vineri, 30 noiembrie 2007

Catre Andrei si Andree blogosferice

Din diferite motive care nu tin de puterile unui biet magaroi cum sunt eu, magaroiul care poseda blogul asta a plecat in frumoasele tinuturi ale Bucovinei.

Si chiar daca cei care vor scrie cronicile nu o sa gaseasca niciodata explicatia pentru lasarea mea ca staroste, redau mai jos ceea ce mi s-a lasat pe mana. O seara buna. miclowan


Astazi e Sfantul Andrei, prin urmare o multime de persoane din blogosfera romaneasca si nu numai isi sarbatoreste ziua numelui, si mai ales persoane din generatia mea, caci pe la mijlocul anilor ’80 tare mai era la moda numele asta. Care mi se pare, insa, un nume frumos.

Prin urmare, o sa-mi ies astazi din tipare si-o sa fac vreo trei urari, insa n-o sa va plictisesc cu vorbe de bine catre toti cei pe care-i cheama Andrei sau Andreea si pe care-i cunosc personal, caci pe ei tot personal o sa-i felicit, ci o sa ma limitez la bloggerii a caror zi onomastica stiu ca este astazi, si nu sunt deloc multi, vreo trei.

“La multi ani!” Gabi (caci da, pe Gabi al nostru il cheama si Andrei), sa ai parte de-un Tibet insorit (eu sper sa avem parte de el asa impreuna) si un Tache upgradat, iar Tatiana sa-ti cante in struna ca si pana acum, si inca mai ceva. Pregateste-te de-o bauta in vacanta.

“La multi ani!” Andreei, sper ca problemele tale sa se duca pe apa Sambetei si sa poti sa razi cu pofta si sa postezi lucruri optimiste cat mai curand posibil.

Si, bineinteles, “La multi ani!” Tomatei, care are un blog atat de placut si plin de bun simt, urandu-i sa aiba parte de tot atata inspiratie de cata a avut parte si pana acum, de un Tomat cat mai atent si iubaret (desi nu ma indoiesc ca asa si este) si de timp liber pentru a citi cat pofteste ea.

“La multi ani!” si mie.

Ne recitim luni.

joi, 29 noiembrie 2007

Anunţ blogosferic...

...şi nu numai. Atât eu, nu Gigi Becali ci Puişorul cufurit (nu mai pun şi link catre propriul blog), cât şi Gabi ne ocupăm, pe lângă blogurile dintâi care-s şi principale, de un al treilea blog numit Blog măgăresc de sinteză culturală şi care, începând de azi, acceptă şi îşi doreşte colaboratori. Măgari precum creatorii.

E un blog ce işi propune să devină unul în care ideea de cultură să nu-şi piardă sensul. Dacă aţi citit o carte interesantă, dacă doriţi să ne vorbiţi despre un autor pe care-l simpatizaţi sau antipatizaţi, despre pictură, sculptură, arhitectură, muzica bună (deci EXCLUS MANELE), despre tot ceea ce ţine de ideea de artă şi cultură, sunteţi bineveniţi.

Sperăm la articole cât mai serioase şi la un limbaj diferit de limbajul "messenger", adică prescurtări gen :)) :(( >:D< :x X-( ;;) =(( #:-S =)) :o) <):) 8-> :-/ , gen sms şi altele asemănătoare. Dreptul la opinie al fiecăruia va fi respectat atâta timp cât părerile vor fi expuse într-un mod estetic şi civilizat. Nu este primul blog de acest gen din blogosferă, prin urmare nu ne permitem să scriem prost, că n-o să-l citească nici dracu'.

Invitaţiile le trimite Gabi pentru că eu, unul, dupa cum aţi aflat deja din postul de ieri, o să lipsesc pentru câteva zile. Are nevoie de adresa voastră de mail pe care i-o puteţi comunica fie pe eternul Messenger, fie prin mail la miclowan@yahoo.com .

miercuri, 28 noiembrie 2007

Cu şi despre cărţi

Din nou leapşă (dacă v-aţi plictisit, să-mi spuneţi), de data aceasta de la Tomata cu scufiţă (mersi Tomato!), o leapşă plăcută, interesantă, care îmi abate gândurile de la măgăriile zilnice din societate, de la bomba nucleară de la Hyroshima despre care aveam de gând să postez ceva, dar m-am răzgândit, de la pompierii care au venit ieri cu surle şi trâmbiţe în faţa blocului meu sau de la bucuria pe care-o simt în suflet că clasa politică (nu vă inflamaţi, cacofonia e intenţionată) şi-a luat un şut în fund prin neprezentarea cetăţenilor la vot. Jubilez!!!

Astfel că, în articolul de astăzi, va trebui să vorbesc despre cărţile pe care le-am abandonat de-a lungul timpului precum şi despre ultima carte pe care am citit-o. Gabi, fa şi tu leapşa asta, căci dintre oamenii pe care îi cunosc personal, eşti cel mai mare pasionat de carte.

N-o să mă apuc acum să-mi ţin lecţii de arheologie şi să dezgrop toate carţile pe care le-am abandonat de când eram mic şi până în ziua de astăzi. O să amintesc doar de două dintre cele mai recente.

Prima la care ma refer este „Idiotul” lui Dostoievski, o carte extraordinară, de o profunzime caracteristică acestui mare scriitor rus, iar motivele pentru care am abandonat-o pe la jumătate nu ţin deloc de cartea în sine. Dacă îmi aduc bine aminte, pusesem mana pe-o carte pe care trebuia s-o citesc repede şi s-o restitui celui de la care am împrumutat-o, apoi am pus mâna şi pe o altă carte care s-a dovedit şi ea a fi prioritară, după care acţiunea cărţii mi s-a pierdut uşor, uşor din minte şi, ajungând la concluzia că ar trebui sa citesc cartea de la început, elanul mi-a dispărut în totalitate. La un moment dat, insă, o s-o reiau cu siguranţă.

O altă carte pe care am început-o şi n-am mai sfârşit-o este cea a lui J. D. Salinger, „De veghe în lanul de secară”. Cunosc fani împătimiţi ai acestui scriitor şi mai ales ai acestei cărţi, si pe cuvânt că nu prea inţeleg ce le-a plăcut aşa de tare în cartea asta. Este vorba de-un adolescent (tema adolescenţilor rebeli deja ma sictireşte) pe nume Holden Caulfield care n-ar pune mâna pe-o carte nici să-l tai, nimic nu-i convine, critica absolut tot ce-i în jur. Ca un adolescent veritabil ce este, işi rezolvă problemele revoltându-se, negând sau ignorând. Este exmatriculat din şcoală şi, în loc să se ducă acasă la maică-sa şi la taică-său, umbla fleura pentru ca părinţii să afle din alte surse despre exmatricularea lui, să treacă un timp oarecare, iar când el işi va face apariţia, ciuda şi amărăciunea lor sa se fi estompat măcar de-o idee. Nu mă surprinde cu nimic, nu reuşeşte să mă dea pe spate în nicio privinţă, nu mi se pare cel mai inteligent adolescent creat vreodată de mintea vreunui scriitor iar ticurile verbale ale lui Salinger m-au scos din sărite. Am avut impresia că sunt, totuşi, puţin cam mărişor pentru a citi cartea asta şi-am abandonat-o. Dacă a citit-o careva dintre voi, aştept şi pareri contrare.

Iar ultima carte pe care am citit-o e cea scrisa de Elif Shafak, „Bastarda Istanbulului”. E o carte a cărei idee mi se pare mai mult decât O.K., o carte în care scriitoarea işi asumă trecutul destul de violent al ţării sale (Turcia). Ea nu neagă, ci acceptă şi recunoaşte genocidul armean din 1915, acest măr al discordiei dintre turci şi armeni chiar şi în zilele noastre. Ca urmare a acestui fapt, este dată în judecată de către statul turc pentru „insultă la adresa Turciei” (asemeni marelui scriitor Orhan Pamuk care a admis existenţa genocidului asupra armenilor şi kurzilor din timpul Imperiului Otoman), acuzaţie la care s-a renunţat în cele din urmă în septembrie 2006 din lipsă de probe.

Am văzut în „Bastarda Istanbulului” o carte despre contradicţii şi modul în care acestea pot convieţui, cultul exagerat al trecutului a fost pus laolaltă cu negarea sau refuzul constant al acestuia, misticismul a defilat umăr la umăr cu agnosticismul şi ateismul si memoria cu uitarea. Elif Shafak pune laolaltă oameni din culturi care în trecut au eşuat în a se inţelege reciproc si ne demonstrează faptul că una este naţiunea din care faci parte şi alta este omul luat separat, ca individualitate. O carte menită să ne darâme prejudecăţile inutile şi să ne facă mai deschişi la cei din jurul nostru, indiferent de cultura din care provin.

Stilul în care este scrisă cartea mi se pare, însă, puţin copilaresc, parcă prea feminin. Îmi dă impresia, de multe ori, de o carte scrisă de o femeie (ceea ce şi este la urma urmei) dar pentru femei. Bărbaţii apar în cartea asta în roluri episodice şi sunt şi foarte putini la număr, ideea de mâncare apare obsedant (avem parte chiar şi de o reţetă care ne învaţă cum să gătim „ashure”, dar pe care nesimţitul de mine nu a parcurs-o), pana şi titlurile capitolelor sunt denumiri de alimente care mai de care mai interesante, scorţişoară, boabe de năut, alune prăjite, vanilie, fistic etc. Dar, repet, ideea carţii e super O.K..

Dacă v-am convins cu ceva, va urez lectură plăcută.

Pănă una, alta, îmi iau la revedere de la voi, cititorii mei fideli, pana pe la o luni, căci dau o fugă până in Bucovina să respir şi eu un aer mai curat şi sa am parte de vreo trei zile de linişte. Gabi va posta vineri un articol din partea mea şi, dacă va avea timp şi chef, şi un articol din partea lui despre ce vrea el. „La mulţi ani!” tuturor sarbatoriţilor de vineri şi vă urez să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi voi. Au moldovenii de peste Prut o urare atotcuprinzătoare, „pace, chi*dă şi calâm!”. Ce valenţe are fiecare, asta n-o să vă mai explic eu, întrebaţi-i pe ei.

Un weekend plăcut!

Later edit: Găsiţi la Arhi un filmuleţ superb despre poliţişti şi, pentru că sunt pus pe interpretare, despre faptul că poliţaii sunt la fel de tonţi şi prin alte părţi aşa cum sunt şi la noi. Eu, personal, am râs copios.

marți, 27 noiembrie 2007

Scrisoare către Moş Crăciun

Se apropie Crăciunul iar acest fapt duce inevitabil la abordarea temelor de profil. Moş Crăciun, iarnă, zăpadă, hai să fim mai buni, hai să ne aducem aminte de cei pe care i-am uitat de hă hă!, hai să reîncurajăm cerşetoria si crimele aferente fenomenului, hai sa ducem o tavă cu prăjituri vecinei de pe palier, să-i zâmbim dobitocului care ni-e vecin şi, dacă suntem cu adevărat eroi naţionali, să nu mai claxonăm în trafic.

Tot sub influenţa apropierii Crăciunului circulă şi-o leapşă, "Scrisoare către Moş Crăciun". Aşa o cheamă. Iar eu am primit-o de la drăguţa de Angela de-şi zice si Gathe, o bloggeriţă destul de nouă în blogosfera românească şi care merită atenţia noastră pentru că scrie frumos, într-un stil plăcut.

Nu sunt o fire extrem de "sensibiloasă" care sa freamăte la ideea Crăciunului, căci pentru mine Crăciunul din ultimii ani e departe de ceea ce era el in copilărie. Foarte departe. A devenit mai mult un punct de reper în vederea imbuibării cu mâncare multă şi bună şi a întâlinirilor cu prietenii mei şi foştii colegi din liceu pentru a face rondul de colinde şi a bea şi a mânca pe la fiecare dintre noi. Şi cam atât.

Poate când o să fiu familist o să reînviez spiritul Crăciunului de dragul copilului sau copiilor mei şi-o să pot să ma bucur din nou de această minunată sărbătoare, devenită, din păcate, atât de comercială în ultima vreme.

