miercuri, 24 octombrie 2007

Plec!

Nu plangeti. Nici nu indraznesc sa cred ca va plange careva de dorul meu sau de jale ca ma car. O sa lipsesc doar vreo patru zile, mi s-a facut dor de Bucovina si mi-am zis ca e timpul. In plus, trebuie sa-si petreaca si mama ziua de nastere alaturi de cineva. :D

V-am pupat, ne "citim" saptamana viitoare! Pana atunci, lectura placuta pe blogul asta sau pe altele, si la multe posturi frumoase tuturor bloggerilor care au mai mult sau mai putin tangenta cu "puisorul cufurit"!

Care si cum?

Eu sunt un om care lucreaza. Non stop si moka, in regim de voluntariat. La interfon, caci toti ratacitii care raman pe dinafara si n-au cheie ca sa intre-n bloc, sau pur si simplu nu locuiesc aici si vor sa faca o vizita cuiva ce sta intr-un apartament cu un numar de interfon invaluit intr-o ceata enigmatica, suna la mine.

Azi am patit, bineinteles, la fel. Ma duc, apas butonasul de vorbire, intreb raspicat “Care si cum?”. Omuletul in mod sigur nu se astepta la vreo intrebare, cu atat mai putin la una atat de “combativa”, si balbaiala isi face aparitia, “Aaaaa… Aaaaa… Am vrut sa sun la Georgescu la apartamentul 3, aaa… E posibil sa fi sunat gresit… A…”, “Nu conteaza, eu oricum iti dau drumul, hai intra!”, “Multum…” chhhhhhh…

Oare o sa mai incerce la mine?

marți, 23 octombrie 2007

Despre oameni mari

Exista un loc in tara asta unde se formeaza oameni ai legii, un loc unde disciplina se vrea a fi respectata cu strictete, un loc unde niste oameni mari la stat, mari la sfat si mari in functie troneaza asupra unor tineri poate la fel de mari la stat si la sfat, dar care manifesta doar o oarecare aspiratie spre o eventuala functie. Intelegeti voi despre ce vorbesc...

In acea institutie atat de ravnita de proaspetii absolventi de liceu isi fac veacul niste oameni care cica sunt cineva in societatea noastra, oameni mari, atat la propriu cat si la figurat, hai sa le spunem "oameni cu greutate" (caci nu e usor sa te imbuibi cu mancare din banii cetatenilor pana plesnesti). Acei oameni mari au si ei un psihic, si ca orice psihic, si al lor e supus frustrarilor si oarecum vulnerabil in fata acestora. Frustrari care isi fac aparitia fie din cauza sistemului in care lucreaza, fie din cauza sistemului creat acasa de nevestele si progeniturile lor.

Astfel ca vin gata montati si ofticati la locul de munca, unde isi pun intreaga lor capacitate intelectuala, fizica si morala in slujba chinuirii viitoarei tinere generatii de oameni ai legii. Pentru ca pot, au cu ce, dom'le, functia e functie. Prin urmare, ori de cate ori vreun curcanel de ala cu 'jdemii de "margele" e pocnit pe-acasa cu tigaia in cap de catre curcanita, el vine la locul de munca si pocneste in cap puii de curci, niste amarati care nu-si doresc altceva decat sa scape dracului din puscaria aia.

Ca un pui de curca sa mai plece si pe acasa, el trebuie sa se milogeasca, caci curcanoii manifesta o dragoste intr-atat de mare fata de puisorii lor, incat vor sa-i tina cat mai mult timp sub aripa lor protectoare si cu valoare parentala, "eu ti-s mama, eu ti-s tata". Si-l trimit pe amarat de la unul la altul, trebuie semnaturi la dosar, milogeste-te, noi suntem bazati si ne place sa stim ca exista oameni care depind de noi. Detinem controlul, au apus vremurie traumatice in care eram niste cacati in ploaie, in societate sau in propria familie, acum suntem cineva si trebuie sa aratam asta. De exemplu printr-un ordin de a uda florile din curte pe timp de ploaie torentiala.

Si o sa va dau in continuare si vreo cateva exemple, nu chiar multe, din multitudinea de tampenii pe care le debiteaza exact acei oameni carora nu le ajungi nici cu prajina la nas.

"- Unde-i studentul Popescu?
-Joaca wist in clasa!
-Stai ca merg eu acuma sa-i iau mingea..."

Cand o sa afle ca nevasta-sa se ocupa cu lucrul manual prin vecini, ce-o sa faca? O sa vrea sa-i confiste papiotele si goblenurile?

Asta-i una.

"Nu mai am baterie si am nevoie de-un incarcator de connex!"... Mi-l imaginez cum cere acasa telecomanda de Animal Planet.

"Poate mai prind vreun televizor mergand prin companie dupa ora douajdoua!"... O fi intrat in sevraj, vede televizoare deplasandu-se la ore neregulamentare. Cam nasol.

"Miroase ca la curve la voi in camera!!! Numai la nevasta-mea si la fiica-mea mai miroase asa!!!". Good point, omul e realist si cu picioarele pe pamant.

Iar concluzia o trage chiar el, "Voi sunteti douaspatru de dobitoci, iar eu unul singur aici in fata voastra!".

Pofteste atunci de te intoarce cu spatele, iti pazim noi integritatea morala si corporala.

Despre nimic

Ma intreba cineva zilele trecute daca as putea scrie ceva despre "nimic", dar a scrie ceva despre "nimic" ar da rezultate de nimic, bineinteles, doar Dumnezeu a creat totul din nimic, iar inceputurile din nimic au aparut. Dar acum nu mai suntem la inceputuri, mi-e sa nu fim la sfarsituri, dar sa nu uitam ca orice sfarsit e un nou inceput, asa e de cand lumea, mori si te nasti, si te nasti pentru a muri.

"Ce cauta asta in casa mea, in pijamalele mele???", "Nimic, e doar un coleg, draga, hai nu-mi fa scandal ca n-am chef...". "Ce ai scris la examen?", "Un cacat, nimic n-am facut...". Esti un om de nimic, bai, nimic si iar nimic, peste tot ne lovim de nimicuri, pare absurd, nu? Caci cum sa te poti lovi de un nimic din moment ce el nu exista, asa e insa limba pe care o vorbim, mai mult sau mai putin abstracta, dovada a faptului ca nu suntem chiar maimute, sau daca suntem, suntem de alea cu mot.

Toata viata omul se fereste de nimicuri, spune ca nu-s pentru el, desi el insusi este un fel de nimic in marea de nimicuri, dar depinde cum privesti lucrurile, de jos in sus sau de sus in jos, caci daca le privim de jos in sus, omul e mare iar in sus e cerul presarat cu stele, iar daca privim de sus in jos, omul e poate la fel de mare, dar jos e pamantul presarat cu rahat.

Asa e existenta noastra, se preumbla intre stele si rahat, uneori omul priveste cerul si vede Luceafarul, dar neprivind in jos, incepe deodata sa-i puta, desi nu mi se par mai de invidiat cei care privesc doar in jos de teama sa nu calce prin resturi de om, dar n-au ocazia sa vada Luceafarul niciodata in viata...

Vorbeam de nimicuri, termen abstract si foarte ciudat, el este desi nu este, si isi are existenta tocmai in absenta lui. Proasta dizertatie, poate mai expresiv ar fi fost un articol cu nimic, "Despre nimic", ia pagina sa fie goala, cum a facut acel copil inteligent si foarte creativ, "deseneaza un peisaj pe care sa-l intitulezi "Vantul" ", a spus invatatoarea, iar el a dat foaia goala, "gata, am terminat", sau, de ce nu, ca acel copil ce avea de facut o compunere despre "lene", si da o foaie alba, goala de orice insemne, apoi o alta foaie goala aidoma celei dintai, si, la urma, concluzia "aceasta este lenea".

