marți, 31 iulie 2007

San Gennaro

Nu stiu daca ati citit "Toamna patriarhului" a lui Marquez, cartea aia cu fraze lungi, interminabile, cert e ca am socotit ca o astfel de fraza, interminabila, ar fi cea mai potrivita pentru a sugera un lucru de care va veti da seama la final, si hai sa incepem cu inceputul, am mers si eu, ca un menestrel fara chitara, la Festivalul Medieval de la Sighisoara, dar de fapt stiti deja lucrul acesta, ba chiar jumatate dintre cititorii blogului mi-au fost tovarasi de vacanta, insa ei, cu toate acestea, n-au fost cu mine la San Gennaro, care este o pensiune de 3 stele, cu doua "filiale", una in cetate si una in afara cetatii, dar fiind o pensiune care se respecta, au si site, http://www.nicolburg.ro/ , looks nice, nu-i asa, asta era si parerea noastra, a flamanzilor, care au nutrit speranta de a se simti bine si a-si umple burtile cu pizza de la San Gennaro, pensiunea de 3 stele, cu restaurant, si astfel intram, noi, cei 6 flamanzi, dar restaurantul e plin, insa ca prin minune se elibereaza o masa, iar noi ne asezam, si asteptam, asteptam, asteptam, stomacul face galagie, foamea ne roade matele si ne face pe doi dintre noi sa plecam la bar sa dam comanda, dar de acolo suntem trimisi din nou la masa, "Vin eu acum si-o iau", ne spune o duduita, chelnerita de meserie, si iata-ne intorsi din nou la masa asteptand duduita, care vine, nu extraordinar de repede, dar nici exasperant de greu, si noi comandam, si suntem fericiti, o sa mancam, si imi exprim si eu dorintele si cer o pizza Capriciosa, sau cum s-o fi scriind, si ne asternem din nou pe asteptat, si asteptam, asteptam, frateeeeeeeeeeeeeeeee, ateptam, incredibil cat asteptam, va spun eu, mult de tot, cel putin o ora, si asta judecand obiectiv, caci flamand cum eram, parca statusem o jumatate de zi, dar iata ca vine duduita cu tacamurile, atentie, tineti-va bine: unuia dintre noi ii pune in fata... 2 cutite, altuia, un cutit si-atat, iar mie mi se parea clar mesajul, sinucide-te, taie-ti venele, fraiere, ca daca nu, te omoram noi, psihic te omoram, ce cauti tu, un om normal, printre noi, dar iata ca greu de tot, vine si papica, si trebuiau aduse 4 pizza, trei de-un fel si-a patra fiind a mea, Capriciosa, dar ea aduce 3, imparte doua, si intreaba cine a comandat pizza Diavola, c-asa credea ea, ca cineva de la masa noastra a comandat pizza Diavola, dar raspund ca eu, whatever, niciodata n-am observat mari diferente intre ele, tot foamea le da gustul, insa despre a 4-a pizza nu se vorbeste nimic, dar iata ca mai este totusi nevoie de tacamuri, si mai cerem tacamuri, iar fata vine cu ele, si ne roaga sa-i scuzam, ca "nu prea au tacamuri, sa ne descurcam si noi cum putem", O MY GOD, trebuia sa-i spun ca eu unul nu am nevoie de ele, mananc de obicei de pe jos, sa-mi puna pizza intr-o strachinuta in colt, dar in fine, si ca dovada ca tacamurile sunt un lux la pensiunea de 3 stele pe nume San Gennaro, la o masa din spate, in fata unui domn, se aflau (atentie din nou!) un cutit normal, din metal, si-o furculita de plastic, ma intreb daca e de ras sau nu, in continuare, despre a patra pizza nu se pomeneste nimic, iata ca ii pomeneste unul dintre noi la bar, in schimb raspunsul loveste ca o maciuca, "Dar eu nu stiu nimic!", sfinte Gennaro, ea nu stia nimic, O MY GOD din nou, dar uite-o, draga de ea, ca apare la masa noastra si ne spune ca pizza pe care o asteptam de aproape 2 ore va sosi in 20 de minute, trebuie sa se faca, are ceva daca mai asteptam un pic, O MY GOD a cata oara, ARE, normal ca are, niciodata nu am fost mai prost tratat ca la pensiunea de 3 stele pe nume San Gennaro din Sighisoara, si e pacat ca un oras cu adevarat deosebit adaposteste asa... o... pensiune... dar stiu de la ce li se trage, caci studiind meniul, am descoperit ca berea Carlsberg avea 54% alcool, si-or fi ciocnit si ei cate o bere inainte sa intre in tura, scumpii de ei...

marți, 24 iulie 2007

Paza buna trece primejdia rea

Eram pe la o nunta, prin toamna, undeva prin judetul Buzau. Se insura un neam de-al meu. Si de, umbla vorba din batrani ca "e bine sa te duci la neamuri"...

Nunta era intr-atat de frumoasa, atragatoare, magnifica si de soi, incat m-am hotarat sa ma car afara si sa-mi petrec restul timpului in masina.