Nu mai sunt un copil, prin urmare o sa ma abţin de la a-i cere Moşului lucruri de genul celor pe care i le ceream când eram de-o şchioapă. Deşi niciodata nu i-am scris scrisori, al naibii Moş, cum a ştiut el întotdeauna ce-mi doresc. Îi mulţumesc mamei pentru toate cadourile frumoase pe care mi le-a pus întotdeauna sub brad, caci am primit mereu exact ceea ce mi-am dorit mai mult. Copiii sunt întotdeauna atat de transparenţi iar părinţii buni atat de receptivi la nevoile lor...

Prin urmare, dragă Moş Crăciun, indiferent unde ai fi, mai mult sau mai puţin în Laponia sau respectând mai mult sau mai puţin imaginea de moşulet bucălat şi îmbrăcat în roşu pe care ţi-a creat-o Coca Cola.

Nu-ţi cer bani şi lucruri materiale, nu pentru că n-aş avea nevoie de ele, ci pentru că exista totuşi şi lucruri mai de preţ în viaţa asta meschină şi profund materialistă pe care o ducem. Uite ce-aş vrea eu de la tine, dacă poţi şi vrei să-mi dai. Nişte deşteptăciune (a nu se confunda cu inteligenţa), şi n-o vreau moka, pleaşcă, pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă, mai depun şi eu efort, mai pun mana pe-o carte, aşa, din când în când şi totuşi mult prea rar (dar fă-te şi tu ca n-ai observat sinceritatea debordantă de mai sus), dar tot degeaba, tot limitat mă simt. Ia şi păcăleşte-mă că-s mai deştept decât am eu impresia, măcar acum, de Crăciun.

Dă-ne lideri politici cu scaun la cap. Pune-ne sa facem curăţenie in ţara asta, dă-ne fiecăruia acea mătură psihologică pentru ca fiecare din noi să avem credinţa ca putem schimba ceva.

Sau trimite-ne un Profet, c-avem mare nevoie de el, n-a mai trecut niciunul pe-aici de foarte mult timp, dar vorbeşte cu Cel de Sus să nu-l mai chinuie şi pe-Ăsta cum l-a chinuit pe Celalalt. Să ne vorbească despre echilibrul interior actual, şi nu despre unul care va veni şi pentru atingerea căruia trebuie să ne aruncăm cu fruntea înainte într-o viaţa plină de suferinţă şi într-o existenţă dusă contra naturii. Deşi nu-s atât de sigur că Celălalt a spus toate acele lucruri pe care se zice că le-a spus. Eu cred c-a spus şi altele mai bune, dar degeaba ţi-aş cere acum popi care să nu interpreteze, căci cererea ar veni, din păcate, mult prea târziu.

Dă-mi prieteni buni, da-mi Oameni în jur.

Îmi dai?

Dă-i şi Tomatei ceea ce-şi doreşte, lui Tykryt şi Simonei. Ce-şi doresc ei, însă, o să aflii, sper, din blogurile lor.

Expresii de pomină

Leapşă. Eterna leapşă. Care vine exact atunci când te întrebi mai tare ce-o să scrii tu oare, astfel încât cititorii tăi fideli să nu rămână dezamăgiţi atunci când îţi vor vizita blogul.

La un moment dat nu-ţi mai permiţi să scrii tâmpenii, deoarece există nişte oameni în blogosfera asta, şi nu numai, care te simpatizează şi revin să vadă ce-ai mai postat, curioşi fiind ce-i mai trece cufuritului prin cap.

De data aceasta, cufuritul a primit o leapşă de la Mihaela pe care doreşte neaparat s-o onoreze. O leapşă mai ciudată, în sensul bun al cuvântului, şi care ne îndeamnă să vorbim despre expresii sau cuvinte de pomină pe care le-am rostit sau le-am auzit de-a lungul timpului.

În liceu aveam un carneţel în care notam toate tâmpeniile rostite de colegii mei, prostioare care mă faceau să mă tăvălesc pe jos de râs. Şi nu doar mie îmi stârneau râsul. Dar scrierea lor aici pe blog n-ar avea niciun farmec, elevii de liceu spun mereu lucruri trăsnite, cu sau fără Virgil Ianţu.

Dar când un ditamai profesor, Dumnezeu să-l ierte, îţi spune că abatorul din Suceava se întindea în subteran pe zeci de hectare şi hrănea întreaga armată NATO, lucrurile se cam schimbă.

Sau că vânătorii de munte din România se ţineau, prin războaie, c-o mână de funiile lor de vânători de munte, agăţate din pisc în pisc, şi cu cealaltă mână mitraliau duşmanii.

Că pe vremuri la Comtim se găseau milioane de porci şi au construit ungurii unul asemanător la ei în ţară, la zece kilometri de graniţa cu Romania, cu porci mai ieftini şi ne-au distrus economia. Oricum tot nişte porci ne-au distrus economia, dar nu chiar aşa.

Pricope Adriana, profa de română (acu' nu ştiu dacă tot Pricope-i zice, ca-şi schimbă des numele), visa la "un Fat Frumos pe-un cal alb care s-o răpească". Toanto!

Mare conferintă mare, întalnire la nivel înalt. În loc de "colaborarea între popoare", numai ce se-aude "colaborarea-ntre picioare". Ho-paaaa!

"Xulescu se apropie de careu, centrează spre Zetulici, şut şi gooooooooooool!... P**a, nu-i gol." L-au dat afară după isprava asta. Cică era bunişor la postul ăla de radio.

Şi-ar mai fi atâtea şi-atâtea, dar e târziu şi mie mi-e somn şi nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Conform tradiţiei, dau şi eu leapşa mai departe. Şi mă întreb cui, caci nu vreau să se simtă nedeptăţit niciunul din cei pe care-i citesc. Aşa c-o iau random şi unde-mi pică ochii, acolo dau pasa. Cristinelu' mamă, zi-le tu din fluier, dar aş dori să ne cânte în versuri de pomină şi o anume Minte de ceai (că tare frumos scrie) precum şi Supa de caramele (atenţie la carii si "La mulţi ani!" lui Ciprian). Şi, normal, Gabi. Că noi suntem măgăroi. Prietenii ştiu de ce.

luni, 26 noiembrie 2007

Disciplina urbana

Locuim intr-o lume obsedata de reguli, inconjurati de oameni care traiesc "in" reguli, depind de acestea si le fabrica neincetat, reguli formale si informale, reguli logice si reguli ilogice, reguli indragite si reguli detestate, reguli indispensabile si reguli de forma, sau de forma fara fond.

Tot felul de reguli. Iar una din regulile de maxima importanta in societatea moderna este reprezentata de respectarea culorilor semaforului, nu in sensul ridicarii palariei atunci cand dai de ele, ci in sensul "conformarii la semnificatie", e verde, pas alergator, e rosu, mai asteapta.

Regula valabila pentru oameni, caci nu si-a pus nimeni vreodata problema ca ar putea-o respecta si altii decat oamenii. Gresit! Si animalele mai inteligente o respecta.

Intersectia de la Carrefour Grozavesti. Masini turbate, soferi dementi ce-si folosesc mana dreapta mai mult pentru a claxona decat pentru a schimba vitezele, pietoni insirati pe trotuarul ce se afla, raportat la Carrefour, de partea cealalta a Dambovitei, pe diagonala. Insa langa pietoni si printre ei se afla o haita de caini. Vigilenti.

Se face verde, pietonii pornesc, insa "cot la cot" cu ei pornesc si cainii, disciplinati, grabiti, trec podul peste Dambovita pe partea pietonala dar la prima trecere de pietoni au rosu si opresc. Si pietonii si cainii, cu totii aflati intr-o stransa comuniune, traficul demential e cel care-i uneste.

Se face verde, cu totii pornesc deodata, nici cainii si nici oamenii n-au pornit-o primii, insa cainii sunt mai destepti, sau poate ca nu sufera nici unul de vreo vulnerabilitate de personalitate de tip obsesiv-compulsiv, ei scurteaza nitel drumul, se abat de la zebra si se opresc in haita, unul langa altul, la trecerea spre Carrefour dinspre caminele din Regie, la limita cat sa nu fie calcati de masini, si se uita sictiriti in dreapta si-n stanga. Abia acum se aliniaza si oamenii pe langa si printre caini. 1 - 0 pentru cainii urbani.

Se face verde si pornesc cu totii. Fiecare in treaba lui.

Abia astept sa vad cainele cu vesta fosforescenta dirijand traficul in intersectie si cainele sofer. RESPECT!

Easter Chick!

Cu toate ca vine Craciunul si nu Pastele, postez filmuletul asta. Pentru ca-mi place. La urma urmei, tot despre mari sarbatori e vorba...

duminică, 25 noiembrie 2007

Traiasca berea!

Leapsa de alcoolic de la Gabi. Care s-a gandit sa mai iesim de pe taramul cartilor preferate, de pe cel al melodiilor indragite, al desktopului si al telefoanelor mobile si sa aflam cu totii ce tipuri de bere prefera fiecare si ce tipuri de bere detesta.

Si fiindca e zi de vot, ce-a "votat" el, puteti vedea la el. Ce "votez" eu aflati citind randurile de mai jos.

De mult apuse sunt vremurile din liceu in care vodca era bautura numarul 1, ca ne-adunam cate zece si pana nu cadeam in fund nu prea ne lasam.

Dar acum, ca un om gospodar si la casa lui ce tind sa devin, ma axez mai mult pe bere iar leapsa asta loveste exact acolo unde trebuie.

Astfel. Primele trei beri care imi plac ar cam fi Heineken, Beck's si Stella Artois, dar nu ma dau in laturi nici de la Ursus Premium, Silva blonda sau Stejar (mai ales de cand sustine rugby-ul romanesc).

Si detest Robema (o singura data am baut si n-as vrea sa repet experienta), Burger si Suceava (imi pare rau, Gabi, stiu ca e produsa prin metode traditionale, dar se pare ca organismul meu nu e un traditionalist si o respinge...).

Servesc leapsa la pahar Lynei, intregii ecologii umane si Mihaelei. Daca nu sunteti inca betivani de cariera, io zic sa va apucati. Hai noroc!

P.S.: Gabi sufera pentru ca toata lumea are "hateri", numai el n-a avut parte pana acum de nici unul. Asa ca am si eu o rugaminte la blogosfera romaneasca: mai intrati, fratilor, si la el pe blog, uite-aici, si criticati-l, injurati-l, doar e si el om... N-o sa se supere pe voi. Hai, va rog io...

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Treispe paispe cu Andrei

Ma aflam ieri in Piranha, a doua mea casuta, locul unde, in cateva saptamani din anul III, am petrecut mai multe ore decat la facultate.

E un loc pe care-l frecventez des, si pe timp de iarna, si pe timp de vara (cand terasa e superba) si pe care-l recomand tuturor celor care au ocazia sa calce prin Regie. Din fata Maxx-ului, treceti podul peste Dambovita si apoi drept inainte. Si grabiti-va, caci au achizitionat o chelnerita noua, simpatica foc, nu asteptati sa capete vechime si sa se nesimteasca precum majoritatea celorlalti chelneri.

Fiind vineri, am gasit asteptandu-ma docil pe masa un "24-FUN", si hai sa-l rasfoiesc putin sa vad ce ne mai spun "creierele".

Pai creierul lui Andrei Gheorghe e creierul lui Andrei Gheorghe. Asta spune totul. El vrea, dragul mamei, sa ma convinga pe mine ca facem rau, ca nu e bine, ca e caca sa discriminezi "tiganii" (vai, domnu' Gheorghe, dar ei sunt persoane de etnie rroma!), caci ei, saracii, sufera din cauza statutului de "paria, de altul, de murdarul, de uratul".

Bai Gheorghe, dar ei ASA SUNT!!! Si nu ei sunt discriminati, ci EU sunt discriminat! Pentru ca EU, romanul, sunt tinta marsaviilor lor, pentru ca EU suport mizeria pe care o fac ei si nu pot sa le spun nimic pentru ca ori mi-o iau in barba de la dumnealor, personal, ori sar tot felul de tampiti si urla ca-i discriminez!

S-au dus in Europa si-au terfelit numele Romaniei in ultimul hal. Pentru ca EI n-au auzit de cuvantul munca, pentru EI acest cuvant este irelevant. EU, daca ma duc in Anglia sau Italia, o sa fiu privit ca un paria, o sa fiu numit "tigan" pentru ca EI, "persoanele de etnie rroma", s-au dus acolo si s-au tinut doar de cersit, de furat, de violat si de omorat. EU sunt cel discriminat!