Eu nu sunt atat de creativ si bat campii despre nimic, un post de nimic despre esenta lui, poate ar trebui sa ne oprim aici, exista oameni care au oroare de posturi kilometrice si nu vreau sa le pun rabdarea la incercare.

luni, 22 octombrie 2007

Din nou RATB

De data asta un post scurt, cu un sfat pentru scumpii mei cititori care locuiesc in Bucuresti: nu mai luati, fratilor, trolee sau autobuze, nici dimineata si nici pe inserat, ca nu mai ajungeti niciodata la destinatie!

Azi, de nervi, i-am zis soferului, noi, un grup de calatori, sa ne deschida usa in plina strada, si-am purces pe jos pana la destinatie, cale de vreo 3 sau 4 statii. Si am ajuns inaintea mastodontului!

Deci nu se merita sa stai in putoare, inghesuit de vreo baba nimfomana, daca mai poate fi vorba de nimfomanie la babe, de vreun maniac care-ti da coate-n spinare de-ti vine sa-l bagi cu moaca prin geam sau de cine stie ce munte de femeie. Zau ca nu merita. Luati-o si voi pe jos, mai faceti sport.

Absente motivate

Mda. Am revenit.

Intr-un moment mai putin placut pentru mine, noul Dumnezeu al multor obsedati mi-a jucat o festa si a disparut, este vorba, dupa cum ati ghicit, despre internet. Baietii aia de la C-Zone au un stil aparte de a-si face meseria si de a se ocupa de utilizatori, dar in mod sigur mai exista o multitudine de alte variabile care pot influenta bulirea netului; nu e cel mai placut lucru sa fii in mijlocul unor conversatii placute si/sau interesante si deodata sa realizezi ca vorbesti in gol.

Chhh… Chhh… Baza… Nimic, netul e mort, odihneasca-se-n pace, si stau si ma intreb, daca acum se intampla atat de des caderi de internet, pane de curent si alte bazaconii, ce-am face daca ar fi razboi? Ce intrebare tampita, desi nu chiar atat de tampita pentru mine, care am visat intr-o noapte c-a izbucnit razboiul dintre noi si Ucraina, aveam o senzatie extrem de ciudata…

Imi pare rau pentru cei care s-au intors pe blog sa vada daca am postat ceva nou si au ramas dezamagiti, dezamagit sunt si eu, e a mia oara cand astia de la internet se interpun in treburile mele, si ma intreb de ce naiba ne mai iau toti banii de pe abonament cand, in mod foarte clar si evident, exista zile din luna in care noi nu dispunem de serviciile lor. DAR, daca intarzii plata abonamentului cu o ora, te deconecteaza automat din program, vrei sa intri si nu poti, rau-platnic ce esti, client neserios!!!

Bine ca sunteti voi seriosi, nesimtitilor, acum e sambata seara, scriu articolul asta in word ca sa-i dau copy-paste ulterior. Da, e sambata seara, nu lucrati, maine e duminica, cum sa lucrati voi duminica, duminica e duminica, e zi sfanta, cand a creat lumea Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea de-i zice duminica, asa faceti si voi ca sunteti osteniti dupa atata creatie. Creati nervi clientilor, tontilor si tolomacilor.

Si nu e vorba doar de baietii de la C-Zone, de belea sunt si aia de la RDS si din orice alta retea din tara asta pe nume Romania.

vineri, 19 octombrie 2007

Stie cineva...

...cum se numeste instrumetul ala? Suna foarte frumos.

Articol imprastiat

Ca si mintea mea dupa niste tuica naturala. E greu sa-ti aduni gandurile cand gradele circula libere si nestingherite prin creier, vai, da' sa stiti ca rau nu e, desi tot nu-i inteleg pe depresivii care-si gasesc alinarea in alcool, de ce in alcool, totusi mahmureala nu e de o mie de ori mai rea decat nemahmureala? Ba e, decat sa fiu mahmur, ma opresc la un pahar, mai mult nu-mi trebuie, si chiar si-asa nu mai pot emite teorii filosofice cu care sa-mi impresionez adeptii, adica paianjenii de prin colturi, n-am ascultat-o pe mama si nu le-am distrus panza.

In fine, ideea de structura si-a cam pierdut din sens, nu mai e nevoie de nici o structura, amestec si eu propozitiile a la Saramago, ce tampit sunt, ala e un geniu si eu ma mai scobesc in nas cand nu ma vede nimeni, hai sa fim seriosi. Si in "destructura" structurata pe lipsa de structura voi vorbi despre faptul ca am asteptat un 105 sau un 635 de mi-a venit acru-n gura si cam atat, ele n-au venit, a venit, dupa cum am spus, doar acrul, si dupa ce si acrul s-a sfarsit, a venit si un 105, "La ataaaaaaac!", striga un coleg, si parca am lua cu asalt reduta Grivita, mare imbulzeala si vociferari, lupte corp la corp si al dracului soldati ca am si reusit, ne-am gresit epoca sau poporul caci puteam deveni cu usurinta eroi.

RATB nu este doar Regia Autonoma de Transporturi Bucuresti (de la asta vine RATB?), ci este o institutie, este o adevarata filosofie de viata, un adevarat test de supravietuire, un loc unde instinctele masculine si cele feminine, stocate in arsenalul nostru genetic de sute de mii de ani, se manifesta cu plenitudine. Daca, in vremuri preistorice, barbatul ducea o apriga lupta pentru supravietuire mergand la vanatoare, unde isi exersa fixitatea si patrunderea privirii lui feroce, rabdarea si precizia, in zilele noastre testul consta din utilizarea mijloacelor de transport ale RATB. Precizia se manifesta atunci cand, vrand sa patrunzi in mastodont, pui varful piciorului pe prima treapta, avand totodata grija sa nu murdaresti pe picioruse scumpetea care se urca de la Drept. "Arhetipul fixitatii" este reantrenat atunci cand privesti pe Splai dupa vreun 601, ia uite-l, e la mama dracu', da' macar vine, am o certitudine ca pana diseara tot ajung eu acasa, rabdarea e de la sine inteles cum se manifesta, iar vanatoarea dupa vreun loc isi are ratiunile ei bine cladite si cu schelet metalic... Femeile au si ele ocazia sa-si largeasca privirea periferica si sa sporovaiasca cu sau fara rost (de obicei fara).

Bun, si ajuns la Grozavesti, am mai stat o jumatate de ora asteptand un 601, caci traficul e o tampenie. Chiar azi discutam cu cineva despre pistele de biciclisti care-s facute pe trotuar si ocupa, pe alocuri, cel putin doua treimi din el, bine frate, sa zicem ca e nevoie de piste pentru biciclisti, asa au europenii, ei sunt civilizati, e bine sa fim si noi, dar pe tot trotuarul??? Pai si noi, pietonii? Singurul loc nu prea aglomerat era trotuarul, bineinteles atunci cand lipseau masinile, acum nici pe trotuar nu mai poti sa mergi normal. Dar e bine sa avem piste pentru biciclisti, verdele ala imi da o senzatie aparte de confort psihic, mai mare dragul sa merg pe linia galbena ce-l margineste, nici sa nu blochez traseul "biciclist", dar nici sa nu zic ca m-am conformat regulilor impuse de societate...