Da. In masina. Auzind strigarea darului printre zgomote de aer conditionat.

La un moment dat, trece pe langa mine un nene cu nevasta-sa, mergand pe sosea, venind din spatele masinii si indreptandu-se (ghici!) catre fata. Se opresc la vreo 5 m de botul masinii, fara sa ma observe. Intuneric, aproape bezna. Ea, femeia, se baga in sant, se uita de doua ori in jur ca pisica pe brazda, isi da pantalonii jos si isi face nevoile. Tind sa cred ca alea mici. El, barbatul, se protapeste pe marginea drumului ca un ofiter german, scrutand toate cele patru zari si manifestand o vigilenta iesita din comun. Statea de sase.

Nici in ziua de astazi nu stiu ce m-a oprit sa aprind farurile masinii si s-o fac vedeta instant pe duduia atat de bine pazita, in direct, la Dan Diaconescu...

Relatii

Exista doi oameni ce au o relatie speciala, care mie imi provoaca o uimire din ce in ce mai mare, mai ales atunci cand am ocazia sa ii vad unul langa altul. De ce? Judecati si singuri. "E" este initiala fetei, iar "T" este initiala baiatului.

Atentie! Acest text contine limbaj licentios si nerecomandat minorilor.

-Curva proasta ce esti!
-Du-te dracului, T, esti nesimtit!
-Esti o curva ordinara!
-Du-te, ma, dracului, termina cu fazele astea! (si d-ra E trage o flegma pe jos, urmata de o ragaitura)
-Curva care scuipa pe jos!

D-ra E merge sa-si faca micile nevoi, pierzandu-se in bezna neagra, caracteristica satului aflat intr-o zona de deal.
-Pot sa ma pis pe tine? intreaba T cu delicatete, si se pierde in bezna pe urmele lui E. Dupa nici un minut, se intoarce:
-Ba, se c*ca... (hohote de ras ce se revarsa ca intr-o cascada)
Apare si E, se aseaza pe banca.
-Ba handicapatule, daca vrei sa stii, nu ma c*cam, stateam asa ascunsa de tine. Nici nu mi-am dat pantalonii jos.

-Da sa te f*t intre tate.
Si T se apuca si-o escaladeaza pe E, o d-ra voinicuta de altfel, frecandu-se de zor de pieptul fetei. Tipete. Rasete. Inclusiv din partea lui E. Audienta era deja pe jos.
-Baaaaa, da-te de pe mine, T, da-te dracu' d-aicia! Tu nu esti normal!

-E! Putem sa facem posta cu tine?
-Termina, T, cu fazele astea, ti-am mai spus, tie iti zice omul de o mie de ori si tu tot nu te opresti!
-Zi ma! Putem? Hai ca stiu ca-ti place! Noi vrem, tu vrei, te machiem si noi putin! Ce are? Sa vezi ce bine e, ai mai incercat? De ce esti curva proasta? Iti dam zece mii!!! (argument suprem)
-Ma pis pe ei! Esti un bou! il categorisi E pe T, razand totusi, intr-un mod de neinteles.

-Ia uitati ma cum trage E din tigara! Nu vrei sa tragi asa si din p*tulica lui Icsulescu?
Fata rade. E foarte amuzata.
-Nu ma, du-te dracului!...
-Hai ma, E, sa facem si noi o posta cu tine, bucuri si tu niste baieti! Ia sa vedem, mai ai tate?
Si o pereche de maini se abatura pe tatele lui E, care se zbatea si nu prea se zbatea, ii placea si nu-i prea placea, tipa si nu prea tipa.

Ati inteles ideea?

Dar principiile dupa care se guverneaza unele?

Care principii?

marți, 17 iulie 2007

RATB Experience

Mi-a venit pe chelie sa-mi cumpar o carte, si m-am hotarat sa purced spre Universitate la vremea amiezii, ca un om care e dispus sa faca sacrificii pentru cultura.

Minunata experienta. Am ajuns in statie, autobuzul tocmai pleca. Dar asta nu ma surprinde, mereu patesc asa. Caldura mare, coane Fanica, stateam la umbra unui (atentie!) stalp, ca o gaina care, pe vremuri caniculare, e in stare sa-si vare capul si dup-un smoc de iarba. La umbra aceluiasi stalp mai stateau vreo trei persoane, aliniate ca la parada, le oferisem un exemplu bun.

Autobuzul soseste dupa 20 de minute fierbinti. Ma urc, ma asez. Dupa nici un minut, o stimabila baba ii cere soferului sa-i deschida ei usa. Soferul se enerveaza. "Dar nu cobor, domnu', numai sa strig pe cineva...", "Lasa-ma femeie, ti-a venit a striga acuma, ce, iti deschid tie usa ca vrei tu?". La care baba numa se apuca o data sa strige cat o tineau bojocii, "Getaaaaaaaaa!!! Getaaaaaaa!!!". Isi agita mainile si un intreg munte de slanina prinde a se cutremura. "Getaaaaa! Aici!!! Aici, Getaaa!". Geta nu putea localiza sunetul, dar de auzit, il auzise de-afara de la 10 m distanta, cu tot vacarmul masinilor. Va inchipuiti cum se auzea inauntru. Baba isi face loc, isi apropie fata de un gemulet deschis si urla in continuare: "Getaaa! Aici! Aici sunt!". Geta o repereaza. "Ai dus copilul? Unde e copilul? E acasa??? Bine! O sa vin si eu! Paaaaaaaa!".

