joi, 28 iunie 2007

Pulsul societatii

Incepe ploaia, si ca de fiecare data, in psihicul meu se instaleaza traditionalul morcov. Nu degeaba, caci se pare ca in cartierul nostru drag, paratrasnetul e format din instalatiile de net, iar daca fulgera... De obicei, in atare situatie, atmosfera e beton. Tunete si fulgere, alarmele masinilor incep sa sune, se aude lipaitul pasilor grabiti prin balti, o masita trece si stropeste in goana ei o doamna cu sacosa cu zarzavaturi care se indrapta grabita si cocosata spre Porumbacu (in timp ce barbatul ei sta probabil acasa cu tricoul rulat deasupra burtii si beleste fasolea la televizor). Pana si manelistii mei dragi renunta in a le vraji pe vecinele mele de la 2, isi inchid telefoanele din care razbat acorduri de Guta, incaleca pe scutere si pleaca. In cel mai bun caz. Exista si posibilitatea, cu potential de tragedie pentru confortul meu psihic, de a se refugia in scara blocului... Deja este momentul ca pe messenger sa arborez un status pe masura, prin care imi anunt fanii si apropiatii ca nu voi mai avea net, cel putin in urmatoarele doua zile. Adopt o figura resemnata, ma sucesc de cateva ori pe scaun, si din acest moment evit sa mai pornesc discutii de importanta capitala, caci se pot incheia atat de brusc... Daca n-am citit inca presa, acesta este cu adevarat momentul sa o fac, atat cat imi mai permite natura. Basescu se cearta cu Tariceanu, unii popi sunt fosti securisti, Bahmuteanca vrea tate mai mari, "Libertatea" le mareste si ea tatele unor dudui duse cu pluta (mai bine le platea un tratament psihiatric); sinucideri in lant, pensionarii mor de foame, dar avem una din cele mai mari cresteri economice din Europa; "creierele" migreaza spre apus, dar stirea bomba e despre o baba violata de nepotul ei din Cucuietii din Vale; copiii nostri se vor coace la temperaturi medii, pe timpul verii, de 40 de grade, dar pe prima pagina apare Mutu, "briliantul" (ma-sii). Cristi Mungiu duce filmul romanesc pe culmi, as spune eu, nebanuite, dar am dubii ca va avea incasari mai mari decat rahatul ala de "Lacrimi de iubire". Cateva sate sunt sterse de pe harta de raurile iesite din matca, dar pe prima pagina apare Becali, regele coctailului prostie/tupeu cu moaca lui de cioban de subcarpati, caruia ii lipseste numai dulama pentru a avea parte de o imagine completa... Mi-ajunge, multumesc naturii ca mi-a permis sa citesc presa, o sa-i fac o cinste...

De data asta, se pare ca a fost o simpla ploaie, fara prea mari agitatii ceresti, si rasuflu usurat. Voi naviga si maine si-mi voi plictisi in continuare prietenii cu statusurile mele penibile. Manelistii mei isi fac iar aparitia, si-mi sunt atat de dragi, incat, daca as putea, as adopta cativa. Apar si vecinele mele, umar la umar cu eternele mamici care-si scot copiii la plimbare, guralive nevoie-mare, si de care n-am nicio sansa sa scap, cel putin pana le expira concediul de maternitate. Sunt cu totii o comunitate foarte unita, pe care o admir de la fereastra mea, si visez pentru copilul meu un mediu cel putin asemanator care sa-i permita o dezvoltare cvasi-laterala...

Planuri de viitor

De la o vreme, mi se cristalizeaza din ce in ce mai mult in creier ideea de a ma face tractorist. De mic copil, tractoristii au reprezentat pentru mine ideea de barbatie, de hotarare si abnegatie, ideea de sacrificiu pentru idealul suprem: recolta... Imi aduc aminte cu nostalgie cum, copil fiind, stateam pe marginea ogorului si le admiram felul de a fi, si cum, luand intr-o mana un bulgare de tarana, iar in cealalta mana o sticla cu ulei de motor, mi-am soptit intr-o buna zi cu vocea tremuranda: "voi fi si eu ca ei...". Eram constient de maretia momentului; stiam, in ciuda varstei atat de fragede, ca viata mea va apuca din clipa aceea pe un alt fagas. Mental.

Visul meu este sa am propriul meu tractor, un tractor in care sa ma sui si cu care sa ma duc in tarina, din cabina caruia sa scrutez orizontul cu ochi de cunoscator... Va ploua astazi?... Nu... Va fi vreme buna... Tricoul meu cu plasa ma va proteja de soarele arzator, care nu va avea nicio sansa sa ma arda uniform. Ca un brav tractorist ce voi fi, bratele si gatul imi vor fi bronzate, mainile mele vor fi mereu unse cu ulei de motor, iar salopeta mea cu bretele va fi mereu patata... Voi purta sosetele pana se vor lipi de tavan la cel mult a treia aruncare, si voi folosi cel mai fin parfum de bazar, menit sa inlocuiasca apa in demersul ei de a imprastia mirosul de transpiratie care n-ar trebui sa-i lipseasca nici unui barbat care se respecta... Voi invata sa desfac sticlele de bere cu dintii, caci un tractorist adevarat nu are voie sa depaseasca varsta de 40 de ani cu mai mult de 10 dinti in gura. E preferabil sa lipseasca maselele si macar un incisiv; tine de onoare. Voi fuma "Carpati" si voi scuipa de 3-5 ori pe minut. Cand voi iesi duminica prin sat, ma voi imbraca in alb de sus pana jos, in pantaloni de trening si maieu cu gaurele, iar in picioare voi purta pantofi. Voi avea parul scurt, cu traditionalul mot in frunte, gelat si intreptat amenintator spre Doamne-Doamne si voi incerca sa tin constant un ochi larg deschis si unul intredeschis, caci asta imi va conferi un aer distins, ce va fi completat de un lant gros spoit cu aur atarnand de gat si zornaind cu finete, si de un set de ghiuluiri de mare valoare, de care n-o sa ma despart nici in somn. Sotia ma va astepta acasa cuminte, cu masa pusa si cu mancarea calda, cu supa aburinda din care o sa sorb zgomotos, iar dupa ce voi servi masa, ma voi baga in asternut, descaltat in proportie de 50%... Ea va trebui obligatoriu sa-si manifeste apetitul sexual, iar alegerea de a petrece cateva clipe frumoase impreuna sa-mi apartina (un tractorist detine intotdeauna controlul). Strictul necesar, caci preludiul e pentru "fitosi". Barbatul este cel care trebuie sa se simta bine, doar femeia din coasta lui e facuta. Nu intra el primul in biserica?... Pai???