Cam atat cu lipsa de structura, ceva mai structurat las pe maine, unde ne grabim asa? Bai fratilor, mai calm oleaca, hai sa fim seriosi, de dus tot acolo ne ducem, "Six Feet Under"... Nu, nu-s pesimist, sunt optimist, scapam naibii de RATB.

joi, 18 octombrie 2007

Pentru ca unora le-a placut...

...am mai postat un filmulet cu Ada Milea, pe care eu, personal, nici pe asta nu-l stiam. Sper ca nu-l stiati nici voi, sau, daca-l stiati, sa-l apreciati la fel de mult ca si pe primul. Auditie placuta!

Evolutii involuate

In vremuri de demult am copilarit si pe la tara, abtineti-va din a ma face taran, perioada ce mi s-a intiparit in ochi, in piele si-n nas mai mult decat anii de dupa. Puteam mirosi inceputul primaverii, ca si venirea toamnei sau prima zapada dinainte sa cada... Erau vremuri minunate, in care natura chiar facea parte din viata mea. In care aveam un motiv intemeiat sa astept venirea verii sau venirea iernii, in afara de acela ce acum imi abunda psihicul, si anume cantitatea de haine si lenea de a ma imbraca adecvat pe timpuri friguroase.

Mi-e dor. Sa vina vara si sa-mi iau catrafusele sa ma duc la scaldat, sa fac o mare colectie de zgarieturi in cautarea locurilor de baie, sa fac impreuna cu prietenii focuri de tabara, sa ne creasca adrenalina cand suntem in mijlocul lanului de porumb si cainii dracului latra si, i-auzi, nu ti se pare ca-s liberi??? Dumnescrisul mamii lor... Sunt liberi... Mi-e dor s-o rup la fuga nebuneste de frica nu stiu carei babe, sa ma culc in iarba si ea sa treaca cu ditamai batul pe langa mine fara sa ma vada, bine ca-i surda, hoasca dracului, si nu-mi aude inima... Sa umblu inhamat la caruta si manat nebuneste de-o curiozitate psihopata prin podul unei vechi primarii, si ia uite, ce-avem noi aici? Bai nebunule, nu vezi ca-i o grenada? Auuuu... Sa mori tu... Sa mor eu... Asa arata? Nu stai ma vizavi de militari, nu stii cum arata? Da, ma, e grenada, hai c-o pun la loc... Si-am pus-o.

Mi-e dor sa am gatul anchilozat de la atata sarit "cap" in apa. Mi-e dor sa simt linistea si destinderea muschilor cand aer nu mai am in piept in timpul expeditiilor subacvatice in cautarea sticlelor pline cu nisip. Mi-e dor sa citesc prin pomi, sa adorm prin pomi, sa ma pun bine cu soldatii, sa ma urc in foisor si sa-mi spionez "iubita" cu binoclul. Mi-e dor de-o ploaie de vara care sa ma prinda la scaldat, si, de calda ce-i apa, acolo sa raman.

Mi-e dor sa simt mirosul toamnei, asociat cel mai adesea cu mirosul frunzelor arse, cu taranul pe camp... Mi-e dor sa culeg mere, sa le asez in beci, nu credeam c-o sa spun vreodata asta, pe vremea aceea era o corvoada, minte nestiutoare de copil. Mi-e dor de prima zi de scoala, ba, da ce-ai crescut asa? Am fost la mare... Mersul la mare explica intotdeauna totul. Uite-l pe dom' Duru' si pe Mustafa, sssssssst, al dracului pereche, un bleg si-un ciomagar. Acum mi-e dor pana si de astia.

Mi-e dor de iarna. Sa merg pe deal la Varzari si sa ma dau cu sania, sa pun frana cu fata la sanius, sa mananc zapada din plina viteza, sa pun piedica fetelor si sa cad in apa. Mi-e dor sa ies afara si, deodata, sa calc in zapada, ce n-ai zis mama c-a nins, pai nu stiai? Sa scot apa din fantana si sa se lipeasca pielea de fierul inghetat, sa fac oameni de zapada, minunata indeletnicire, o arta primitiva, as zice, dar avand si ea canoanele ei, cine nu le ia in seama greseste amarnic.

Mi-e dor de primavara. De flori, asta-i buna la ceva? Nu ma, e buruiana, asta-i buna la ceva? Nu ma, ti-am mai zis, e buruiana... Da' asta? Tu esti prost?...

Dar acum?... Nici in mititelul orasel unde-am facut liceul, nu mai simteam natura asa ca pe vremuri, iar acum situatia este cu atat mai dramatica pentru simturile mele "cosmico-naturiste", vine vara, e cald, miroase a pisat pe la colturile blocului, a gaz de esapament, se-aud claxoane, ce pasari, valea-n Herastrau, soarele rasare in geamul de la etajul sapte al blocului de vizavi, al treilea pe stanga, imi intind gatul sa-mi pice razele pe fata, e frumos, unde esti tu tara?

Vine toamna, pe ici pe colo vezi o frunza galbena, miroase a pisat pe la colturile blocului, a gaz de esapament, se-aud claxoane, ce pasari, valea-n Herastrau, soarele rasare in geamul de la etajul sapte al blocului de vizavi, al doilea pe stanga, imi intind gatul sa-mi pice razele pe fata, e frumos, unde esti tu tara?

Vine iarna, miroase a pisat pe la colturile blocului, a gaz de esapament, se-aud claxoane, ce pasari, s-au carat, soarele rasare in geamul de la etajul sapte al blocului de vizavi, primul pe stanga, imi intind gatul sa-mi pice razele pe fata, e frumos, unde esti tu tara?...

miercuri, 17 octombrie 2007

O melodie superba...

...care merita ascultata. Ada Milea nu se dezminte, e un artist in adevaratul inteles al cuvantului. Gasiti videoclipul si pe http://sazicemca.blogspot.com/

Pasagerul clandestin

Sunt student si, ca orice student, nutresc in strafundurile mele sufletesti si rationale dorinta de a scoate cat mai multi bani din buzunar pentru bere sau alte alimente si cat mai putini pentru lucruri care nu tin de stomac sau de creier concentrat. Astfel, de cand am descins, acum vreo trei ani, in mandra capitala europeana, cand capitala europeana inca nu era, am socotit de cuviinta ca un accesoriu de calatorie precum biletul RATB sau abonamentul de acelasi tip este cu totul nefolositor.

In tot anul I, am compostat nu mai mult de zece bilete si n-am intalnit decat un singur controlor. Experienta din acea zi mi s-a parut cel putin ciudata, de vreme ce aveam acel bilet de multe zile in buzunar, si, dupa vreo patru statii din sapte cate aveam de mers, mi-am spus "hai sa-l compostez, ca-l tin aici in buzunar de n-o sa-l mai pot dezlipi", l-am compostat si, dupa nici un minut, apare "politia reatebista", va rugam sa ne prezentati biletul dv., eu i-l prezint ranjind victorios, va multumesc, vai, si eu la fel, o zi buna, si cam atat a fost.

In anul II, situatia mi s-a parut a fi oarecum identica si, in mintea mea in formare de tanar fericit, ideea de controlor se asemana enorm de mult cu ideea de Greuceanu, palosul fermecat sau merele de aur. Ceva imaterial, despre care auzi doar din povesti.

In anul III insa, situatia s-a schimbat. Imaterialul a devenit material si-a inceput sa colcaie, norocul a facut sa am ce arata, altadata a facut sa nu mai ajunga la mine, altadata a facut sa se opreasca chiar in fata mea si sa se ia la cearta cu un alt student mai prost plasat decat mine, si cat s-au certat ei, a venit si statia.