Am pufnit in ras. Numai urechile-mi plangeau. Nu credeam ca o baba poate avea asemenea plamani.

Ajungem la Semanatoarea, acolo unde iau soferii o pauza si unde se trece, de regula, in celalalt autobuz din fata. Dar de data asta, altul nu mai era, asa ca am ramas cu totii in asta. 10 min. Inca 5. Apa curgea pe mine. Vine un altul. Va rog sa coborati si sa urcati in celalalt. Coboram, ne urcam. Pleaca cu greu. Dupa 10 m, opreste sa mai culeaga trei rataciti. Si sta. Un minut. Doua. Trei. Apele curgeau pe mine in continuare. Sauna.

Cu greu, am ajuns la Universitate. Cobor, ma uit la ceas. Si pe traseul pe care faci in general 35 de minute, am petrecut o ora si cinspe. Caniculare.

Are dreptate Badea, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul…

sâmbătă, 14 iulie 2007

Au reinceput!

Lumea a revenit la anormalitate. Nu pot sa spun ca muream de dorul anormalitatii, chiar ma simteam bine in propria casa, linistit si fara batai de cap, nederanjat si lasat in pace. Dar acea stare de fapt nu putea dura o vesnicie. Dovada ca a si trecut.

Vecinul meu din stanga a terminat de renovat apartamentul, dar el nu este singurul meu vecin. Se pare ca toata lumea de aici din bloc are ocupatie si se preocupa cu predilectie de reparatii si modificari "apartamentale".

Iar manelistii despre care va povesteam in "Vremuri de restriste" se fac din nou auziti, cu forte proaspete si melodii la fel de penibile despre viata, bani, dusmani si nelipsitele femei; femeile lor care ii adora si umbla dupa ei cu limba scoasa, spre oftica dusmanilor.

Sa fim seriosi. O sa ma car la bunici cat de curand, macar cateva zile acolo. Mama voastra de psihopati...

Ma simt dator sa va recomand un site, pe care eu, personal, il respect: http://antimanele22.tripod.com/

A, era sa uit: http://antimanelo.uv.ro/

Meserie, frate!

Mai tineti minte reclama aia, in care una din replici suna cam asa: "Nu conteaza ca esti mic, daca te pricepi un pic"?...

Stie ceva meserie ala micu... Si daca mai e si vointa...

vineri, 13 iulie 2007

Bonus

Si asta pentru ca m-am hotarat sa le ofer un bonus cititorilor mei. Aia pentru a caror numaratoare sunt prea multe degetele de la o mana.

Iar bonusul consta, dupa cum ati observat, in nu mai putin de trei minute de culturalizare intensa.

Si asta pentru ca tin la voi.

Si deschideti bine ochii si urechile, caci am certitudinea ca l-am gasit, in sfarsit, pe Barbatul Regiei...

joi, 12 iulie 2007

De trei zile-ncoace...

... lumea s-a normalizat!!! Ma plimb pe strada, si nu mai intalnesc niciun nebun despre care sa pot scrie si eu ceva si sa postez pe blog. Nu-i mai sfideaza nimeni pe cetatenii care stau la coada sa-si plateasca taxele. Niciun manelist nu se mai manifesta in cartier la mine, ca sa-l fac eu vedeta si sa citeasca despre el cinci oameni acolo... Merg cu 601, si nu mai sta niciun nebun rascracarat pe doua scaune, murmurand injuraturi si autoscuipandu-se (nu v-am povestit inca despre asta???). Ma duc la magazin, iar vanzatoarele sunt o culme a politetii, iar cand nu au sa-mi dea doua mii, se uita in ochii mei si ma intreaba ce poftesc de banii aia, si nu ca inainte, cand imi impingeau, sec, eterna guma Orbit. Nu mai striga nimeni dupa mine sa ma tund (poate pentru ca m-am tuns), si nici nu mai aud mistouri in spatele meu (gen "Jur ma, jur, pe chelia lu' ala ca-i asa cum spun eu aicea!"). Nimic!!!

Nu-mi vine sa cred! Pana si vecinii mei au lasat-o mai moale cu reparatiile si nu mai bazaie toata ziua cu bormasina in peretele comun. Manelistii mei dragi nu si-au mai facut aparitia in ultima vreme, desi e drept ca si vecinele mele de la 2 au cam disparut din peisaj. In schimb, ma intalnesc pe strada si oriunde, din ce in ce mai des, cu mama lor. Simt ca imbatranesc...

Pana si mamicile si-au schimbat locul de sedere, nu mai stau sub balconul meu. De cand le-am turnat apa-n cap (din greseala, jur!!!), nu le-am mai vazut.