Cum se aduna mai multi tigani la un loc, cum incep sa se lege de oameni, sa le dea in cap, sa fure, sa acosteze femeile pe strada in cel mai josnic mod cu putinta, sa le scuipe sau sa le loveasca. Deoarece pentru ei tara asta este o jungla. Ei fac ce vrea muschiul lor tiganesc sa faca.

Intamplare foarte recenta, ultima dpdv. cronologic pe care-o am in minte. Se urca un grup de imputiti din astia intr-un autobuz, incaltati cu niste cizme murdare, pline cu noroi, mirosind ca toate alea, si se leaga de un grup de fete cu mistouri jalnice, mizerabile ca autorii lor. Autobuzul opreste si cand o fata trece printre ei dorind sa coboare, un minoritar ii ridica fusta de i s-a vazut bietei fete si fund si tot. Iar ceilalti dobitoci, animalele dracului, radeau. Era comic.

O sa spuneti ca totusi munceau si ei pe undeva de aveau noroi pe cizme, sapau santuri. DA, SI? Sa ma apuc sa-i laud pentru ca fac ceea ce marea majoritate a romanilor face? Dar sa-si scuture dracului noroiul de pe cizme si sa se mai spele, nu sa murdareasca jumatate din autobuz, primitivii, ca autobuzul ala era unul curat pana sa apara ei, baietii aia suferinzi si imputiti.

Voi, fetelor care va ridicati impotriva discriminarii, cum v-ati fi simtit daca ati fi fost in locul acelei fete? Dar tu, bai Gheorghe, cum te-ai simti daca ai afla ca fiica-ta sau nevasta-ta a patit ce-a patit fata din autobuz, sau poate si mai rau? Le-ai mai plange minoritarilor de mila in "24-FUN"? A, stai ca tu esti neinsurat, nici copii n-ai, nu te sensibilizeaza...

Vrem sa-i civilizam. Pentru asta e nevoie de vointa lor (care nu exista) si de bani. Banii nostri. Ca daca nu-i dam de bunavoie, ne baga minoritarii mana in buzunar si ni-i iau oricum. Parazitii.

EU, daca vreau sa intru la o facultate, trebuie sa dau admitere. Sa invat. Sa muncesc pentru a intra. EI au locuri rezervate LA BUGET. EU SUNT DISCRIMINAT!!!

Ai auzit, Gheorghe? Si mai invata sa pui titluri adecvate la textele alea tampite pe care le scrii.

Catalin Stefanescu, in schimb, are in pagina 12 un articol bun care mi-a placut. Va urez lectura placuta, in caz ca va pica in mana un "24-FUN".

Noi vrem pamant si massuri fara numar

Ieri am aflat cu surprindere ca in profilul blogului meu se afla scrisa, in dreptul ocupatiei, denumirea de "Agricultura". Au existat cel putin 350 de persoane care au vizualizat profilul meu si poate ca si-au format opinia conform careia eu mi-s agricultor.

Nimic rau in asta, nu vreau sa ma-ntelegeti gresit. Sunt convins ca inconstientul meu a lucrat prin neatentia de care-am dat dovada si s-a manifestat plenar, un adevarat inconstient de agricultor.

Acum totul este sub control. De ieri am imbratisat oficial meseria de student si somnul meu va redeveni unul linstit si fara griji, nu de alta, dar toata noaptea m-am zvarcolit in pat la gandul c-ar crede unii oameni (nu neaparat intr-un mod eronat) c-as fi un taran.

In continuare va prezint intruchiparea stresului in lumea Messengerului. Este vorba de o persoana care DA MASSURI, SI NU PUTINE, si care, atunci cand le mai primeste si ea la randul ei, LASA DIN NOU MASSURI, inclusiv unor oameni care n-au nicio treaba cu frustrarea ei la nivel de cauzalitate.

Fiti atenti ce istericale. Una dupa alta. Si nu-s coleg de facultate cu ea, cu individa asta.

"Va rog frumos, daca nu va deranjeaza, nu va mai aflati in treaba si tot dati massuri legat de orar, oare chiar nu stie lumea ca avem maine de la 8?!...straniu daca nici la ora asta nu sunteti inca clarificati!!!!!!!... deci va rog! terminati!"

"Va rog frumos, terminati-o cu massurile de kkt!... chiar fara logica!...daca aveti o stire importanta, ok, dar asa doar ca sa va aflati in treaba, chiar ma disperati! (ma scuzati ca iar va repet, dar putin respect!)"

"Terminati-o cu massuri de prost gust....intrebati personal daca iese careva..., m-am saturat de massuri cu BUZZ si cu fel de fel de mesaje stupide!"

Bine ca esti tu desteapta. Se vede.

joi, 22 noiembrie 2007

Pornopolitica

Nu exista zi in care sa nu se gaseasca cineva sa ma intrebe daca ma duc la vot. Intotdeauna il intreb surprins pe cel curios, "care vot?", "cum care, ma, ala de duminica!", "nu, draga, nu ma duc la vot duminica", "de ce nu te duci, ce fel de cetatean esti?", "uite ce fel de cetatean sunt, unul care nu merge duminica la vot...".

Dupa indelungi negocieri, admit sa merg la vot daca persoana respectiva, cetateanul model, vine si ma ia de-acasa si ma duce dupa aia si-n Regie la o bere pe buzunarul ei. Altfel am treburi mai importante de facut.

Priviti, de exemplu, agitatia aia cu alegerile europarlamentare. Fiecare anonim se trezeste ca vrea in Parlamentul European. Statiile RATB, stalpii, panourile publicitare, statiile de metrou, TOATE sunt impanzite cu panouri reprezentand diversi indivizi (inclusiv boul de Becali cu moaca lui de individ cu retard mintal, mai retard decat Bulisor in bancul cu merele) care vor sa ne convinga pe noi ca EI sunt cei mai potriviti pentru a ocupa un fotoliu de europarlamentar. Hai sictir!

Sunt atat de satul de ei si de campaniile lor electorale, de promisiunile lor, implicit de minciunile lor, dar si de noi ca suntem prosti si punem mereu botul la tampeniile pe care le debiteaza si la linguselile lor, incat mi-e teama c-o sa procedez c-un panou de-ala electoral asa cum am procedat odata si cu placuta aia de la granita cu Ucraina pe care scria "Frontiera de stat! Trecere oprita!".

Iar PSD-ul...Culmea tupeului! Nu-i asa, bai dobitocilor, ca-i greu sa nu mai fiti la putere? A? Ma spanzur cu voi de gat, da' folosesc un streang de calitate ca sa nu se rupa, la cat de grasi sunteti, mafiotilor...

Politica-i o curva, iar eu nu obisnuiesc sa ma duc la curve. Mai ales in zi de duminica, cand popa-i in biserica. Prin urmare, nici la vot...

P.S.: Sunteti indignati de afirmatia mea cum ca politica-i o curva? Dar Cicciolina ce cauta in Parlamentul Italiei, Zavoranca in PRM si cum de Alina Plugaru vrea in PLD? Cin' se-aseamana se-aduna!

miercuri, 21 noiembrie 2007

Bravo, baieti!

Intr-un mod ciudat si surprinzator, am pasit pe-un stadion sa vad un meci de fotbal. Cu toate ca declaram sus si tare ca eu pe stadioane n-am ce cauta, uite ca nu m-am tinut de cuvant, in parte fiindca nu era un meci intre doua echipe de club, ci juca echipa nationala, iar apoi fiindca era ultimul meci jucat pe stadionul "Lia Manoliu", stiut fiind faptul ca il vor demola si vor face altul/ Pe rau in jos,/ Altul mai trainic/ Si mai frumos.

Asa ca m-am inarmat cu toale groase s-n straturi fara numar si-am purces alaturi de niste prietenari sa vedem cum si-o ia Albania pe coaja.

Am fost un magar, caci bilet n-am platit. Permiteti sa-mi fac autocritica, tovarasi cititori. M-am dat drept student al Academiei de Politie, am fost flancat de prietenarii mei cu legitimatii in regula (eu cica mi-o uitasem pe-a mea) si-am patruns prin cele doua "puncte de control" c-o nesimtire demna de-un student. E misto s-o faci pe puiul de gabor.

Atmosfera a fost superba, n-am vazut mardeli, n-am vazut ochi invinetiti, nimeni nu s-a legat de nimeni, totul a fost OK. Ba mai mult, am si ras copios de niste indivizi din fata noastra care-o faceau pe bufonii sau de replicile unor suporteri cu simtul umorului, la cateva randuri mai sus de noi.

Pentru ca juca nationala si pentru ca s-a lasat c-o "ploaie de goluri" in poarta Albaniei (ca sa folosim si noi clisee din domeniu). 6 la 1 pentru Romania. Au stiut ca merg eu, in premiera, la un meci al echipei nationale si n-au vrut baietii sa ma dezamageasca.

Eu zic c-a meritat aceasta incursiune la fata locului in lumea fotbalului romanesc, m-am ales c-o experienta interesanta. Eu, suporterul de televizor, am vizionat meciul din tribune si foarte bine am facut...

De data asta.

marți, 20 noiembrie 2007

Prima carte pe care-am citit-o

Gabi s-a gandit din nou la mine si mi-a centrat o leapsa la cap. De ce la cap si nu in alta parte? Pentru ca este vorba de inceputurile mele intr-ale cititului...

Care este prima carte pe care-am citit-o?

Am citit prima carte dupa ce (fiti atenti ca-i de mirare!) am invatat sa citesc. Adica dinainte sa merg la scoala, caci, fiind un copil fara serviciu si fara griji, buchiile au inceput sa ma preocupe de timpuriu. Ce, numai mama sa stie sa citeasca si sa mazgaleasca?

Asa ca m-am apucat sa-nvat, sub atenta supraveghere a mamei care a dat dovada de o rabdare de fier, stand si explicandu-mi mie de sute de ori cum se face "A"-ul, da' "B"-ul cum se face, etc. etc. etc..

Un lucru nu-ntelegeam, de ce trebuie sa despartim cuvintele? Eu nu le despart pentru ca nu vreau! Scurt pe doi.

Inca un lucru ciudat era acela ca invatasem sa desenez pe asfalt si pe hartie toate cifrele, numai ca sucite, ca si cum am fi avut de-a face cu imaginea lor in oglinda. Mare tragedie mare la scoala cand mi s-a spus ca stiam bine ceea ce stiam, numai ca pe dos.

Revenind la prima carte pe care-am citit-o, nu pot spune cu exactitate care a fost. Am vaga impresie ca este vorba de o carticica mica de rugaciuni, dupa care am evoluat si-am trecut la Biblia ilustrata pentru copii, o carte foarte frumoasa, albastra, cu multe desene reprezentative si dialoguri in nourasi.

Frumos inceput, nimic de zis, cine ar fi banuit ca acel copilas credincios, c-un inceput literar atat de promitator, va creste mare si va deveni alergic la popi si la institutia bisericeasca?...

Mi se pare o leapsa interesanta, asa ca o centrez mai departe la cap lui... Sa vedem... Andreea, Greyheart si Ionut. Sper ca n-ati mai primit-o si cu alta ocazie...

Va urez tuturor spor la citit!

luni, 19 noiembrie 2007

Ursuz sau nu?

Am realizat ca eu, cu ajutorul acestui blog, am creat lumii impresia c-as fi un om cat se poate de ursuz, de uracios, o persoana care critica tot ce prinde, care e oricand disponibil sa se lege de cei din jur, o persoana cu un comportament usor antisocial, o persoana care, atunci cand intra intr-un club, nu danseaza ci, eventual, isi ineaca amarul in alcool.

E, unii dintre voi (care nu ma cunosc personal) veti fi surprinsi sa aflati ca nu sunt deloc o persoana ursuza. Ba chiar sunt un om cat se poate de vesel, un om care, dupa parerea mea, stie sa se distreze oriunde si oricum.

Intr-adevar, am un spirit critic oarecum dezvoltat, absurdul si nedreptatile ma cam scot din sarite, cu toate acestea, insa, iubesc viata si oamenii, cu toate absurditatile lor, si cred c-as fi ultima persoana din lumea asta care s-ar sinucide.

