ( :( ) sahul. Adica mai mult de 2 partide nu pot juca. Probleme cu concentrarea, un mic atac de anxietate... :P

Am admirat un verisor mult mai mic decat mine care ma batea lejer. Citise niste carti, avea rabdare... Intotdeuan ma gandeam ca daca varu-meu poate sa ma impresioneze atat... un om ca Fischer OAU! :))

Urmaream niste partide Spasski-Fischer intr-un joc. Erau memorate miscarile...

alecs spunea...

for the record:
stiu sa joc sah, iar atunci cand am ocazia imi place sa joc. si chiar am o strategie, pana la un punct. la un moment dat imi pierd insa concentrarea.
regret ca nu stiu sa joc go.

Anonim spunea...

Si eu iti multumesc. Nu vreau sa intru intr-o polemica, dar de sah nu poti fi pasionat ca si de un film, meci..., pentru simplul motiv ca nu e un spectacol pe intelesul tau(minim) daca nu stii care este scopul si nici nu te face sa razi.

E ca si cum eu as fi pasionat de carti si nu stiu sa citesc.

Oricum frumos articol.

cristian spunea...

Multumesc. :)

puisorul cufurit spunea...

Yogi: Mie-mi placea sa reconstitui partide celebre, si adevarul este ca nu intelegeam foarte multe dintre mutari. Se muta acum si abia peste alte zece sau cincisprezece mutari iti dadeai seama de sensul celei dintai...

Alecs: Nici eu nu stiu sa joc Go... Iar sahul... Joc mai mult cu mama... Cand reusesc sa ma concentrez pana la capat, o bat... Daca nu ma concentrez, chit ca are o varsta iar eu sunt cu cateva zeci de ani mai tanar, ma bate de nici nu rasuflu. In rest... Nu prea stiu cei din jur sa joace sah, majoritatea abia de stiu mutarile... Iar in casa n-am cu cine sa joc, din pacate... O sa-mi invat copilul. Cand o sa ma bata, o sa-i dau trei lazi de bere. :))

Anonim: Imi pare bine ca ti-a placut articolul. :)

miclowan spunea...

mda, articolul asta mi-a amintit ca m-ai batut la sah intr-un hal fara de hal. Sunt hotarat in continuare sa nu solicit o revansa. :d

puisorul cufurit spunea...

Hai ma Gabi... Daca jucam toata vara, o sa te inveti cu stilul meu si-o sa ma bati pana la urma. Ma mai si demielinizez, deci e clar. :)) Vezi ca i-am promis intr-o zi Andreei c-o invat si pe ea, deci pune mana pe carte sau pe-un partener de joc ca sa te-antrenezi, sa nu iei bataie si de la sor'ta. :)) OOO

daimon spunea...

Ai întârziat. Dar e mai bine mai târziu decât niciodată.

Îmi amintesc cum am învăţat eu şah: luând bătaie de la moşi, în Parcul Central. Aşa că am pus burta pe teorie, şi am învăţat una-alta. Între cărţile alea mari şi groase, cu nume şi date, Fischer stă deasupra. Pentru că a transmis un mesaj social, cu jocul lui.

Gata, nu mai scriu. Doar mă doare că presa i-a privit moartea rece, circumspect, iar noi acum ne dăm cu părerea despre el. Îi pângărim numele. Nu se vorbeşte aşa despre giganţi, între 2 ferestre de mess şi un "next" la winamp. Părerea mea.

puisorul cufurit spunea...

Daimon: Daca te referi la faptul ca am intarziat cu articolul atat de mult dupa moartea lui Fischer, pai afla ca habar n-am avut ca a murit pana in ziua in care am scris articolul. Sunt certat cu televizorul.

Si scriind un articol pe blog despre Fischer, nu socot ca i-as fi pangarit numele in vreun fel. Mi se pare irelevant cate ferestre de mess tin deschise, atat timp cat imi fac datoria de admirator al sahului.

Niciodata, cand o sa vorbesc de un geniu, n-o sa trag jaluzelele sa creez "atmosfera", n-o sa ma imbrac la costum, n-o sa inchid messul cu totul si nici n-o sa pun in playlist Johan Sebastian Bach. Exagerez, bineinteles, dar cu un scop.

Yogi spunea...

Cea mai mare 'reusita' a mea este un pat cu cineva mult mai bun. Aia mai mult pentru ca el 'se juca' cu mine, fara sa inchida jocul atunci cand i-am oferit oportunitati. Voia sa ma lase fara nicio piesa...

puisorul cufurit spunea...

:))) Am scos si eu paturi dintr-astea. Si mi-au fost si mie scoase asa. :)) Cel mai bine e sa dai mat de cum ai ocazia, imi plac de zece ori mai mult maturile cu piese pe tabla. Alea au farmec...