Prin urmare, nu mai am subiecte! Blogul meu o sa lancezeasca, cel putin o vreme, macar pana se anormalizeaza lumea din nou, ca sa-mi mai ofere mie motive de bascalie. N-o sa ma apuc acum sa-mi povestesc amintirile din copilarie, caci pentru asta mi-ar trebui un intreg blog, separat. Dar daca vreti sa va povestesc, totusi, cate ceva din minunata mea copilarie, va poftesc la o bere in oras. Pe banii vostri.

Si ca sa nu spuna careva ca am batut apa-n piua cu "articolul" asta, va recomand un blog bunisor, dupa parerea mea: http://www.visurat.ro/

luni, 9 iulie 2007

Ne amestecam...

Data: era prin octombrie, cred.
Locatia: in fata intrarii principale in Magazinul Unirea.
Scopul sederii: aveam treaba.
Detalii: stateam cu fundul pe-o bordura si asteptam, chiar acolo langa intrarea principala. Aveam de stat vreo trei ore. In afara de o colega ce impartasea aceeasi soarta cu mine, singurele personaje pe care le puteam vedea constant pe langa noi in tot acest timp erau cersetorii.
Asezarea in pagina: in spatele nostru, tot pe bordura, o baba cersetoare. Langa ea, de cealalta parte, opusa noua, un tigan tinerel si trist, de meserie tot cersetor. Prin fata noastra, perindandu-se incontinuu cu o energie nemaivazuta, un stimat domn cu un copil in brate, avand aceeasi ocupatie cu ceilalti doi.
Socant: domnul respectabil si profund mizerabil (la propriu) de care tocmai am vorbit intra in discutie cu noi.
-Djkljfklkwkdflwkg?
-A?
-Sjfkjfjhjhkjdffkls pute hjkdjkl voua?
-A???
Se apropie un pas, si-si tinea copilul bebe in asa fel, incat imi dadea emotii c-o sa-l scape din brate. Il mai scapase o data de ciment.
-Voua nu va pute??? (de data asta ne vorbise raspicat).
-Ce sa ne puta???
-Baba aia de langa voi, voua nu va pute? Ca mie-mi pute de-aici... Si-apoi catre baba: "Mai spala-te maaaaaaaa..."
Efect interior: =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Incheiere: n-am putut sa nu-i admir finetea nasului stimabilului domn care, fie vorba intre noi, era un adevarat exemplu de mizerie, demn de fotografiat si de pus in scolile generale, la panou, la rubrica "Asa nu". Si totodata, am inceput sa-mi pun intrebari privitoare la ascutimea simtului meu olfactiv, caci... Desi stateam langa baba cu pricina, mie nu mi-a mirosit nimic...

sâmbătă, 7 iulie 2007

Operatiunea "Harbuzul noptatic"


Si cum ma aflu intr-un plin trend al admiratiei, hai sa mai admir un pic, cate ceva, pe ici pe colo, si sper din tot sufletul ca veti admira si voi cot la cot cu mine. Si asta ca sa nu dezamagesc persoana care mi-a atras atentia acu' nu demult. Hi hi.


Acum vreo cateva nopti, in Radauti, oraselul meu drag de-acolo din nord, de peste mari si tari, s-a petrecut evenimentu'. Care consta in urmatoarele.


Pe raza municipiului Radauti, la orele 4 AM, numitii hoti au atentat la bunurile altora, constand din movile succesive de harbuji, expuse in piata, bazandu-se pe somnul adanc in care se credea ca sunt cufundati numitii proprietari. Proprietarii insa nu dormeau. La aparitia hotilor si in urma savarsirii tentativei de furt cu premeditare, s-a lasat cu fugareli, tipete, harmalaie si altele asemenea. Politia este sunata.


Oamenii legii isi fac intrarea in scena. Aoleu, am frisoane numai cand ma gandesc... Sa revenim. Cei pe care ii admir atat de mult isi fac glorioasa aparitie cu girofarele aprinse: sunt in misiune. Masinile opresc. Din ele coboara EI, Politistii. Nu pot sa nu-mi imaginez o scena dintr-un film western in care este filmat piciorul pintenat al serifului care apasa cu talpa prin praf... Asa paseau si Politistii nostri. Apasat. Zgomotos. Doar erau EI, Magnificii.


Iar acum punctul culminant. Unul din ei scoate pe gura urmatoarea intrebare, pornita din strafundurile unei gandiri de o profunzime de nebanuit: "Unde-s hotii ca sa-i luam si sa-i ducem la sectie?"...
In urma aflarii acestei pretioase informatii, am inceput sa ma simt din ce in ce mai in siguranta. Pentru ca daca fiecare isi face datoria asa cum trebuie, hotii nu mai au nicio sansa de izbanda impotriva cetateanului onest. Datoria acestui cetatean este de a prinde si a retine hotul pe durata deplasarii organelor de politie catre locul savarsirii infractiunii, iar datoria organelor mai sus pomenite este aceea de a asigura deplasarea hotului catre sectia de politie.
Nu-i asa ca-i minunat???
Traim in Romania…

Sesizare

Am primit o sesizare prin intermediul messului prin care mi se cerea sa nu mai critic atata si sa nu mai fac atata bascalie de fiecare data cand postez vreun "articol", ci sa mai si admir din cand in cand cate ceva. Si ca un baiat finut ce sunt, m-am hotarat sa iau nota de sesizarea respectiva si sa ma astern pe admirat.