Multi prieteni mi-au spus, de-a lungul timpului, ca eu sunt unul dintre cei care le ridica mereu moralul atunci cand e la pamant sau ca reusesc mereu sa-i amuz atunci cand li s-au inecat corabiile. Spuneti voi, mai baieti si fete, de cate ori nu v-am descretit eu fruntile?...

Ma consider o persoana sociabila, imi fac usor prieteni, insa, intr-adevar, am si eu momente in care ma apuca dracii si imi vine sa impart suturi in dreapta si-n stanga. Si atunci imi vine sa scriu pe blog. Nu ma imaginez scriind articole siropoase, nu-mi doresc ca pe blogul asta sa ma apuc sa laud tot ce-i in jur, sa vorbesc despre mine, iar si iar. Astea sunt lucruri care pe mine, unul, m-ar plictisi.

Ma intreba cineva odata daca n-am de gand sa scriu si despre lucrurile bune din tara asta... Pai cu asta se ocupa campania aia cu "fabulo spirit", unde naiba sa mai incap si eu???

In plus, daca m-as apuca sa vorbesc despre lucrurile bune din Romania, ar fi ca si cum m-as apuca sa laud normalitatea. Intr-o tara ce se vrea a fi civilizata, un lucru bun este un lucru normal. Or normalitatea nu se lauda, cu normalitatea se traieste, caci daca incepi s-o lauzi, din normalitate devine automat anormalitate, doar de, e de lauda. Anormalitatea e cea care trebuie, in schimb, criticata...

duminică, 18 noiembrie 2007

Perle

Dupa cum va promiteam ieri, revin astazi cu un post cu perle din articolele postate la concursul de pe Bloggeri.ro, culese cu mare grija si rabdare de Gabi. Recunosc ca eu, unul, n-am avut rabdarea necesara sa practic acest fel de distractie. Sa nu se creada ca s-a epuizat toata gama de perle. Daca aveti cu adevarat vointa si vreti sa va amuzati copios, just enter the site si cautati singurei si alte bazaconii, inclusiv in articolul postat de mine, ca doar n-oi fi scutit...

Nu inainte insa de a-i ura bun venit in blogosfera (ce cuvant tampit) lui Cristi, un vechi prieten, care si-a tras si dumnealui blog si caruia ii urez mult spor la scris si la cat mai multi "hateri", stiut fiind faptul ca daca ai multi "hateri", inseamna ca lumea te mai si citeste. Bafta, domnu'!

Buuuun. I-auzi ia! Si daca va plictisiti de marimea articolului, mai lasati si pe maine, ca doar n-au intrat zilele-n sac...

"...la urma urmei toti suntem romani si semanam intre noi".

Ce semanam intre noi? Fasole?

"Ascultand conversatiile tinerilor de la mine din bloc, care sambata de sambata mergeau in discoteca in timpul verii am putut sa deduc faptul ca nu m-as duce in viata mea sa imi petrec noaptea intr-o discoteca..."

Te-ai duce sa-ti petreci ziua intr-o discoteca? Si asta ai dedus-o in timpul verii?

"Ia-ti prietenii si mergeti cu totii intr-un club precum Motor sau Viper(aceste doua cluburi exista in Iasi)..."

O sinceritate dezarmanta, pur si simplu nu poti sa il contrazici...

"Oricum eu stiu ca atunci cand voi creste, nu voi pasi niciodata pragul unei discoteci pentru a ma distra pe timpul noptii."

El macar recunoaste ca e mic si deci are o scuza, desi nu cred ca pe timpul zilei o sa gaseasca prea multe discoteci carora sa le treaca pragul.

"Sau când îi prinde poliţia pe puştii ăia necrescuţi bine..."

Crescuti stramb, nu li s-a dat de mancare...

"...când la câţiva metri un bărbat îşi bate nevasta şchioapă, şi asta e de văzut..."

Sadicule! Miroase-a Dostoievski, purificare prin suferinta...

"Poate pentru unii iesitul in oras e un refugiu fata de griji, pentru altii iarasi … loc de spart bani si a-si etala figurile..."

Iesitul asta in oras ma intriga. E vorba si de mersul pana la ghena sau pana la alimentara dupa paine?

"Adevarul e cam dureros, multa lume nu-si prea permite iesitul in oras … dar de aia toata lumea vrea sa impresioneze si tot iese chiar daca-s bani pentru o haina sau whatsoever..."

Foarte profund si plin de logica si nu pot sa nu remarc acelasi "iesit in oras"... Tocmai pentru ca lumea nu-si permite, ea vrea sa impresioneze si de aceea scoate nasul afara din casa, chiar daca-s bani pentru o haina... Asa-i?

"Viata de noapte in Romania a progresat in ultimii ani fenomenal de mult … avand in vedere ca acu-s 7/8 ani, rar auzeam de la cei mari … mersul in oras..."

Stati un pic, c-aici m-am cam blocat...

"Uitati-va la ROMANIA … e plina de cluburi si se mai plang ca e o tara saraca … dar de aia mai tot romanul isi permite sa sparga milioane in oras … intr-un CLUB!"

Unde sa ne uitam la Romania? Pe harta, draga? Intr-adevar, nivelul de trai se masoara in milioanele sparte de cocalari prin cluburi. Ce tonti sunt aia care iau in considerare alte aspecte...

"Cine stie in cursul saptamanii ce fac, fara bani! Nu toata lumea are tata in partid sau mama directoare sau patroana. Asta-i problema la romani, chiar si daca n-au bani … tot fac pe Dracu-n patru sa se afirme-n oras … stiind ca pana la salar va fi o perioada groaznica. Astept si injuraturile celor care s-au simtit jigniti … dar asta e purul adevar …"

Auuuu, nu da la ficati, rautate ce esti!!! Daca mama-i directoare de gradinita si are "salar" in consecinta, sunt de bani gata?

"Aveam eu o teorie mai demult cum ca Bucurestiul traieste pe strazi si se distreaza sub acestea."

Buna teorie. Ca sa te distrezi trebuie sa dai, in prealabil, ortu', si distractia n-o gasesti decat in underground intr-un iad plin de draci.

"): E ciudat cand auzi, dar daca te gandesti, cate baruri/cluburi/localuri nu stii sub nivelul solului..."

Asta-l doare pe el, ca mai sunt bombe subterane pe care nu le stie...

"In afara de beciuri, un al gen de locuri noi de distractie ar fi fostele fabrici."

Clasa muncitoare,/ Mandra ca un soare,/ Mandra ca un munte de fieeeer! Cred ca ii acord locul I pentru originalitatea ideilor!...

"Nu inteleg de ce Bucurestenii sunt de multe ori atrasi de locuri atat de nonconformiste, de ce simt nevoia sa faca mereu ceva iesit din comun si nou dar mi se pare genial."

Tot ce inteleg de aici e ca ce nu inteleg eu e genial, si faptul ca nu inteleg e mai putin important. Nu?

"Noi, romanii in general nu avem nevoie de fite ca sa ne distram, noi ne distram oriunde, oricum, numai bautura sa fie.Pe copilul meu l-as lasa in pace…sunt sigura ca nu o sa faca nimic din ce nu am facut eu la varsta aceea."

Cata simplitate in cadrul acestui popor si cata intelegere intre generatii...

Atentie aici! "Se stie destul de bine , ca viata de noapte este intradevar destinata in mare parte studentilor , ei deseori fiind cei care detin monopolul acestor … zone bine definite in ierarhia lor , privind modul pentru desfasurarea activitatilor in diferite cauze propuse." Mai Patapievici mai!

"Si intradevar , experienta , cunostintele , distractia de care ai sau nu parte, sincer este unica..." Da' nesincer cum e? Si daca n-am parte, sa-ti multumesc ca ma oftici?...

"Un drum care odata ce ai calcat pe el , nu mai poti da inapoi , este acel drum in care placerea pune lacat pe constiinta , moralitatea si etica personala." So hat Sigmund Freud gesacht. Alt pasionat de Dostoievski...

Iar premiul pentru cele mai la obiect intrebari retorice se acorda luuuuui... "Si nu intodeauna un club este destinat oricarei persoane . Fiind in bucuresti ai in mare parte legaturi cu multe grupuri si sincer oare conteaza ? Oare tu te integrezi in aceste grupuri pe care le cunosti ?"

"Intodeauna va conta caracterul tau , comportamentul fata de cei din jurul tau si cea mai importanta cauza este clubul in care mergeti . Unde in fiecare capitala …. sunt cele mai multe cluburi pentru diferite culturi sociale , si aici ma refer la cultura sociala privind stilul de muzica abordat ."

Aoleo, mama, nu-mi da-n neuroni, nu-ti ajunge c-ai bagat clubul intr-o cauzalitate putin cam inversa? Nu?...

"Dar si asta este irelevant , sunt multi in cazuri diferite , in care munca deja pune stapanire pe sistemul constient al omului si incet … incet … te transforma intr-un robotel ."

Bewusst oder sinnlos, wir spechen wider von Sigmund Freud...

"Ciudat devine atunci cand incepi si realizezi care sunt efectele pe care le produce atunci cand esti intr-un club , incepi si realizezi ca nu neaparat clubul este cel care te face sa mergi iar si iar in acelas loc sau locuri , ci persoanele care umbla pe acolo ."

Umbla cu tigara-n gura, prin "acelas" loc...

Iar acum, punctul culminant. "Si totusi “Da!” . Intradevar , va venii o perioada pentru fiecare dintre noi , in care o sa trecem prin locurile am umblat . Privesti cu nostalgie acel loc , in care amintirile incep sa se rasfranga, sa devina clare , incepi si realizezi cata importanta au avut pentru tine . Realizezi ca acum ai crescut , si totusi realizezi ca trebuie sa continuii sa mergi , sa treci pe langa acel loc plin de amintiri , bune sau rele . In care ai facut atat de mult si abia acum realizezi importanta lor . O importanta care creste exponential cu amintirile , cunostintele facute in acea perioda , cunostinte care vor ramane langa tine o viata intreaga , sau nu ."

Bravos, nenicule! Respect!

Daca s-a recunoscut careva, n-o luati personal, asa, ca romanul, ca de dadacit n-o sa va dadacesc. N-am specificat nume si nici nu ma intereseaza cine-a scris, ideea conteaza.

P.S.: Chestiunea cu articolul meu postat in concurs s-a remediat partial, dat fiind faptul ca puteam edita eu insumi articolul. Insa tot n-am descoperit cum dracu pot mari si fontul textului, asa ca tot puriceste o sa va chiorati, in caz ca-l citit si vrei sa ma si votati aici.

Va multumesc pentru atentie, la revedere!

Distractia si viata de noapte din Romania

Dupa cum unii dintre voi stiu prea bine, pe bloggeri.ro se desfasoara un concurs pentru... Ati ghicit: bloggeri. Concurs la care am socotit de cuviinta sa particip si eu, e drept ca din etapa a doua, sarind peste prima, astfel incat puteti citi mai jos articolul cu care m-am "prezantat".

Distractia si viata de noapte din Romania

"Asa se intituleaza tema pe marginea careia voi scrie articolul, insa fiecare si-o reprezinta cum are el chef, unii se gandesc, in mod sigur, la tineretul care bantuie noaptea prin cluburi, la cluburile pe care le prefera si la muzica pe care domniile lor o asculta. Altii se pot gandi, la fel de bine, la baietii aia intitulati “aurolaci”, la distractia lor cu aurolac si la practicile aferente, mai mult sau mai putin ritualice. O fire mai poetica ar putea avea in vedere acei omuleti care se distreaza numarand stele. Un om cu frica de intuneric se poate chirci la auzul cuvantului “noapte” si ne poate expune o istorioara nevrotica si plina de suferinta, iar o prostituata ar putea scrie un articol in care cuvantul “munca” se intalneste destul de des. O nimfomana satisfacuta s-ar apuca sa scrie un articol precipitat, dar multumit, iar o nimfomana nesatisfacuta poate ca nici n-ar participa la acest concurs, caci cum sa-ti satisfaci o trebuinta de top in piramida lui Maslow atunci cand satisfacerea unei trebuinte bazale lasa de dorit?...