Insa existenta noastra e plina de exemple referitoare la faptul ca roata se poate invarti, si hop! vin si eu cu unul, caci, avand bilet in buzunar, intru in autobuz, ma asez pe-un scaun cu gandul de a-mi cauta biletul, ia uite ca-l si gasesc, ma sucesc sa compostez biletul in rahatul ala pe care-l stiam in spate, dar el in spate nu se mai afla. Ma ridic si-mi mut fundul mai in fata, dar sunt acostat de-o duduie, "va rog sa prezentati biletul", "care bilet, doamna, abia am urcat" ii raspund eu, foarte increzator in capacitatile vizuale ale "controlistei", "cum abia ati urcat, v-ati ridicat de pe scaun, ce, eu nu vad? ma minti pe mine-n fata, bai?", "doamna, sunteti chioara? am intrat, m-am asezat sa caut biletul prin buzunare, l-am gasit, pe langa mine nu era dintr-ala si m-am ridicat sa compostez uite-acolo!", "bai, n-ai bilet, n-ai bilet, dar sa fugi???". Hop, inca una sau doua pitipoance ma inconjoara, alarmate de faptul c-as putea sa fug, dar numai la fuga nu ma gandesc atunci cand am dreptate, prefer s-o fac pe martirul, tampita preferinta.

In fine, ideea e ca treaba nu s-a putut rezolva intr-un mod traditional balcanic, si, cu toate acestea, se codea sa taie chitanta, "da' chitanta nu-mi tai?" (e greu sa vorbesti respectuos cu un om pe care nu-l respecti), "ba da, ce, crezi ca eu imi bag banii in buzunar?", "da, cred, vreau chitanta, s-a umplut lumea de incompetenti, ce cautati in meseria asta daca nu sunteti in stare sa vedeti dracului cine coboara si cine urca intr-un autobuz care prea plin nu e, hai sictir", "vorbeste respectuos", "hai sictir inc-o data".

O intamplare, dupa parerea mea, amuzanta, care m-a facut sa trag a nu stiu cata oara aceeasi concuzie, cum ca totul in viata tinde sa se compenseze, dar, cu toate acestea, ca ingerul meu pazitor e un workaholic notoriu si vegheaza la bunul mers al existentei mele. Caci oricum sunt cu mult pe plus fata de RATB, si, pentru a-mi pastra un "avantaj Nastase", am hotarat ca din acel moment sa-mi fac abonamente, ritual ce-l indeplinesc luna de luna chiar si in zilele noastre.

marți, 16 octombrie 2007

Ah, animalule, bestie perversa...

Doua entitati materializate intr-un cuplu foarte bine sudat si organizat in toate s-au deplasat pe propriile picioare, de bunavoie si nesilite de nimeni, catre resedinta de primavara-vara-toamna-iarna a unui nene de o varsta apropiata cu dumnealor si care muncea cu un zel mai mult sau mai putin adecvat situatiei la mentinerea ordinii urbane, de-i zicea jandarm.

Acel om al legii detinea in umila sa locuinta nestudenteasca o minunata pereche de catuse, zanganitoare si pline de farmec. In mintile entitatilor despre care am socotit de cuviinta sa povestesc s-a nascut o idee, si ca orice idee, si aceasta avea doza ei de fatalism. S-au legat astfel cu acele catuse, de maini, bineinteles, c-asa le-a poruncit inconstientul lor pervers si plin cu de toate, si mai bune si mai rele,/si-nchisori si libertate, si-au inceput hlizeala.

Dar totul are atat un sfarsit, cat si un inceput. Hlizeala s-a terminat, caci despre acest sfarsit era vorba, si un pui de complicatie datator de nervi si-a facut aparitia, bifand si inceputul de care am pomenit.

Cum te numesti tu, puiule de complicatie? Ma numesc "Catusele Nu Vor Sa Se Deschida, S-a Rupt Cheia", "Incantat de cunostiinta, desi pare-mi-se ca parintii nu te vor, te injura...".

S-au chinuit, mainile sangerande de martir s-au revoltat si au durut, limba nu le mai era curata si frumoasa, deja vorbeau un grai buruienos. Si s-au deplasat, incatusati, pe strada in fapt de seara, secondati sau "tertiati", ma rog, de mandrul jandarm, catre o sectie de politie. Aici memoria imi scapa, nu stiu daca s-au deplasat catre locul de munca al amicului "catusier" sau catre un altul.

Acolo s-a facut panarama. "Nu puteati si voi sa va legati cu alte scopuri, v-ati legat si voi asa, unul de altul, ziua, pacat de catuse, zau asa, ha ha ha ha", si corul in uniforma de pe fundal intona melodios "Ha ha ha ha". Chipul inculpatilor intona roseata, iar creierul promisiunea de desteptare grabnica la realitate, nu mai avem chiar optsprezece ani, cine dracu' ne-a pus sa ne prostim, nu stiam ca...?

Catusele nu s-au desfacut decat la el. La ea, nexam. Si in acea noapte a avut marea placere de a dormi pe pat, cu mana intinsa, si catusele atarnand zburdalnic de mana in jos, pe marginea patului. O imagine datatoare de fiori mizerabili.

Epilogul e scurt de relatat si lung de simtit pe propria piele, si consta intr-o serie de instrumente numite ciocan, dalta, surubelnita, piatra, precum si o serie de rani sangerande, indeaproape insotite de o a treia serie de personaje abstracte, numite durere, nervi si Cruci si Dumnezei.

Si-am incalecat pe-o sa...

luni, 15 octombrie 2007

Sa ne mutam...

...de pe taramuri de basm, invaluite-n ceata deasa si malefica, pe taramuri citadine, unde am avut ocazia sa trec dis de dimineata printre niste aurolaci ce-si fac veacul in pasaj la Universitate la ora 5 dimineata. Tocmai pana la acea ora, de la acea ora sau la acea ora cu atat mai mult, si mirosul era mai mult decat graitor.

Strazile-s pustii, troleul 69 e liber sa-si faca numarul, facil in zori si pervers pe timp de zi, noaptea nu-i place ca-i stinsa lumina. O femeie casca ochii si se uita la mine mai mult decat fix, eu ma uit la ea mai mult decat fix, imi vine sa-i spun ca "n-am, nu dau nici dac-as avea", dar realizez ca nu e cersetoare. E o femeie care merge la serviciu, ingrata viata fara rost, al carei sens il pierdem de la nastere si traim intr-un mod moderno-animalic. Muncim ca robii pentru a ne satisface trebuintele de cele mai multe ori primare, si nu mai ajungem la cele estetice decat in mormant, cand avem sicriu incrustat cu flori si ne imbraca rudele in costumul pe care nu l-am iubit niciodata.

Frigul iti intra in oase, unde esti tu vara? Abia ai disparut si toamna isi face de cap. Am facut fotografii "de toamna". Azi am imbracat o bluza pe gat. Deprimant ca idee, calduros ca si concret.

Despre o zi lunga si obositoare nu pot vorbi decat scurt, dar la fel de obositor, asa ca voi schimba putin macazul si, ca sa impusc doi iepuri dintr-un foc, tin sa fac si niste precizari cu nuanta de completari, c-asa-s eu, mereu un incomplet, si sa specific faptul ca Ani de care tot pomenesc in blog este chitara mea. Spuneam intr-un articol trecut ca as vrea sa mor cu Ani in brate. Pai nicidecum n-as indrazni sa sper sa mor c-o femeie in brate, ma gandesc la ea, saraca, femeia, tine bosorogul la piept, indeplinind poate o functie a organismului ce ni-e data de cand lumea, si deodata sfrijitul nu mai misca, ramane asa cu gura cascata si atat a fost... Da-te de pe mine, animalule, pervers tampit, ai vrut sa f*** pana mori, ratatule, acu' ai si murit, toata viata mi-ai facut greutati... "Antiviagra aveti? Nu pot sa pun capacul la sicriu..."...