Admirati si voi ce-am admirat si eu.


Vremuri de restriste

Da, vremuri de restriste. Sa va povestesc.

Stateam pe scaunul meu de la birou si navigam. Deodata m-a lovit nenorocirea cu o violenta greu de descris. Daca as fi avut par pe cap, s-ar fi zbarlit fara doar si poate. Ce se intamplase oare? La vreo doua sau trei blocuri distanta, niste manelisti (= acele mamifere care traiesc libere printre oameni, in mediu de incultura si care se hranesc cu nervii altora) si-au cumparat, probabil, un sistem audio si voiau sa-l incerce. Si l-au incercat. Se auzea atat de tare, de nu-mi venea sa cred. Am dat fuga pe balcon si am inchis geamul, am inchis apoi si usa de la balcon, apoi am inchis usa la bucatarie si usa de la hol. Din directia aia ma credeam baricadat indeajuns de bine. Dar la camera n-am decat un geam dublu, pe care l-am inchis cat de bine am putut, m-am asezat din nou pe scaun si am avut surpriza sa constat ca maneaua lor imputita se auzea in continuare de parca ar fi pornit din boxele mele.

Am cerut ajutor prietenilor, poate stiau ei cum pot sa dau de-un ucigas platit. Un regat pentru un cal n-as fi dat, dar economiile mele pentru extirparea acelor specimene, cred ca da...

Cum pot sa fie unii oameni atat de nesimtiti? Unde dracu' se cred, pe tarlaua mamii lor? Nu-mi vine sa cred... Dar de, sa nu uitam ca treaba asta porneste de la niste manelisti, tigani imputiti (la propriu si la figurat), retardatii dracului, niste pahiderme mizerabile, rezistente la bun-simt.

Si-acum sa nu-mi mai zica mie careva ca Bucurestiul, capitala tarii si capitala europeana, nu are taranii ei. Oho! Undeva la tara n-o sa auzi niciodata asa ceva, alora le e rusine sa-si deranjeze vecinii, acolo mai exista bun simt; dar astia de pe aici se cred la pascut, pe imas, pe toloaca, de-si inchipuie ca nu le aude nimeni behaielile lor si pe cele din boxe. Dimpotriva, ei simt ca au ceva de spus, de comunicat semenilor si se straduiesc din rasputeri sa se faca auziti. Incredibil...

Si ca sa adaug la final o oarecare nota de umor, desi mi-e teribil de greu, i-auzi ia, "si cu dedicatie speciala de la nasul mare-are-are", pentru dobitoacele maneliste-iste-iste: http://www.youtube.com/watch?v=e-Md4jvGm7w . Enjoy!

Preda si prezentul

Din cand in cand imi revine in minte Marin Preda, un scriitor cu adevarat genial, care, printre altele, a scris si despre tarani... A scris cu ingrijorarea omului care vede cum satul se afla intr-o continua schimbare; care vede cum lumea in care a crescut se afla, din ce in ce mai mult, pe alte coordonate; a scris despre satul aflat la granita dintre democratie si socialism, despre satul aflat in disolutie, cu nostalgia celui care este constient de pierderile pe care lumea rurala le va suferi.

Dar nu mi-am propus sa comentez aici opera lui Preda. Care este ideea?

Comunismul a cazut, asa ca la romani, cu multe complicatii si pierderi de vieti omenesti. S-a reinstaurat proprietatea privata. Teoretic, satul de astazi ar trebui sa se asemene cu cel de dinaintea celui de-al II-lea Razboi Mondial, caci principiile de baza ale "functionarii" lui au redevenit aceleasi. Insa intrebarea pe care mi-o pun si al carei raspuns nu pot decat sa-l presupun, este urmatoarea: daca Preda ar fi trait, cum ar fi zugravit el satul de astazi? Cu bucuria celui care vede raul comunist culcat la pamant? Cu bucuria celui care vede reinstaurate vechile valori (?) ? Cu bucuria celui care poate privi taranul mergand agale catre tarina, pentru a cosi iarba pe bucatica lui proprie de pamant? Sau l-ar fi zugravit, cumva, cu o mare dezamagire in suflet, vazand cum s-au prabusit valorile lumii rurale de altadata, vazand modul in care decurge in prezent viata la tara?...

Personal, inclin sa cred ca ar fi avut parte de o mare dezamagire. Nu pot argumenta convingator, si nici nu mi-am propus sa conving pe careva de lucrul acesta. Dar incerc sa-mi imaginez cum ar fi zugravit el pe taranul tinerel (care se rusineaza acum de statutul de taran) care paseste mandru si apasat, nu spre hora, ci spre discoteca de la caminul cultural...