Ca sa fiu sigur ca v-am plictisit si ca n-o sa primesc niciun vot, tin musai sa adaug ca un nene care lucreaza in ture de noapte vede distractia si viata de noapte din Romania intr-o culoare alba (riscand sa nasc controverse pe marginea ideii “Este albul o culoare?”) dar cu un negru contur, tata se distreaza sforaind zgomotos atunci cand nu-i “de noapte” iar mama vede viata de noapte din Romania prin ochelari de insomnie…

Eu refuz sa vorbesc despre lucrul la care m-a dus mintea in prima clipa in care am citit titlul, si voi privi distractia si viata de noapte din Romania ca pe distractia si viata de noapte din aproape orice tara de pe Globul asta care, cu multa rabdare, ne gazduieste (caci da, si chinezii merg in cluburi, iar arabii nu se dezmint nici ei). Voi privi-o de sus si voi vedea luminite aprinse ici si colo, apoi voi zbura mai aproape de pamant si ma voi feri din calea masinilor cu faruri orbitoare si a soferilor somnolenti ce ar putea sa ma confunde cu fantoma vreunui tanar decedat pe “Bucuresti – Pitesti”, asa ca ma indepartez pentru a nu naste legende rutiere care, si-asa putine cum sunt, au reusit totusi sa-i sufoce pe unii…

Pe carari laturalnice ma indrept spre capitala (asta daca domniile voastre admit ca si in zbor exista carari) si vad vitezomani gonind distrati pe bulevarde, vad cocotele pe centura ranjind a distractie si ma lovesc de eternele santiere parasite din momentul instaurarii lor de niste edili care se distreaza si ziua, si noaptea, pe seama populatiei din Romania si, in special, din Bucuresti. Vad blocuri inalte si intunecoase cu doua sau trei ferestre luminate, in spatele carora se petrec excentrice petreceri de rockeri sau de manelisti, vad bandele de tembeli care se distreaza acostand oameni si dezaxati care cred ca violul este o distractie. Vad taximetristi nebuni care se distreaza copios vanzandu-ne povestile lor de rahat pe sume negociate intotdeauna de ei, dar pe trasee negociate totusi de noi cu multa dificultate si putere de persuasiune. Simt distractia in cluburi pline pana la refuz, aud toate genurile muzicale care au putut vreodata sa placa unor oameni, vad ochi pofticiosi privind animatoarele, vad priviri indragostite si masini parcate. Simt distractie si pasiune prin asternuturi ravasite si intuiesc miliardele de urmasi imprastiati prin locurile mai mult sau mai putin adecvate.

Hai sa parasim capitala si orice alt mare oras si sa zburam intr-un orasel micut de provincie, unde strazile sunt pustii inca din fapt de seara, de poti sa dormi pe mijlocul lor si sa nu te deranjeze nicio masina, ci eventual ciocanitul unui indragostit in geamul locuintei unei frumoase domnisoare.

La tara? Badea Ion si badea Gheorghe se distreaza cantand cantece de dragoste, mergand imbratisati si urmand o traiectorie alcoolico-sinuoasa, in timp ce copiii capsunarilor, pe nume Giorgio, Giovani si Antonio, in loc sa puna mana pe-o carte sau sa doarma noaptea ca toti ceilalti copii normali, isi dau parul cu gel si merg la discoteca de la caminul cultural ca sa-si lase mucii pe langa pereti.

Observ cu placere ca exista si puncte ajutatoare in vederea realizarii unei eventuale compozitii despre “Distractia si viata de noapte din Romania”, si, privindu-le curios, noi idei imi trec prin cap, de aceea imi permit sa adaug ca eu, personal, nu ma duc in club pentru a ma deconecta, preferand oricand o carte in aceasta privinta, altele fiind deci motivele care imi indreapta pasii-mi studentesti spre acele locuri (am impuscat doi iepuri si-am raspuns si la punctul ajutator cu numarul doi, luand in calcul posibilitatea existentei unor oameni cu drept de vot care, desi se specifica faptul ca acele recomandari nu sunt obligatorii, tin totusi la ele), afirm cu tarie ca exista locuri in care ma pot distra asa cum vreau si in orice moment al zilei, al lunii sau al anului, iar copilului meu i-as recomanda o carte buna sau, daca tot merge prin cluburi, sa si agate ceva, nu ca taica-sau.

Oricum, la monologul asta fara fond, fara concret, fara arta, sare si piper (nu, chiar nu fac misto) e clar ca n-o sa adere nimeni, nici cu sufletul si nici cu mintea, mai ales ca nu intra in trendul depresiv sau in cel revoltat, ambele atat de indragite in zilele noastre…

Prin urmare, o sa va scutesc de chinuri si-o sa ma retrag, lasand larg deschisa cutia postala pentru ganduri injurioase la adresa mea.

Mama, ce ma mai autovictimizez!..."

Insa bineinteles ca exista o problema. Dintre toate articolele alea din concurs, al meu se prezinta cel mai aiurea. In sensul ca, desi l-am postat pe site intr-un mod normal, cu rand nou atunci cand este cazul, cu alineat, etc., acolo de rand nou nici pomeneala, articolul e postat cu un font marunt de te dor ochii atunci cand il citesti, iar in loc de alineat... Cine naiba ar sta sa citeasca articolul ala atat de ingramadit si obositor???

Nu ca as fi scris ceva extraordinar, cu un articol ca asta nu puteam sa rup gura targului, dar macar daca sesizam aceeasi problema si la altii... Poate descoperiti voi "oboseli" asemanatoare.

Oricum, mai bine priviti voi insiva, daca aveti chef. Si tot daca aveti chef si v-a placut articolul, bagati si-un vot aici. Si daca nu bagati, nu-i nenorocire, nu pentru premiile alea am participat eu.

Maine voi reveni cu perle din articolele de pe Bloggeri.ro . Credeti-ma ca n-o sa va plictisiti. Repet, nu pentru ca as fi scris eu extraordinar (pentru ca n-am scris). Haterii sunt invitati sa dea in mine cu injuraturi sau mistouri inteligente, dupa cum ii duce capul; adresa de mess "iegzista" pe blog, iar comentariile sunt deschise publicului larg. So... Curaj!

P.S.: Sa nu se creada ca nu exista si articole bune in acest concurs. Ba chiar sunt destule, nu intentionez sa fac niciun fel de antireclama site-ului, e un site care ofera multora posibilitatea sa se afirme, iar pentru cei care se ocupa de el am tot respectul meu de blogger. Pe cine nu respectam, intamplator s-a si carat.

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Navigand...

...pe net, dar nu ca o blonda-n baie, am nimerit pe blogul lui Mircea Baniciu, blog pe care il recomand tuturor fanilor acestui mare cantaret, desi blogul e abia la inceputurile sale si inca nu are prea multe articole, dar sper la cat mai multe de acum incolo...

O alta chestie pe care v-o recomand, desi in mod sigur majoritatea dintre voi sunteti la curent cu existenta acestei "entitati", e Radio3net. Desi la inceput o sa aveti parte de o surpriza penibila, nu va dati batuti, aveti rabdare doar 5 secunde cat dureaza surpriza si nu veti regreta.

O zi urata precum Traian Basescu, ala vizavi de care Laura Andresan are fantezii. Acordurile la chitara mi-au iesit intr-atat de bine, de parca ar fi cantat bunica. Regia arata jalnic, era o atmosfera de loc parasit, bantuit, spuneti-i cum doriti, vantul batea, baltile balteau, mai trecea cate-un sofer tampit care facea curse prin spatele Maxx-ului.

Romania si-a luat-o de la bulgari, desi mai bine si-o luau de la Albania si-i bateau pe-astia... Li s-a urcat calificarea la cap. Dar nu de asta nu pot eu dormi. In fine.

Si am si o nedumerire, ca tot am pomenit-o pe taratura aia de Laura Andresan. Cum dracu e sa fii casatorit c-o starleta porno? Stau si-mi imaginez urmatorul scenariu: "Unde-ai fost?", "La serviciu, draga, unde sa fiu?", "Nu te cred! Tu ma-nseli!", "Cum sa te-nsel, draga, la serviciu am fost, daca vrei, uite caseta, alta dovada mai buna nici nu exista!...", la care sotul, vizionand caseta in care sotia lui presteaza, "Da, intr-adevar, ai fost la serviciu, imi cer scuze... Si cum a fost azi la munca?", "Mmm... Am ramas c-un gust amar dupa ziua de azi...".

Cam nasol.

vineri, 16 noiembrie 2007

Nesimtire crasa

Imi cer scuze persoanelor mai sensibile care intra pe blogul asta in speranta ca vor citi lucruri frumoase si mai aproape de sufletul lor, dar sa nu se uite ca-s o persoana de sex masculin (deci cu tendinte spre vulgaritate, desi nu vreau sa se creada ca eu confund masculinitatea cu vulgaritatea) si care chiar manifesta uneori, in viata de zi cu zi, un limbaj destul de dur sau de colorat. Iar culoarea difera.

Postul asta este un post despre bosi. Pluralul romanizat de la "boss", pe care mintea mea prefea sa-l tot confunde cu "boase", e cam acelasi lucru iar diferenta de nuanta e de multe ori insesizabila.

Un astfel de boss isi plimba fundul intr-un "gipan", Touareg, dracu stie, n-am retinut. El mergea deci cu tractorul, era bazat, umflat, agitat, avea duduie buna la trup si la suflet in dreapta dumisale. Astfel ca, in fapt de seara, zeitatea asta avea de trecut pe la Universitate, venind dinspre Rosetti si mergand in directia Cismigiu.

Intre intersectia 21 Dec. 1989 si intersectia dintre Calea Victoriei cu Regina Elisabeta (pt. cunoscatori), deci chiar langa mastodontul numit Universitate, omuletul nu mai vrea sa respecte regulile de circulatie, caci regulile de circulatie nu sunt facute pentru niste boieri ca dumnealor. Regulile de circulatie, in creierul lor imbacsit de rahat, sunt pentru pleava societatii.

Astfel ca trece de linia continua dintre sensuri, intra pe contrasens, dorind sa vireze la stanga pana sa ajunga in intersectia din fata lui, moment in care au verde si pleaca si cei din sens opus. Astfel ca acest individ cu tractor se izbeste frontal de-un taxijegosist (isi mai gasesc si taxijegosistii astia nasul din cand in cand), facandu-i botul masinii acordeon.

Ce??? "Scuza-ma, frate, c-am fost bou? Mea culpa? Alea alea?". Nuuuuuu! Nici gand. Deschide portiera, se da jos si sare la bataie la taximetrist care, fiind si cu un cap mai mic decat agresorul, se da inapoi. Norocul lui ca locul era aglomerat si-au inceput soferii cu claxoane si cu "lasa-l baaaaai, ca tu esti vinovat, huoooo!", ca altfel si-o lua in barna "vanzatorul de povesti" de nu se vedea, cu dreptatea in mana cu tot.

Vine un organ, abia tarandu-si vesta aia fosforescenta, dar tractoristul se urca in masina in care statea impasibila duduia, excitata la maxim de masculul feroce de langa ea, da inapoi (lasandu-si numarul de inmatriculare cazut pe jos) si valea! A disparut!

Intrebare: credeti ca o sa pateasca ceva mizeria aia umana? Raspuns: Nici gand! Avea el o baza de a reactionat in felul ala. Cand vine vorba de baietasi de acest gen, organele alea mici si insignifiante din sistem se pricep de minune sa astupe situatia creata, precum pisica rahatul facut pe aratura. Pentru niste euroi, il ling pe tractorist si-n cur, d-apoi daca nu trebuie sa depuna efort, ci doar SA NU FACA CEVA ANUME?... Sa iei bani pentru ca NU FACI, nu e superb?...

Care vine cu mine in munti?

joi, 15 noiembrie 2007

Leapsa inmultit cu doi (ca sa evit pluralul)

Am de onorat doua... Mmm... Care-i pluralul de la leapsa? Lepsuri? Leapse? In fine, doua de-alea, si le voi onora pe rand, in ordinea in care le-am primit.