Mai exista o Ani, prietenii stiu de ce, cu care nu fac parada, sorry, posturi lacrimogene si de corason n-o sa gasiti pe-aici. Cand o sa intalniti insa articole cu 'jdemii de vulgaritati pe metrul patrat, sa stiti ca si-a luat bulendrele si dusa a fost. Sau nu.

Si acum va prezint puisorul mintii mele de azi. El se numeste: exista o specie aparte de femei care detin o minunata gura pe care o folosesc in scopuri verbale, nu vreau sa insinuez nimic, vai, cum as putea? Si care isi exercita capacitatile de-a da din gura pe uscat mai ales atunci cand langa dumnealor se afla un mascul mustacios sau nu, dar mandru cu siguranta, care le confera un sentiment de securitate ce le face sa creada ca, atata timp cat graviteaza in jurul barbatului, isi permit sa dea din gura cat poftesc, sa se lege de oameni, sa faca diferite comentarii la adresa celor din jur, varandu-se dupa un fals scut al corectitudinii, care mie mi se pare insa un scut vopsit in culorile chefului de-a te lega de oameni. Tonul arogant spune totul. Prostanacul le tine isonul si cum se vad in afara ariei de actiune a prostanacului, tac chitic. Nu o data mi-au iesit in cale ratatele astea.

Gata postul. The end. De jos in sus urca distributia.

duminică, 14 octombrie 2007

Completari ce se vadesc a fi necesare...

In analele nescrise ale Fratautiului, comuna invaluita in aburii basmului, precum si in constiinta populara a tuturor locuitorilor acelor meleaguri, a ramas inradacinata o idee cand fixa, cand mobila, care ne reliefeaza intr-o slova imateriala o idee la crearea careia au participat spiritele active si ancestrale ale unor babe.

Vlastarele mandre si mandrii descendenti ai unor oameni mai mult sau mai putin de seama ale taramului fermecat pe care am socotit de cuviinta sa-l amintesc aici, au fost impovarati, as putea spune, pe nedrept, cu fapte pe care ei, in neprihanirea lor, nu le-au savarsit. Fiinte curate si nevinovate, a caror minte nu a putut naste niciodata pui de rele, au fost privite cu ochi pizmasi si rautaciosi atunci cand se preumblau prin sat in cautarea adevarului absolut, pentru ca, zice-se, mergeau in cimitirul satului ce ne adaposteste stramosii, isi insuseau coroanele cele noi ale mormintelor proaspat facute si umplute, le transportau cu inalta tehnologie pe patru roti tocmai la Radauti si le vindeau pe 50000 bucata.

Data fiind aceasta miraculoasa imaginatie si "debitatiune" babeasca ce-si are originea in uriasa inventivitate a poporului roman, imaginea noastra s-a proiectat pe retina batranilor satului intr-un mod oarecum deformat.

Dragii mei prieteni haiduci,/ De ce purtati plete lungi? De ce lasati frumosul vostru par sa va alunece pe umerii zvelti? De ce faceti focuri de tabara si haiducesti in codrul verde? De ce cantati intr-o limba barbara ce engleza-i zice, dand astfel preocupatiune mandrilor si atoatestiutorilor batrani ai satului? De ce? De ce nu va tundeti parul cu steasina in frunte, ca acei vajnici tineri carora le plac lautarii din poporul minoritar? Pentru toate acestea, cunoasterea si experienta intruchipata v-a pedepsit. Vlastare ale raului, voi sunteti responsabili pentru toate cele care se petrec cu raul pe taramul de basm!!! Veneticilor, poporul nu va inghite, puritatea nu este a voastra! Mintea voastra naste pui morti, iar raul colcaie in sufletul vostru devenit pagan...

Cand veti invata oare sa va supuneti celor mai in varsta decat voi? Sa va supuneti ideilor ancestrale ce de mii de ani vegheaza la bunul mers al societatii ce din daci si romani isi are obarsia? Cand???

Multumescu-ti tie, Ietcu, mandrule haiduc, pentru comentariile lasate, si tunde-ti pleata ta voioasa, caci vocea babelor adevar graieste si pe buna dreptate cere supunere... Esti prea tanar sa respiri alaturi de ele. Ingheata-ti suflarea si asteapta sa incaruntesti... Si nu uita sa-mi dai partea ce mi se cuvine dupa trocul savarsit cu acele coroane. Pe tradatori la inima nu-i am, pastreaza-ti deci sufletul pur, ca de nu iti fac voodoo...

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Cum se fugaresc musafirii nepoftiti

Din cand in cand, in umila mea locuinta isi face aparitia un musafir nepoftit, prin nemarginita marinimie a sustinatorului meu legal, peste autoritatea caruia nu pot sa trec din motive financiare. Dar sustinatorul meu legal nu este tot timpul acasa, ba chiar as putea afirma, fara teama de-a gresi, ca nu este mai niciodata acasa. Asa ca musafirul ramane la discretia mea.

Ma intorc noaptea trecuta, pe la orele doua, din minunata Regie, si intru in apartament. Insotit sau nu de vreun prieten, asta nu importa. In creierul meu imbibat de bere se naste ideea ca dormitorul este locuit de cineva care mai bine s-ar duce la dracu.

Prin urmare, dupa injurii la adresa tuturor femeilor mai mult sau mai putin intretinute de barbati, s-a nascut acel concert de chitara care cred ca a trezit tot blocul si care va ramane in memoria si analele palierului: "Atunci cand ma trezesc dimineata,/ Sa n-o dau afara???/ In suturi!/ Afara! Afara-n zapada!/ Afara goala!/ Afara-n strada!/ Iesi fa afara, e casa meaaaaaaaaaaaaaaa!/ E casa meaaaaaa..." (Tapinarii)

Dimineata m-a privit cu respect. Iar la amiaza a plecat. Nu stiu sigur insa daca de unde a venit.

Leapsa cu minciunele

Am primit o leapsa ciudata si interesanta de la Tykryt. Care se refera cam la urmatoarele: mandea face patru afirmatii, asa, una sub alta, strecurand printre ele si una falsa. Iar voi ghiciti care e cea falsa. In gand sau in commenturi.

Acu sa zic si faptul ca trebuie sa va puneti o dorinta, si, daca veti ghici, dorinta se va implini? Nu zic, na. Las vrajeala de genul acesta pe seama massurilor tampite.

1. Ma doare-n cot de parerile majoritatii oamenilor despre mine.
2. Consum ocazional alcool.
3. Sunt gelos cand altcineva o mangaie pe Ani.
4. N-am mai facut pipi in pat din scoala primara.

Trebuia sa fiu mai vag?

Cui sa dau eu leapsa?... Un ilic, sotilic, din oceanul Pacific... A iesit un peste mic... Si pe coada lui scria... Leapsa noastra merge la... Hellene, despre care stiu ca se bucura cand primeste tag-uri, si la fratele meu intru blogging.

P.S.: Am o leapsa veche de la AiD, destul de veche, o voi onora in curand. Imi cer scuze pentru intarziere. Si nu e vorba de faptul ca n-am avut parfum... :))

Uite-asa as vrea sa mooooor...