Cum ar fi zugravit portul taranesc, pe care in zilele noastre arareori il mai vezi purtat de batrani la biserica sau de copii la serbarile scolare; si care s-a transformat in tricoul mulat cu "gigolo italiano", "69" sau "de puta madre" scris pe spate?
Cum ar fi creionat ideea de a construi o ditamai casa (obicei specific Bucovinei) si de a locui, tu, femeia, cu Moromete al tau, in "harjul" (bucatarioara de vara) din curte, fie iarna, fie vara, si asta ca sa nu faci "harmalaie" in "casa shea mare"?...

Cum ar fi zugravit figura jignita pe care o arboreaza taranul de astazi atunci cand este considerat "taran"?

Cum ne-ar fi povestit el despre pasiunea unui numar covarsitor de tarani (si nu numai) pentru un gen muzical de un prost-gust teribil, mai exact pentru manele, in detrimentul altor genuri muzicale si in special in detrimentul folclorului?...

Sunt curios: cum ar fi zugravit preferinta taranului de astazi, ma refer la cel care locuieste intr-o zona mai instarita a tarii, pentru construirea casei folosind un amalgam de stiluri arhitectonice care i-au placut lui pe acolo pe unde a umblat, stiluri imbinate cu o lipsa desavarsita de bun-gust si care constituie un adevarat motiv de mandrie pentru el si neamurile lui?...

Dar cum ar fi zugravit, oare, dragostea taranului pentru kitsch, care impodobeste uneori casa, si pe dinafara, si pe dinauntru, precum impodobesc globurile bradul de Craciun?

Cum ar fi reliefat tendinta taranului de astazi de a-si uita graiul romanesc in care a fost invatat sa vorbeasca si de a adopta cuvinte de tot felul de pe unde se duce la lucru, de a adopta un accent frantuzesc daca l-a ajutat Dumnezeul pe care-l pomeneste, dar in care nu mai crede, sa ajunga in Franta, sau de a adopta accentul italian si injuraturile italiene dupa numai o luna in care a "habitat" pe-acolo?

Nu in ultimul rand, sa ne amintim de Moromete. Cu cata parere de rau a taiat el salcamul din spatele casei? Nu pot sa nu ma intreb cum ne-ar fi vorbit noua Marin Preda, daca ar mai fi trait, despre taranii care astazi isi amplaseaza gatere in curtile lor pentru a fi cat mai eficienti in a ucide natura...

Iar lista poate continua la nesfarsit.

Oare cum ar fi scris Preda despre toate astea?...

joi, 5 iulie 2007

Taran la oras

Am avut azi ocazia sa fac cunostiinta cu aeroportul. Am parcat trotineta unde scria "politie". Un nene s-a suparat, "Baietiii, n-aveti voie acolo". "Pai cum, da ailalta...?", "Pai ailalta nu vezi ce masina e???". Aripi nu parea sa aiba, era tot pe patru roti, oleaca mai neagra decat a mea, si bineinteles mai scumpa, dar intr-un tarziu am putut observa un ecuson lipit de parbriz. Asta era! Hai s-o mut. Si-o mut. Descriu un arc de cerc, urmand turma in "stilul oaia" si ma nimeresc la doua bariere, una langa alta, care pazeau cu strasnicie parcarea. Deschid geamul si zambesc candid catre un nene in uniforma care-si facea veacul pe-acolo si-l intreb politicos daca parcarea e cu plata (auzi intrebare!). "Da!". "Si cat e?" "Patrujdemii ora." Am belit-o, ma caut in buzunare, studentul dracului, si banii ioc, se lafaiau pe birou acasa. Noroc ca aveam optiunea "suna un prieten" (respectiv unul din cei doi care ma asteptau pe-acolo pe unde parcasem prima data), tir-tir, tir-tir, "Alo, ba domnu', vino dupa mine pe unde m-ai vazut c-am luat-o si da-mi un ban, ca-i cu plata, ceapa ma-sii, si n-am unde sa intorc". Si vine, stiu eu bine de ce-l iubesc, dar nu mai devreme de a fi atentionat de nenea in uniforma ca-i blochez lui caile de acces. Probabil caile de acces in parcare, n-am indraznit sa ma gandesc la prostii. Imi da pretenaru' meu banii, ma reincadrez pe calea de acces si ma opresc ca vitelul la poarta noua in fata unui fel de bancomat. Al dracului sistem, ridica jetonul verde, dar parca trecuse Houdini pe-acolo, nu se vedea niciun jeton. Imi scot capul chelios (ala mare de sus) pe geam si zambesc din nou candid la nenea in uniforma, "Cum procedez?". Exasperare. "Apesi pe butonul rosu, si iti pica jetonul acolo unde-i verde..." Apas, pica, il ridic, bariera se salta, si am bifat inca o victorie glorioasa impotriva sistemului.