Prima leapsa vine din vremuri stravechi, 10 octombrie (imi cer scuze ca am vazut-o abia acum) de la Bad Lama, "Ce vreau eu de la administratia locala?". Voi scrie succint, ca la scoala, so:

1. Sa se asigure ca putorile alea de muncitori mai si muncesc pe eternele santiere pustii din Bucuresti, astfel incat sa vad naibii in secolul asta noua fata a orasului care ni se tot promite. N-am vazut niciodata pe cineva muncind, nici la transeele alea din Basarab, nici prin alte parti;

2. Sa asfalteze strazi care NECESITA ASFALTARE, nu sa le tot strice pe alea bune si sa le faca din nou (stiu ca cer enorm de mult, doar de acolo se mulg banii nostri si intra in buzunarele lor), in timp ce eu imi nenorocesc masina pe Porumbacu sau intru in noroi pana la glezne, la modul propriu, pe Penes Curcanul;

3. Sa coreleze dracului semafoarele alea, asa cum ar trebui sa fie in orice oras civilizat;

4. Sa ma scuteasca de brazi giganti la Unirii si de fantani arteziene la Universitate si sa foloseasca miliardele alea pentru indeplinirea punctelor 1, 2 si 3. Nu cred ca bradul ala si fantana arteziana lipseau acum Bucurestiului. Auzi ba Videanule? Tu-ti neamu' ma-tii!...

Leapsa cu administratia locala merge mai departe la Gabi (care cred ca ar avea ceva de spus la capitolul asta, sustin cauza Guliver), Simona Stanescu si Scobitori de Portelan.

A doua leapsa vine de la Tomata cu Scufita (mersi mult!), iar eu trebuie sa vorbesc despre relatia mea cu optimismul.

Sunt un optimist! Cred. Adica:

Cred cu tarie ca voi realiza ceva in viata. Cred cu tarie (de fapt nu cred, ci stiu) ca nu exista situatie fara iesire. Stiu ca absolut nimic nu e intamplator si ca, de multe ori, toate lucrurile din jurul tau se invart si se sucesc in asa fel incat un anumit lucru bun sa se petreaca (sau un lucru rau, depinde de "vulnerabilitatea" fiecaruia pentru anumite genuri de intamplari, situatii, relatii etc., nu intru in filosofii).

Eu sunt predispus la lucruri bunicele. Cand mi se intampla ceva mai nasol, Universul isi cere scuze si-mi da ceva bun pe langa, aproape imediat si neconditionat. N-o sa prind niciodata marele pot la loto (facand abstractie de magariile de-acolo), n-o sa ma numeasca nimeni mare scula pe bascula asa, dintr-o data, dar, atata timp cat nu-mi stabilesc "targeturi" (ca tot e trendy cuvantul asta) imposibile sau prea putin realizabile, usor-usor o sa le indeplinesc. Pana acum asa a fost, nu ma astept la altfel de rezultate de acum incolo.

Deci, repet, sunt un OPTIMIST, insa un optimist MODERAT. Caci Romania nu va ajunge niciodata Elvetia, nu vom lua niciodata Champions League, tiganii nu se vor civiliza etc. etc. etc.... Optimismul exagerat mi se pare o caracteristica a persoanelor sarace cu duhul.

Iar leapsa asta s-ar fi dus fara doar si poate la Andreea, dar ea a primit-o deja, asa ca-si ia zborul spre Spotedstripes si Lulu (al carei optimism este incurabil, daca e sa judecam dupa blog).

miercuri, 14 noiembrie 2007

Despre romani si Romania

Rasfoind bloguri macar din cand in cand, nu se poate sa nu observi cum se lamenteaza oamenii ori de cate ori vine vorba de Romania. Unii o ataca dur, numind-o "natie de rahat", "imputita" (uitand ca se imputesc si ei insisi cu aceasta ocazie), altii sar in sus de indignare si se apuca sa se smorcaie pe bloguri ca Romania n-are nicio vina, saracuta, e cea mai scumpica natiune de pe Glob, sa ne legam de oameni ca si individualitati si nu de poporul roman in intregime...

Bineinteles ca ultima varianta mi se pare cea mai O.K., nu e normal sa fim numiti "natiune de criminali" cand, istoric vorbind, teritoriul tarii noastre nici n-a fost colonizat cu banditi (ca-n cazul Australiei) si nici poporul roman n-a violat-o si omorat-o pe Giovanna Reggiani, ci a facut asta un tiganoi imputit cu dosar penal.

Dar spune asta multimii de italieni satui sa auda ca-n tara lor s-a comis cutare sau cutare infractiune cu autori romani (nu persoane cu cetatenie romana!...), de parca italienii sunt cel mai civilizat popor din Europa si nu in marile lor orase ar sta nematurate zeci de mii de seringi folosite, ascunse sub frunzisul galben de toamna de pe trotuare (romantic, nu?), nu ei ar fi primit somatie din partea UE sa mai faca si curat, la propriu, sa-si mai ridice muntii de gunoaie din orase, mai ales prin sudul tarii...

E greu sa faci diferente intre oameni, ca individualitati, si natiunea din care fac parte. Rusii, luati fiecare in parte, sunt niste oameni foarte simpatici in marea lor majoritate, au un fel de-a fi destul de lipicios dar, ca natiune, no comment. Sau albanezii... Cat de greu imi e mie sa-i judec separat si sa nu-i bag in aceeasi oala, cand "niste albanezi" mi-au taiat un prieten si l-au bagat in spital de era sa moara, pe-acolo prin Italia, tara aia unde doar romanii comit infractiuni (pe-un prieten de-al prietenului meu l-au si omorat in aceeasi incaierare, ca de, unii au scos romaneste pumnii iar altii sabii si cutite).

Iar exemplele pot continua la nesfarsit. Prin urmare, una e poporul roman si alta e romanul. Ia spuneti, il puteti numi pe Marin Preda "taran incult", numai pentru faptul ca a facut parte dintr-o familie de tarani?...

Bineinteles ca poporul roman este format din romani, fiecare in parte aducandu-si aportul la imaginea natiunii, insa, oricat de multi oameni de cultura am avea, oricat de multi oameni civilizati s-ar duce in afara granitelor, tot despre cei necivilizati se va vorbi mai mult. C-am inventat avionul cu reactie, asta nu se pune, dar ca niste "romani" au mancat lebedele din Viena, asta da, se pune, a vuit toata Europa.

Nici dracu' nu se mai oboseste sa faca distinctii, si ce e rau va fi intotdeauna mai vizibil decat ce e bun, asta vor intotdeuana popoarele, sa rada de suratele lor, iar noi n-am stiut sa luptam pentru imaginea noastra ca natiune...

Dar ne place sa ne lamentam, lamentarea fiind o caracteristica foarte puternica a fiecaruia dintre romani si, deci, a poporului din care facem parte. In loc sa ridicam piciorul din rahatul din propria curte, stam cu el asa manjit si privim peste gard in curtea vecinului, vai ce frumos si ce curat e... Puneti mana pe matura, baaaai!!!

marți, 13 noiembrie 2007

Nostalgii

Vremurile demult apuse se revolta uneori si ma lovesc prin amintiri, dau in mine fara mila, imi apar si-n vise, insistentele dracului, de ma trezesc dimineata c-un nod in gat si testosteronul ii spune sufletului de artist "hai sictir, ma, du-te pe balcon, scuipa de doua ori si bun venit in realitatea mizerabila in care te gasesti", dar sufletul de artist nu zice nimic, el doar ignora, asa ca raman cu ochii-n tavan macar un sfert de ora si ma gandesc, sub impactul visului, la vremurile atat de frumoase si de mult timp apuse...

Ne-am pierdut spontaneitatea. In clasa a 4-a am cerut o fata de sotie, acum ar trebui ca planetele sa se afle, fiecare in parte, intr-o pozitie extrem de ciudata pentru a repeta asa un gest...

Gastile s-au spart. Unde sunt grupurile unite, si la bine si la rau, a doua ta familie, oamenii alaturi de care imaginatia o lua razna intr-un mod atat de placut?... Acum nu mai suntem prieteni decat fiecare cu fiecare, dar de adunat e atat de greu sa ne adunam... Nu-i asa, baieti, ca faceam focuri in lunca si eram cate zece sau cincisprezece? Faceam! Cati ne-am adunat ultima oara la o betie? Trei? Patru?...

Liceul... Cate nebunii, ce clasa eram, cata panarama si teribilism, cate betii si cate si mai cate... Acum, despre o treime din fostul D nu mai stiu nimic, despre o alta treime stiu lucruri razlete, iar cu a treia treime am pastrat legatura, cu unii abia acum imprietenindu-ma cu adevarat. Au aparut certuri, au aparut bisericute, barfe, antipatii, unii s-au schimbat in bine, altii in rau, devenind niste magari/magarite sau niste tonti/toante...

Chiar si anul I mi se pare departe, imi spunea un prieten, "inca mai am caciula aia de Mos Craciun luata din Carrefour, saispe mii, tin minte si-acu", "da, anul I, o tineam pe cap in metrou in noiembrie, de se uita lumea la noi ca la urs...". El a pastrat-o, iar eu am pierdut-o...

Lumea din jurul meu are planuri mari, se casatoresc persoane de la care nu m-as fi asteptat o mie de ani sa faca pasul asta. Imbatranim, oameni de aceeasi varsta cu mine au cate doi copii, am ajuns sa dezvolt relatii de amicitie si sa beau bere cu oameni in varsta de treizeci de ani sau pe-aproape, oameni carora acum cativa ani le puteam da "buna ziua" cu fesul in mana...

Dar oricum sunt constient ca peste cativa ani o sa-mi fie dor de perioada asta si de prietenii de-acum. Asa ca... Sunt condamnat la nostalgii pentru tot restul vietii, suspinand intotdeauna dupa altceva...

luni, 12 noiembrie 2007

Ole! Ole! Ole! Galeria!!!

Astazi am avut marea onoare de a trece prin fata stadionului din Stefan cel Mare cu putin timp inaintea derby-ului Dinamo - Rapid (pentru neavizati), locatie in jurul careia am vazut terifianta nebunie, suporteri escortati de jandarmi, dandu-si frustrarea pe fata, dar pe cale orala si, eventual, prin pumni si picioare. Am vazut traficul blocat din pricina unui grup de suporteri care n-avea alt loc prin care sa marsaluiasca decat bulevardul, asa ca noi, cei de la volan in momentul ala, a trebuit sa ne tinem dupa curul lor de ne-a venit acru.

Am vazut mascati, nemascati, rapidisti, dinamovisti si multe alte natii, am vazut politai zelosi si girofare aprinse. Am vazut soferi nervosi care claxonau ca tembelii si indreptandu-se cu cel putin cincizeci la ora direct inspre un grup de fani care la limita s-au ferit, facand salturi mortale si, iata o minunata dovada de abilitate urbana, reusind in timpul saltului sa scuipe inspre masina care se deplasa cu viteza cu care se deplasa si chiar s-o nimereasca...

Am vazut dudui zeloase, membre ale galeriei, si ma intreb cat de bune incasatoare sunt, caci parca nu-mi vine sa cred ca nu si-o iau in barna la vreo ciocnire intre galerii, nu prea am eu incredere in suporteri c-ar fi niste gentlemani si c-ar ierta moaca vreunei cuconite prinsa-n raza pumnilor. Si ma mai intreb cum e sa fii insurat cu vreo suporterita de-asta fanatica, "ce faci draga?", "ma duc la meci", "de-aia te-ai echipat asa cu steag si fulare si chiloti albi si rosii?", "de aia", "hai Rapidul", "'te-n mortii ma-tii de rapidist ca te ia mama dracu' si o luna o sa ti-o dai pe sub mana daca mai comentezi".

Eu nu inteleg de ce nu-i lasa sa se bata, ce atata tam tam cand se mardesc niste dobitoci intre ei? Adica unde-i paguba? Si unii, si altii, isi doresc lucrul asta, sa se bata, sa-si scoata ochii si sa-si mute maxilarele, de ce se baga jandarmii si socot de cuviinta sa le mute ei?

Propun chiar luptele organizate intre galerii. Asa cum, intr-un meci de box, se bat doi indivizi intr-un mod perfect legal si organizat, asa sa se bata si cate cincizeci de indivizi de fiecare parte, intr-un mod la fel de legal si de organizat. Propun inchiderea lor intr-un loc imprejmuit, sa nu fuga niciunul, cate cincizeci de fiecare parte, rapidisti si dinamovisti, si, la un semnal, se reped unii intr-altii si-si dau pana ii a dracu'. Sau, pentru si mai mult divertisment, propun ca in acel loc special amenajat sa se introduca grupuri de cate cincizeci de suporteri reprezentand Rapidul, Dinamo, Steaua si provincia. Toate patru, fiecare pe pielea lui. Last man standing.

