marți, 23 octombrie 2007

Despre oameni mari

Exista un loc in tara asta unde se formeaza oameni ai legii, un loc unde disciplina se vrea a fi respectata cu strictete, un loc unde niste oameni mari la stat, mari la sfat si mari in functie troneaza asupra unor tineri poate la fel de mari la stat si la sfat, dar care manifesta doar o oarecare aspiratie spre o eventuala functie. Intelegeti voi despre ce vorbesc...

In acea institutie atat de ravnita de proaspetii absolventi de liceu isi fac veacul niste oameni care cica sunt cineva in societatea noastra, oameni mari, atat la propriu cat si la figurat, hai sa le spunem "oameni cu greutate" (caci nu e usor sa te imbuibi cu mancare din banii cetatenilor pana plesnesti). Acei oameni mari au si ei un psihic, si ca orice psihic, si al lor e supus frustrarilor si oarecum vulnerabil in fata acestora. Frustrari care isi fac aparitia fie din cauza sistemului in care lucreaza, fie din cauza sistemului creat acasa de nevestele si progeniturile lor.

Astfel ca vin gata montati si ofticati la locul de munca, unde isi pun intreaga lor capacitate intelectuala, fizica si morala in slujba chinuirii viitoarei tinere generatii de oameni ai legii. Pentru ca pot, au cu ce, dom'le, functia e functie. Prin urmare, ori de cate ori vreun curcanel de ala cu 'jdemii de "margele" e pocnit pe-acasa cu tigaia in cap de catre curcanita, el vine la locul de munca si pocneste in cap puii de curci, niste amarati care nu-si doresc altceva decat sa scape dracului din puscaria aia.

Ca un pui de curca sa mai plece si pe acasa, el trebuie sa se milogeasca, caci curcanoii manifesta o dragoste intr-atat de mare fata de puisorii lor, incat vor sa-i tina cat mai mult timp sub aripa lor protectoare si cu valoare parentala, "eu ti-s mama, eu ti-s tata". Si-l trimit pe amarat de la unul la altul, trebuie semnaturi la dosar, milogeste-te, noi suntem bazati si ne place sa stim ca exista oameni care depind de noi. Detinem controlul, au apus vremurie traumatice in care eram niste cacati in ploaie, in societate sau in propria familie, acum suntem cineva si trebuie sa aratam asta. De exemplu printr-un ordin de a uda florile din curte pe timp de ploaie torentiala.

Si o sa va dau in continuare si vreo cateva exemple, nu chiar multe, din multitudinea de tampenii pe care le debiteaza exact acei oameni carora nu le ajungi nici cu prajina la nas.

"- Unde-i studentul Popescu?
-Joaca wist in clasa!
-Stai ca merg eu acuma sa-i iau mingea..."

Cand o sa afle ca nevasta-sa se ocupa cu lucrul manual prin vecini, ce-o sa faca? O sa vrea sa-i confiste papiotele si goblenurile?

Asta-i una.

"Nu mai am baterie si am nevoie de-un incarcator de connex!"... Mi-l imaginez cum cere acasa telecomanda de Animal Planet.

"Poate mai prind vreun televizor mergand prin companie dupa ora douajdoua!"... O fi intrat in sevraj, vede televizoare deplasandu-se la ore neregulamentare. Cam nasol.

"Miroase ca la curve la voi in camera!!! Numai la nevasta-mea si la fiica-mea mai miroase asa!!!". Good point, omul e realist si cu picioarele pe pamant.

Iar concluzia o trage chiar el, "Voi sunteti douaspatru de dobitoci, iar eu unul singur aici in fata voastra!".

Pofteste atunci de te intoarce cu spatele, iti pazim noi integritatea morala si corporala.

Un comentariu:

Lyna spunea...

=)))))))))) tre' sa fie o mandrie sa ai ce invatza de la persoane ca acestea