duminică, 18 noiembrie 2007

Distractia si viata de noapte din Romania

Dupa cum unii dintre voi stiu prea bine, pe bloggeri.ro se desfasoara un concurs pentru... Ati ghicit: bloggeri. Concurs la care am socotit de cuviinta sa particip si eu, e drept ca din etapa a doua, sarind peste prima, astfel incat puteti citi mai jos articolul cu care m-am "prezantat".

Distractia si viata de noapte din Romania

"Asa se intituleaza tema pe marginea careia voi scrie articolul, insa fiecare si-o reprezinta cum are el chef, unii se gandesc, in mod sigur, la tineretul care bantuie noaptea prin cluburi, la cluburile pe care le prefera si la muzica pe care domniile lor o asculta. Altii se pot gandi, la fel de bine, la baietii aia intitulati “aurolaci”, la distractia lor cu aurolac si la practicile aferente, mai mult sau mai putin ritualice. O fire mai poetica ar putea avea in vedere acei omuleti care se distreaza numarand stele. Un om cu frica de intuneric se poate chirci la auzul cuvantului “noapte” si ne poate expune o istorioara nevrotica si plina de suferinta, iar o prostituata ar putea scrie un articol in care cuvantul “munca” se intalneste destul de des. O nimfomana satisfacuta s-ar apuca sa scrie un articol precipitat, dar multumit, iar o nimfomana nesatisfacuta poate ca nici n-ar participa la acest concurs, caci cum sa-ti satisfaci o trebuinta de top in piramida lui Maslow atunci cand satisfacerea unei trebuinte bazale lasa de dorit?...

Ca sa fiu sigur ca v-am plictisit si ca n-o sa primesc niciun vot, tin musai sa adaug ca un nene care lucreaza in ture de noapte vede distractia si viata de noapte din Romania intr-o culoare alba (riscand sa nasc controverse pe marginea ideii “Este albul o culoare?”) dar cu un negru contur, tata se distreaza sforaind zgomotos atunci cand nu-i “de noapte” iar mama vede viata de noapte din Romania prin ochelari de insomnie…

Eu refuz sa vorbesc despre lucrul la care m-a dus mintea in prima clipa in care am citit titlul, si voi privi distractia si viata de noapte din Romania ca pe distractia si viata de noapte din aproape orice tara de pe Globul asta care, cu multa rabdare, ne gazduieste (caci da, si chinezii merg in cluburi, iar arabii nu se dezmint nici ei). Voi privi-o de sus si voi vedea luminite aprinse ici si colo, apoi voi zbura mai aproape de pamant si ma voi feri din calea masinilor cu faruri orbitoare si a soferilor somnolenti ce ar putea sa ma confunde cu fantoma vreunui tanar decedat pe “Bucuresti – Pitesti”, asa ca ma indepartez pentru a nu naste legende rutiere care, si-asa putine cum sunt, au reusit totusi sa-i sufoce pe unii…

Pe carari laturalnice ma indrept spre capitala (asta daca domniile voastre admit ca si in zbor exista carari) si vad vitezomani gonind distrati pe bulevarde, vad cocotele pe centura ranjind a distractie si ma lovesc de eternele santiere parasite din momentul instaurarii lor de niste edili care se distreaza si ziua, si noaptea, pe seama populatiei din Romania si, in special, din Bucuresti. Vad blocuri inalte si intunecoase cu doua sau trei ferestre luminate, in spatele carora se petrec excentrice petreceri de rockeri sau de manelisti, vad bandele de tembeli care se distreaza acostand oameni si dezaxati care cred ca violul este o distractie. Vad taximetristi nebuni care se distreaza copios vanzandu-ne povestile lor de rahat pe sume negociate intotdeauna de ei, dar pe trasee negociate totusi de noi cu multa dificultate si putere de persuasiune. Simt distractia in cluburi pline pana la refuz, aud toate genurile muzicale care au putut vreodata sa placa unor oameni, vad ochi pofticiosi privind animatoarele, vad priviri indragostite si masini parcate. Simt distractie si pasiune prin asternuturi ravasite si intuiesc miliardele de urmasi imprastiati prin locurile mai mult sau mai putin adecvate.