Nu?

P.S.: O intrebare care n-are nicio legatura cu restul articolului: ce naiba inseamna "puterea alintaromei"? Ati ghicit ca mai ales cuvantul "alintaroma" prezinta interes...

vineri, 9 noiembrie 2007

Tinerete, dar cu batranete

Va promiteam ieri c-o sa va povestesc despre cum simt eu ca imbatranesc la cei douajdoi de ani ai mei si care sunt cauzele. Si ma tin de cuvant.

De cand ne nastem, noi spre moarte ne indreptam si imbatranim constant, insa exista o perioada din viata cand numai la asta nu ne zboara gandul. E vorba de copilarie, cand toata existenta noastra este acaparata de ceea ce ne inconjoara si cand stam cu ochii cascati pentru a surprinde miscarile si legitatile mediului in care traim. Un copil care s-ar gandi cu amaraciune ca imbatraneste ar fi, fara doar si poate, ori un traumatizat, ori un dus cu pluta.

Dar iata ca, la un moment dat, incepem sa realizam ca timpul trece si ca noi trecem odata cu el, manifestam insa doua tipuri de atitudini fata de acest unic fapt, pentru ca il privim mai intai de jos in sus si vedem Universul acolo, pe fundal, iar apoi il privim de sus in jos si vedem pamantul din care-am aparut.

Prima oara cand am realizat ca perioada copilariei incepe sa-mi alunece printre degete, a fost atunci cand, prin clasa a 6-a sau a 7-a am fost salutat c-un minunat "Buna ziua!", intr-un mod foarte politicos, de un copilas cu vreo cativa anisori mai mic decat mine, moment in care eu, dupa cateva clipe in care am cascat gura de uimire, i-am raspuns la salut umflandu-mi pieptul, caci mandria, la randul ei, se umflase si ea in mine intr-atat incat avea nevoie de un spatiu suplimentar in interiorul meu.

Incetul cu incetul, a fi salutat de copilasi de scoala primara sau chiar de generala a devenit un fapt oarecum obisnuit. In mod constant sunt salutat de copiii din bloc sau de cei de la tara, dar acum mandria mi-a disparut cu totul (era si normal) si le raspund cu multa simpatie si punandu-le chiar diferite intrebari, caci un copil se bucura enorm atunci cand e bagat in seama de catre "oamenii mari"...

Am inotat pana acum ca sa ajung in acest punct in care va relatez ca, acum ceva vreme, cand m-am mutat, hai sa zic asa, in noua locuinta din Bucuresti, am simtit in mod clar ca alunec spre stadiul de adult, de unde, in mod firesc, nu mai pot aluneca decat spre stadiul de batran.

Abia implinsem douazeci de ani, si o fata pe care eu o cunosteam, dar care nu ma cunostea pe mine, frumoasa foc, caci ce-i al ei e-al ei (adaug si acest amanunt pentru a va da seama cu mai multa exactitate de felul in care m-am simtit), ea avand minunata varsta de 19 ani, in loc sa-mi zica "Buna!" clipind des din ochi (daca as fi fost eu cel care se deplasa, as fi deschis eu gura primul), ea-mi zice "Buna ziua!"... O apuca pudoarea caracteristica tineretii de bun simt si, timida foc, se pierde in sus pe scari. Nu inainte insa ca eu sa-i raspund intr-un mod oarecum arogant (tinand cont de felul in care m-a salutat ea), dar involuntar, "Buna!...", caci mintea mea se blocase si refuza sa rosteasca prin gura un "Buna ziua!" spus unei fete cu doar un an mai "mica" decat mine si, daca ar fi sa dam valori numerice frumusetii, ea fiind de cinci ori mai frumoasa decat mine, frumusetea ei fiind, bineinteles, raportata la frumusetea feminina iar a mea la cea masculina.

Inalt nu sunt, am chiar putin sub inaltimea medie a tinerei generatii, voinic nu sunt, facandu-mi in mod constant familia de rusine la acest capitol, nu am moaca de dur, nu eram imbracat in costum (se stie ca un costum face ravagii in anumite medii), atunci ce naiba aveam de m-a salutat o tipa dupa care toti barbatii ar intoarce privirile pe strada, cu "Buna ziua!"???

Nu, nici trecut nu sunt, ridurile intarzie sa-si faca aparitia. So?...

joi, 8 noiembrie 2007

Jocuri porno, jocuri sex, Alina Plugaru, Simona Sensual si Caiet de expresii frumoase

Cam asta sunt expresiile care ne fac traficul, mie si lui Gabi, si cred ca ma simt putin prost ca exista oameni care vor si ei, saracii, sa joace un joc porno cu mult sex, alea alea, s-o mai vada pe Alina Plugaru in actiune, s-o mai dea pe sub mana, sa mai simta si ei ca si-au inselat iubita cu Alina (stanga) si Simona (dreapta), si, in loc de asta, ei vad un site c-un nume de rahat (la propriu), dau click si ce le releva netul? Un nefericit de-si zice Puisorul Cufurit, cufurim-as pe neamu' tau, eu caut aicea sex, chestii tari si de maxima importanta, si dau de impotentu' asta... Bip bip bip bip mamii bip lui.

Imi pare rau, baieti, sa va dezamagesc, si, uite, daca mai intrati vreodata pe blogul asta din intamplare, in decursul cautarilor voastre amoroase, sa stiti ca-mi cer scuze, n-am vrut sa va supar si sa va fac sa va simtiti frustrati in vreun fel. Imi pare rau... :( Iertati-ma... N-o sa mai fac...

Oricum, spre deosebire de mine, tovarasul Gabi are un blog mai select, unde, in topul cautarilor, conduce un anume caiet de expresii frumoase, se vede ca-i place literatura, cin' se-aseamana se-aduna, io... Cum sunt cel mai mare fan al Alinei Plugaru, atrag pe blogul meu o multime de mari fani ai acestei fatuci, vai de curul ei, la propriu.

Booon. Maine am sa va povestesc despre cum simt eu ca imbatranesc si care sunt cauzele. Pana atunci, o seara frumoasa, mai baieti si fete, ca io, daca ma enervez, ma bag la o tuica fiarta.

miercuri, 7 noiembrie 2007

Despre procurori eterni

Ne cufundam in negura, foarte adanc, si vedem o piramida, fastuos mormant regal ce clar ne arata faptul ca un rege odihneste acolo si nu un oarecare. Ne intoarcem apoi in timpuri mai recente, poate chiar in prezent, si observam morminte pe care scrie "Cutarescu - poet", "Xulescu - sculptor", "Zetulici - pictor" sau "Ygrec - sublocotenent, mort pe campul de lupta (sau in Revolutie)", oameni care, de-a lungul vietii lor, s-au dovedit a fi de o mare sensibilitate, creatori ce au lasat in urma o opera ce va dainui mult timp dupa existenta lor pe acest pamant sau oameni care si-au dat viata pentru o cauza, desi ar mai fi putut trai ani buni si fericiti daca soarta nu le-ar fi trimis un glonte prin creier.

DAR. Ma plimbam printr-un cimitir mititel din oraselul meu bucovinean, un cimitir retras si linistit, si, aruncandu-mi ochii pe o cruce mare din marmura frumos lucrata, ce-mi e dat sa vad? "O.I. - PROCUROR". O, marite O.I., milostiveste-te si arunca-ti ochiu-ti ceresc asupra umilului tau servitor si sopteste-mi in vis cum sa-mi rezolv litigiul cu vecina de la trei, ai mila de-un biet pacatos!...

Arta dainuie si e eterna, etern ramane un Eminescu, etern ramane un Marin Preda, eterna va ramane ideea de erou, dar "O.I. - PROCUROR" va ramane procuror si-n eternitate? Si-a luat functia cu el in mormant, infatisandu-se ca procuror la Portile Raiului? Ati vazut vreodata vreo cruce pe care sa scrie "X.Y. - MUNCITOR"?... "V.T. - CASNICA"?...

Sa nu se inteleaga ca ma leg eu aici de cel decedat, acela nu are nicio vina, e oale si ulcele, ma leg de megalomanii aia care nu s-au saturat sa se laude cu el ca si neam atunci cand era in viata, dar l-au facut procuror si dupa moartea sa...

Parerea mea, si mi-o asum.

"Taxijegojistii"

Nu ma pot abtine sa nu va prezint un articol de-al lui Eugen Istodor, pe care il gasiti la fel de bine si aici. Tare-mi place mie baiatul asta. Articolul e vechi de vreun an jumate, dar o sa fie de actualitate si peste zece ani!

"Taxijegosistii

Au de toate. Meserie, cunoastere, stil. Viata din ei se hraneste din vietile altora. Sint niste idioti, ciudati. Au ceea ce putini au: scoala vietii de fiecare zi. Timpitii dracului. Vin la comenzi cit pot de repede, apreciind distantele si timpul de asteptare al clientului. Gitul mamii lor de panarame.

Conduc exemplar dat fiind traficul contemporan. Niste papagali sinistri, niste cioflingari ce-n viata lor nu au gindit decit de la buric in jos (in atentia taximetristilor intrigati, ba, boilor, sa stiti ca buricul e punctul unde gasiti volanul).

Sint oameni care vin cu intelepciunea lor proverbiala si dau solutii vietii.

Bagati-va povestile undeva, idiotilor, ca nu stiti sa incepeti, nici sa terminati o poveste, iar intelepciunea voastra e de doi lei, minc-a-v-ar ciuma de handralai, fermecati pe creierele noastre, panaramelor. Circula corect si rezonabil.

R-a-t-i-a-i-m-o-r-t-i-i-d-e-c-o-v-r-i-g-a-r-i fara sare si fara piper ca va puneti masinile aiurea prin parcari, ca ne juliti masinile, ne taiati drumurile, sa va cada pantalonii aia puturosi in care zaceti zile si nopti cica, sanchi, sa va faceti datoria. Ne servesc pe noi cu devotament.

Ne jupuiti facind pe fermecatorii, ne vindeti povesti timpite ca sa va dam bacsisuri groase, cade-v-ar incuietorile de la taxiuri. Ne primesc ospitalieri in casele lor pe patru roti.

Cred ca in viata mea nu am vazut niste masini mai jegoase, unde nenorocitii isi pun si cultura in parbriz: crucifixuri, cruciulite, plusati, jucarii, turnulete de LM, robotei de Kent. Putoare, jeg de te trec vomele, mirosuri de nespalat ce esti, taximetristule. Au neaparat un fel de a te omeni.

Sa va cada moartea intii la rinichi betivilor, ca asteptarea va damblageste cu bere si sprituri si dupa aia veniti ca niste animale la comenzi, punindu-ne sa stam pe bancheta rupta din spate. Sint oameni la locul lor.

Du-te dracului de vampir ce-ti pui scaunul de sofer intins pe ala din spate ca sa nu avem noi unde sta. Sint asi ai volanului. Merg la disperare si cind pun o frina te proiecteaza in parbriz. Nu se iau dupa aparente. Mitocani ce te intreaba unde mergi ca sa nu se miste pentru 10000.

Tu esti bolnav, esti fiert, esti omorit de sefi, el este sef si-ti spune mereu ca merge in partea cealalta a orasului decit o iei tu. Sta minciuna pe ei ca lepra. Respecta indicatorul: fumatul numai in locurile special amenajate.

Te imbalsameaza in manele si te imbaloseaza cu mahoarcele lor prapadite. Cind esti la ananghie cu cosciugul tau, te ajuta. Fara 200000 nu-ti dau curent de la baterie, fara 400000 nu te remorcheaza. Nervii, fac ca multi sa vada in taximetristi niste baieti rai.

Nu, nu sint toti rai. Ne considera niste domni. Asa ca atunci cind ii contrazici scot cutite, toporisti, maciuci, boxere. Ca sa-ti aranjeze figura. Stiu orasul ca-n palma. Te duc cu ochii deschisi mereu la mama dracului. Sint niste tipi exemplari, fac parte dintr-o categorie socio-profesionala respectata.