Dar nu intr-o crasma din Obor. As vrea sa mor in dulcea Bucovina. Si daca sfarsitul ma surprinde ca venetic prin alta parte, as vrea sa fiu ingropat acolo, in Fratautii-Noi, in cimitirul unde am sarutat o fata. In cimitirul care, pe nedrept, a nascut legende sataniste. Asa-i, baieti? Marilena, te-a scapat divinitatea de ocara babelor si-a popii in biserica. Ludat fie sufletul tau neprihanit de fortele raului.

Da, fac misto.

Adica, ascultati si voi aici. Eram in lunca Sucevei cu prietenarii si am facut un foc de tabara, asa se numeste focul in jurul caruia se aduna niste oameni ce se pregatesc sa intre intr-o stare mai mult sau mai putin avansata de ebrietate. Era si-o chitara, daca mai tin bine minte. Era si vodca, si bere, si cartofi ciorditi de pe ogoarele ce pe nedrept le-a oranduit Universul sa margineasca lunca. Era si eternul papusoi, in panusi sau nu, ce astepta resemnat sa fie copt, respectiv ars. Si scumpul de Ietcu rastoarna cutiuta cu sare!...

Fac baietii foc,/ Focu-i la mijloc... Si erau de toate. Era si atmosfera. Ne-am simtit bine. Am cantat, am spus bancuri, am ras de am crapat. Iar la urma, ca niste oameni constienti ce inca eram, am stins focul. Dar nu cu apa, sa care prostii galetile dupa ei de-acasa, ci cu piciorul. Hopa hop! Si iarasi hop! Arde ceru-n urma ta! Hop hop! Calc-o baaaai!

DAR! Trec babe pe drum,/ Drumu-i plin de fum,/ Fumu-i plin de scrum,/ Foc ardea! Si si-au spus in sinea lor, iar sinea lor a spus in tot satul: "Satanisti! I-am vazut noi, babele! Aveau foc de ala... Cum ii zice... Ritualic! Satanist! Si dansau in jurul lui, treceau prin foc, erau scantei, si urlau! Cantau cantece sataniste! Aia a lu' ... Si a lu'... Si mai era si a lu'... Si aia a lu... Valiu valiu valiu valiu... Da' Dumnezeu nu-i vede???".

Io cred ca ne-a vazut. Dar nu ne-am acoperit de rusine cu frunzele precum Adam, ci ne-am acceptat soarta.

EPILOG: "Iubiti credinciosi, avem in aceasta comuna de oameni evlaviosi cateva vlastare ale raului, niste tineri care au apucat pe un drum gresit si care merg in fiecare seara in cimitir si profaneaza morminte... S-a gasit o cruce rupta, smulsa de ei... Tineri care nu-i respecta pe stramosii lor care au intrat in eternitate... Care fac focuri ritualice... Care si-au intors fata de la Dumnezeul atotputernic... Bla bla bla... Este vorba de Cutare, si Cutarescu, si ala a lu' Cutarovici, si ala a lu' Cutarinschi, si fata lu' Cutariuc... Pacat, tatal ei, un om atat de respectat... Tineretul din ziua de azi... Face si drege... Amin!"

Cu toate acestea, acolo vreau sa fiu inmormantat, in blugi si tricou, c-o haina raiata. In adidasi. Sa-mi profaneze copiii prietenilor mei mormantul asa cum le-am profanat noi pe toate celelalte.

Si sa nu mor oricum. Sa mor alaturi de Gabi intr-o poienita plina cu flori. El tinand-o in brate pe Tatiana, iar eu pe Ani. Sa-mi dau ultima suflare in sunet de arpegiu in La minor. Cerbul coarnele-si va ridica, caprioara ochii isi va umezi, nevastuica blana isi va tremura, furnicile povara isi vor lasa, cainii de jale vor urla, caii de amara intristare la caruta nu vor mai trage, pasarile aripile isi vor falfai, codrul se va cutremura... Pe mormantul nostru va creste Pomul Vietii, viitor lacas centenar al tuturor zburatoarelor Pamantului, vesnic tanar si ferice, ce din frunza iti doineste, ce cu ramurile-ti zice...

vineri, 12 octombrie 2007

Alina Plugaru si Laura Andresan!!!

Imagini video socante si de o claritate exceptionala cu Alina Plugaru, cea mai tare actrita porno din Romania, facand sex cu barbati de cinci nationalitati si apoi dand un show erotic intr-un WC din Cucuietii din Vale...

Teapa maaaaaaa, e un alt experiment bolnav de-al meu!... Cautati alte surse de materiale de l***, fraierilor care-ati ajuns aici de pe Google. Da, sunt penibil, si degeaba ma injurati, nu dau accept acelor comentarii injurioase la adresa mea, a mamei mele sau a diferitelor mele parti anatomice.

Atata timp cat exista orice altceva despre care se poate scrie pe blogul asta, nu se va vorbi despre pitipoance de acest gen. Mai bine imi inchid blogul cu totul si in timpul pe care-l aloc de obicei acestei activitati ma apuc sa zdrangani la chitara.

P.S.: Imi cer scuze oamenilor cu bun simt care au fost nevoiti sa citeasca asa un titlu. Nu se va mai repeta.

joi, 11 octombrie 2007

Noutati

Incep acest mic post de blog cu un citat al zilei de astazi, care suna cam asa: "Domnisoara, de bacsisul pe care ti l-am lasat in seara asta, te rog sa mai aduci o sticla de vin!...". Bine gandit, autorul citatului e si el student...

Si-acum am onoarea sa va prezint in homeless cu o minunta pereche de casti in urechi, dormind de zor in pasaj la Universitate. Tehnologia a patruns pana si in straturile considerate inferioare ale societatii. Peste zece ani vom putea observa un om fara adapost scotand un laptop din traista si navigand cu multa pricepere pe internet.



Eu n-am casti pentru simplul fapt ca nu detin o scula de ascultat muzica, fiindu-mi sustrasa din cortul personal de catre niste minori (dupa cum am aflat la stiri), in mod fraudulos, de 1 Mai la Vama Veche. Dar el are. Nu sunt invidios pe el ca detine un asemenea accesoriu atat de banal in epoca noastra, ci mi-e ciuda pe mine ca nu sunt in stare sa-mi cumpar. Normal, daca in fiecare zi bat terasele si imi cumpar alcool sub forma de bere si, vorba cuiva, "pis banii pe toate gardurile".

Acestea fiind zise, simtind ca aciditatea mea de la stomac scade si pentru a nu-mi da cu firma-n cap, ma opresc aici. Mai departe mergeti voi.

miercuri, 10 octombrie 2007

Rasfoind bloguri...

...am nimerit la Fulgerica. Ce are un post bestial. Despre un tip bestial. Cu un creier bestial. Care pune o intrebare bestiala.

Nu uitati sa dati click si aici, caci e la fel de bestial. Nu va sfiiti sa cititi.

Asta da!

Cam asta numesc eu imaginatie si creativitate.

P.S.: Am gasit filmuletul pe www.piticu.ro

Completari

Ia sa dau un click si sa-i opresc pe satanistii aia de la Metallica din cantecul lor inchinat diavolului (asa-i, domnu' Guta?), si sa aduc o miCA COmpletare la articolul precedent, si care suna cam asa: greselile de exprimare savarsite de mandea, in orgasmul sau intelectual, sunt intentionate, voite si neintamplatoare. Si ma bucur foarte mult ca sunt persoane care chiar citesc ceea ce scriu eu, cu toate ca au fost avertizati, in repetate randuri, ca pe blogul asta nu vor gasi nimic interesant.