Inside, am avut onoarea sa fiu atins de-un nene pilot. Mi s-a facut pielea de gaina de emotie si totodata n-am putut sa nu remarc o frumoasa "pilotita" care mi-a nascut fantezii maritale. Am ignorat-o cu maretie, caci asa se agata femeile, trebuie sa te prefaci dezinteresat. Dar n-a venit la mine; probabil avea cursa si se grabea, altfel nu-mi explic... Ma uitam in jur, poate-poate l-oi vedea si pe nenea Iovan, ala de l-a impuscat in cap pe amarasteanul care incercase sa cunoasca si alta locuinta decat cea proprie, si ma intrebam cat de solizi dpdv psihic trebuie sa fie pilotii. Cred ca foarte solizi, din moment ce echilibrul in care cred eu cu atata tarie a necesitat, la intalnirea celor doi (Iovan si hotu'), lichefierea automata a celuilalt psihic, imprastiat pe pereti.

P.S.: La iesirea din parcare m-am descurcat exemplar cu jetonul...

marți, 3 iulie 2007

Pasaportu' (continuare)

Stand asa si meditand, mi-a trecut prin cap o idee de "afacere" , si ca sa intelegeti pe deplin ceea ce vreau sa spun in continuare, cititi intai articolul de dinainte.

Ce-ar fi sa merg eu la baietii aia de la AE si sa-i pun sa-mi desarte intr-un sac de ala de rafie toate pasapoartele pe care le au pe-acolo, sa le mature asa cu mana de pe masa, in timp ce eu tin gura sacului sa nu "curga" pe langa? Sarma imi iau de-acasa, sa leg sacul sus, sa nu se prapadeasca actele. Le las apoi un numar de telefon, in caz ca vine cineva sa-si ridice pasaportul si nu-l gaseste, pun o taxa "per pasaport", si ca sa nu faca "gat", le promit si celor de la AE un 30% acolo...

Ce spuneti?

Acordul de libera circulatie... al pasaportului

Haideti sa va explic cum sta treaba. Iegzista niste baieti la AE (pentru cei nefamiliarizati cu termenul, AE provine de la "American Experience"), care sunt niste persoane foarte libertine. Muncesc, si se vede ca le place ceea ce fac. Sunt probabil cele mai relaxate persoane la locul de munca, si detin o libertate de invidiat. Fiecare dintre ei este acolo propriul sau sef, iar unde sunt multi sefi, organizarea e si ea propriul ei sef, face ce vrea. Si dispare.

Pasesc astazi pentru a treia oara in mandrul lor sediu din Piata Romana. Intru calcand pe calcaie cu siguranta unui om care nu poate da gres, mai ales dupa experienta, nu americana, ci acumulata in urma contactelor anterioare cu dumnealor.
-Buna ziua.
-Buna ziua... (omul e plictisit).
-Am venit si eu dupa pasaportul unui prieten, Cutarescu ii zice...
-Cutarescu si mai cum? (ca sa dai un pasaport unui necunoscut, trebuie sa afli de la el macar numele intreg al titularului).
-Cutarescu Cutarovici.
-Aha... Cum il cheama?
-Cutarescu.
-Cu C?
-Da, cu C... Omul rasfoieste de zor printre pasapoartele care abia asteapta sa fie impartite oamenilor cu suflet bun si credinta-n Dumnezeu. Se mai foieste de doua ori in jurul axei sale, dupa care ma intreaba iar: "Cum ati zis ca-l cheama?"
-Cutarescu... Pare sa fi inteles. In sfarsit. O fi si el obosit, puiul, de dimineata o fi muncind. Dar nu apuc sa-mi zgaiesc ochii o data pri-mprejur, ca "laitmotivul" isi face iar aparitia: "Cum ati spus ca-l cheama?..."
Clipesc des din ochi, zambesc candid si-i repet pentru a patra oara, cred: "Cutarescu...".
-Aha, l-am gasit... Poftim...
-Multumesc frumos, s-aveti o zi buna!
-Si dv la fel! imi ureaza afectuos, si mai ca mi se scurgea o lacrima din ochi. Ce suflet mare...

Cata eficienta; am ajuns astazi sa ridic si al treilea pasaport, iar scenariul a fost mereu acelasi. Si acum haideti sa ne imaginam o scena, de amorul artei. Am ciuda pe tovarasul Cutarescu, care trebuie sa-si ridice maine sau poimaine pasaportul de la baietii de la AE, care-l ridica la randul lor de la ambasada, sau asa ceva. Ma duc acolo si ranjesc frumos, desi nu-i obligatoriu (ma intreb daca mi-ar da aia actu', in caz ca mi-as face aparitia c-o punga de aurolac in mana si intre doua propozitii as mai inhala oleaca...). Le cer pasaportul lui Cutarescu si le spun ca-i "un prieten", caci asta e sintagma care-i sensibilizeaza pe baieti. Ei imi intind amabili documentul, iar eu imi bag picioarele in fericirea lui Cutarescu al nostru si ma sterg la fund, la propriu sau la figurat, cu pasaportul pe care tocmai l-am ridicat, dupa care il arunc, hai sa zicem, in cosul de gunoi de la gura de metrou. Nu-i o situatie adorabila?...