Pe intreg teritoriul patriei. I-am spinzura, ca exemple, de volane in fiecare intersectie."

marți, 6 noiembrie 2007

Vocea experientei

De foarte multe ori, Viata este foarte misterioasa cu noi, muritorii de rand, iar ironia ei, cand blanda, cand muscatoare, ne da bobarnace la fiecare pas si ori ne starneste rasul, ori pur si simplu ne face sa ne simtim ca niste dobitoci, caci asta si suntem, la urma urmei, isi bate Viata joc de noi dupa bunul ei plac.

De data aceasta, Viata s-a gandit sa puna doua babe asezate frumusel pe cate o banca la o oarecare distanta una de alta pentru ca dialogul lor sa fie cat mai accesibil publicului larg, in fata Mitropoliei din Iasi si, observati, va rog, subtilitatea ironiei Vietii, purtau o discutie foarte aprinsa despre "barbati, nu vor decat sex si iar sex, niste animale, nu le umbla ochii decat dupa femei, perversii dracului", ale naibii babe, or fi fost suprasolicitate, saracele de ele...

In continuare, Blindgirl are si ea un articol despre trenuri, mai precis despre "trenul foamei", Gabi e mandru de faptul ca e bucovinean si ne scrie despre Bucovina, iar Arhiblog are un articol despre niste papusi nascute dintr-o imaginatie bolnava. Imi spunea cineva ca exista oameni care simt nevoia sa mutileze bebelusi, astfel incat, pentru a-si satisface aceasta nevoie intr-un mod cat de cat acceptabil social, cumpara rahaturi de-alea. Eu cred ca simt nevoia sa mutilez oameni care simt nevoia sa mutileze bebelusi...

Tema acasa

Observand cat de suparat sunt pe mijloacele de transport in comun, Toamata cu Scufita mi-a dat o tema acasa, si anume aceea de a povesti o intamplare amuzanta din toate calatoriile mele cu mijloacele de transport mai sus amintite.

Amuzanta mi se pare si intamplarea cu soarecele pe care am relatat-o in articolul precedent, amuzanta e cea in care m-am trezit pe jumatate nins, amuzant mi s-a parut si atunci cand un nene isi manca sandwichul cu pofta si deodata i s-a intors stomacul pe dos, nasul sau simandicos intrand brusc in contact cu mirosul emanat de WC-ul de la capatul culoarului.

Amuzant a fost atunci cand, dormind dus si visand fete frumoase, am fost trezit de controlor in gara la Itcani (pentru necunoscatori, e vorba de Suceava), "ce faci, ba?", "dorm..." ii raspund eu somnoros si fara a-mi da seama, in prima clipa, unde ma aflu, "asta vad si eu, de-un minut tot bocani in geam sa te trezesc, de juma' de ora s-a oprit trenul si tu dormi pe-aici, casa n-ai?", "da ce, am ajuns?", " nu, imi face mie placere sa vorbesc cu tine", "multumesc din suflet!", "macar visai frumos?", "o, da...".

Amuzant a fost cand dormeam si m-a trezit supracontrolul, nu stiam pe ce lume traiesc, "va rog sa prezentati biletul dv. de calatorie", "nu, gata, acuma plec", "poftim? biletul, va rog!", "imediat eliberez, numa' sa ma-mbrac si eu", "biletul, domnule...". Ma uit la el lung, ametit, iar el imi silabiseste foarte amuzat, "bi-le-tul!", "aaa, biletul, ce n-ati zis asa?...", "si buletinul... ia uite, suntem nascuti in aceeasi data, interesant, calatorie placuta!", "si dv. la fel", "la mine asta-i serviciu, nu calatorie...".

Amuzant mi s-a parut si acel domn c-o paranoia constructiva care, temandu-se sa nu fie furat de catre hoti, el sau bagajul lui, a scos o sarma din buzunar pe care o avea gata pregatita si si-a legat mana de manerul usii astfel incat orice miscare a acesteia sa-l trezeasca. Se intelege de la sine ca eu, care ma aflam cu el in compartiment, am dormit mai bine ca niciodata, siguranta ne ofera intotdeauna cel mai bun somn.

Amuzant a fost cand aveam de carat o planseta grea din lemn care s-a gandit sa cada de-acolo de sus de pe bagaje c-un zgomot asurzitor, moment in care toti adormitii din compartiment s-au ridicat brusc, cu fetele congestionate si ochii bulbucati.

Amuzanta mi s-a parut o prea frumoasa fata care-mi clipea din ochisori si-mi zambea candid, mai ca ma rusinam ca o fata mare, pana cand s-a gandit dumneaei sa-mi dea lovitura de gratie, scotand din geanta o unghera si taindu-si unghiile care sareau in toate partile prin compartiment...

Tot amuzant mi s-a parut si conflictul armat dintre personalul trenului si-o ceata de tigani cu oale si cazane din aluminiu, cu femeile lor cu tot. Minoritarii n-aveau bilet, spaga nu dadeau (fatala greseala), controlorul s-a enervat, "de ce dai, ba d-homnu', cu pici-horu-n c-hazan? l-hai muncit dumneata?", "taci in Dumnezeii ma-tii, vezi tu acuma munca", si se duce ceferistu' si vine cu toti colegii lui din tren, mai putin cu mecanicul, si bataia incepe, imbranceli (vanjosi ceferistii, nimic de zis), tipete, injuraturi, toti membrii familiilor beligerantilor au fost luati in colimator cu tot cu organe genitale, tigancile au inceput cu blestemele, "haoleu, sa dea al de sus sa va c-hada pielea si sa va s-hece pumnu' ala cu care d-hati in noi, hanimalelor!", o carpa zboara pe langa mine, un cazan se rostogoleaste pana la picioarele mele, eu ranjesc satisfacut, dar uite ca vine statia, pumnii tac dar gura se-nteteste, un tigan isi recupereaza cazanul de langa mine si minoritarii coboara cu totii.

Tren de rockeri, "bere rece! bere rece!", douazeci de capete pletoase isi fac aparitia pe culoar, "ia vino ba incoace!", dar saracul comerciant, vazand zorii mijind, sfios tacu, curajos facu cale-ntoarsa si pe-aici ti-e drumul!...

In tren ma simt in largul meu, in tren am baut cu oameni pe care abia ii cunoscusem, in tren am cantat cu necunoscuti, in tren am dormit, lungit pe jos, pe culoar din lipsa de locuri in compartiment, in tren am urcat pe geam pentru ca tot culoarul era plin iar la usi si pe vagoane oamenii stateau ciorchine.

Prin urmare, folosirea mijloacelor de transport in comun nu are numai parti negative. Ele sunt adevarate furnizoare de situatii greu de imaginat, dar si mai greu de uitat, iar eu nu am facut aici decat sa prezint doar o mica parte din multitudinea de situatii inedite la care am fost martor.

duminică, 4 noiembrie 2007

Of Mice and Men

Printr-o circumstanta anume, eu, posesorul blogului de fata, am dreptul de a circula cu trenul la clasa I in regim de moka, astfel ca, aflandu-ma in Radauti si dorind sa ma indrept spre Iasi, m-am urcat la clasa a doua (suna absurd), neobservand ca trenul ala are si clasa I (incepe sa se lege).

Unde am inghetat de frig. Unde am socializat cu nasii in lipsa de ocupatie si pentru a uita de vremea de-afara care coincidea izbitor cu cea din vagon, caci trenurile din Romania se afla in stransa comuniune cu natura, daca afara ploua, in vagon e balta, daca afara ninge, in vagon e zapada.

Ca tot veni vorba de zapada, mi-am adus aminte cum ma aflam singur intr-un compartiment la clasa I, intr-o buna noapte de iarna si viscol si indreptandu-ma spre Suceava sau spre Bucuresti, daca nu-i alba-i neagra si viceversa. Am unit cele doua scaune aflate fata in fata din mijlocul compartimentului si, odata patul pregatit, am tras pe dreapta cu fata-n sus, cufundandu-ma intr-un somn binevenit, dar iata ca dupa un timp incep sa tremur, sa stranut, si deschid ochii. Toata jumatatea stanga a fiintei mele era total acoperita cu zapada, inclusiv fata, iar partea de compartiment dinspre geamul inchis nu tocmai ermetic era gata pregatita pentru o partida de sanius.

Revenind la intamplari mai recente, subliniez din nou ideea ca trenurile romanesti sunt una cu natura, caci mi-am luat rucsacul in spinare si, manat de frig precum un migrator, m-am indreptat spre vagonul de clasa I, caci tocmai aflasem ca el exista, si acolo am descalecat si-am fondat un principat propriu, avand compartimentul meu personal. Asa credeam eu. Iata insa ca m-am inselat, caci nu peste mult timp o alta entitate si-a facut aparitia sfidatoare, traversand compartimentul nestingherita, parca pentru a-mi sugera cine este acolo adevaratul stapan, insa eu n-am parasit locatia si n-am cedat tentatiei de a pleca, caci sunt roman, ca atare sunt obisnuit cu de toate, nimic nu mai reuseste sa ma mire...

Despre ce entitate este vorba? Evident (sau nu), despre un soricel. Circula si soriceii cu clasa I, la clasa a doua e prea frig chiar si pentru domniile lor.

Citatele zilei

Vin astazi in intampinarea putinilor mei cititori cu doua citate ale zilei, culese de mandea, si care suna cam asa:

"Auzi, zi si mie cu ce cuvant incepea a doua pagina de la capitolul X?..." (zise un nene, incercand sa se concentreze pentru a face fata cerintelor mai mult decat deplasate ale profesorilor in timpul sesiunii)

"Ba, mie nu-mi place cum canta Sofia Vicoveanca, pentru ca eu am vazut-o la mare in costum de baie, facand plaja... Yeeeaaak..." (auzi, daca te prind ca-ti place muzica vreunui barbat, eu intru la banuieli si pe viitor sa-ti iei adio de la ideea de-a bea bere cu mine in Gog's)

Cam atat pentru azi, maine o sa va povestesc cam ce ne rezerva clasa I in trenul Putna - Iasi...

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Timida revenire

Revin intr-un mod foarte timid pe blog, dupa o pauza de foarte multe zile, caci ce altceva pot sa fac, oricum trebuie sa revin prin multe alte locuri, mai ales acolo unde se vadeste absolut necesar (oare si la facultate?), dupa cum spuneam, revin cu un post scurt in care doresc sa fac un anunt pe care il gasiti la fel de bine si pe Magaroii culturali, si anume acela cum ca "formatia" Magaroii si-a facut debutul in Clubul Presei din Iasi, reusind in dese randuri sa ridice auditoriul in picioare si sa-l indrepte spre usa de iesire, situatie care ne-a dat aripi muzicale si am perseverat cu si mai multa ravna si ardoare, caci cum altfel te poti remarca, si am epuizat un foarte bogat repertoriu.

Un concurent demn de luat in seama a fost muzica ce deja se auzea in Clubul Presei, muzica foarte buna -n-o luati drept ironie pentru ca nu e- (pentru amatorii de locuri ce trebuie vizitate intr-un oras, nu-l ratati pe acesta, il gasiti pe Stefan cel Mare, la subsolul blocului Guliver), dar pe care noi, cu plamnanii nostri de Bucovineni crescuti in aer curat si cu mancare sanatoasa, am reusit s-o acoperim, nu fara un considerabil efort.

De remarcat este faptul ca d-l Vitalie, cel de la care Magaroii si-au cumparat chitarele (si nu doar ei, Andreea stie de ce) s-a aflat in incinta Clubului si, sunt convins de asta, ne-a admirat in strafundurile sale sufletesti pentru ravna de care am dat dovada in promovarea artei muzicale.

Inca un lucru de remarcat este acela ca Magaroii au avut chiar si un spectator VOLUNTAR, care, dupa cum spunea celalalt magarus (OOO) pe Magaroii culturali, a avut si el un cuvant de spus, usor de cantat, la inceput timid, apoi cu din ce in ce mai multa abnegatie ne-a secondat, ma rog, tertiat, pe tot parcursul evenimentului.

Acesta a fost doar inceputul. Caravana magareasca porneste prin tara, o sa fiti surprinsi s-o aflati chiar in orasul vostru, asa ca fiti pe faza si cu ochii-n patru, puteti castiga niste clipe extraordinare ce va va sui pe cele mai inalte culmi ale artei muzicale.

Hasta la vista!!!