Din moment ce, de vreo doua sau trei zile, ma tot pornesc sa ajung pe la facultate si deviez pe traseu, nu prea am mare lucru de scris. Despre ce sa mai scriu? Despre eternul trafic de rahat din Bucuresti? Despre scarbele alea de controloare din 601? Ca tot veni vorba, azi le-a dat unu' teapa, a zbughit-o in timp ce-mi controlau zeloasele alea cartela, si bine-a facut. Starnind indignarea unui batranel, "tineretul din ziua de azi, si daca era si el c-o fata, ce-ar fi zis fata despre el?". Eu cred ca, daca era c-o fata, nu mai fugea. Sau gresesc?...

Sa scriu despre faptul ca n-am reusit sa simt ca a venit toamna in Bucuresti decat dupa ce am intrat in Piranha? Cadeau frunzele. Cainii aia latra mereu. Terasa era aproape goala, si multi dintre clienti stateau inauntru, semn clar ca vara e departe in urma.

Sa scriu despre eternele mamici care inca stau cu bebelusii in fata blocului pana la ore tarzii din noapte, fumand langa ei si suflandu-le fumul in fata? Da-le dracului, mai mult de doua randuri nu merita.

Sa scriu despre concertul aproape zilnic pe care-l dau in casa, la chitara pe care nu stiu s-o folosesc adecvat, langa peretele care desparte sufrageria mea de vecinul profund antipatic de langa apartamentul meu?

Sau despre faptul ca n-am reusit sa citesc decat treizeci de pagini in ultimele sase zile?

N-o sa va spun nimic din toate astea, caci tot ce-a fost de povestit, am povestit deja in randurile de mai sus.

Voi reveni ulterior cu alte posturi, cand durerea mea de cap o sa ma lase dracului sa si gandesc. :D Ups!

luni, 8 octombrie 2007

Noi intrebari

Prima intrebare: cit de dobitoc trebi sa fi incit sa pui asa un slogan pa produsul firmei tale? La ce analfabeti lucra acolo nu mi se pare ca ar fi deloc puternicii baieti aia. Sa le spune cineva producatorilor de capace de veceuri (ca asta produc), sau cui dracu sa gandit ca sunt se scrie sant, ca sunt se scrie sunt si nu sant, sint sau alte bazaconi. Dar de, asa produs, asa slogan. Acoperiti-va cu produsele voastre si trageti apa, baaaa!



A doua intrebare: care-i faza cu acea campanie Apa Nova??? Nu, nu fac misto, chiar sunt curios, pentru ca, de data asta, intelesul imi scapa. Stiu ca aceasta campanie se numeste "De ce iubim Bucurestiul?". Bun, si ce treaba are Apa Nova cu faptul ca eu iubesc sau nu Bucurestiul, cu faptul ca acolo sta bunica, si altele?

Iata si o fotografie, si nu sunt singurul care s-a oprit sa pozeze chestia (ca nu stiu ce denumire sa-i aplic). O fotografie similara gasiti aici. Si poate or fi si altele, dar n-am dat eu de ele.


duminică, 7 octombrie 2007

Minciuni sau adevaruri ascunse?

Imi aduc aminte de lectiile de citire din clasele primare, prin intermediul carora se incerca, in mod constant, transformarea mintilor noastre in formare intr-unele dominate de patriotism, de spirit de sacrificiu si dragoste de tara.

Tin minte o lectie in care ne era prezentata o scena ce avea drept protagonisti un soldat si comandantul sau, inaintea bataliei de la Marasesti. Soldatul era zugravit ca fiind din cale-afara de nerabdator ca batalia sa inceapa, pentru a-si face datoria fata de tara, iar comandantul sau incerca sa-l tempereze, caci batalia oricum va incepe si va avea ocazia sa-si arate vitejia si spiritul de sacrificiu. In momentul in care citeam acea istorioara din cartea de citire, am fost foarte impresionat si, de asemenea, ferm convins ca si eu as fi imbratisat o atitudine identica in caz ca m-as fi trezit, prin absurd, in locul viteazului ostas roman.

Cand eram mic, am invatat ca tara noastra e o tara de oameni drepti, vajnici luptatori pentru dreptate, care a castigat razboaie dupa razboaie, care, in repetate randuri, si-a batut joc de turci si de alte natii barbare pe campurile de batalie, ca Romania, a carei harta seamana cu un buchet de flori, este ca un fel de centru al Universului.

Dar, intr-un mod inevitabil si pe nesimtite, am crescut, am apucat pe un drum al maturitatii, al carui capat nu pot sa-l zaresc, dar pe traseul caruia am aflat ca soldatii nu sunt niciodata intr-atat de nerabdatori sa inceapa vreo batalie la care sa ia si ei parte; ca, de cele mai multe ori, fac in pantaloni de frica pe timp de razboi, poate chiar de la primul glonte care le suiera pe la urechi; ca sunt mizerabili, vulgari, ca ii doare-n cot de patrie si ca singurul motiv pentru care lupta este teama de pedeapsa sau, in cel mai rau caz, teama de plutonul de executie; ca unii mor in chinuri groaznice, cu fata in rahat, urland dupa mama din toate puterile plamanilor lor gauriti de schije, iar pe fata nu li se poate citi eroismul, ci groaza. Acesta este normalul si realitatea, si nici nu poate fi altfel.

Am aflat ca niste turci au fost infranti, si nu ca turcii au fost infranti, caci niciodata nu am reprezentat pentru ei mai mult decat o natie de la periferia planurilor lor de cucerire, ca nu isi angrenau in lupta decat o foarte mica parte din capacitatea lor militara si ca acceptau birul doar ca sa nu se mai complice si cu Tarile Romane...

Am aflat ca tara noastra este privita de catre alte popoare ca un fel de natie de tigani. Ca romanii nu sunt primiti oriunde cu bratele deschise. Ca nu suntem centrul Universului. Ca acea vestita capacitate de lupta a romanilor, pe care o lauda intr-una cartea de citire, a lasat foarte mult de dorit in cele doua Razboaie Mondiale. Nu ni s-a povestit niciodata ca si romanii au ucis (mai rar, ce-i drept, dar au ucis) oameni nevinovati; nu ni s-a povestit ca nemtii au pierdut uriasa "batalie" de la Stalingrad, printre altele, si din cauza romanilor, al caror sector a fost spart de catre rusi, si ca una din cauze a fost coruptia din sistemul militar roman (unde se prefera furtul decat eficienta si echiparea adecvata a militarilor), iar alta din cauze a fost pregatirea militara extrem de precara a soldatilor nostri.

Are vreun rost toata aceasta campanie de indoctrinare a mintilor fragede si in formare, de vreme ce copiii, mai devreme sau mai tarziu, tot vor cunoaste adevarul? Indraznesc sa spun ca da. Dupa cum nu mi se pare deloc indicat sa-i spui copilului mic ca Mos Craciun nu exista, la fel de neindicat mi se pare a-i spune aceleiasi fiinte inocente ca Europa s-a saturat de noi inainte chiar de a ne primi in marea ei "familie", ca nu suntem chiar atat de viteji precum i se spune, ca Stefan cel Mare, cu toate meritele sale, a fost un om cat se poate de crud si nici macar nu clipea atunci cand incalca porunca a 6-a, si numai pe Dumnezeu nu-l avea in minte cand o incalca pe-a 7-a (iar acum e sfant! deh!... Biserica asta si rolul ei politic...). Pentru ce sa-i daramam niste modele de virtute si dreptate, tocmai atunci cand are mai multa nevoie de ele?

Sa-i lasam pe ei in frumoasa si luminoasa lor copilarie si pe noi in maturitatea noastra intunecoasa, urat mirositoare si plina de rahat.

Inocenta inca nu a ucis pe nimeni. Sau poate ca da?...