Hai sa parasim capitala si orice alt mare oras si sa zburam intr-un orasel micut de provincie, unde strazile sunt pustii inca din fapt de seara, de poti sa dormi pe mijlocul lor si sa nu te deranjeze nicio masina, ci eventual ciocanitul unui indragostit in geamul locuintei unei frumoase domnisoare.

La tara? Badea Ion si badea Gheorghe se distreaza cantand cantece de dragoste, mergand imbratisati si urmand o traiectorie alcoolico-sinuoasa, in timp ce copiii capsunarilor, pe nume Giorgio, Giovani si Antonio, in loc sa puna mana pe-o carte sau sa doarma noaptea ca toti ceilalti copii normali, isi dau parul cu gel si merg la discoteca de la caminul cultural ca sa-si lase mucii pe langa pereti.

Observ cu placere ca exista si puncte ajutatoare in vederea realizarii unei eventuale compozitii despre “Distractia si viata de noapte din Romania”, si, privindu-le curios, noi idei imi trec prin cap, de aceea imi permit sa adaug ca eu, personal, nu ma duc in club pentru a ma deconecta, preferand oricand o carte in aceasta privinta, altele fiind deci motivele care imi indreapta pasii-mi studentesti spre acele locuri (am impuscat doi iepuri si-am raspuns si la punctul ajutator cu numarul doi, luand in calcul posibilitatea existentei unor oameni cu drept de vot care, desi se specifica faptul ca acele recomandari nu sunt obligatorii, tin totusi la ele), afirm cu tarie ca exista locuri in care ma pot distra asa cum vreau si in orice moment al zilei, al lunii sau al anului, iar copilului meu i-as recomanda o carte buna sau, daca tot merge prin cluburi, sa si agate ceva, nu ca taica-sau.

Oricum, la monologul asta fara fond, fara concret, fara arta, sare si piper (nu, chiar nu fac misto) e clar ca n-o sa adere nimeni, nici cu sufletul si nici cu mintea, mai ales ca nu intra in trendul depresiv sau in cel revoltat, ambele atat de indragite in zilele noastre…

Prin urmare, o sa va scutesc de chinuri si-o sa ma retrag, lasand larg deschisa cutia postala pentru ganduri injurioase la adresa mea.

Mama, ce ma mai autovictimizez!..."

Insa bineinteles ca exista o problema. Dintre toate articolele alea din concurs, al meu se prezinta cel mai aiurea. In sensul ca, desi l-am postat pe site intr-un mod normal, cu rand nou atunci cand este cazul, cu alineat, etc., acolo de rand nou nici pomeneala, articolul e postat cu un font marunt de te dor ochii atunci cand il citesti, iar in loc de alineat... Cine naiba ar sta sa citeasca articolul ala atat de ingramadit si obositor???

Nu ca as fi scris ceva extraordinar, cu un articol ca asta nu puteam sa rup gura targului, dar macar daca sesizam aceeasi problema si la altii... Poate descoperiti voi "oboseli" asemanatoare.

Oricum, mai bine priviti voi insiva, daca aveti chef. Si tot daca aveti chef si v-a placut articolul, bagati si-un vot aici. Si daca nu bagati, nu-i nenorocire, nu pentru premiile alea am participat eu.

Maine voi reveni cu perle din articolele de pe Bloggeri.ro . Credeti-ma ca n-o sa va plictisiti. Repet, nu pentru ca as fi scris eu extraordinar (pentru ca n-am scris). Haterii sunt invitati sa dea in mine cu injuraturi sau mistouri inteligente, dupa cum ii duce capul; adresa de mess "iegzista" pe blog, iar comentariile sunt deschise publicului larg. So... Curaj!

P.S.: Sa nu se creada ca nu exista si articole bune in acest concurs. Ba chiar sunt destule, nu intentionez sa fac niciun fel de antireclama site-ului, e un site care ofera multora posibilitatea sa se afirme, iar pentru cei care se ocupa de el am tot respectul meu de blogger. Pe cine nu respectam, intamplator s-a si carat.

3 comentarii:

Andreea spunea...

Eu te votez 100%. Mi-a placut articolul!

puisorul cufurit spunea...

MS beaucoup!

Lyna spunea...

te-am votat .. well .. macar tu ai hateri , miclowan e complexat de faptul ca n-are :)) .