Acesta este visul meu, si voi munci din greu ca sa mi-l realizez. Cred cu tarie ca se va implini, ar fi prea crud sa nu fie asa...

miercuri, 27 iunie 2007

Gestiuni

In viata oricarui lenes de ocazie, intervin, in mod inevitabil, anumite probleme, care sunt uneori greu de depasit. Cine afirma ca cei care stau degeaba duc o viata usoara, se inseala amarnic. Dimpotriva, viata lor este la fel de grea ca a oricarui alt cetatean, mai ales a unuia care a avut ghinionul (si totodata norocul, tinand cont de uriasul "potential umoristic" pe care ni-l ofera aceasta situatie) sa se nasca in Romania. In primul rand, apar inevitabilele dureri de cap, care iti macina creierul si te fac sa-ti simti capul ca si cum ar fi de plumb (situatie in care sintagma "cap sec" isi pierde in mod cert din forta ei caracteristica); dureri care se manifesta la trezire, dupa 4 ore de somn "de dupa amiaza". O alta problema care poate sa apara este aceea in care iti este sete, iar sticla de apa se afla in afara razei de actiune a mainii tale. Te intinzi spre ea si nu reusesti s-o ajungi, te mai intinzi o data, iar rezultatul este acelasi. Se pare ca astazi toate iti sunt impotriva... Insa acesta nu este cel mai rau lucru care se poate intampla: mai exista posibilitatea, cu adevarat devastatoare pentru un psihic labil, ca sticla de apa sa lipseasca din camera cu desavarsire, iar cea mai apropiata sursa de hidratare sa se afle in bucatarie... O a treia mare problema care poate interveni in viata unui lenes de ocazie este aceea a gestionarii timpului. Gandeste-te ca ai o multime de lucruri de facut: sa dormi noaptea, sa dormi ziua, sa motai ziua, sa stai pe mess ziua, sa stai pe mess noaptea, sa mananci, sa bei apa, sa bei suc, sa bei bere, sa respiri, sa te deplasezi pentru a-ti satisface nevoile fizice (si baia nu-i tocmai aproape, e in celalalt capat de apartament!), sa mananci, uneori chiar sa prepari mancarea si sa speli vasele, activitate care e mare consumatoare de energie si care cere ulterior un somn pe masura... Si toate acestea cu regularitate, in fiecare zi! Din proprie experienta, va spun ca fara o strategie bine pusa la punct, nu exista nicio sansa de a o scoate la capat.

Toate aceste lamuriri s-au dovedit a fi, din punctul meu de vedere, din ce in ce mai necesare, mai ales dupa ce urechile m-au ajutat sa surprind ce-a mai ironica propozitie ce mi-a fost adresata in ultima vreme: "rau o mai duci!". Parca m-a lovit "la ficati". Daca mai sunteti de parere ca viata unui om care se afla momentan intr-o asa-zisa lipsa de activitate este usoara, s-avem pardon!!!

Introducere...

Am in fata mea, pe biroul prafuit de student, o bere ieftina, din care sorb din cand in cand, cu o oarecare lehamite. Nici nu stiu de ce-o mai beau. Poate din cauza faptului ca am o gandire stereotipa, care-mi dicteaza ca daca sunt student, berea trebuie sa fie a doua "femeie" din viata mea. Si "femeie" fiind, nu ma astept sa fie sincera si rece. Nici nu e. Caldura de afara ma nauceste mai tare decat ar putea sa ma nauceasca vreodata fata de la pagina 5, de aceea m-am refugiat in camera mea, pe care nu as parasi-o nici daca de asta ar depinde plecarea lui Copos de la conducerea Rapidului. Exagerez :D .

Afara se aud zgomote de buldozer: se lucreaza. La fel se lucreaza si in apartamentul de langa, oamenii sunt pusi pe schimbari. Dar cum intotdeauna trebuie sa existe un echilibru, m-am hotarat sa dau o mana de ajutor in mentinerea acestuia pe palierul nostru, si am devenit, de ceva vreme, un adevarat campion la stat degeaba. Si nu stau degeaba ca un chinez din IDM, ci stau degeaba intr-un mod cu adevarat artistic. Chiar si un observator mai putin atent ar putea lesne sa bage de seama modul plin de finete in care "profesez"; si asta pe fondul unei sesiuni stresante a colegului meu de apartament. Dar de, echilibrul se afla in esenta tuturor lucrurilor.

Secera nu mai taie, ciocanul nu mai bate. Fierastraul se odihneste si el, alaturi de bormasina Bosch. Au trecut doisprezece ani de-atunci. A sosit vremea sa gust din el: somnul...