Oare seful lor e la curent cu situatia?...

duminică, 1 iulie 2007

Ma numesc Tupeu

M-am dus intr-o frumoasa zi de sfarsit de luna sa-mi platesc abonamentul la internet (acelasi internet despre care v-am mai povestit si cu alta ocazie). Si cum mai erau cateva ore pana la inchiderea casei, dupa care ar fi urmat deconectarile automate din program, in fata sediului C-zone din Crangasi era coada mare. Mare de tot. Serpuia frumusel afara din sediu, pana pe trotuar, unde cotea brusc la stanga si se pierdea in departari. M-am asezat la coada, ca un brav cetatean care-si respecta semenii, si-am inceput procesul de inaintare cu 1 m pe minut. Un pas. O privire in strada, un zambet ascuns (era unul in spatele meu cu nasul cat un varf de lance). Inca un pas. Prietenul care ma insotea era iritat din start, iar eu nu gaseam altceva de facut decat sa incerc sa extrag partea umoristica din situatie, activitate sinonima cu scoaterea apei din piatra seaca. Dar daca Moise a reusit, iar eu fiind fi'su (pentru necunoscatori, pe tata il cheama Moise), merita macar sa incerc.

Insa lovitura de gratie mi-a fost data nu peste mult timp, cand o duduita mititica, blonda si simpatica foc, s-a perindat pe langa noi leganandu-si solduletele ei fragede si s-a infipt cu un mega tupeu demn de Becali, drept in sediul in care nadajduiam cu totii, de ceva vreme, sa ne infingem la randul nostru. A trecut cam un minut, si am avut marea placere si consternare s-o observ cum se "extroduce" din mandra locatie atat de ravnita, fluturand in mana chitanta de plata si belind fasolea, umar la umar si cur la cur, cu o alta duduita care-o astepta in strada si care se bucura de zor de succesul celei dintai. In clipa aceea, misoginismul meu a luat avant si a atins cote nemaiintalnite de prin clasa a 4-a, de cand noi, baietii clasei, le-am declarat un razboi crunt si nemilos fetelor "paracioase".

In urma situatiei mai sus descrise si, bineinteles, a altora asemanatoare, am tras concluzia ca aristocratii zilelor noastre nu sunt doar politicienii, "militienii" si mai ales, oamenii cu bani. In aceasta categorie se mai pot incadra duduile cu curul bombat si pe jumatate afara din pantaloni, cu decolteu, de preferabil blonde si avand in dotare, pe langa alte "chestii", si o super/mega/ultra nesimtire care le permite sa razbata prin viata fara prea mari batai de cap, ci eventual de cur.

10000 de euro

Cum poti deveni nefericit cu 10000 de euro in buzunar? Simplu. Ii imprumuti din banca. Iti cumperi o Solenza la mana a doua, pe care cheltui jumatate din bani. Daca esti un artist in a-ti trai viata, dai cu spatele si-o bagi intr-un gard. Mai dai si-acolo cateva milioane, pe gard si pe reparatiile masinii. Apoi te apuci sa-ti renovezi garsoniera (nu te muti din ea!!!), cumperi cele mai proaste materiale, pe care dai o gramada de bani; si nu de la magazinul de langa casa, unde marfa e ieftina si buna, ci din celalalt capat de Bucuresti, unde marfa e scumpa si proasta. Buuuun... Pana aici e ok. Dar tu perseverezi, si observi cu mirare ca-ti raman materiale dupa renovare. Ce faci cu ele? Le vinzi? Nu! Le dai de pomana prietenilor, ca sunt si ei suflete, si tu le-ai luat pentru renovare, or renovarea-i gata. Apoi purcezi spre Carrefour, si cum pasesti tu printre rafturi, iti pica ochii, si nu pe fundul vreunei fete plimbarete si fataite, cum ar fi fost de preferat, ci pe un aparat de fotografiat, despre care nu stii mare lucru (cat e de buna firma, ce performante are, etc. etc.), care sclipeste in lumina de-acolo din raftul cu minuni. Si-ti spui: il vreau! Si daca-l vrei, il iei, ce dracu', si-acu' sa strangi punga? Dupa care incepi sa raspunzi la telefon, care suna acum mai abitir ca oricand: prietenii se intereseaza de tine, sunt curiosi cum iti mai merge; n-ati vorbit de mult. Si ca sa le multumesti intr-un fel de grija ce ti-o poarta, ii inviti prin oras la un suc sau la o bere, care niciodata nu va fi un suc sau o bere, ci va fi o betie in toata regula, pe banii tai, cu bacsis gras pentru chelneri si mai ales pentru chelnerite, ca de, esti un domn, si daca te respecti pe tine, ii respecti si pe ceilalti. Luand in calcul suma de bani pe care ai cheltuit-o pana acum (de cand ai facut imprumutul), impartind apoi banii la numarul de zile care au trecut, vei obtine o suma de bani/zi. Calculezi cate zile ti-au mai ramas cu buzunarele pline (tinand cont de calculele anterioare), si constati cu surprindere ca vei ramane fara lovele cu putin timp inainte sa platesti prima rata de 6 milioane RON, rata ce va trebui platita in fiecare luna, timp de 10 ani, din salariul tau de 13 milioane. Asa poti deveni nefericit cu 10000 de euro in buzunar.