Haka - Maori dance

Din cand in cand privesc un meci de rugby si marturisesc ca sunt profund impresionat de forta, agilitatea si viteza de care dau dovada jucatorii in teren. Pe langa faptul ca au cel putin 90 kg fiecare, ei trebuie sa parcurga suta de metri mai repede decat un fotbalist. Inchipuiti-va o namila de 120 kg, parcurgand aceasta distanta in mai putin de 11 secunde!!!

Apoi privesc un meci de fotbal. Unde intalnim simulari dupa simulari. Unde jucatorii se accidenteaza pe banda rulanta. Unde orice contact duce, in mod inevitabil, la tavalirea jucatorilor pe gazon.

Apoi privesc din nou un meci de rugby si observ ce inseamna cu adevarat forta, barbatia, curajul si sacrificiul. In timp ce fotbalistul se fereste de minge si se tavaleste pe jos, la cel mai mic contact cu adversarul, de parca a dat strechia-n el, un jucator de rugby baga umarul inainte si se izbeste cu toata forta si viteza in apararea adversa. In timp ce fotbalistul cade pe gazon, ca secerat, in urma unui branci din cauza caruia n-ar cadea nici un copil de clasa a 5-a daca n-ar vrea cu tot dinadinsul, jucatorii de rugby isi muta falcile la gramada, se calca pe cap cu crampoanele, isi dau picioare-n piept si-n spate si nimeni nu ramane jos, nimeni nu simuleaza, arbitrul nu fluiera si nimeni nu se comporta in teren ca o curva penala; ei se ridica si-si vad de joc, pentru ca sunt barbati si nu niste sclifositi ca-n "liga lui Mitica" sau a altor "Mitici".

Cand va saturati sa le vedeti pe sclifositele alea de sex masculin, mai schimbati si voi canalul si priviti un meci de rugby. Apropo, in perioada asta avem parte de Campionatul Mondial de Rugby. Mai mare placerea sa te uiti la un meci si sa privesti, la inceput de partida, dansul Haka al neozeelandezilor.

Am atasat mai sus un filmulet cu celebrul dans al All Black, mult mai multe, insa, gasiti pe youtube.

Enjoy!

joi, 4 octombrie 2007

Citatul zilei (imi apartine)

"Marii oameni ajung mari tocmai pentru a-si povesti prostiile facute atunci cand erau mici."

Cu asa "debitatiuni", n-o sa ajung "mare" in veci si nimeni n-o sa auda de trasnaile pe care le-am comis inca din frageda pruncie, pentru ca pe nimeni nu intereseaza prostioarele unor anonimi. Da' ia sa vina Basescu sa ne povesteasca cum spala pisica turnandu-i apa in cap cu galeata, cum a fost zgariat IN GURA de aceeasi mata, cum scotea dintii fetelor potrivnice (mai de printr-a patra, cand a prins curaj si s-a saturat sa mature cu el prin clasa toate pitipoancele), cum se incaiera in curtea scolii, cum se scuza ca n-a invatat la romana pentru ca i s-a oprit curentul in cartier si lumanari nu tine in casa, sa vedeti cati simpatizanti atrage. Sau sa ne zica Tariceanu cum punea frana cu moaca la sanius, moaaaama, ce tare, mare pezevenghi Tariceanu asta. Cum rupea el castravetii de pe toate straturile vecinilor de la tara si cum imprastia cuie pe carosabil, scumpul de el...

Dar daca vine Gheorghita, sau mai stiu eu ce anonim (ca mine) si ne povesteste exact aceleasi lucruri, ce credem despre el? Cam prostanac Gheorghita asta. Cauta-ti ma ocupatie, fa si tu rost de-o femeie, lasa dumele. Hai, valea de-aici!

miercuri, 3 octombrie 2007

O noua intrebare

Oare cat timp persista mirosul de muraturi, daca zeama din borcanul cu gogonele si castraveti murati s-a imbibat intr-un anume material?

Mergeam cu masina, avand portbagajul oarecum plin cu genti, printre care se aflau si doua borcane cu muraturi. La o curba, intuind o groapa la vreo zece metri, franez brusc si, din spate, imi parvine un zgomot ca de chestii rasturnate. La cateva minute, imi parvine si mirosul aferent, un miros de moare de castraveti, de sa-ti mute nasul.

Se varsase un borcan! Iar acum, masina imi pute de ma iau toti dracii. Am sters, am spalat, tot o laie. Ce sa fac? Pentru ca, in atare situatie, eu nu ma mai pot deplasa in conditii optime pe nicaieri.

P.S.: Observati ca nu m-am mai legat de nimeni de data asta. A, ia stai oleaca, bai Videanule, ce ma-ta cauta groapa aia in curba, baaaa??? Pentru ce te-au ales bucurestenii??? Ca eu n-am Touareg ca tine, baaaaa, cumparat din banii nostri, ai cetatenilor, de sa nu se simta prapastia aia de sub roti, petrecaretu' lu' peste!!!

marți, 2 octombrie 2007

...te-astept diseara la portita...

Mergeam azi prin oras, mai precis pe bulevardul 1 Mai, si-am zarit o tablita pe care scria numele unei stradute ce dadea in bulevard. Cum credeti ca se numea? Ghita Hagi.

Pe baiatul ala de le-avea cu fotbalul, nu-l chema cumva Gheorghe? Sau hai, fie, Gica? Nu asa-l stie lumea? Eu asa mi-l amintesc.

Nu i-am verificat buletinul lui Hagi, sa vad daca totusi gresesc. Nici poza n-am facut, ca nu car aparatul foto dupa mine in cautarea cator notari si a unor sedii "Electrica" in dorinta de a-mi achita o restanta, de teama sa nu-mi taie lumina pe data de 5. :)) Dar ma puteti crede pe cuvant, si daca totusi nu ma credeti, n-aveti decat. Eu va iubesc si-asa neincrezatori.

Si-acu o dedicatie pentru ala care-a scris pe tablita, aici.

luni, 1 octombrie 2007

Avem di tati

Doi oameni, baiat si fata, stau in gara, asteptandu-ma pe mine sa descind din tren. Baiatul o intreaba pe fata daca n-are o guma de mestecat. Fata mesteca ce mesteca (nu guma, ci ideea), si scoate porumbelu': "N-am guma, am o periuta de dinti...".

Sa-ti traiasca!

I'm back...

... in Bucuresti.

Unde am aflat ca, in weekendul care a trecut, s-au inregistrat vanzari record la mopuri si alte accesorii de curatat camerele de camin sau ale apartamentelor locuite de studenti.

Am gasit mucegaiti o parte din cartofi, mirosind ingrozitor si colcaind de viermi. Tembelii din fata blocului s-au inmultit cu trei, iar lenjerie de pat curata nu exista. Frigiderul e gol, Fa-ul de la Ani (chitara mea) zbarnaie si ma gandesc sa-l schimb, muraturile sunt la dracu-n praznic, la altcineva, tre' sa merg sa le iau etc.

Am facut iar cunostiinta cu nesimtirea de mahala, caci mergeam pe strada si-un tiganoi imputit si-a manifestat intentia de-a o pocni pe-o domnisoara peste fund cu nu stiu ce teava, fata s-a ferit si el a scos pe gura aia a lui borata afirmatia cum ca fetei "ii e frica de teava, da' de p*** nu". Probabil si ma-sa tot asa zicea, cand era facuta posta de tiganii satrei in care a fost fatat.

Orar ioc, chef ioc, bani ioc.

Si uite-asa s-a mai dus o vara plina cu de toate. Vai, abia astept sa vina vacanta de vara. :))